În campania din iulie-august 2004, s-a avut în vedere în principal realizarea racordului între cartierul cercetat şi publicat de Mihai Sâmpetru şi via forensis din sectorul D. În sectorul A, s-a avut în vedere verificarea cercetărilor geofizice şi geomagnetice intreprinse de ing. Florin Scurtu în anul 2000. S-a lucrat cu o cifră maximă de 36 de angajaţi, inclusiv localnici. Am obţinut din nou sprijin din parte...a MINAC, a Şcolii locale şi a MApN printr-o unitate militară din judeţ (în ultimul caz, împrumut de cort şi mobilier pe termen limitat, contra cost). În total, în cursul cercetărilor sistematice întreprinse în acest an, a fost cercetată o suprafaţă de 392,39 m2. Au fost deschise 16 secţiuni noi; 5 casete noi; 2 sondaje; au fost desfiinţaţi 6 martori şi continuată cercetarea în 9 secţiuni. După organizarea de şantier de la începutul lunii iulie, s-a atacat, conform programului, un număr restrâns de obiective, avându-se în vedere limitarea neprevăzută a fondurilor de cercetare şi conservare primară. Notăm în cele ce urmează ca raport tehnic datele mai importante din jurnalele de săpături. Sector D, basilica D şi aria înconjurătoare Cristian Olariu, Eugen Paraschiv, studenţi FIB Obiectivul principal a constat în completarea imaginii cartierului adiacent la sudul basilicii D şi, totodată, realizarea unui racord cât mai coerent între cartierul cercetat anterior de către Mihai Sâmpetru şi situat la N de poarta de E a oraşului şi cardo la V. În acest scop, s-a continuat cercetarea în secţiunile trasate anterior din sectorul D la S de basilica D: S23, 24, 22, 17. Totodată, au fost deschise secţiuni noi. Spre E, paralele între ele, S27, 30 şi 33, orientate N-S, de câte 4,75 x 2,35 m şi cu martori de câte 1 m între ele, grupate la E de S17. Spre V, paralele între ele, au fost deschise S25, 26 şi 29 (toate cu aceeaşi orientare, N-S şi dimensiuni de 5 x 2 m, cu un martor de 1 m între ele). Spre S, au fost deschise secţiunile S28 (dimensiuni 9 x 2,5 m, orientare E-V, martor 2 m faţă de S18-20), S31 (dimensiuni 5 x 2 m, orientare E-V, martor 1 m faţă de S25-26), S32 (dimensiuni 9 x 2,5 m, orientare E-V, martor 1 m faţă de S22-24), S 35, (dimensiuni 9 x 2,5 m, orientare E-V, martor 2 m faţă de S S32), S37 (dimensiuni 5 x 2 m, orientare E-V, martor 1 m faţă de S31). Pentru a se, clarifica situaţia apărută în S18, 19, 20 (în legătură cu edificiul descoperit în campania din anul 2003), s-a deschis secţiunea S28, la S de precedentele, orientată E-V, de 9 x 2,5 m. Aici, în caroul 3, în partea de V a secţiunii, s-au conturat resturile unui pavaj din ţiglă şi cărămidă, foarte prost păstrat, apărut la –0,36 m. În carourile 2-3 s-a descoperit continuarea zidului din S20, cu o lăţime de 0,9 m. În imediata apropiere, în caroul 2, la doar –0,22 m, a fost reperat şi curăţat cu grijă un nivel de călcare format din pământ cenuşiu bine tasat, legat de zidul edificiului mai sus menţionat. Tot acolo, la –0,4 m, a apărut o monedă de bronz romană târzie, încă neidentificată. În partea de V a sectorului s-au trasat şi deschis trei secţiuni paralele, S25, 26 şi 29, orientate N-S şi de câte 5 x 2 m, cu martori de câte 1 m între ele. Ele se leagă de scopul notat ceva mai înainte, completând informaţia necesară pe măsura avansului cercetării arheologice. Din stratul vegetal al S25 s-a recuperat un fragment de pipă ceramică turcească, arătând cel puţin vizitarea vestigiilor de aici pe la începutul epocii moderne, potrivit datării acestei piese. De la acelaşi nivel a fost identificat un zid antic târziu orientat aprox. N-S, lat de 0,74 m în acel punct şi aparţinând aceluiaşi edificiu din care face parte zidul observat în profilul de S al secţiunii. În vederea elucidării altor situaţii apărute în campania din 2003, cercetarea a continuat şi în secţiunile deschise atunci, mai exact S23, 24, 22, 17. În cea din urmă s-a reperat continuarea zidului din S27, în partea de S a secţiunii. Tot acolo, la –1,09 m, a fost recuperată o amforă întregibilă şi fragmente de fier în curs de prelucrare. Este o dovadă în plus pentru existenţa deja semnalată la S de basilica D a unui cartier de ateliere cu locuinţele aferente. În S22, la –0,6 m, s-a identificat un nivel de călcare din acelaşi pământ cenuşiu. În S23, la –0-0,49 m, în urma înlăturării stratului de dărâmături, a apărut un zid care este continuarea celui din S24. În aceeaşi secţiune, la -0,72 m, a fost reperat şi înregistrat un nivel de călcare din pământ cenuşiu, bine tasat, după ce la –0,34 m apăruse o monedă de bronz (încă greu de identificat). La S de S22-24 s-a deschis S32, orientată E-V, de 9 x 2,5 m. Nivelul ultim de locuire a apărut aici chiar din stratul vegetal, format fiind, ca în cazurile de mai sus, dintr-un pământ cenuşiu bine tasat. Aşa cum se constată în acest punct, acest nivel suprapune un altul, pe care, aici, s-a descoperit o monedă care confirmă situaţii precedente, în cazul de faţă datând de la Iustin al II-lea, din anul 577. La S de S32, a fost deschisă o secţiune paralelă, S35, orientată E-V, cu dimensiunile de 9 x 2,5 m. Între cele două secţiuni a fost lăsat un martor de 2 m. Aici, sub stratul vegetal, a fost descoperit un zid orientat N-S. De asemenea, în caroul 3, în partea de S, a fost identificat un alt zid, orientat cca. E-V, iar în caroul 2, la –0,4 m, a fost descoperit un nivel de călcare, format din pământ de culoare cenuşie, bine tasat. În acest sector, cercetarea va continua pentru determinări planimetrice şi stratigrafice, urmând ca spre final să fie selectat perimetrul ce va fi destinat prioritar conservării primare. Au fost efectuate cercetări şi în partea de N a basilicii D, în vederea realizării de măsurători de către arh. Monica Mărgineanu-Cârstoiu. Aici, au