Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Alexandrescu | Emilian | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Căpățână | Dan | responsabil | Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" |
Păunescu | Alexandru | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
A. Cetate Cercetarea arheologică a evidenţiat zidul de vest al incintei Mircea cel Bătrân (la 3,5 m). Acest zid a fost înălţat din blocuri mari de piatră făţuite la exterior, iar miezul său (emplectonul) din piatră de carieră prinsă într-un mortar hidrofug de foarte bună calitatae. Grosimea sa este de 3 m. Pentru orizontalizare, zidul are în compunere grinzi de lemn ale căror locaşuri au în general gro...simea de 0,3 m. În campania anului 1996 se va încerca scoaterea la lumină a turnului de S-V a fazei constructive II. Ca material arheologic menţionăm: recoltarea a nouă fragmente de pipă databile secolele XVII - XVIII, nouăsprezece ghiulele de metal de diferite dimensiuni încadrate cronologic secolelor XVI - XVII, o ghiulea de piatră (secolul XV), fragmente ceramice (secolele XIV - XVIII) şi un lanţ de ancoră (sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX). B. Malu Roşu Au fost reluate săpăturile în marea aşezare aurignaciană de la Giurgiu - Malu Roşu prin deschiderea unei noi suprafeţe (S III) cu dimensiunea de 15 x 6 m orientată SSV - NNE. S-a urmărit obţinerea unui profil perpendicular pe fruntea terasei şi cunoaşterea limitei nordice a aşezării aurignaciene. Stratigrafia surprinsă în această suprafaţă se prezintă astfel: 1. De la 0 - 1,00 m depozit negru-cenuşiu al solului actual. În acest depozit, spre deosebire de anii trecuţi, au fost determinate complexe arheologice postpaleolitice bine precizate stratigrafic aparţinând culturii Dridu (trei bordeie), epocii Latène ( o locuinţă şi o groapă menajeră destul de bogate în material ceramic, resturi osteologice, scoici), o locuinţă neolitică aparţinând culturii Boian, faza Vidra. 2. De la 1,00 - 1,50 m, depozit de tranziţie cenuşiu-gălbui cu limitele greu de precizat din cauza numeroaselor ganguri de rozătoare. Între 1,35 - 1,50 m a fost descoperit un mic atelier de cioplire a silexului aparţinând stratului Aurignacian II. 3. De la 1,50 - 2,80 m depozit loessoid cu nuanţe şi granulaţii diferite de la strat la strat: 1,50 - 1,85 m, loess galben-albicios, prăfos, steril din punct de vedere arheologic; 1,85 - 2,80 m, loess galben-roşcat cu granulaţie mare. Acest depozit loessoid conţine din punct de vedere cultural stratul Aurignacian I cu următoarele niveluri: 1,85 - 2,10 m, Aurignacian Ic unde s-a găsit cel mai mare atelier de prelucrare a silexului cunoscut până în prezent în această staţiune; 2,10 - 2,20 m, steril arheologic care desparte nivelul Aurignacian Ic de nivelul Aurignacian Ib; 2,20 - 2,35 m, Aurignacian Ib care conţine de fapt partea din S III a atelierului descoperit în S II/1994, (careurile 6 - 10/A). În partea nordică a S III resturile arheologice sunt mai rare; 2,35 - 2,55 m, Aurignacian la care în această suprafaţă nu a furnizat decât piese litice izolate; 2,55 - 2,85 m, steril arheologic care spre deosebire de celelalte suprafeţe (S I şi S II), începe în S III de la o adâncime mai mică. Inventarul litic descoperit în anul 1995 are aceleaşi caracteristici tehnico-tipologice cunoscute din campaniile trecute. Studiul preliminar al acestui material ne permite să formulăm următoarele: - numărul foarte mare de resturi de prelucrare (aşchii de decorticare, aşchii de amenajare a nucleului, aşchii de miez simple de mărime mijlocie, aşchii microlitice şi spărturi rezultate din procesul cioplirii), comparativ cu numărul foarte redus al uneltelor; - prezenţa unei mari cantităţi de materie primă (galete de silex de mari dimensiuni) în S III numai pentru nivelul Aurignacian Ic; - prezenţa gresiilor nisipoase (concentrate în anumite zone) şi a câtorva percutoare. Toate acestea întăresc ipoteza mai veche potrivit căreia aici ne aflăm în faţa unor mari ateliere de prelucrare a silexului. Din punct de vedere tehnologic debitajul este neregulat datorită calităţii inferioare a silexului. Poate de aceea anumite piese litice (aşchii, lame, spărturi atipice) au fost, se pare, folosite la anumite operaţii (tăiere, răzuire, etc). Muchiile create întâmplător în timpul cioplirii, studiate la microscop (rezoluţie x 32), prezintă microurme de folosire. În ceea ce priveşte caracteristicile petrografice ale silexului, majoritatea covârşitoare este reprezentată de un silex cenuşiu cu nuanţe albăstrui şi mici pete alburii, având o textură criptocristalică şi compactă. O cantitate foarte mică o constituie silexul zis de Frăteşti (circa 6 %) şi de alte roci ce au fost folosite doar în proporţie de circa 1 %. Resturile faunistice, ca şi în anii trecuţi, sunt sărace şi fragmentare. Excepţie fac cele găsite în nivelul Latène. În lipsa datărilor C14 (pe care le aşteptăm de la Groningen în toamna anului 1996) credem că populaţiile aurignaciene de aici au evoluat într-un interval cuprins între 20000 - 17000 BP, poate chiar mai recent, fiind astfel contemporane cu unele comunităţi gravetiene din sudul Moldovei şi din Dobrogea. Rezultatele analizelor de polen finalizate şi publicate anul acesta nu aduc elemente noi fiind doar de menţionat că straturile aurignaciene par a coincide cu o fază de încălzire a climei în care s-au putut separa trei oscilaţii climatice. Această încălzire ar putea fi corelată cu faza terminală a glaciarului Würm în Europa Centrală. Tot studiul palinologic a pus în evidenţă faptul că "pe actualul curs al Dunării, în paleoliticul superior existau mlaştini şi ochiuri de apă liberă, populate de plante acvatice şi fito-plancton dulcicol". În concluzie, campania din 1995, a pus în evidenţă o bogăţie mai mare de resturi arheologice postpaleolitice şi retragerea treptată înspre interiorul terasei, a comunităţilor aurignaciene. Afirmăm aceasta ţinând seama de faptul că marile ateliere de cioplire a silexului, cu vetre amenajate, ale nivelului Aurignacian Ia, se aflau spre fruntea actuală a terasei, cele din Aurignacian Ib mai spre interior, iar marele atelier Aurignacian Ic descoperit anul acesta chiar pe podul Terasei (Fig. 1).