.
Lupu | Comuna: Cergău | Judeţ: Alba | Punct: Cimitirul nou | Anul: 2004
Anul:
2004
Epoca:
Hallstatt;Latene;Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca medievală mijlocie;
Hallstatt;
La Tène
Categorie:
Domestic
Județ:
Alba
Localitate:
Lupu
Comuna:
Cergău
Punct:
Cimitirul nou
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Bodó Cristina Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Gheorghiu Gabriela responsabil Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Glodariu Ioan Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Mateescu Răzvan Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Moga Vasile Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Suciu Liliana Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Cod RAN:
Raport:

Cimitirul nou se află în imediata apropiere a intrării în sat dinspre VNV, pe latura stângă (versantul sudic al Dealului Chicui) a unui semi amfiteatru natural, ce mărgineşte din trei direcţii o luncă mlăştinoasă. Cercetarea arheologică are ca obiectiv delimitarea întinderii aşezărilor antice (mai bine păstrate sunt cea hallstattiană şi cea din a doua epocă a fierului), în măsura în care cimitirul actual o p...ermite, precum şi investigarea complexelor ce au aparţinut acestor aşezări. Importanţa sitului constă în existenţa aici a unei succesiuni de locuiri, o însemnătate deosebită având cele din epocă La Tene. Pentru această perioadă există două nivele: unul timpuriu (sec. IV-III) şi unul ce se datează în sec. II a. Chr.–I p. Chr., cel timpuriu neavând deocamdată material celtic. În anul 1978 a fost descoperit întâmplător (cu ocazia săpării unei gropi pentru mormânt) un tezaur de obiecte de argint dacice. Din cercetările efectuate în anii anteriori ne-am dat seama de faptul că stratigrafia cea mai complexă se află în zona centrală a perimetrului cimitirului actual. Din acest motiv am hotărât să cercetăm în primul rând această zonă atât cât a mai rămas neocupată de morminte. Deoarece stratigrafia măsoară între 2,1 şi 2,4 m, la care se adaugă şi faptul că terenul este ocupat de culturi agricole nu ne putem permite o cercetare în suprafaţă. Ca atare am optat pentru o cercetare sistem "covor" cu secţiuni paralele, la un metru distanţă una de alta. În consecinţă în anul 2004 a fost trasată o secţiune de 15 x 2 m, paralelă cu cea din 2003 (deci cu aceeaşi orientare N-S 6000) şi situată la 1 m E de aceasta. Stratigrafia secţiunii măsoară între 2,1 şi 2,3 m, în funcţie de panta terenului, şi este identică cu cea de anul trecut. De sus în jos, după cum urmează: un strat de aluviune a cărei grosime variază între 0,45 şi 0, 58 m, un strat de cultură în care materialul de sec. VIII-IX este amestecat cu cel La Tene de sec. II a. Chr.–I p. Chr.; un strat de cultură cu material La Tene de sec. IV-III p. Chr.; un strat de cultură cu material hallstattian timpuriu (Ha A1-A2) şi sterilul. Pentru primul strat de cultură trebuie să remarcăm că materialul arheologic de sec. VIII-IX nu mai este la fel de amestecat cu cel de sec. II a. Chr.–I p. Chr. ca în secţiunea de anul trecut, dar practic este în continuare imposibil de făcut o delimitare clară între cele două nivele. Materialul arheologic de sec. VIII-IX constă din fragmente ceramice, unele dintre ele lucrate cu roata rapidă, parte dintre ele ornamentate cu motive incizate, oase de animale (suine şi ovine în special), un melc şi un fragment de scoică. Cel de sec. II a. Chr.–I p. Chr. constă din diverse fragmente ceramice specifice, inclusiv modelate la roată, oase de animale şi câteva fragmente de lipitură arsă. Nivelul La Tene de sec. IV-III p. Chr. conţine fragmente ceramice, dintre care remarcăm unele ce provin de la castroane, iar altele ce sunt ornamentate cu brâuri alveolate şi butoni specifici. Ca şi în anii anteriori acest nivel nu conţine material de factură celtică. Nivelul hallstattian este în continuare destul de sărăcăcios, fiind descoperite doar câteva fragmente ceramice. Materialul arheologic rezultat a intrat în patrimoniul MNIT. Materialul osteologic a fost predat pentru determinare.

Rezumat:
In 2004 a section of 2x15 m, orientated N-S 6000 was set up. Following the ground slope the stratigraphy measures between 2.1 and 2.3 m. From the top to the bottom the stratigraphy is as follows:
- layer of silt with a thickness between 0.45 and 0.58 m;
- layer of material. The items from the 8th – 9th centuries AD are mixed with those belonging to the La Tène period of the 2nd century BC – 1st century AD;
- layer of material of the La Tène period (4th – 3rd century BC);
- layer of material from Early Hallstatt period (Ha A1 – A2);
- sterile soil.
The archaeological material recovered from this section consists of pottery fragments, fragments of adobe and animal bones.
English Abstract:

In 2004 a section of 2x15 m, orientated to the N - S 6000 was excavated. Following the ground slope, the stratigraphy measures between 2.1 and 2.3 m. From top to bottom the stratigraphy is as follows:-layer of silt with a thickness between 0.45 and 0.58 m;
- layer of material. The items from the 8th – 9th centuries AD are mixed with those belonging to the La Tène period of the 2nd century BC – 1st century AD;
- layer of material of the La Tène period (4th – 3rd century BC);
- layer of material from Early Hallstatt period (Ha A1 – A2);
- sterile soil.
The archaeological material recovered from this section consists of sherds, fragments of adobe and animal bones.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO