Programul de Cercetare Arheologică Bucium a debutat în anul 2004, având ca obiectiv cercetarea arheologică sistematică în perspectiva realizării unui proiect investiţional pentru deschiderea unei exploatări miniere aurifere care urmează să afecteze terenul cercetat. Întrucât izvoarele istorice menţionau existenţa în această arie a unor importante vestigii databile în epoca romană, s-a procedat la o cercetare ...extinsă a acestei zone. Raportul prezintă principalele rezultate ale cercetărilor arheologice desfăşurate în campania septembrie–noiembrie 2004. Comuna Bucium este formată din şase sate (Bucium Cerbu, Bucium Sat, Bucium Muntari, Bucium Izbita, Bucium Şasa, Bucium Poieni), înşiruite de-a lungul unor văi (Valea Albă, Valea Negrilesei, Valea Şesii, Valea Buciumului şi Valea Abrudelului). Aceste văi înguste, confluente, care constituie şi principalele căi de acces, sunt străjuite de masive muntoase cu versanţi abrupţi şi acoperiţi de păduri de foioase şi conifere. Regiunea este dominată de câteva vârfuri: Boteş, Vulcoi şi Corabia, în sud, Negrileasa, în SE, Conţu, Beanga, Frasin şi Măgura, în partea centrală, Detunatele, în NE. Zonele deschise sunt, în general, cele înalte, de gol alpin, cu altitudini de peste 1000 m. O altă caracteristică este existenţa a numeroase forme de relief antropogen generate de practicarea ocupaţiilor tradiţionale: agricultura montană şi mineritului. Primele cercetări arheologice pe teritoriul comunei Bucium au avut loc la sfârşitul sec. al XIX-lea, în zonele Vulcoi-Corabia şi Boteş. Alte informaţii se referă la descoperiri arheologice întâmplătoare. Primele semnalări cu caracter arheologic aparţin lui Lukács Bela, care a descoperit în anul 1878, la cumpăna apelor dintre Ampoi şi valea Abrudelului, pe platoul numit Boteş, un număr de cca. 60 de tumuli cu diametrul de 6-7 m şi cca. 1 m înălţime. Cu această ocazie a săpat unul dintre tumuli, descoperind o mare cantitate de cărbune, fragmente osteologice carbonizate şi fragmente ceramice. Observaţiile sale au fost publicate în 18791. Acelaşi Lukács a efectuat primele cercetări arheologice şi în punctul Corabia în 1879, pe baza unor informaţii referitoare la descoperirile făcute de căutătorii de comori. El a descoperit o altă necropolă tumular din cuprinsul căreia a cercetat trei morminte tumulare, descoperind, pe lângă resturile cinerare, trei ulcioare intacte, un opaiţ cu marca FAOR, câteva cuie de fier, monede, un pandativ de bronz, fragmente de la doi cercei în formă de verigă şi o oglindă de bronz2. Pe baza acestor informaţii, cercetările din punctul Boteş au fost continuate de către Téglás Gabor în 1885. Acesta delimitează amplasarea necropolei şi descrie amănunţit săparea unui număr de 13 "morminte intacte" din acest punct, dar se pare că a cercetat de fapt ceva mai multe. Ca inventar funerar a descoperit ceramică (în special ulcioare, opaiţe, un fragment de farfurie terra sigillata, căniţe), cuie de fier şi trei plăcuţe de bronz provenind probabil de la o cutie3. Téglás a continuat cercetările şi în punctul Corabia în anul 1885, delimitând suprafaţa ocupată de această necropolă4. El menţionează incintele construite din piatră sumar fasonată, denumindu-le "mausolee"; o incintă de 6x6 m care închide ultimul şir de morminte, precum şi una de 35x35 m, unde a descoperit şi fragmente dintr-un relief. Dintre mormintele săpate, se remarcă un tumul cu diametrul de cca. 8 m, unde sub humus a apărut un strat de cenuşă şi fragmente ceramice care potrivit autorului ar indica prezenţa rămăşiţelor de la un "ospăţ mortuar". Sub acest nivel a apărut mantaua de pământ şi piatră, apoi groapa propriu-zisă, umplută cu resturile cinerare şi unde s-au mai găsit un fragment dintr-o fibulă de bronz, fragmente ale unor lamele de bronz de la o cutie şi trei ulcioare întregi5. În 1938 cercetările arheologice în