Bucureşti | Punct: Calea Victoriei, nr. 9 şi str. Ilfov, nr. 5 | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
3083
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 179132.62 |
Județ:
București
Unitate administrativă:
Mun. București
Localitate:
București
Punct:
Calea Victoriei, Nr. 9 Și Str. Ilfov, Nr. 5
Localizare:
| 179132.62 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mănucu-Adameşteanu | Gheorghe | responsabil | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Ionescu | Dan D. | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
Raport:
Pentru ridicarea unei clădiri noi în curtea imobilului din Calea Victoriei No. 9 şi Str. Ilfov No. 5 - proprietatea C.N. Loteria Română S.A. - între 7-24 Martie 2004 s-au demolat mecanizat anexele ABCD, fiind dezvelite zidurile construcţiilor din vechime, care fuseseră semnalate în Studiul Geotehnic/Iunie 2003 şi în Studiul Istoric/August 2003.
În Certificatul de Urbanism No. 46/08 07 2003, emis de Primăria Municipiului Bucureşti, se menţionează: "Imobilul în suprafaţă de 3253,17 [m2], situat în intravilanul Municipiului Bucureşti, [este] inclus în lista monumentelor bucureştene1 […]" şi că "Se solicită demolarea parţială a corpurilor ABCD (conform plan anexă) şi realizarea unui nou corp de clădire DS+P+2E cu funcţiunea de birouri"2
Demolarea3 ar fi continuat cu excavarea suprafeţei destinată noii construcţii, dacă, începând cu 24 Martie 2004, Gheorghe Mănucu-Adameşteanu şi Dan D. Ionescu, nu ar fi intervenit pentru oprirea excavărilor. Ca urmare a intervenţiilor MMB, INMI şi a DCCPCN Bucureşti, a fost suspendată autorizaţia de desfiinţare emisă de Primăria Capitalei, aplicându-se prevederile O.G. No. 43/2000, art. 18, lit. a) cu modificările şi completările ulterioare, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional. În data de 26 martie 2004, MMB a solicitat eliberarea unei autorizaţii de săpătură arheologică preventivă Direcţiei Monumentelor Istorice şi Muzee din MCC, emisă cu nr. 53/26 Martie2004; în baza acesteia, ca şi a contractului nr. 133/Martie 2004, încheiat între CNLR. şi MMB, între 26 Martie-30 Aprilie 2004 s-a desfăşurat etapa I a şantierului arheologic de pe acest sit.
Coordonarea şantierului a fost asigurată de către Gh. Mănucu-Adameşteanu, de la MMB, iar de la INMI au participat arhitecţii Dan D.Ionescu şi Ioan Munteanu (releveul de arhitectură), precum şi inginerii geodezi Constantin şi Gabriel Mehedinţeanu (ridicarea topo). Cercetarea arheologică s-a desfăşurat pe direcţia V-E şi S-N, pornind de la zidul parţial distrus de excavare dovedit a fi contrafortul V al ultimului paraclis existent aici.
Ca urmare au fost dezvelite: construcţii civile, construcţii religioase destinate oficierii slujbelor creştin-ortodoxe, conducte din olane pentru aducţiunea apei şi două construcţii cu destinaţie încă incertă (tunele sau canale).
Cele mai vechi complexe identificate aparţin unui orizont de locuire medievală, databil în sec. XV-XVI. Cele mai timpurii aparţin celei de-a doua jumătăţi a sec. al XV-lea, groapa nr. 6, în umplutura căreia s-a găsit ceramică comună (fragmente de vase borcan şi oale cu toartă) dar şi două vase smălţuite, întregibile, aparţinând categoriei ceramicii smălţuite sgrafittate (un castron de mari dimensiuni şi o farfurioară). El corespunde primului orizont de locuire înregistrat în zona Curţii Vechi, după construirea unei fortificaţii (1459-1460) de către domnitorul Vlad Ţepeş.
Majoritatea descoperirilor (cinci locuinţe şi şapte gropi menajere) datează din sec. al XVI-lea, toate locuinţele fiind distruse în urma unor incendii, unul dintre acestea ar putea fi cel din anul 1595, când Sinan Paşa a incendiat Bucureştiul.