fost deschise mai multe casete şi secţiuni. Astfel, au fost deschise C41, cu dimensiunile 2 x 2 m. Apoi, C42, orientată E-V, cu dimensiunile 3,45 x 1,7 m. Aici, la –0,33 m, au fost descoperiţi mai mulţi tubuli, orientaţi E-V, cu diametrul de 0,15 m şi lungimea de 0,52 m. Aceştia fac parte dintr-o nouă canalizare, folosită probabil după ce sistemul de canalizare al cetăţii (din epoca romană timpurie) a fost dezafectat. În C43 (orientată N-S şi având dimensiunile de 1,5 x 2 m, cu un martor de 0,5 m faţă de C41), a fost descoperită continuarea zidului prezent în C41. De asemenea, a fost deschisă încă o casetă, C44, orientată N-S, cu dimensiunile 1,5 x 2 m, la E de C43 şi cu un martor de 0,5 m. Aici, datorită terminării campaniei, campaniile viitoare (sperăm) vor elucida situaţiile apărute în casetele adiacente. În partea de NE a basilicii D, a mai fost deschisă o secţiune, S39, dimensiuni 1,5 x 1,5 m, lăsându-se un martor de 1 m faţă de C6 (aflată la N). Aici, la –0,96 m, în profilul de S, a fost descoperită continuarea zidului tăiat de absidă. În colţul de SV al sectorului basilicii D (cu transept) s-au trasat noi secţiuni pentru a lămuri unele neclarităţi din campania iulie - august 2003. Pe lângă noile secţiuni şi sondaje, s-a continuat cercetarea în unele secţiuni deschise în campania precedentă. Astfel, s-a deschis o nouă secţiune (S25) cu dimensiunile de 5 x 2 m, la V de S24. Încă din stratul vegetal, a apărut un fragment de pipă turcească, demonstrând vizitarea sitului în epoca modernă. Tot în stratul vegetal a fost identificat un zid cu grosimea de 70 cm, orientat pe direcţia SSE-NNV, din pietre legate cu pământ, aflat într-o stare bună de conservare. O nouă secţiune a fost deschisă la V de S25, denumită S26. Dimensiunile noii secţiunii sunt de 5 x 2 m. Sub stratul vegetal, a fost identificat un nivel de dărâmătură, aparţinând cel mai probabil zidului din secţiunile de la N de S26, cercetate în anii anteriori. La o adâncime de -0,4 m au fost descoperite trei fragmente de opaiţ şi un fragment de cui din fier, la aceeaşi adâncime fiind descoperit în dărâmătură un inel de bronz sub formă de za închisă prin suprapunerea capetelor, fără nici o altă particularitate. Inelul are un diametru de 21 mm şi o grosime în zona de suprapunere a capetelor de cca. 3/4 mm. Tot în S26 a fost descoperită, la -0,75 m, o vertebră de peşte prelucrată manual. Secţiunea S29 cu dimensiunile de 5 x 2 m, a fost deschisă la V de S26, paralelă cu aceasta, lăsându-se un martor de 1 m. La -0,68 m s-a descoperit o bucată dintr-un chiup (dolium,) iar în nivelul de dărâmătură, la -0,75 m s-a găsit un cui de fier. De asemenea, a fost decapat martorul dintre S29 şi via forensis, pentru a se evidenţia legătura dintre zona nou cercetată şi strada decopertată la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea. În martor a fost identificat încă de la nivelul actual de călcare un zid de piatră legat cu pământ pe direcţia N-S ce se uneşte cu zidul descoperit în campaniile precedente la N de actualele secţiuni. În acest martor, la -0,7 m, s-a găsit un fragment de marmură provenit de la o colonetă, probabil un picior de masă. A fost deschisă o nouă secţiune, S31, la S de S25, S26 şi S29 lăsându-se un martor de 1 m. Noua secţiune are dimensiunile de 5 x 2 m şi este orientată E-V. Imediat sub stratul vegetal se află un strat de dărâmătură în care s-a descoperit la -0,1 m un cui de fier. La -0,35 m, în stratul de dărâmătură s-a găsit o monedă de bronz aflată într-o stare de conservare precară. De asemenea, în partea de E a secţiunii, sub stratul vegetal, a apărut un zid, continuare a celui din S25. În cursul desfiinţării martorilor dintre S25-S26, S19-S20, au mai fost făcute câteva descoperiri, care vin să completeze imaginea asupra cartierului aflat la S de basilica D. Astfel, în martorul S25-S26, la –0,55 m, au fost descoperite mai multe fragmente de dolium, din păcate prea puţine pentru a se încerca reconstituirea vasului. De asemenea, la –0,61 m, a fost descoperită o cataramă de bronz. Între descoperirile de obiecte mărunte, se remarcă un număr relativ mare de monede, descoperite in situ sau passim, în număr de 15. Unele dintre ele sunt extrem de utile, ajutând la datarea unor nivele de călcare, precum cele din S32, caroul 2, aflată la adâncimea de –0,4 m, pe nivel, sau S34, descoperită la –0,3 m, pe nivel. De asemenea, a fost descoperită o monedă de argint, în zona porţii de S, databilă cel mai probabil pe la începutul sec. al II-lea p. Chr. Din păcate, moneda nu este extrem de lizibilă. O altă descoperire importantă este cea a unui sigiliu de plumb, prost păstrat, aflat la o adâncime de –0,94 m, pe nivel de călcare, în S18. De asemenea, au fost descoperite mai multe fragmente de opaiţ, între care se remarca cele descoperite în S32: în caroul 1, la –0,2 m, în profilul de S, o ansă în formă de cruce, iar în caroul 2, la –0,4 m, o ansă în formă de figurină antropomorfă. Sector D, sud-est Emilian Gamureac, studenţi FIB În campania iulie-august 2004, cercetarea arheologică din sectorul D S a avut ca obiectiv principal realizarea unei părţi din racordul dintre cardo (situat spre V) şi cartierul cercetat anterior sub coordonarea lui Mihai Sâmpetru (situat spre E). Totodată, s-a avut în vedere lărgirea în limita posibilităţilor a suprafeţei cercetate, pentru dezvelirea unei părţi a sectorului D la S de basilica cu transept şi de anexele acesteia, descoperite în campaniile anterioare. Cercetarea arheologică s-a realizat pe de o parte prin continuarea unei secţiuni cercetate în campania precedentă (S17), precum şi prin deschiderea unor noi secţiuni (S27, S30, S33, S34, S36 şi S38), orientate pe aliniamentul V-E, situate la SE de Basilica D