zona Bucium au fost reluate de către Octavian Floca. Acesta a identificat necropola săpată de Téglás la zona Corabia, în punctul numit de către localnici Poduri. Floca a reluat harta publicată de Téglás în 1890, pe care a indicat, pe lângă cele două necropole deja cunoscute, alte două grupări de morminte, una la N de Dealul Boteş, iar cealaltă la sud-vest de acesta, spre capătul Văii Pietrii6. În punctul numit Poduri, Floca a cercetat cinci morminte din care unul era jefuit. Toate aceste morminte sunt tumulare, având o groapă patrulateră, lungă de 1,6–1,7 m şi lată de 0,6–0,7 m, orientată E-V. Ca inventar funerar a descoperit vase ceramice întregi sau fragmentare, opaiţe, fragmente de sticlă, monede şi cuie de fier de diverse dimensiuni7. Pe lângă ringurile circulare din pietre, el a mai observat prezenţa unor împrejmuiri patrulatere de dimensiuni mai mari, tot din pietre neprelucrate, despre care presupunea că serveau drept incintă pentru mai multe morminte8. De asemenea, Octavian Floca a săpat, în 1938, un mormânt din punctul Boteş. Acest mormânt tumular era înconjurat de un cerc constituit din pietre neprelucrate, iar groapa propriu-zisă era de formă patrulateră. Ca inventar a conţinut doar un opaiţ9. Pe lângă aceaste necropolă, atât Téglás, cât şi Lukács menţionează urmele unui drum roman10. Lukács mai menţinează şi descoperirea, în această zonă, a mai multor monede emise sub Traian, Hadrian şi Antonius Pius, dar care se pare că proveneau dintr-un tezaur monetar descoperit în zona Negrileasa11. Aceeaşi autori mai semnalează descoperirea unor urme de exploatări şi vestigii antice şi în alte zone de pe cuprinsul comunei Bucium: mina Petru şi Pavel, mina Maria Loretto, mina Vulcoi. Cea mai impozantă urmă o constituie Ieruga, o tranşee lată de cca. 20 de m şi adâncă de cca. 30 de m, cu orientare N-S, rezultată în urma excavării unui filon. De asemenea, pe Dealul Vulcoi au fost descoperite patru inele din aur, datate în epoca bronzului şi aflate acum la Kunsthistorisches Museum din Viena12. În partea de N a comunei a fost descoperit un tezaur compus din mai multe monede emise în Thasos şi datate în perioada Latene13. Cercetarea arheologică preliminară are drept scop evaluarea potenţialului arheologic în perimetrul comunei Bucium. Campania din anul 2004 în cadrul Proiectului arheologic Bucium a avut două componente distincte: cercetarea de teren şi săpătura arheologică. Cercetarea arheologică a debutat în luna septembrie prin efectuarea unor periegheze care au vizat identificarea vestigiilor semnalate în literatura de specialitate precum şi a unor eventuale noi situri arheologice. În demersul nostru am pornit de la premisa că zonele cu potenţial arheologic trebuie căutate în apropierea vechilor exploatări miniere, deoarece locuirea umană din această zonă nu poate fi privită independent de practicarea mineritului. Totodată, cercetarea noastră de teren a fost condiţionată de cadrul fizico-geografic al regiunii, acordându-se o mai mare atenţie spaţiilor deschise, neîmpădurite. În cursul perieghezelor au fost utilizate metode specifice, precum colectarea de materiale aflate la suprafaţa solului, strângerea de informaţii de la localnici, consemnarea toponimelor, efectuarea de schiţe şi fotografierea tuturor obiectivelor care ar putea constitui zone de interes arheologic. Cea de-a doua parte a campaniei a constat în efectuarea de sondaje stratigrafice. S-a urmărit verificarea potenţialului arheologic al unor zone, dar şi o extindere cât mai largă a spaţiului cercetat. Metoda de cercetare adoptată a fost una distructivă prin realizarea unei săpături manuale. Unităţile de săpătură au constat, în general, din secţiuni cu dimensiunile de 10x1,5 m. În două cazuri au fost practicate casete. O menţiune aparte necesită cercetarea unui mormânt tumular, care a fost săpat într-o tehnică