Formele ceramice folosite sunt relativ puţine şi aparţin, în proporţie de cca. 90 %, ceramicii comune, nesmălţuite: oala cu toartă, cu buza înălţată, reprezintă tipul predilect, alături de care apar borcane, ulcioraşe, capace. Ceramica smălţuită este surprinzător de puţină, ne aflăm în vecinătatea Curţii Domneşti, dar procentul scăzut este compensat printr-o varietate mult mai mare a formelor: farfurii, castroane, străchini, ulcioare.
O categorie aparte, surprinzător de bine reprezentată, o constituie cahlele, dintre care doar o mică parte sunt acoperite cu un smalţ de culoare galbenă sau verde: cahle cilindrice, discuri decorative sau plăci dreptunghiulare
Construcţiile civile zidite se rezumă la fragmente de fundaţii, dintre care unul a aparţinut, probabil, unei compartimentări interioare a curţii vechilor case boiereşti existente înaintea Caselor Văcărescu4. Zidul este la distanţa de cca. 0,3 m E de absida altarului ultimei biserici: are lungimea de cca. 7,5 m şi înălţimea fundaţiei de cca. 0,45 m. Zidul este ritmat pe ambele feţe de trei pilaştri, tot din cărămidă.
Construcţiile religioase care au funcţionat între sec. XVI şi 1893, constau din fundaţiile şi foarte puţin din elevaţiile a patru biserici succesive pe acelaşi loc, ca şi din construcţiile lor anexă. Ultima biserică (paraclisul Văcărescu-Bellu) fiind dărâmată în 1892/1893, succesiunea bisericilor ar putea să fi fost următoarea: B.I – B.II – B.III – C.I – C.IIA – B.IV – C.IIB5
B.I: orientată E-V, plan rectangular, capătul E încheiat cu o absidă, iar cel V, probabil, poligonal; ambele sunt semicirculare la interior şi, poate, poligonale la exterior (fiind suprapusă de B.II, III, IV nu se pot face observaţii); absida V: decroşată faţă de navă. Are: lungimea exterioară de cca. 11 m, lungimea interioară de cca. 9,8 m, lăţimea exterioară de cca. 6 m, lăţimea interioară de 4,4 m, grosimea zidului exterior de cca. 0,6 m, grosimea zidului interior cca. 0,4 m.
Fundaţia laturii de S şi terminaţia de V sunt vizibile parţial, ca şi 2 contraforţi "pară", aşezaţi oblic (SV-NE, respectiv SE-NV) faţă de latura de S. Porţiunea de fundaţie are: înălţimea de cca. 0,65-1 m; lungimea de cca. 9 m (lungimea absidei de cca.3,7 m, lungimea laturii de S cca. 5,3 m); lăţimea vizibilă de cca. 0, 6 m; contrafortul SV-NE: lungimea de cca.1 m; lăţimea de cca. 1 m. Un contrafort similar este la mijlocul laturii de V.
Datare: ctitorită, poate, înaintea mijlocului sec. al XVI-lea (un dinar de la 1573/75 a fost găsit imediat la N de biserici), B.I va fi dispărut datorită războaielor din timpul lui Mihai Viteazul - cum sugerează stratul gros de arsură. O cărămidă profilată ornamentală smălţuită, fragmentară descoperită sub fundaţia B.II, în partea VNV a terminaţiei vestice are profilatura decupată circular, ca un sfert de cerc; probabil decora faţada B.I ori II (arcul unei ferestre, cornişa ori brâul).
B.II: orientată E–V, plan rectangular, capătul estic este încheiat cu o absidă, cel vestic poligonal, ambele semicirculare la interior şi decroşate faţă de navă. Are lungimea exterioară cca. 12-13 m (dedus); lungimea interioară cca. 11 m (dedus); lăţimea exterioară cca. 7-7,5 m; lăţimea interioară cca. 5,6 m; grosimea zidului exterior este de cca. 0,5-0,6 m.