şi de anexele acesteia, urmărindu-se stratigrafia şi sistemul edilitar din perioada târzie a funcţionării cetăţii Tropaeum Traiani, din zona aflată în imediata vecinătate a unei insulae (cartierul cercetat anterior de Mihai Sâmpetru). Cu excepţia secţiunii S38 a cărei locaţie se află la S, şi care este orientată V-E, cu dimensiunile de 5,7 x 2,5 m, celelalte secţiuni, între care au fost păstraţi martori de 1 m, au dimensiunile de 4,75 x 2,35 m şi sunt toate orientate N-S. În S17, deschisă în anul anterior, s-a trecut la curăţirea şi adâncirea acesteia, pentru clarificarea unor aspecte legate de stratigrafia acestei zone a cetăţii şi de legătura cu celelalte secţiuni. Situaţia din această secţiune se prezintă astfel: zid din piatră legat cu pământ, orientat E-V, care face parte din latura unei clădiri de dimensiuni destul de mari, cu lăţimea de ± 0,7 m (surprins şi în secţiunile imediat următoare S27, S30 şi S38) şi care se află situat în profilul de S al secţiunii, cu elevaţia de până la nivelul vegetal actual. Acesta taie cu ocazia construirii lui un alt zid anterior, lat de 0,6 m, orientat N–S, care face parte dintr-o clădire cu destinaţie necunoscută, şi a cărui elevaţie este de până la –1,02 m. De asemenea, stratigrafia prezintă un ultim nivel de călcare la –0,78 m, sub care se află un nivel gros de dărâmătură. Anterior acesteia, a fost surprins un alt nivel de călcare, din pământ albicios cu slabe urme de arsură, aflat la –0,99 m. De asemenea, în colţul de NV al S17 a fost descoperită o amforă romană fragmentară, la adâncimea maximă atinsă de –1,09 m. În S27, în partea de S a secţiunii, imediat sub stratul vegetal, a apărut un zid orientat aprox. E-V, lat de 0,8 m. El a fost identificat şi în S30, unde s-a descoperit şi colţul clădirii din care făcea parte, protejat către exterior de o dală masivă. Acelaşi zid continuă în S17, fiind reperat în martorul de la S. Acest zid face probabil parte dintr-un edificiu de dimensiuni destul de mari, care continuă la S de secţiunile amintite mai sus. În partea de N a S27 a fost identificat un nivel de călcare la cca. -0,62 m, aparţinând probabil unei stradele remarcate şi în S30, la N de zidul mai sus menţionat. În aceeaşi secţiune, la –0,57 m, în dărâmătura de deasupra nivelului de călcare, a fost descoperită o monedă romană de bronz. Odată cu deschiderea S27 şi S30, situate la E de S17, s-a clarificat faptul că ne aflăm în exteriorul unei clădiri a cărei latură nordică (surprinsă în S27 şi S30) se află în continuarea zidului orientat E–V din S17. O caracteristică a acestei clădiri romane târzii, databilă aprox. pentru sec. VI p. Chr, este faptul că zidul are o curbură spre exterior, nefiind trasat extrem de riguros. Colţul clădirii, surprins în S30, sprijinit de un bloc de calcar de mari dimensiuni, folosit şi pentru protejarea sa, formează un unghi destul de ascuţit, astfel că cealaltă latură a clădirii, care în mod firesc ar fi trebuit să fie orientată N–S, are o orientare NE–SV, cu o grosime de ±0,67 m. Această orientare, accentuată prin deschiderea secţiunii S38, denotă faptul că cel puţin acest colţ al clădirii are un unghi de aprox. 700 orientată astfel probabil în concordanţă cu reţeaua stradală din această perioadă târzie a locuirii romane la Tropaeum Traiani. De asemenea, există probabilitatea descoperirii unei intrări în această clădire, în S38, dar epuizarea fondurilor a făcut ca cercetările să se oprească deocamdată aici, urmând ca această chestiune să fie clarificată în campania următoare. Următoarele secţiuni, respectiv S33, S34 şi S36, orientate pe aliniamentul V-E, au urmărit în principal racordul cu cartierul cercetat anterior de Mihai Sâmpetru. În principiu, cercetarea s-a oprit odată cu atingerea ultimului nivel de călcare roman târziu, databil după ceramica pentru sec. VI p. Chr Acest ultim nivel de călcare, care diferă ca adâncime din cauza terenului situat în pantă descrescătoare de la V la E, (surprins în S17 la –0,78 m), a fost surprins în felul următor: în S27 la –0,65 m, în S30 la –0,5 m, în S33 la –0,4 m, în S34 la –0,3 m, iar în S36 la –0,3 m (foarte prost păstrat). Acest ultim nivel de călcare, destul de subţire, şi care reprezenta un ultim nivel al străzii nepavate, conţinând pietre de mici dimensiuni şi fragmente ceramice târzii, a fost secţionat în jumătatea nordică a S34 şi S36. Astfel, în S34 sub acest ultim nivel de călcare al străzii a fost descoperit un strat gros de dărâmătură, care acoperea un alt nivel probabil al aceleiaşi străzi, format din lut galben bătătorit cu urme de arsură, înainte de ultima refacere, la –0,8 m. Acest nivel anterior corespunde celui descoperit în aceleaşi condiţii în S36, la adâncimea de –0,7 m precum şi celui descoperit în S17 la –0,99 m. Adâncirea în S36 a dus la descoperirea unui zid legat cu pământ care face parte din cartierul cercetat de Mihai Sâmpetru, orientat N–S, cu grosimea de 0,7 m. Ultimul nivel de călcare descoperit în S17, S27, S30, S33, S34 şi S36 formează astfel un orizont stratigrafic care se întinde pe o distanţă destul de mare. Este vorba despre o stradă nepavată, orientată V-E, perpendiculară pe strada care despărţea cartierul roman târziu cercetat de Mihai Sâmpetru de basilica D (o intersecţie). Este de asemenea notabil faptul că lăţimea străzii care despărţea insula descoperită de Mihai Sâmpetru în dreptul acestei intersecţii de clădirea descoperită în S17, S27, S30 şi S38 este de aprox. 