specifică, pe sferturi, păstrându-se martori dispuşi în cruce. A fost trasat un număr de 27 de unităţi de săpătură. S-a urmărit atât stratigrafia verticală, cât şi cea orizontală a sitului. Cercetarea arheologică a debutat în luna septembrie prin efectuarea unor periegheze care au vizat identificarea vestigiilor semnalate în literatura de specialitate precum şi a unor eventuale noi situri arheologice. Încă de la început am întâmpinat o serie de dificultăţi generate de mai mulţi factori. Astfel, întreg perimetrul comunei Bucium este o zonă împădurită cu un relief foarte accidentat, iar căile de acces spre zonele de interes arheologic sunt, în general, drumuri de exploatare forestieră care nu pot fi utilizate în condiţii meteo nefavorabile. Un alt factor de dificultate în identificarea unor vestigii istorice este practicarea de către localnici a unor îndeletniciri tradiţionale, precum agricultura sau mineritul, fapt care a generat, de-a lungul vremii, numeroase forme de relief antropogen. Ne referim atât la amenajarea unor terase pentru practicarea agriculturii montane, precum şi la mulţimea de instalaţii (canale, tăuri, vetre de şteampuri) şi depuneri (halde de steril), rezultate în urma procesului de extragere şi prelucrare a minereurilor auro-argintifere. În aceste condiţii este dificil de precizat prin cercetări de suprafaţă dacă unele forme de relief antropogen certifică existenţa unor vestigii antice, din epoca modernă sau contemporană. Totuşi, în urma cercetărilor de teren efectuate am reuşit să identificăm cea mai mare parte a punctelor arheologice semnalate în literatura de specialitate, cât şi o serie de noi locaţii care ar putea furniza vestigii de natură istorică. În demersul nostru am pornit de la premisa că zonele cu potenţial arheologic trebuie căutate în apropierea vechilor exploatări miniere, deoarece locuirea umană din întreg spaţiul supus cercetării, nu poate fi privită independent de practicarea mineritului. Vulcoi-Corabia În mod firesc, încă de la început ne-am îndreptat atenţia spre zonele cu patrimoniu arheologic reperat. În literatura de specialitate se consemnează faptul că zona de la S de Vârful Corabia a constituit în epoca romană perimetrul de locuire a minerilor dalmaţi, colonizaţi pentru a lucra la exploatările aurifere. În urma cercetării de teren, au fost identificate în acest punct numeroase terase antropogene, pe care sunt vizibile traiecte de ziduri şi o mare cantitate de piatră, provenită probabil din ruinarea unor construcţii. Sunt vizibile şi numeroase amenajări pentru prelucrarea aurului, databile în epoca modernă (tăuri, canale de aducţiune etc.). Sondajele ulterioare din acest spaţiu sugerează că, într-adevăr, aici s-a structurat habitatul roman din sectorul Vulcoi-Corabia. Mai spre S, tot literatura de specialitate menţionează faptul că în punctul numit Poduri există o mare necropolă de incineraţie, tumulară, databilă în epoca romană. Prin cercetări de teren am identificat acest perimetru care se prezintă sub forma unei şei prelungi acoperită cu vegetaţie montană. Zona este delimitată la N de o creastă muntoasă, la E de Dâmbul Tăului, la S de Fântâna Străjii şi Gruiu Văcarului, iar la V de Pârâul Iadului. Pe suprafaţa acestui platou întins sunt vizibile numeroase movile care par a fi dispuse pe şiruri cu orientare N-S. Spre S-V de Vârful Corabia sunt consemnate în literatura arheologică zona numită Şesul Crucii, unde se consideră că ar fi existat un spaţiu sacru, fiind semnalate ruine ale unor temple, precum şi Vârful Vulcoi, unde au fost cercetate, la sfârşitul sec. al XIX-lea câteva morminte dintr-o întinsă necropolă tumulară. Important de subliniat este însă faptul că prin perieghezele de pe versantul nordic al Vârfului Boteş, au fost identificate numeroase anomalii geo-morfologice la suprafaţa solului. Sondajele efectuate în