Situl paleolitic de la Poiana Cireşului se află plasat la aproximativ 4 km de Piatra Neamţ, pe malul drept al Bistriţei, pe terasa de 45 m a râului, la poalele masivului Cernegura, în dreptul fostei baze nautice, pe drumul, care leagă oraşul Piatra-Neamţ de satul Doamna. Primele cercetări în acest sit s-au realizat în anul 1963, de către C. Scorpan1. O a doua campanie de cercetări are loc în anul 1968, sub co...nducerea lui V. Căpitanu2, iar în anul 1989, M. Bitiri şi Roxana Dobrescu deschid o nouă secţiune. Interpretările culturale realizate variază, dar toţi autorii menţionaţi sunt unanimi în a afirma caracterul gravettian al industriei litice de la Poiana Cireşului. Începând cu anul 1998 şi până în prezent, situl este cercetat de către un colectiv de la UV Târgovişte, sub conducerea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru. Această ultimă etapă de cercetări a condus la reevaluarea interpretărilor privind conţinutul cultural al sitului, pe de o parte prin descoperirea altor două nivele gravetiene, nesemnalate în cercetările anterioare, dar şi prin reevaluarea metodologiei de cercetare a sitului. Dată fiind deosebita concentrare de material arheologic din acest sit, cercetarea întreprinsă de colectivul nostru a căutat să-şi adapteze sistemul de săpătură şi înregistrare în vederea atingerii unor obiective paleoetnografice. Întrucât poiana este masiv afectată de alunecări de teren, cercetarea noastră s-a concentrat, ca şi în cazul predecesorilor, în zona nordică, aparent neafectată - sau puţin afectată - de procesele de alunecare şi eroziune geologică. Câteva sondaje, care au încercat să delimiteze extensiunea aşezării au rămas fără rezultate semnificative: până în acest moment, concentrarea de material paleolitic se rezumă la pintenul terasiform rămas intact în sectorul nordic al poienii. Cercetarea s-a realizat în funcţie de un punct 0 unic, în regim planimetric, pentru dezvelirea solurilor de locuire paleolitice. Săpătura se realizează fundamental în plan orizontal şi este însoţită de trecerea prin sită a sedimentului. Înregistrarea fiecărui artefact se realizează pe trei coordonate (caroiaj fix 1/1 m), foloseşte fişe de înregistrate tip, desen pe hârtie milimetrică (în culori de cod), însoţite de fotografierea cu camera digitală. Sistemul de înregistrare permite uşor organizarea şi administrarea unei baze de date, ca şi reconstituirea în trei dimensiuni a relaţiilor spaţiale. În cazul, în care situaţia o impune, materialul este conservat preliminar pe loc. Spălarea, marcarea şi studierea materialului are loc în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a UV Târgovişte. Tot aici se găseşte întreg volumul de material litic şi osteologic recuperat, ca şi arhiva de cercetare a sitului. Cercetarea sitului de la Poiana Cireşului a continuat, în campania 2004, principiile metodologice expuse şi în rapoartele de cercetare anterioare, cu deosebirea că, în acest an, colectivul nostru a căutat să-şi lărgească perspectiva interdisciplinară, prin recurgerea - în premieră pentru un sit paleolitic din România, la eşantionarea din punct de vedere microsedimentologic, a întregului depozit şi în particular a solurilor de locuire identificate macroscopic. Campania din acest an a urmărit continuarea cercetărilor sistematice în secţiunea V - deschisă în 2003, şi a cărei cercetare integrală nu a fost posibilă în anul anterior, din pricina marii densităţi de material, dar şi efectuarea unor noi sondaje, menite a delimita mai bine suprafaţa conservată a sitului gravettian de aici. Am avut în vedere sondarea zonelor mai înalte ale poienii, potenţial neafectate de alunecările masive de teren, care au modificat structura geomorfologică iniţială a poienii. În secţiunea V, după reinstalarea caroiajului, s-a trecut, de la adâncimea medie de -2 m (-3 m ad. abs. faţă de punctul 0), la decaparea planimetrică a solurilor de locuire aparţinând nivelului superior. Stratigrafia geologică, prezentată în detaliu în cuprinsul rapoartelor anterioare, a rămas neschimbată. Bogăţia de material litic şi faunistic este în continuare impresionantă, îndeosebi în cele trei carouri de pe latura nordică (C1, C2, C3), zonă plasată într-o uşoară pantă faţă de latura sudică. Petele de arsură şi urmele diseminate de combustie acoperă, în fapt, întreaga secţiune. Semnificativ, între -2,13 -2,16 m, carourile B2 şi B3 sunt complet goale, deşi sunt înconjurate de importante acumulări de material arheologic în carourile C şi chiar şi în A. Este limpede că zona respectivă a fost în mod intenţionat curăţată (sau lăsată liberă) de comunitatea paleolitică. Analiza informatică a repartiţiei spaţiale va evidenţia, sperăm mai limpede motivele pentru care această zonă este complet lipsită de vestigii arheologice. S-au recuperat numeroase resturi faunistice din ansamblul acestui nivel, câteva sute de unelte litice şi resturi de debitaj, ca şi două noi eşantioane de cărbune pentru datări radiocarbon. O descoperire inedită a reprezentat-o vârful de suliţă din fildeş de