9 m, întindere unde există nivelul de călcare de sec. VI, şi unde nu există altă construcţie pentru această epocă. De asemenea, în S33 şi S34 dărâmătura descoperită este foarte puţină (aproaape inexistentă) cu excepţia dărâmăturii din S36, unde a fost descoperit şi zidul care face racordul cu cartierul descoperit anterior. În acest caz este relevantă existenţa unui nivel notabil de dărâmătură, atestat între adâncimea de –0,35 m şi –0,7 m, şi care provine din demantelarea sau distrugerea cartierului sus menţionat. În privinţa materialului arheologic descoperit, pot fi menţionate numeroase fragmente de tegulae, cărămizi, precum şi numeroase fragmente ceramice tipice pentru perioada târzie a locuirii romane în cetatea Tropaeum Traiani. Este notabil faptul că în S38, foarte aproape de nivelul vegetal actual au fost descoperite fragmente de ceramică Latene, lucrate la roată, de culoare neagră, provenite probabil din reamenajări târzii în ultimul nivel de refacere al cetăţii. De asemenea, există fragmente de opaiţ roman târziu dar şi un fragment ceramic medieval timpuriu, din pastă roşie cu striuri dese. Din categoria obiectelor din metal pot fi menţionate numeroase cuie din fier, descoperite alături de un proiectil ceramic de praştie, pahare de sticlă fragmentare, un vârf de săgeată din bronz, vârf de cuţit de fier, mâner de cuţit din corn prelucrat calcinat etc. De asemenea, au fost descoperite 2 monede din bronz, una în S27 aproape de ultimul nivel de călcare, la adâncimea de –0,57 m (ilizibilă), şi alta în S34, la –0,3 m pe nivelul de călcare roman târziu (având în exergă legenda SMANT). Cercetarea din acest sector şi-a atins scopul principal, şi anume de a realiza racordul între cardo şi cartierul cercetat anterior de Mihai Sâmpetru. De asemenea, a fost descoperit un edificiu din piatră de dimensiuni destul de mari, parţial cercetat, care mărginea la S intersecţia a două străzi romane târzii: una pe aliniamentul E-V, şi alta pe aliniamentul NE–SV (ultima, foarte puţin cercetată anterior, pornea din via forensis către partea de S a cetăţii, despărţind totodată cartierul descoperit de Mihai Sâmpetru de Basilica D). Sector A Mihai Severus Ionescu, studenţi FIB În campania iulie-august 2004 cercetarea s-a concentrat în acest sector pe continuarea secţiunii S1 (26-23) începută în vara anului 2003 şi deschiderea uneia noi S2 (26-23). Ea are la bază cercetările magnetometrice executate în anul 2000 de către inginerul Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucuresti) în interiorul incintei cetăţii. Încă de anul trecut secţiunea (15 x 3 m) a evidenţiat caracterul util al cercetării geofizice, săpătura confirmând existenţa clădirii aferente planului. În interiorul secţiunii cercetarea a pus în evidenţă existenţa a două edificii A6 şi A7. Primul edificiu se află situat în estul secţiunii iar al doilea în vestul acesteia. Constructiv cele două clădiri diferă, la prima fiind folosit ca liant pământul în timp ce la a doua a fost folosit mortarul. Edificiul A6 este ridicat din blocuri de piatră legate cu pământ, zidul având grosimea de 0,75 m şi este compus (în această fază a cercetării) din două încăperi, ? şi ?, prima fiind amplasată în vestul clădirii, iar a doua în estul acesteia. Încăperile sunt separate de un zid de piatră legat cu pământ având grosimea de 0,65 m. Comunicarea între cele două încăperi se făcea printr-o intrare (lăţime 0,6 m până în martor) blocată ulterior cu blochete de mici dimensiuni frumos fasonate. În interiorul acestui edificiu cercetarea s-a făcut până la –0,9 m în încăperea ? şi –1 m în încăperea ?. În caroul 3, la –0,24 m a fost găsită o ansă de opaiţ în formă de cruce. Săpătura a avansat greu din cauza stratului de dărâmatură antică compus din ţigle, olane şi blocuri masive de piatră provenite din elevaţia clădirii, ce atingeau adesea dimensiunile de 0,45-0,6 m lungime şi 0,25-0,3 m lăţime. Acest strat de dărâmătură suprapune ultimul nivel de călcare din interiorul clădirii, pe care dealtfel îl şi distruge. Din acest ultim nivel nu a mai rămas în poziţia iniţială decât o cărămidă, celelalte schimbându-şi orientarea datorită greutăţii mari a blocurilor căzute din elevaţie. Sub acesta apar din nou blocuri mari de piatră şi fragmente de cărămidă. Din păcate săpătura s-a oprit deocamdată aici, urmând ca cercetările viitoare să furnizeze mai multe informaţii despre interiorul edificiului A6. Oricum, ţinând cont la nivelul datelor actuale putem spune că avem de-a face cu două faze de funcţionare a elevaţiei, o primă fază ce corespunde începutului construcţiei şi o refacere a acesteia corespunzătoare ultimului nivel de călcare de care am amintit mai sus. Acestui ultim nivel îi corespunde dealtfel şi chiupul (reîntregibil) de mari dimensiuni descoperit în colţul de NE al încăperii ? la –0,66 m. Vasul s-a menţinut intact până la ultimul nivel de călcare. În interiorul lui s-au găsit fragmente mari din pereţi (unele cu urme de conţinut), gura cu diametrul de 0,4 m, două gâturi de amfore cu tortile bine păstrate şi evident blocuri de piatră din elevaţie, ele fiind dealtfel răspunzătoare de distrugerea acestuia. De remarcat că în interiorul chiupului nu apar fragmente de ceramică antică, ci doar elementele menţionate mai sus. Cu atât mai mult dă de gândit prezenţa în interiorul vasului a celor două gâturi identice de amfore. În aceste condiţii, putem presupune că în ultima perioadă de funcţionare a edificiului vasul a fost folosit pentru depozitarea apei, situaţie impusă de dezafectarea principalei surse de apă a oraşului. Prin dimensiunile sale, chiupul va fi determinat şi blocarea intrării dintre încăperile ? şi ?, comunicarea între acestea făcându-se probabil printr-o altă intrare încă neidentificată. În încăperea ? aflată, cum am spus, în extremitatea estică a secţiunii, săpătura nu a pus în evidenţă decât resturi de cărămidă, ţigle şi blocuri de mici dimensiuni. Ceramica găsită este de factură romano-bizantină şi se încadrează în perioada sec. IV-VI p. Chr. Până la