B.II este alcătuită din trei spaţii interioare: 1. vestic, 2. central – ambele despărţite printr-un zid, 3. estic, care, probabil, se pierde sub o catapeteasmă masivă din zidărie. Capătul V: octogonal înafară, aprox. oval la interior. Absida estică tinde către semicerc în interior şi în exterior. La exterior absida estică se racordează cu zidul nordic prin două decroşuri succesive, cu laturile lungi oblice faţă de latura nordică a B II. Zidurile central-nordic şi al capătului vestic au câte două fisuri late, transversale, până către talpa fundaţiei. Cota fundaţiei B.II: cca. 0,15/0,20 m deasupra cotei fundaţiei B.I.
Datare: înlăuntrul B.II, la -0,2 m de nivelul fundaţiei S a B.IV, a fost găsit o jumătate de gros polon (1624), dublu perforat, probabil dintr-un mormânt deranjat al B.II. Moneda şi actul din 1654 Mai 25 în care apare «besearica Tabacilor», ne îndeamnă să presupunem că aceasta este B.II6.
B.III: orientată E–V, plan rectangular, capetele de V şi de E sunt încheiate, primul cu o absidă, iar al doilea poligonal, ambele uşor decroşate faţă de navă. Are lungimea exterioară de 13 m; lungimea interioară de 11,5 m; lăţimea exterioară de 8-7,8 m; lăţimea interioară de 6,4 m; grosimea zidului exterior de 0,8-1 m.
Ziduri interioare: fundaţia catapetesmei amintite. Credem că aceasta ar data dintr-o fază a lui B III, poate curând după construirea ei; cota fundaţiei catapetesmei este cu cca. 0,15/0,20 m mai sus decât fundaţia B.III. Terminaţia de V a B.III: decroşată către N şi poate către S7; la exterior heptagonală, la interior turtită, tinde către o elipsă, este evidentă intenţia constructorului de a o trasa urmând traseul absidei B.II.
Către sud-vestul acestui spaţiu, la intersecţia zidurilor B.(I, II, III, IV ) există un fragment din pardoseala de cărămidă a pridvorului B.III. Altă pardoseală, din lespezi, e între exteriorul laturii de N a B.III şi B.IV; sunt două dalaje: lespezi de cca. 0,4x0,4 m şi lespezi de cca. 0,7x0,35x0,07 m, suprapuse de zidul de N al B IV şi se opresc lângă zidul de N al B.III. Poate fi pavimentul exterior al lui B III din dreptul golului de acces ?! Absida estică tinde către semicerc la exterior şi la interior; grosimea zidului estic al absidei este de cca. 0,9-1 m, adică mai gros decât restul B III. Zidurile încăperii centrale8 au către talpa fundaţiei patru arce de descărcare: două, pronaos şi naos şi două în pridvor ce seamănă cu cele din fundaţiile Casei Văcărescu–Ghica sfârşitul sec. XVII - începutul sec. XVIII9.
Datare: pentru B.III nu dispunem deocamdată decât de o para de la Ahmed al III-lea (1703-1730)10; găsite între B.IV-III, se poate să se fi datorat vreunei înhumări în B.IV.
B.III pare să fi funcţionat, între a doua jumătate a sec. XVII - 1740. B.III e analogă cu bisericile: Adormirea Maicii Domnului (Curtea lui Stoica Ludescu, Ludeşti-Dâmboviţa, c. 1660) şi Sfinţii Trei Ierarhi (Curtea lui Matei aga Cantacuzino, † 1690), Filipeştii-de-Pădure, Prahova (ante. 1690).
B.IV: orientată E-V, plan rectangular, uninavat, extinsă la N (preluare de la B.III?). Absida estică: decroşată, heptagonală în afară, în interior tinde către semicerc; la exterior fundaţia este lăţită faţă de elevaţie, mai mult decât la V. Porţiunea vestică a B IV este sprijinită de un contrafort către panta dinspre albia veche a Dâmboviţei. Are: lungimea exterioară cca. 15,5 m; lungimea interioară de 13,5 m lăţimea exterioară de cca. 9 m; lăţimea interioară de 7 m; grosimea zidului exterioară de 1,06-1,17 m; înălţimea zidurilor de 1,5-2 m (şi câteva asize din elevaţie).