această zonă au confirmat faptul că avem de-a face cu o necropolă de incineraţie plană, databilă în epoca romană, obiectiv arheologic inedit. Descoperirea sporeşte în mod considerabil atât cantitatea de informaţii privind descoperirile de epocă romană, cât şi aria vestigiilor romane cunoscute până în prezent în acest sector. În zona estică a Vârfului Corabia, către Slăveşoaia, am consemnat existenţa unor drumuri amenajate în cursul ultimului deceniu pentru realizarea de foraje şi prospecţiuni miniere de către firma MINEXFOR. Din această regiune am recoltat câteva bucăţi de râşniţe primitive şi ceramică aparţinând epocii romane. Informaţii strânse de la localnici semnalează descoperirea, în această zonă, în urmă cu câţiva ani, a unor fragmente de altare votive romane, ajunse într-o colecţie particulară, la Deva. Pe versantul nordic al masivului Corabia, la baza exploatării străvechi numită Ieruga, am identificat o serie de construcţii patrulatere cu ziduri de piatră, unele păstrate în elevaţie pe cca. un metru. Deşi în lipsa unor săpături arheologice, datarea lor nu poate fi determinată cu certitudine, opinăm că ele ar putea să aparţină epocii medievale sau moderne. Menţionăm faptul că în cursul perieghezelor noastre am descoperit numeroase "săpături" care pot fi puse pe seama "căutătorilor de comori", ceea ce sugerează existenţa unui pericol iminent pentru vestigiile antice din zona Boteş-Vulcoi-Corabia. Citera Slăveşoi La poalele masivului Slăveşoaia, în zona de N a acestuia, spre NE de Vârful Corabia, am identificat galeria numită Petru şi Pavel. Este vorba despre o mină care, potrivit literaturii arheologice, există încă din epoca romană. Aspectul său exterior, precum şi profilatura intrării, par să confirme această datare. În vecinătatea sa, pe pantele dinspre satul Bucium-Poieni, am observat numeroase anomalii geo-morfologice care ar putea să provină atât din activitatea de exploatare şi prelucrare a minereului auro-argintifer, cât şi din locuirea intensă a zonei de-a lungul timpului. Frasin Perieghezele efectuate în preajma masivului Frasin au relevat existenţa a numeroase forme de relief antropogen. Este vorba despre numeroase gropi care sugerează existenţa unor exploatări de suprafaţă, precum şi o serie de corande şi galerii miniere ale căror începuturi ar putea să dateze din epoca romană: coranda Frasin, coranda Vulturilor, galeria La Vulpea, galeria Renghea etc. În zona nordică a Frasinului şi spre Rodu, sunt vizibile urmele vechilor exploatări miniere, precum galerii, tăuri şi canale pentru colectarea apei, halde etc. În zona sudică, versanţii se termină printr-un platou numit Muncei, care domină Valea Buciumului. Săpăturile arheologice pe care le-am efectuat în acest punct au furnizat câteva fragmente ceramice databile în epoca romană. Măgura O altă zonă de interes este cea de la poalele masivului Măgura, unde există numeroase suprafeţe deschise care prezintă forme de relief antropogen. Cea mai importantă porţiune pare a fi cea de pe versantul nordic, care este structurată sub forma unui platou numit Ciungi. Acesta coboară în pantă lină spre N şi se continuă cu o şea prelungă numită Dealul Băilor, care face legătura cu masivul Frasin. Şi acest perimetru a fost intens exploatat, fiind străpuns de numeroase gropi, corande şi galerii vechi. Cercetările arheologice limitate pe care le-am efectuat în această zonă nu au fost însă suficient de concludente. Nu departe de această regiune, în zona nord-estică a Măgurii, într-o porţiune acum împădurită numită Brusturi, am identificat numeroase terase antropogene. În această zonă n-au fost efectuate săpături arheologice, dar considerăm că extinderea cercetărilor ar putea să furnizeze importante informaţii cu privire la potenţialul arheologic al acestei zone. Cea mai interesantă suprafaţă din acest sector este o depresiune