adâncimea la care s-a ajuns, profilul S al edificiului A6 surprinde aparent două niveluri de dărâmătură. În realitate este vorba de o singură distrugere, masivă, a clădirii aşa cum arăta ea în ultima etapă de funcţionare (blocuri mari de piatră ce suprapun bucăţi mari de ţigle şi olane) urmată apoi de degradarea progresivă a elevaţiei (situaţie marcată în profil de fragmentele mai mici de piatră, ţiglă şi cărămidă). În încăperea ?, la 2,6 m de colţul de NV al clădirii apare limita de apus a unei intrări. După cum s-a văzut ulterior, de fapt avem trei faze de funcţionare a acesteia. Intrarea iniţială avea lăţimea de 0,17 m, o poartă de fapt, orificiul în care intrau ivărele celor două uşi fiind situat central, la 0,85 m. În faza a doua intrarea îşi păstrează aspectul de poartă dar este vizibil îngustată cu 0,4 m spre V, fapt demonstrat de măsurătorile făcute şi de noul orificiu pentru ivăre amplasat la 0,65 m de canatul estic al intrării, aceasta având acum lăţimea de 1,3 m. În sfârşit într-o ultimă fază de funcţionare intrarea se îngustează cu 0,2 m, ea devenind acum o simplă uşă de acces lată de 1,1 m, ce se închidea dinspre interior spre exterior şi de la V la E (după cum atestă şănţuleţul săpat de folosinţa îndelungată în partea estică a pragului). În faţa intrării, spre N, avem un pavaj compus din patru lespezi mari de piatră, lustruite de călcare. Spre exterior ea este flancată de două blocuri masive de piatră, cel estic lung de 1 m şi lat de 0,5 m, cel vestic lung de 0,55 m şi lat de 0,3 m, având evident rolul de a proteja intrarea. Spre N clădirea avea un trotuar lat la E de 0,65 m, acesta îngustându-se treptat spre V, unde ajunge să aibă lăţimea de 0,5 m. Această îngustare nu este de loc întâmplătoare şi are rolul de a corecta asimetria edificiului A6 faţă de edificiul A7 în raport cu flancul sudic al stradelei ce a aparut ulterior în secţiunea S2 (26-23). Edificiul A7 se află amplasat în extremitatea vestică a secţiunii, este construit din piatră legată cu mortar alb de bună calitate (var, nisip, fragmente minuscule de scoici, fragmente mici de cărămidă roşie), zidul având grosimea de 0,8 m. Săpătura a avansat până la –0,8 m în estul clădirii şi –1,2 m în vestul acesteia (adâncimile sunt luate pe profilul de S în funcţie de linia vegetalului actual). Nivelul de dărâmătură antică apare aici până la –0,7 m şi este compus din fragmente de cărămidă şi piatră de mici dimensiuni. Ceramica din interior este de factură romano-bizantină (pe zidul de E al edificiului, la –0,20 m a fost descoperit opaiţul ce corespundea ansei în forma de cruce apărută în încăperea ? (edificiul A6). Tot în interior, la –0,65 m a fost găsită o cataramă din bronz. La distanţa de 0,85 m de latura de E a edificiului şi adâncimea de –0,63 m a apărut un chiup relativ prost păstrat, cu diametrul de 100 cm (la nivelul la care a fost găsit), tangent la peretele nordic al clădirii. În exterior, spre E zidul clădirii este protejat de blocuri lungi şi înguste (lungime 0,35-0,4 m şi lăţime 0,12-0,15 m) ce flanchează pe toată latura edificiul. În faza actuală a cercetării nu există alte elemente importante legate de această construcţie. Între cele două clădiri, A6 şi A7 există un interval lat de 0,8 m închis spre N de un blocaj de piatră frumos fasonată, legată cu pământ. La –0,7 m faţă de nivelul actual de călcare apare un pavaj din piatră ce a funcţionat probabil înainte de blocajul menţionat mai sus. La N de această secţiune a fost deschisă o alta, S2 (26-23) având aceleaşi dimensiuni ca prima (15x3 m). În interiorul său cercetarea s-a limitat la carourile 1 si 2, unde s-a ajuns până la adâncimea de –0,7 m (în caroul 1, la –0,4 m a apărut o bază de coloană cu plinta pătrată, având latura de 0,4 m şi diametrul fusului de 30 cm). În profilul de N al porţiunii săpate, pe o lungime de 5,5 m apare un trotuar ce dispare în martor şi iese din profil pe o lăţime de 0,2-0,3 m. La 2,2 m de profilul de E apare pe o lungime de 1,7 m un pavaj ce se delimitează clar de trotuar. El corespunde probabil unei intrări având aceleaşi dimensiuni. În interior întreaga secţiune este ocupată de o stradă, realizată din fragmente mici de cărămidă şi piatră de mici dimensiuni lustruită de o îndelungată călcare (din interpretarea datelor geofizice rezultă că această stradă se continuă în linie dreaptă cel puţin 120 m spre V şi cel puţin 30 m spre E - F. Scurtu). Lăţimea străzii măsurată din trotuarul edificiului A6 în trotuarul nou descoperitului edificiu A8 este de 4,1 m. Rămâne ca cercetările viitoare să lămurească şi alte probleme legate de funcţionarea lor. Sector Platou Est Carol Căpiţă, studenţi FIB Campania de cercetare din toamna anului 2004 desfaşurată în cadrul sitului de la Adamclisi – Platou Est, deşi redusă ca durată s-a dorit a fi o etapă de sinteză şi corelare a informaţiilor arheologice obţinute în urma activităţii de cercetare din ultimii 10 ani. Atât în teren cât si în depozite, membrii colectivului au căutat să materializeze obiectivul campaniei, acela de a construi un sistem omogen de înregistrare şi analiză a rezultatelor săpăturilor. Reluarea profilelor pe suprafeţe mari a oferit ocazia unei perspective de ansamblu asupra stratigrafiei sitului, punând în legatura diverse situaţii disparate şi oferind un plus de coerenţă terminologiei tehnice, dar şi concluziilor trase. Pe de altă parte prin proiectarea şi completarea bazei de date de artefacte, colectivul a căutat să ordoneze materialul arheologic, pregatind terenul pentru analizele statistice. Rezultatele analizei materialului arheologic confirmă atribuirile culturale precizate anterior. Acest lucru a fost posibil datorită suportului considerabil al unor instrumente avansate din punct de vedere