Interiorul este divizat de catapeteasma B.III (IV?), eventual preluată de B.IV.
Datare: trei acte (1776 Ianuarie 22 şi 23, şi 179111), ca şi dărâmărea după Mai 1891 şi ante. Aprilie 1892 (nu mai figurează pe Planul Bucurescilor, 1893, de ing. Gr. Al. Orăscu). Alt act (1778 August 20) arată că paraclisului Stretenia/Întâmpinarea Domnului "ctitorul îi dăruie o carte"12.
Paraclisul nu apare pe Planul Rus (1770)13, nici pe Planul F. Purcell (1789)14, dar este pe Planul F. Ernst din 179115. Lipsind de pe Planul Rus paraclisul ar fi putut fi afectat de războiul Ruso-Turc (1768-1774). Refacerea lui putea avea loc între 1774-1791, dar şi după 1803 de văduva Ecaterina Văcărescu, după "cutremurul cel mare", 14 Octombrie 1802. Trebuie să ţinem cont şi de execuţia neîngrijită a cărămizilor şi a zidăriei paraclisului, specifică refacerilor de după 1802.
Asupra boltirii bisericilor nu ne putem pronunţa, căci nu avem repere.
Finisaje: unele au fost tencuite înăuntru şi înafară, dovadă numeroasele fragmente de tencuială şi zugrăveală găsite.
Deoarece este rar întâlnită succedarea pe acelaşi loc a trei biserici cu acelaşi plan, ceea ce denotă prestigiul evident al primei biserici, am încercat să găsim analogii cu alte lăcaşuri. Deocamdată singurele analogii între B. (I, II, III) cu altele similare din străinătate, sunt cu biserici din Ungaria şi Armenia (sec. IX-XIII), În România există încă un număr suficient de mare de biserici din lemn, de acelaşi tip de plan cu B (I, II, III), dar nu putem stabili, momentan, vreo filiaţie directă. Arheologic, au fost identificate biserici asemănătoare la: Târgu Trotuş (sec. XIV-XV), Vadul Soreşti-Buzău (sec. XV), Mărgineni-Prahova (biserica Curţii lui Drăghici Cantacuzino, sec. XVI-XVII), Ştefan cel Mare - Bacău (sec. XVI-XVII), biserica «Olari» din Curtea de Argeş (sec. XVII), iar în Republica Moldova la Orheiul Vechi (cca. 1350/60).
Biserici în uz: biserica mare (1609) şi biserica cimitirului Mănăstirii Dragomirna (1602); biserica Curţii logofătului Tăutu din Bălineşti (1493); «Biserica Coconilor», Curtea Domnească, Suceava (1643);
Construcţii cu funcţiune incertă: două tunele (sau canale), situate la N-NE de biserici.
Segmentul I: orientat NV-SE; lungime exterioară cca. 15 m; lungime interioară cca. 10 m; lăţime exterioară de cca. 1,8 m; lăţime interioară de cca. 0,87/88 m; înălţime interioară de cca. 1,08/1,10 m (la cheie); podeaua: executată din cărămizi, bine arse, aşezate în lung (26/28x13/14x4/5 ), grosimea mortarului fiind de 0,5-2,5 cm; acoperit cu o boltă "în leagăn": înălţimea cheii de boltă este de 1,083 m de la pardoseală. Are două spărturi largi provocate în sec. XX, prin construirea a două canale verticale pentru scurgerea apelor.
Segmentul II, lungimea de cca. 0,75 m, păstra doar latura nordică - prăbuşită la ploaia din iulie 2004.
Ambele tunele suprapun locuinţa 1, din sec. al XVI-lea, care se constituie astfel într-un terminus post quem pentru construcţia primului tunel. Tunelul 2 intersectează conducta de apă 1, care datează din sec. al XVII-lea Având în vedere aceste relaţii stratigrafice, dar şi tipul de construcţie, se poate aprecia că cele două tunele au fost construite şi au funcţionat în cursul sec. al XVIII-lea .
