În toamna anului 1998 au început lucrările arheologice pentru cercetarea fundaţiilor Teatrului Naţional şi a terenului din jur. Săpăturile, eşalonate pe mai multe campanii, au evidenţiat existenţa mai multor etape de locuire. Cea mai veche descoperire, un follis de la împăratul Iustinian al II-lea (705-711), constituie o apariţie izolată, dar în vecinătate, la Curtea Veche, sunt cunoscute elemente ale culturi...i materiale din sec. VI-VII. Moneda a fost descoperită în camera 38, la o adâncime de -2,30-2,45 m, într-un nivel cu fragmente ceramice din sec. XIX. Acest nivel suprapune direct solul viu, ceea ce ne arată că moneda a fost antrenată cu ocazia construirii fundaţiilor Teatrului Naţional. Cele mai vechi complexe de locuire cercetate in situ pe acest amplasament, aparţin celei de-a doua jumătăţi a sec. al XV-lea şi reprezintă cea mai nordică descoperire din perioada de început a oraşului: este vorba de două gropi menajere Gr1 şi Gr3 surprinse şi cercetate parţial în camera 21, aflată pe latura nordică a Teatrului Naţional. Groapa 1 Din partea inferioară a acestui complex provin două vase care au fost întregite: - oală cu toartă cu umerii rotunjiţi, de dimensiune medie, cu diametrul gurii mai mare decât diametrul bazei. Buza este înaltă, evazată, cu marginea teşită drept şi se continuă cu un gât foarte scurt. Toarta se prezintă ca o bandă lată, uşor supraînălţată: ataşul superior pleacă de la jumătatea buzei, în timp ce partea inferioară se prinde în punctul de maximă arcuire a peretelui vasului. Fundul vasului este drept. Este lucrată dintr-o pastă fină cu nisip în compoziţie, arsă oxidant, de culoare roşcat cărămizie. Vasul nu este decorat şi prezintă urme de ardere secundară. Dimensiuni: înălţimea de 14 cm; diametrul gurii de 12 cm; diametrul bazei de 7,50 - castron cu toartă cu pereţii arcuiţi. Buza este scurtă, teşită oblic spre partea interioară. Are o toartă lată, puţin supraînălţată, cu o uşoară şănţuire pe mijloc: ataşul superior se prinde de marginea buzei, în timp ce capătul inferior se prinde sub zona diametrului maxim. Este lucrat dintr-o pastă închisă la culoare, aspră la pipăit, cu nisip şi multă mică în compoziţie, fiind ars reductor. Vasul nu este decorat şi prezintă urme de ardere secundară. Dimensiuni: înălţimea de 7 cm; diametrul gurii de 18,5 cm; diametrul bazei de 10 Groapa 3 Au fost descoperite numai materiale ceramice fragmentare, aparţinând celor două mari categorii întâlnite în aşezările medievale din sec. XV-XVI: ceramică comună (două fragmente de oală cu toartă) şi ceramica smălţuită, sgrafittată (fragmente provenind de la două farfurii). Complexe de locuire din sec. XVIII-XIX Locuinţa 1 În zona scenei, în colţul de SV al limitei săpăturii arheologice, la adâncimea de -3,10 m faţă de nivelul actual de călcare (indicat prin plăcile de pavaj ale unei parcări contemporane), s-a conturat un bordei, care a fost suprapus de fundaţiile camerei XI. Locuinţa 1 nu a putut fi explorata în întregime. Partea care a fost accesibila cercetarii prezinta urmatoarele dimensiuni: latura de E 1,25 m (intră sub zidul de N al camerei XI); latura de S 1,27 m; în capătul de V s-a păstrat o groapă de par cu dimensiunile de 0,2?0,3 m, adâncă de -0,15 m. Inventarul este format din numai fragmente ceramice: reţinem paritatea, surprinzătoare în ceea ce priveşte reprezentarea, dintre ceramica comună (oala cu toartă, ulcior, capac) şi cea smălţuită (fragmente de la vase deschise), într-o epocă în care predomină vasele smălţuite. Un fragment de farfurie cu decor sgrafittat şi un fragment de pipă ar pleda pentru datarea acestei locuinţe în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Locuinţa 2 Ca şi-n cazul precedentei, nici locuinţa 2 nu a putut fi cercetata integral, fiind afectata de fundaţiile vestibulului teatrului. În camera B (conturata de fundaţiile vestibulului teatrului) a fost dezvelită o suprafaţă din colţul sau de NV. Dimensiunile suprafeţei cercetate din locuinţa 2 sunt: latura de V 5,7 m, intră sub zidul de E al camerei B; latura de N 2,5 m, intră sub zidul de E al camerei B; restul este suprapus şi distrus de latura de E a vestibulului. Dintr-o umplutură cu grosimea de cca. 0,5 m, din locuinţa 2 au fost recuperate numeroase fragmente ceramice, majoritatea smălţuite, provenind de la vase închise - oale cu toartă, căni, ulcioare; predomina însă formele deschise farfurii, castroane, străchini. Nelipsite sunt ligheanul şi tigaia cu toartă. Prezenţa