tehnic şi informatic, care completează şi rafinează în fapt proiectul de cercetare interdisciplinară început în 2002. Procedeul a constat în măsurarea detaliată şi relaţionată în spaţiu a situaţiilor din teren. Acestea au fost apoi recreate în computer, accentul căzând de data aceasta nu doar pe redarea fidelă a reliefului ci şi a stratigrafiei, folosind randarea tridimensională. În teren, utilizarea unei staţii totale a făcut posibilă înregistrarea fină a detaliilor de nivelment la nivelul stratigrafiei generale a sitului putând astfel materializa cu precizie (în spaţiul virtual) situaţiile arheologice, atât la nivel de detaliu cât şi în ansamblul sitului arheologic Adamclisi – Platou Est. Redezvelirea profilelor din 5 sectiuni: S4, S5, S6, S7, S8 pe o lungime totală de 60 m s-a executat până la nivelul solului viu (excepţie zona N estică a profilului sudic din S4 şi capătul de NE al S7) paralel cu axa principală a sitului. Stratigrafia analizată în ansamblul ei a confirmat în general afirmaţiile anterioare. În principiu aspectul, materialul arheologic conţinut şi ordinea straturilor prezintă un caracter uniform în toate profilele analizate (în număr de 8). Trecerea de la S4 la S5 marchează în teren zona în care începe platoul şi totodată o zonă de inundaţie antică, o băltire mai precis- acea structură de lut dur, lamelar menţionată în campaniile anterioare pe o suprafaţă mare. Acest fenomen natural aşadar, a afectat stratigrafia din aceasta porţiune, aşa cum ilustreaza S5, S6, S7, S8; "spălând" practic o parte din nivelul roman timpuriu - mai subţire şi cu mult mai puţin material în secţiunile mai sus amintite decat în S4 (0,3 m faţă de 0,53 m) şi evident fără sa prezinte dovada sigură a existenţei unor complexe. Nivelul de băltire ar sigila astfel situatiile de dedesubt - care fară exceptie, nu conţin material mai târziu de sec. III a. Chr. Situaţia stratigrafică este următoarea: -0-0,25 m - nivel vegetal conţinand materiale ceramice amestecate, datate din epoca bronzului până în perioada bizantină, acestea din urma fiind cele mai numeroase; -0,25-0,65 m - nivel gri-cenuşiu granulat (deasupra nivelului de băltire în S7, S8, S6, S5) cu pigmeţi de chirpici şi cărbune conţinând nu foarte mult material roman timpuriu, dar şi elenistic – antrenat probabil de la adâncimi mai mari, corespondent unuia de culoare brună, afânat în S4, mai bogat în material roman timpuriu; -0,65-0,75 m - nivel de băltire compact, neîntrerupt, lamelar, cca. 5 cm grosime, prezent în S5, S6, S7, parţial în S8, S9; -0,7-1,3 m - fără a constitui un nivel continuu, sub stratul de băltire apar în: S7-C1-C2-profil de V, N şi S şi în S5-C1-C2 profil de V, ca şi în S4-C1-profil de N, zone compacte – bine individualizate în contextul unui nivel gălbui amestecat, de culoare gri închis, cu material elenistic, getic şi urme de vetre: Cpl17 în S4-C1-N menţionat şi în 1999; -0,7-1,9 m (Cpl29) şi -1,6 -2,9 m (Cpl28) - complexe adâncite în forma de clopot cu material din epoca finală a bronzului şi multe oase de animale mari; -0,7-2 m - un nivel discontinuu galben poros cu intruziuni grii-cenuşii, cu aspect neuniform, evident răscolit de rozătoare, cel mai probabil un sediment natural; Aşadar, sub nivelul foarte clar reprezentat de băltire, întâlnim în general, un nivel gălbui, cu aspect neuniform, deranjat, fără material arheologic sau urme de chirpici ori arsură, în care se individualizează zone cu aspect diferit, mai închise la culoare şi cu textură diferită: gropi clopot din epoca târzie a bronzului sau complexe din perioadă elenistică. Reluarea profilelor, pe lângă confirmarea stratigrafiei precizate în rapoartele anterioare, a subliniat şi o complexitate a situaţilor arheologice, existentă la nivelul straturilor individuale. Pasul următor, necesar în clarificarea concluziilor stratigrafice va fi o analiză pedologică şi granulometrică proiectată de altfel, pentru campania viitoare. Şipote, Platou Mihai Ionescu, Linda Ellis, Gil Silberstein, studenţi şi voluntari Universitatea de Stat din San Francisco Conform programului de colaborare cu Universitatea de Stat din San Francisco prin prof.dr. Linda Ellis şi dr.Gil Silberstein care, de la 16 iulie a.c., au adus 14 voluntari din SUA şi alte ţări, cei mai mulţi cu experienţă arheologică deja câştigată şi profesionişti, echipa a început să lucreze (cercetare de teren şi sondaje în puncte deja reperate) pe platoul de deasupra izvoarelor care alimentează satul actual şi care păstrează vestigii ale captărilor romane pentru oraşul Tropaeum Traiani. În coordonarea noastră, dr. Mihai Ionescu a fost numit pentru colaborarea directă în teren cu echipa americană. Grupul a fost sprijinit logistic şi ştiinţific de dr. Marius Alexianu de la UAIC Iaşi. În urma cercetărilor arheologice de teren realizate în zona platourilor de la S de satul Şipote, jud. Constanţa, la S şi la N de valea unde se afla caput aquae al apeductelor tropaeense, au fost identificate urme de locuire getică, romană, medieval timpurie şi modernă. Pentru clarificarea acestor informaţii colectivul de cercetare al şantierului arheologic a stabilit realizarea unor sondaje împreună cu echipa de voluntari condusă de prof. dr. Linda Ellis de la Univ. din San Francisco. Cercetările au fost împărţite pe cele trei platouri despărţite între ele de două văi cu versanţi destul de abrupţi, fapt ce accentua poziţia strategică a platourilor în antichitate. Platoul I, imediat la S de valea unde se afla caput aquae al apeductelor tropaeense. Platoul I, SI: un sondaj de 2x1 m, orientat E-V, la N de un mic val de pământ de la mijlocul platoului, rezultat în urma lucrărilor agricole. Stratigrafia acestui sondaj este următoarea: -0-0,35 m, sol vegetal cu mici