Pe latura de N a suprafeţei cercetate au fost dezvelite şi două segmente ale unor conducte din ceramică, pentru aducţiunea apei: conducta 1 a fost surprinsă în profilul de E şi se îndreaptă, într-o uşoară pantă, spre V, fiind cercetată pe o lungime de 4 m. Este formată din olane cu lungimea de 0,40 m şi cu diametrul de 0,14 m, acoperite la interior cu smalţ incolor. Acestea sunt prinse cu un strat de mortar gălbui, sfărâmicios şi protejate cu cărămizi de dimensiuni diferite (0,26x0,13x0,04 m; 0,26x0,12x0,45 m; 0,23x12,5x0,45 m), dispuse «în două ape», pe înălţime. Nivelul la care a fost aşezată, la 0,05 m, deasupra nivelului de fundaţie de la tunelul 2, nu permitea deversarea în acesta, construit ulterior. Traseul conductei suprapune parţial groapa 1, din sec. XVI, care se constituie astfel într-un terminus post quem pentru construirea acesteia şi ne permite să apreciem că ea a funcţionat în cursul sec. XVII. Conducta 2 a fost surprinsă la V de tunelul 2, având traseul uşor deviat spre N şi se păstrează pe o lungime de 2,60 m: ea este formată din olane cu lungimea de 0,38 m şi diametrul de 0,15 m, acoperite la interior cu smalţ verde. Există diferenţe faţă de conducta 1 şi la sistemul de protecţie al olanelor: acestea sunt montate într-un pat de mortar de culoare alb gălbuie, fin, mai deschis şi mai dur decât la prima conductă. Lateral, cărămizile sunt dispuse pe lungime, iar la partea superioară există un rând pus orizontal; s-a folosit un singur tip de cărămidă (0,24x1,25x0,04 m). Traseul conductei suprapune locuinţa 2, din sec. XVI, care se constituie astfel într-un terminus post quem pentru construire, ne permite să apreciem că şi ea a funcţionat în cursul sec. al XVII, fiind ulterioară primei conducte.
Note:
[1]. 1. Cf. Listei Monumentelor Istorice/1992, vol. J - Z, p. 264, Cl. Victoriei 9/Corp A: Fost Case I. Văcărescu/Prager/Semnificaţie arhitecturală/Tip clădire: dotări comerciale/Datare: 1888-1890"
2. Sublinieri şi paranteze drepte adăugate de GMA. şi DDI.
3. Executată cu Avizul DCCPCN Bucureşti No. 393/Z/23.07.2003, emis fără condiţii.
4. Arh. Dan D. Ionescu, Memoriul preliminar de arhitectură privind… Paraclisul descoperit pe Cl. Victoriei No. 9, mss., Aprilie/Octombrie 2004, p. 13, 14 şi 24.
5. B (I, II, ...) = Biserica (I, II, ...). C I = Construcţia I. C II (A, B) = Construcţia II, faza (A, B). Aceste construcţii erau, probabil, faze ale unui exonarthex poligonal (ca la mănăstirile Tismana, Stăneşti, Căluiu, Tutana, Bălteni, etc., unde însă erau poligonale regulate).
6. D. D. Ionescu, Memoriul preliminar..., p. 15-19 (cf. G. Potra, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1594-1821), Ed. Academiei R.P.R., Buc., 1961, doc.28/p. 108, doc. 29/p. 109, doc.90/p.171-172; G. Potra, Documente... (1634-1800), Buc., 1982, doc.8/p.58)
7. În măsura posibilităţilor ar fi necesar un sondaj pe latura sudică spre lămurirea acestui aspect.
8. Credem că acest spaţiu central unifică trei compartimente: pridvorul, pronaosul şi naosul.
9. G. Cantacuzino, O mare locuinţă feudală în Bucureşti descoperită prin săpături arheologice, în Cercetări arheologice în Bucureşti, vol. II, Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti, 1965, Bucureşti, p. 329, 331 (nota 2), 332 (fig. 5/1, 5/2), 333 (fig. 6/1,6/2), 334 (fig. 7/1).