situată între masivele Măgura şi Frasin, numită Vâlcea. Zona are o poziţie prielnică locuirii umane datorită protecţiei celor două masive muntoase, ceea ce îi conferă un climat mai blând. Pe întreaga sa suprafaţă sunt vizibile numeroase forme de relief antropogen, precum terase, gropi, şanţuri şi canale. Valea Buciumului În punctul La Popese, situat sub şeaua numită Plaiu Mare, am consemnat existenţa a numeroase forme de relief antropogen, precum terase, canale etc. În această zonă n-au fost efectuate încă săpături arheologice. Valea Abrudelului Interfluviul dintre valea Abrudelului şi cea a Cornei este o zonă pe cuprinsul căreia sunt vizibile numeroase forme de relief antropogen: halde de steril, tăuri, canale de aducţiune a apei. Ele se concentrează în punctul numit Râturi şi în zona dealului Rodu, spre Bucium Muntari. Săpătura arheologică. Unităţile de săpătură În campania din anul 2004, a fost trasat un număr de 27 de unităţi de săpătură. Săpăturile arheologice cu caracter de sondaj, efectuate de către echipele MCDR Deva şi MNIR în cadrul Programului de cercetare Bucium 2004, au început în data de 21 septembrie în zona Vulcoi-Corabia. Literatura arheologică cuprinde informaţii despre existenţa, în acest perimetru, a două necropole tumulare datând din epoca romană, precum şi a altor vestigii antice. Drept urmare, s-a urmărit sondarea prin unităţi de săpătură a unei suprafeţe cât mai întinse, dar şi realizarea unei imagini de ansamblu asupra potenţialului arheologic al fiecărei zone de cercetare. Astfel, au fost stabilite două sectoare (Vulcoi şi Corabia), cuprinzând patru zone de cercetare: - Vulcoi-Şesul Crucii; - Vulcoi-Necropola plană; - Corabia Poduri–Zona de locuire; - Corabia Poduri–Necropola tumulară. De asemenea, au fost cercetate prin sondaje stratigrafice suprafeţe din alte două sectoare: Frasin şi Măgura. Stratigrafia generală Săpăturile arheologice limitate pe care le-am efectuat în cursul acestei campanii au relevat, în general, existenţa a cel mult trei straturi de depunere: - strat vegetal actual; - strat de cultură; - strat de sol steril arheologic. O excepţie reprezintă secţiunea 04 01 01 005, care a relevat mai multe nivele de depunere arheologică. Există însă şi zone unde stratigrafia cuprinde doar două componente: - strat vegetal actual; - solul viu, steril arheologic. Complexele arheologice În urma cercetărilor a fost descoperit un număr de 6 complexe arheologice, dintre care trei morminte romane de incineraţie plane, un mormânt roman de incineraţie tumular, o construcţie de piatră circulară şi un edificiu. Mormântul 04 01 02 001_M1 a fost surprins în caroul 1, la adâncimea de -0,6 m. Este un mormânt roman de incineraţie, cu ardere la ustrinum, cu orientarea NNV-SSE. Groapa sa, cu dimensiunile de 2x1,2 m, este arsă, de formă aprox. dreptunghiulară, cu colţurile uşor rotunjite. Marginea gropii este marcată la colţuri cu pietre de dimensiuni mari şi medii (0,2-0,5 m). Complexul era suprapus de o groapă vizibilă de la suprafaţa solului şi care atingea superficial, suprafaţa sa. Mormântul a conţinut cărbune, cenuşă, resturi osteologice cinerare şi 5 obiecte de inventar: un opaiţ şi 4 cuie de fier. Mormântul 04 01 02 001_M2 s-a conturat în caroul 5, la cca. 2,3 m N de mormântul 04 01 02 001_M1. Este un mormânt roman de incineraţie cu ardere la ustrinum, conturat la -1,35 m adâncime (în raport cu punctul 0), orientat E-V. Dimensiunile complexului au fost 1,5x0,8 m. Forma gropii este aprox. dreptunghiulară şi coboară până la -2 m adâncime. Mormântul era suprapus de o groapă care cobora de la suprafaţa actuală a solului, atingând superficial suprafaţa complexului. În interiorul său au fost descoperite cenuşă şi cărbune, precum şi câteva cuie din fier. Mormântul 04 01 02 001_M3 s-a conturat parţial în caroul 5. Este un mormânt roman de incineraţie, cu