blochete de calcar nefasonate. –0,35-0,7 m, pământ brun nisipos, cu fragmente ceramice de oale borcan medieval-timpurii, decorate cu striuri orizontale, oblice, sau în formă de val. –0,75-0,85 m nivel de locuire medieval timpuriu din lut brun-galbui bătătorit. –0,85-0,95 pământ viu. Platoul I, SII, sondaj de 4x1,5 m, din care a fost cercetată până la pământul viu doar o parte de 2,5x1,5 m. În plan, la adâncimile de -0,75 m şi –0,9 m, au fost identificate două niveluri de călcare medieval timpurii cu aceleaşi tipuri de fragmente ceramice descrise şi în primul sondaj, iar la –1-1,1 m o parte a unei gropi ce atestă clar o locuire getică pe acest platou cu fragmente ceramice de la o oală getică lucrată cu mâna, ornamentată cu un brâu alveolat. Stratigrafia acestui sondaj este următoarea: -0-0,3 m, sol vegetal. –0,3-0,6 m, pământ brun nisipos cu dărâmătură ce are în componenţă blochete de calcar nefasonate. –0,55 m N1, nivel de locuire medieval timpuriu. –0,6-0,75 m, nivelare cu pământ brun galbui. –0,75 m, N2, medieval timpuriu. –0,8 m pământ viu. –0,8-0,9 m nivel de locuire getică. Platoul I SIII, sondaj de 3x1 m, orientat N-S, aproape de marginea de N a platoului, lângă apeducte. Situaţia stratigrafică: -0-0,25 m, vegetal –0,25-0,6 m, strat de dărâmătură cu pământ brun-galbui nisipos, cu blochete de calcar nefasonate şi rare fragmente ceramice medieval timpurii. –0,6-0,8 m nivel brun cu pigmenţi galbeni, cu ceramică getică şi elenistică, inclusiv o toartă de amforă fragmentară cu ştampila ????, deci din insula Paros. Platou I, SIV. Sondaj de 3,5 x 1 m. Realizat în zona de E a platoului . În plan, la 0 m, se află partea inferioară a unei râşniţe, ce a fost spartă în două bucăţi (dimensiuni 0,8x0,7x0,6 m, spatiul de râşnire avand diametrul de 0,4 m). De asemenea, la –0,6 m au fost descoperite blochete de calcar ce par a face parte dintr-un zid. Situatia stratigrafică: -0-0,35 m strat vegetal. –0,35-0,75 m strat de pământ brun nisipos cu blochete de calcar şi ceramică medievală târzie şi modernă. –0,75-0,9 m pământ viu. Deci, atât în urma sondajelor, cât şi în urma cercetărilor de teren, pe platoul I au fost descoperite urme de locuire de epocă elenistică, rar romană timpurie, medievală timpurie şi modernă. Faptul că este vorba de o aşezare este confirmat şi de descoperirea la suprafaţă a unor fragmente arhitectonice, cum ar fi o blochetă de calcar cu loc de fixare a mecanismului de glisare a uşii, sau un fragment de mortarium. Platoul II SI, secţiune de 8 x 3 m, orientată E-V, realizată în zona unui val de pământ cu piatră ce taie platoul de la N la S. Cercetarea s-a realizat până la –0,8 m de la cota 0, fiind evidenţiată o aglomerare de piatră care, funcţie de ceramica medievală târzie şi modernă descoperită în secţiune, şi de informaţiile luate de la bătrânii din sat, a fost interpretată ca o partajare a terenului agricol în zonă. Stratigrafia: -0-0,4 m strat vegetal. –0,4-0,8 m pământ brun cu rare fragmente ceramice moderne. Platoul II, SII, sondaj de 6,2 x 1 m, orientat E-V, în interiorul unei construcţii orientate N-S de 37x6,2 m, dimensiunile interioare, construcţie realizată din blocuri masive de calcar legate cu pământ. Grosimea zidurilor variază între 0,8 şi 1 m şi în urma sondajului s-a constatat că s-a păstrat pe 1-2 asize până la fundaţie. Situaţia stratigrafică: -0-0,3 m strat vegetal. –0,3-0,6 m dărâmătură, blochete de calcar nefasonate, de mari şi mici dimensiuni provenite de la zidurile edificiului. –0,6-0,7 m pământ brun, nisipos cu fragmente ceramice getice, lucrate cu mâna. –0,7-0,8 m nivel de locuire cu fragmente ceramice getice şi fragmente de amfore databile în epoca elenistică. –0,8-0,9 m pământ viu. Sondajele realizate pe platoul II au evidenţiat cel puţin trei construcţii de mari dimensiuni realizate din blochete de calcar legate cu pământ, care, după materialul arheologic descoperit, pot fi datate în epoca elenistică, sec. III-II a.Chr. De asemenea, au mai fost identificate urme de locuire medievală timpurie şi modernă. Platoul II SIII, secţiune de 9 x 1 m, paralelă cu SII, la 14 m N de aceasta. S-a confirmat stratigrafia din SII, iar în privinţa materialului arheologic majoritatea fragmentelor ceramice sun de factură getică şi rar de epocă modernă. În urma celor două sondaje a ieşit în evidenţă faptul că edificiul a avut suprastructura din chirpici şi acoperişul din paie, sau stuf, nefiind descoperite fragmente de tegulae. Au mai fost cercetate alte două secţiuni: SIV (7x1 m) şi S5 (de fapt un carou de 4 x 4 m, la cca. 30 m E de edificiul discutat mai sus. În cadrul acestora a fost pus în evidenţă nivelul de distrugere al aşezării şi a fost dezvelit parţial zidul unei locuinţe. Zidul a fost realizat din blochete de calcar legate cu pământ şi are 0,45 m lăţime, fiind acoperit de un nivel de dărâmătură format din blochete de calcar şi chirpic ars. Sunt de semnalat aceleaşi materiale arheologice, getice, elenistice şi ceramică modernă, acoperită cu smalţ galben, verde etc. Platoul III: În afara acestor sondaje au mai fost realizate alte două sondaje de 4 x 1 m la N de valea apeductelor, lângă o cultură de porumb, unde a fost identificată o aşezare romană databilă în sec. III-IV în urma ceramicii şi a două monede de bronz (una este de la Caracalla şi a fost emisă de oraşul Markianopolis, iar a doua este de la Constantinus Iunior, emisă la Siscia) passim descoperite în zonă. Din păcate fragmentele ceramice romane şi tegulele descoperite se pare că au fost aruncate la marginea terenului agricol de proprietarii acestuia, aşa că stratigrafia a evidenţiat pământul galben la –0,6 m fără alte depuneri arheologice. Se va putea continua cu un sondaj în zona actualei culturi de porumb în anul