10. Monedă găsită de către D.D.I.
11. Dr. Cezara Mucenic, Studiu Istoric/Casa Ienăchiţă Văcărescu/Bellu/Prager/Cl. Victoriei No. 9, sector 3, Bucureşti, august 2003, p. 7.
12. N. Stoicescu, Repertoriul monumentelor feudale din Bucureşti, Ed. Academiei, Bucureşti, 1961, p. 78 (şi nota 6).
13. I. Ionaşcu, Planul cartografic inedit al oraşului Bucureşti din anul 1770, în Revista de Istorie, 5, 1959, p. 125-126 şi planul reprodus în anexă.
14. Arhitecţii L. Stoica, N. Ionescu-Ghinea, Dan D. Ionescu, P. Iliescu, C. Luminea şi M. Georgescu, Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din Bucureşti, vol. 1, Planuri şi tabele, Ergorom' 79, Bucureşti, 1999, p. 122 şi 129.
15. G. D. Florescu, Din Bucureştii vechi..., Bucureşti, 1935, Planul sublct. F. Ernst.
2. Sublinieri şi paranteze drepte adăugate de GMA. şi DDI.
3. Executată cu Avizul DCCPCN Bucureşti No. 393/Z/23.07.2003, emis fără condiţii.
4. Arh. Dan D. Ionescu, Memoriul preliminar de arhitectură privind… Paraclisul descoperit pe Cl. Victoriei No. 9, mss., Aprilie/Octombrie 2004, p. 13, 14 şi 24.
5. B (I, II, ...) = Biserica (I, II, ...). C I = Construcţia I. C II (A, B) = Construcţia II, faza (A, B). Aceste construcţii erau, probabil, faze ale unui exonarthex poligonal (ca la mănăstirile Tismana, Stăneşti, Căluiu, Tutana, Bălteni, etc., unde însă erau poligonale regulate).
6. D. D. Ionescu, Memoriul preliminar..., p. 15-19 (cf. G. Potra, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1594-1821), Ed. Academiei R.P.R., Buc., 1961, doc.28/p. 108, doc. 29/p. 109, doc.90/p.171-172; G. Potra, Documente... (1634-1800), Buc., 1982, doc.8/p.58)
7. În măsura posibilităţilor ar fi necesar un sondaj pe latura sudică spre lămurirea acestui aspect.
8. Credem că acest spaţiu central unifică trei compartimente: pridvorul, pronaosul şi naosul.
9. G. Cantacuzino, O mare locuinţă feudală în Bucureşti descoperită prin săpături arheologice, în Cercetări arheologice în Bucureşti, vol. II, Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti, 1965, Bucureşti, p. 329, 331 (nota 2), 332 (fig. 5/1, 5/2), 333 (fig. 6/1,6/2), 334 (fig. 7/1).
10. Monedă găsită de către D.D.I.
11. Dr. Cezara Mucenic, Studiu Istoric/Casa Ienăchiţă Văcărescu/Bellu/Prager/Cl. Victoriei No. 9, sector 3, Bucureşti, august 2003, p. 7.
12. N. Stoicescu, Repertoriul monumentelor feudale din Bucureşti, Ed. Academiei, Bucureşti, 1961, p. 78 (şi nota 6).
13. I. Ionaşcu, Planul cartografic inedit al oraşului Bucureşti din anul 1770, în Revista de Istorie, 5, 1959, p. 125-126 şi planul reprodus în anexă.
14. Arhitecţii L. Stoica, N. Ionescu-Ghinea, Dan D. Ionescu, P. Iliescu, C. Luminea şi M. Georgescu, Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din Bucureşti, vol. 1, Planuri şi tabele, Ergorom' 79, Bucureşti, 1999, p. 122 şi 129.
15. G. D. Florescu, Din Bucureştii vechi..., Bucureşti, 1935, Planul sublct. F. Ernst.