ardere la ustrinum, orientat NNV-SSE, acoperit cu o manta de piatră de mici dimensini pe suprafaţa căreia au fost sparte trei vase. Groapa mormântului, conturată la -1,6-1,74 m adâncime este arsă, de formă aprox. dreptunghiulară, cu colţurile uşor rotunjite. Mormântul a conţinut cărbune de lemn şi trei obiecte de inventar: două opaiţe, un vas fragmentar. Mormântul 04 02 02 001_T1_M1 este un mormânt tumular. Mormântul de incineraţie a fost descoperit chiar în zona centrală a construcţiei funerare şi consta dintr-o groapă cu treaptă, de mari dimensiuni (3,2x1,6 m). În interiorul acesteia a fost practicată groapa mormântului (1,9x0,88 m), care conţinea o mare cantitate de cenuşă, cărbune şi fragmente osteologice cinerare. Marginile mormântului erau arse până la roşu pe o profunzime de 0,02-0,03 m. Ca inventar funerar au fost descoperite în groapa primară, patru recipiente din sticlă (unguentarii), dintre care trei depuse pe latura estică a gropii, iar cel de-al patrulea pe latura nordică a acesteia. De asemenea, în resturile cinerare au mai fost descoperite şi numeroase cuie. Complexul 04 02 02 002_T2 reprezintă un mic ring circular (2,2x2,1 m), format din pietre de mari dimensiuni. Cercetarea acestei construcţii şi adâncirea pe întreaga suprafaţă a unităţii de săpătură nu a furnizat nici un fel de materiale sau informaţii de natură arheologică. În suprafaţa 04 02 01 003, în carourile 4-9 a fost identificată şi cercetată o parte a unei locuinţe romane, ce a primit titulatura Edificiul 1. Zidurile ce alcătuiesc acest edificiu sunt Z2, Z3, Z4 şi Z5. Între Z2 şi Z3 a fost identificată o podea interioară compusă din pietre de mici dimensiuni legate cu pământ de culoare galbenă. Zidurile sunt construite din pietre de dimensiuni mici şi medii legate cu pământ. Trebuie menţionată prezenţa în carourile 3-4 a unui zid construit din pietre de dimensiuni mari, legate cu pământ, despre care credem că avea rolul de a susţine terenul, în partea de vest a terasei. Datarea Edificiului 1 a fost realizată pe baza materialului recoltat, ce constă într-o oală fragmentară din perioadă romană. Toate unităţile de săpătură realizate, complexele şi materialele arheologice descoperite au fost consemnate în jurnalul de şantier, fotografiate, codificate şi introduse în baza de date. Dintre complexele funerare descoperite, trei au conţinut inventar funerar. În general, inventarul funerar este extrem de sărăcăcios şi nu se deosebeşte de cel din alte necropole din Dacia Superior14. Au fost descoperite trei opaiţe şi patru recipiente de sticlă (unguentarii). Dintre acestea remarcăm un opaiţ cu ştampila FORTIS. Din inventarul funerar au făcut parte şi numeroase cuie de fier. Materiale arheologice, în special fragmente ceramice, au fost prelevate şi din celelalte suprafeţe cercetate. Noile cercetări arheologice realizate pe teritoriul comunei Bucium confirmă existenţa unor vestigii de epocă romană. Complexele funerare cercetate recent, indică datarea largă a acestor vestigii – sec. II–III p. Chr. În ceea ce priveşte cronologia absolută nu a fost descoperit nici un artefact care să ofere o datare directă. Cercetările efectuate în cursul campaniei din 2004 la Bucium au îmbogăţit informaţiile cu privire la vestigiile antice din acest perimetru. Prin cercetări de teren au fost identificate punctele arheologice semnalate deja în literatura de specialitate şi au fost consemnate noi puncte care ar putea să aibă potenţial arheologic. Săpăturile arheologice cu caracter de sondaj au contribuit la formarea unei imagini privind structurarea spaţială a habitatului roman din această zonă şi au confirmat încadrarea sa cronologică (sec. II–III p. Chr). O serie dintre sondajele efectuate, mai ales cele din zona văii Şesii şi o parte a celor din preajma masivului Frasin, n-au furnizat însă informaţii de natură arheologică.