hanului în vecinătate, constituie un reper cronologic indirect, locuinţa existând, probabil, în prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Locuinţa 3 Tot în camera B (fundaţii ale vestibulului teatrului), în colţul de SV, a fost cercetată o suprafaţă mai mare dintr-o locuinţă, suprapusă de laturile de E şi de S ale vestibulului. Dimensiunile pe care a putut fi investigata: latura de V = 2,2 m, intră sub zidurile de V şi de S ale camerei B; latura de N = 2,9 m, intră sub zidul de E al camerei B; latura de E = 3,24 m, intră sub zidul de E al camerei. Inventarul arheologic recoltat se rezuma la doar câteva fragmente ceramice, de foarte mici dimensiuni, atribuibile sec. al XVIII-lea. Groapa 2 În camera 21, între gropile 1 şi 3, din sec. al XV-lea, a fost cercetată o groapă menajeră cu diametrul de 1,95?2,03 m. Inventarul arheologic recuperat din ea se compune din câteva fragmente ceramice din sec. al XVIII-lea. Mormântul 1 Între camerele 23 şi 24, sub zidul despărţitor, la -0,37 m adâncime, imediat sub prima asiză de la baza zidului, a fost dezvelit un schelet în poziţie anatomică dorsală, orientat V-E (lungime = 1,57 m). Braţele erau împreunate pe cutia toracică, stângul peste dreptul. Din braţul stâng lipsea partea superioară. De la bazin în jos, trupul parea să fi fost răsucit pe dreapta, având picioarele uşor flectate şi suprapuse, stângul peste dreptul. Era depus în pământ negru, lipsit de materiale arheologice; urma gropii a fost distrusă de şanţul de fundaţie al zidului care-l suprapune. Acest ultim strat de pământ negru, în care era depus mormântul, are grosimea de 1 m, sub care urmează solul viu, din care s-au săpat 0,3 m de verificare. Scheletul aparţine unui adult şi prezinta o stare de conservare bună. Dantura este întreagă şi fără urme vizibile de uzură. Judecând după aplatizarea oaselor bazinului, pare a fi vorba de un individ de sex feminin. Sub omoplatul stâng s-a păstrat puţin lemn de la sicriu. Între fundaţia zidului şi schelet s-au găsit câteva fragmente ceramice din sec. al XIX-lea. Mormântul este lipsit de orice inventar funerar (s-a recuperat doar un mic fragment metalic (?). Absenţa acestuia sugereaza o datare a mormântului - numai dupa criterii stratigrafice - anterioara sec. al XIX-lea. Prezenţa sicriului ar putea fi luata drept dovada a unei înmormântari normale, în cadrul unui cimitir medieval, format în jurul unei biserici mai vechi (?). Teatrul Naţional (1846-1947) - Limita de N a amplasamentului La E de intrarea în incinta amplasamentului (şi în şantier) au fost surprinse fundaţiile unei construcţii din cărămidă, de plan pătrat, care este izolată de vestigiile Teatrului propriu-zis. Reprezintă, probabil, un rezervor de apă din perioada iniţială (Hefft), supoziţie ce pare confirmată prin descoperirea, în anul 1999, a unui mare număr de vase de faianţă - farfurii, supiere, castroane etc. - care sugerează funcţionarea, în zona aferenta, a bucătăriei Teatrului. La V de aceasta trebuie localizate anexele Teatrului. O secţiune de control, trasată între zidul de E al extinderii Teatrului, realizata în anul 2004 şi limita de V a perimetrului, a pus în evidenţă o serie de fundaţii, mai noi - din perioada interbelică care par a fi fost construite peste vechile amenajări. Tot aici a fost identificata şi centrala termică a Teatrului, din care au fost dezvelite o serie de canale din cărămidă şi rezervorul din metal, care mai conţinea, încă, păcură. Fundaţiile Teatrului Naţional Înainte de începerea lucrărilor pentru fundaţiile Teatrului, terenul a fost nivelat, operaţiune ce a fost confirmată de cercetările arheologice. Pe latura de N a Teatrului, în mijlocul camerei 39, la -1,85 m adâncime, s-a conturat o groapă dreptunghiulară - Complexul 1 de unde au fost scoase foarte multe cărămizi (peste 50 de exemplare, majoritatea întregi) şi material ceramic fragmentar din sec. al XIX-lea, dar şi un ulcioraş aproape întreg. Potrivit observaţiilor noastre, groapa, de mari dimensiuni (lungă de 6,4 m, lată de 2,06 m şi adâncă de -1,75 m), tăiată de latura de S a camerei 39, a fost sapata cu ocazia nivelării terenului de către constructorii Teatrului Naţional, pentru a se arunca în ea materialele rezultate din eventualele demolari. În cursul anului 2004 s-a putut preciza că fundaţiile Teatrului (zona scenei) depăşesc limita amplasamentului din Calea Victoriei nr. 37 B: spre V, scena Teatrului "pătrunde" şi în parcarea amenajată de ROMTELECOM. Un zid transversal, de la N la S, delimitează, la subsolul scenei, spaţiile pentru manevrarea decorurilor. Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei din teren, "camerele" din zona scenei, cu fundaţiile din cărămidă nouă, au fost numerotate cu cifre romane pentru a le diferenţia de substrucţiile corpului sălii de spectacol a fostului Teatru Naţional, unde încaperile au fost numerotate cu cifre arabe; acestora li se adaugă cele două camere de mari dimensiuni A (porticul de intrare) şi B (foyerul). În general, intrarea şi corpul sălii de spectacol au suferit foarte puţine modificări în perioada 1852-1944. Dintre intervenţiile periodice, surprinse pe cale arheologică, putem aminti situaţia din camera B (vestibulul teatrului), unde, între adâncimile de -4,60–5 m, s-a descoperit o monedă de 10 bani din anul 1906, de la Carol I, lângă o conducta subţire pentru apă. Reparaţii periodice, care implică lucrări de construcţie importante, sunt surprinse în zona scenei. Primele modificări datează din anul 1914 şi sunt detectabile în camerele I, II şi III: în camera I, la 0,4 m faţă de latura de S a camerei, a fost dezvelit un zid anterior refacerii din anul 1940, care are următoarele dimensiuni: lungime de 3,08 m, grosime 0,42 m, înălţime 0,3 m (cărămida are dimensiunile de 0,27?0,13?0,08 m). El suprapune un zid mai vechi (faza Hefft), păstrat pe o înălţime de 0,3 m. În camera II, pe latura de N, cele două asize ale zidului ce se păstrează pe o lungime de 6,2 m, suprapun, din nou, un zid din prima fază. În timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940 acoperişul scenei s-a prăbuşit şi zidurile scenei au suferit stricăciuni, în timp ce sala de spectacol şi foayerele au rămas neatinse. Zidul dintre scenă şi sală a fost refăcut pe o grindă de beton de 12,4 lungime şi 2,5 m înălţime. De asemenea au fost refăcute, integral, toate zidurile scenei: fără fundaţii, sprijinite numai pe o pardoseală de cărămidă a subsolului, care datează din perioada Hefft: camera IV (dimensiuni cărămizi: 0,27?0,13?0,04 m; 0,27?12,5?0,35 m; 26,5?0,13?0,04 m), camera V (dimensiuni cărămizi: 27,5?0,13?0,35 m; 0,27?0,13?0,35 m); acestea s-au lăsat vezi camera II, cu excepţia cazurilor când au suprapus ziduri mai vechi vezi camera I şi puse plombe de beton: camera IV, camera XV. Între camerele XII-XIII, de pe latura de S a scenei, între plomba din beton şi zidul din cărămidă, s-a descoperit o monedă de 1 leu din anul 1938. În timpul bombardamentelor din 24-26 august, acoperişul clădirii a fost incendiat, dar avariile nu au fost catastrofale. Una dintre bombe a ajuns în subsolul vestibulului: în timpul cercetărilor din această suprafaţă, s-a dezvelit o podea din ciment, aparţinând subsolului unuia dintre magazinele ce au funcţionat în anii ‘70-‘80. Ea a fost amenajată peste un strat de nisip; sub această nivelare modernă se afla, în jumătatea de NE, o suprafaţă cu urme de incendiu puternic, pâna la vitrifierea cărămizii. Deşi putea fi restaurat, fiind întocmit şi un proiect în acest sens, Teatrul Naţional a fost demolat în toamna anului 1947. Acţiunea de distrugere a vestigiilor sale in situ a continuat în perioada anilor 1960-1970 când, pe străzile Constantin Mille şi Ion Câmpineanu, au fost deschise numeroase magazine. Amenajarea acestora (încăperi, instalaţii de apă, canal, gaze etc.) a dus la distrugerea compartimentelor fostului Teatru, aflate pe laturile de S (camerele 32, 33 ) şi N (camerele 42, 43 – unde se mai păstreză un perete despărţitor placat cu faianţă albă). De altfel, toată latura de S a amplasamentului din Calea Victoriei nr. 37 B, este rascolita de construcţiile menţionate. Una dintre conductele din tuburi mari de beton, traversează fundaţiile, de la N la S, prin faţa camerei B. Partea centrală a Teatrului a fost nivelată şi amenajată în mai multe etape (peste tot se păstrează, parţial, numai fundaţii din subsol), fiind acoperită cu plăci de pavaj de beton (dimensiuni 0,5?0,5 m). Deasupra camerei 30 s-a putut observa cum, într-o primă etapă, zona a fost pavată cu plăci de granit, pătrate, cu latura de 0,2 m şi grosimea de 0,04 m, puse direct peste umplutura de moloz. Ulterior s-a mai turnat şi un strat de asfalt. Unul dintre aceste momente este datat: în Camera 39, pe latura de N, în dărâmătură, într-un strat cuprins între adâncimile de -1,2-1,4 m, s-a descoperit o monedă de 5 lei din anul 1978, care puncteaza momentul nivelărilor masive pentru amenajarea unei parcări.