viitor, în cazul în care terenul nu va mai fi afectat de lucrările agricole. Au mai fost realizate cercetări arheologice de teren în zona Zorile (ceramică elenistică în zona izvoarelor), Abrud (aşezarea romană, medievală timpurie şi apeducte), Cetatea (monede de sec. IV p. Chr) şi la apeductele cetăţii: Şipote, Zorile, Valea Cişmelelor, Ispanaru. În urma cercetărilor arheologice realizate în această campanie se impun următoarele concluzii: - cele trei platouri de la Şipote au urme de locuire getică, romană medieval timpurie şi modernă. - o parte din suprafaţa celor trei platouri a fost afectată de nivelări mecanice şi de lucrări agricole moderne, care au distrus în mare parte depunerile arheologice. - cel puţin două construcţii de pe platoul II, în partea de V a acestuia, sunt de sorginte getică, iar ca mod de construcţie se poate face o analogie cu acelaşi tip de construcţii de la Albeşti şi Coroana, din teritoriul callatian. - locuirea romană de pe platoul III, la N de valea apeductelor, poate fi pusă în legătură cu construirea şi întreţinerea acestora. - oricum, toate aşezările din zona celor trei platouri pot fi puse în legătură cu puternicele izvoare de la Şipote. Conservare primară: Aşa cum notam şi mai sus, această activitate a început în a doua parte a campaniei, selecţia obiectivelor fiind următoarea: în special, lucrările de conservare primară s-au concentrat în sectorul A, unde au fost conservate (parţial) zidurile din sectorul A (SS23-26) şi cele ale încăperilor A4 şi A3?. De asemenea, s-au efectuat şi se efectuează în continuare lucrări de întreţinere a conservărilor primare deja efectuate în anii anteriori şi a traseelor esenţiale vizitabile de către specialişti şi turismul organizat sau individual. Aceste operaţiuni de întreţinere au fost şi sunt mai dificile şi mai costisitoare în acest an, datorită vegetaţiei spontane supradimensionate faţă de alţi ani, ca urmare a abundenţei ploilor din ultimele luni şi până de curând. Periegheze Au fost efectuate şi mai multe cercetări de teren. Astfel, pe Valea Cetăţii, a fost curăţat un tronson de apeduct tip canalis structilis, pe o lungime de 2,86 m, aflat la cca. 500 m V de cişmele. Acesta aveau un blocaj realizat din calcar nefasonat, legat cu mortar din var şi nisip, gros de 0,2 m. Înălţimea cuvetei era de 0,25 m şi grosimea de 0,2 m. Lăţimea blocajului era de 0,22 m. Opus signinum era realizat din praf de cărămidă, var şi nisip, apeductul având două straturi de tencuială hidraulică. De asemenea, tot pe Valea Cetăţii, a fost identificat un traseu de apeduct tip canalis structilis, surprins pe o lungime de 2,2 m, la cca. 8 m N de arcul de apeduct vizibil deja în apropiere de cişmelele satului. Acesta avea cuveta lată de 30 cm şi înălţimea de 0,3 m, cu un blocaj realizat din piatră legată cu mortar, cu praf de cărămidă şi lat de 0,35 m. Mortarul era realizat din var, nisip şi cărămidă roşie pisată mărunt. În aceeaşi zonă, a mai fost descoperit un al traseu de apeduct, uşor oblic faţă de cel prezentat anterior. Apeductul era realizat din tubuli prost păstraţi. De asemenea, a mai fost descoperit un cămin de vizitare, unde aducţiunea se realiza cu tubuli. Acest era lung de 0,84 m, lat de 0,6 m, cu pereţii de 0,09 m grosime. În pereţii din N şi S ai bazinului, au fost descoperite două orificii (captări pentru intrarea apei), ambele cu diametrul de 0,18 m. Orificiul din peretele nordic nu a fost funcţional, fiind săpat parţial în piatră şi neterminat. Căminul de vizitare şi apeductul cu tubuli dezafectează apeductul tip canalis structilis, menţionat anterior. În campania din toamnă, a mai fost făcută o periegheză în zona satelor părăsite Ispanaru şi Toloşman, la cca. 10 km NE de satul Adamclisi. La Ispanaru, au fost descoperite vestigiile unui cimitir creştino-musulman, părăsit (conform informaţiilor preluate de la localnici) prin 1920. Tot aici, au fost identificate urmele unui apeduct turcesc. La Toloşman, au fost descoperite ruinele unui sat turcesc; în acceaşi zonă, a fost identificat un tumul cu dromos (cu blocuri de 0,7x0,5 m), orientat spre S, cercetat parţial. Cercetările din această campanie şi-au atins obiectivele. Astfel, în sectorul basilicii D şi SSE basilica D, au fost realizate importante progrese în completarea imaginii avute asupra sectorului: anume, prezenţa unui cartier de locuinţe şi ateliere în partea de S a basilicii D. De asemenea, a fost realizat racordul între cartierul Mihai Sâmpetru şi via forensis. A fost descoperită (în sectorul SE basilica D) o stradelă care face legătura între cartierul M. Sâmpetru şi zona S basilica D, până în intersecţia descoperită în C32-C40, ca şi o serie de edificii. În plus, a devenit evident faptul că acest cartier, aflat la S de basilica D, se extinde spre S. Detaliul interesant este legat de orientarea acestui cartier, diferită atât de cea a basilicii D, cât şi de cea a cartierului Mihai Sâmpetru. În partea de N a basilicii D, a fost identificat un element deosebit de important pentru funcţionarea cetăţii în ultima perioadă: un apeduct (cel din C42), care preia funcţiunile canalizării de pe via principalis. În sectorul A, au fost identificate două edificii de mari dimensiuni, care (probabil) fac parte dintr-o insula. Cercetarea este în curs. De remarcat este faptul că respectivele descoperiri confirmă cercetările geomagnetice şi geofizice realizate şi interpretate de ing. Florin Scurtu în anul 2000. În teritoriu, pe Valea Cetăţii, au fost identificate mai multe apeducte al căror rost era de a suplimenta furnizarea cu apă a cetăţii şi care urmează a fi cercetate în campaniile ulterioare, pentru a completa imaginea asupra evoluţiei alimentării cu apă (deosebit de dificilă) a cetăţii Tropaeum Traiani.