mamut, recuperat integral (deşi fragmentat), în caroul C3, la adâncimea de -2,23 m. Vârful, conservat preliminar şi apoi restaurat cu ajutorul colegilor de la MJ Neamţ, va face obiectul unei publicări detaliate, întrucât reprezintă singurul proiectil din acest material descoperit în siturile paleolitice din România. Între -2,3 şi -2,7 m, depozitul arheologic este steril. Ceva mai consistentă decât în anii anteriori s-a demonstrat locuirea din cel de-al doilea nivel gravettian. Plasată aproximativ între -3 -3,15 m, aceasta a oferit urme de combustie, faună (puţină şi foarte degradată), un set litic mai numeros, incluzând câteva lame de silex, un fragment de lamelă á dos, nuclei, aşchii masive din menilit şi gresie silicioasă, gresie degradată. Resturile sunt concentrate în colţul sud-vestic al secţiunii noastre, în carourile A1, A2, B1. În caroul B1, la adâncimea de -3,03 m a apărut un zonă de pământ ars la roşu, groasă de 0,03-0,04 m, cu o formă neregulată. 4 fragmente de cărbune au fost recuperate pentru datări (-3,03, -3,04 m). Acest nivel coincide celui vag identificat în anul 1998. Depozitul este în continuare steril până la adâncimea medie de -3,6 m, cu excepţia câtorva piese, care apar între -3,4 şi -3,6 m. După -3,6 m, în cel de-al treilea orizont gravettian, densitatea urmelor de activitate umană este remarcabilă, cu deosebire pe latura sudică a secţiunii: numai în caroul A1 s-au recuperat 156 de piese, pe o adâncime de -0,05 m. Nivelul are o grosime de aproximativ 0,3 m şi cuprinde cel puţin 2 soluri de locuire suprapuse. Dacă fauna este puţină şi degradată (resturi de ierbivore mari), materialul litic şi urmele de combustie sunt excepţional de numeroase. Întrucât un studiu tehnologic complet al materialului litic din nivelul superior a văzut deja lumina tiparului3, iar setul litic din ultimele două campanii nu a oferit aspecte inedite, vom oferi aici o primă descriere a ansamblului litic aparţinând celui de-al treilea nivel gravettian, cel mai vechi din sit. Din acest nivel au fost recuperate 3225 piese, dintre care cele 96 de unelte (grattoirs, burins, lame şi lamele retuşate, lame şi lamele a dos, vârfuri pe faţă plană, vârfuri La Gravette) reprezintă 2,97%. Materia primă utilizată cu precădere este gresia silicioasă, urmată de silexul albastru-vineţiu cu patină albă şi de şistul negru. Etapele lanţului operatoriu nu sunt reprezentate în totalitate decât în cazul materiei prime locale – gresie, şist. Numeroasele aşchii de tip "entames" identificate nu prezintă cortex, având suprafaţa naturală netedă şi rulată; galeţii din care provin au fost, probabil, colectaţi din albia Bistriţei. Nucleii din gresie au fost abandonaţi odată cu survenirea unui accident de debitaj, sau odată cu epuizarea suprafeţelor exploatabile. Piesele de tip tablette de ravivage apar în număr destul de ridicat, cu dimensiuni, care indică necesitatea unei refaceri a planului de lovire în diferite momente ale debitajului. Planul de lovire unic este prezent în cazul majorităţii nucleilor, iar negativele ultimelor desprinderi aparţin atât aşchiilor, cât şi lamelor. A fost identificat un singur nucleu de lamele, care, după ce a fost fie epuizat, fie spart în cursul debitajului, a fost transformat într-o piesă de tip burin. Nucleii din şist au fost abandonaţi după exploatare intensă, având dimensiuni reduse; ultimele desprinderi au fost lamele sau aşchii mici. În cazul silexului materie primă alogenă nu au fost identificate piese de tip entames, sau flanc de nucléus, ceea ce presupune aducerea în sit a unor nuclei deja pregătiţi pentru debitaj. Nucleii din silex au dimensiuni reduse între 48 şi 51 mm lungime şi poartă negativele lamelelor, adesea réfléchies, care au constituit ultimele desprinderi şi totodată, motivul abandonării nucleului. Suporturile laminare apar în procent de 28,73%, cu lungimi variabile, datorită gradului înalt de fragmentare şi cu lăţimi cuprinse, în cea mai mare parte, între 10 şi 20 mm (lame) sau între 5 şi 10 mm (lamele). Dacă luăm în consideraţie faptul că majoritatea uneltelor pe lamele se încadrează în aceeaşi categorie a lăţimii –5/-10 mm putem vorbi despre un înalt grad de standardizare a debitajului laminar. Uneltele sunt reprezentate în cea mai mare parte de lamele a dos, lame şi lamele retuşate, vârfuri La Gravette; este surprinzătoare absenţa aproape totală a uneltelor de tip grattoir sau burin, ca şi prezenţa, izolată până acum, a unei piese de tip racloir, amenajată prin retuşă indirectă, continuă, razantă, pe o tablette de ravivage. Numărul mare de vârfuri La Gravette şi lamele a dos şi frecvenţa scăzută a uneltelor de tip grattoir şi burin diferenţiază net acest eşantion litic de celelalte două descrise anterior. Lamele şi lamelele retuşate sunt realizate prin retuşă indirectă, semi-abruptă, practicată pe una sau pe ambele margini ale suportului. Aceste piese apar adesea doar sub forma unor fragmente proximale, distale sau meziale; în unele cazuri, se pot observa retuşe directe semi-abrupte, practicate proximal sau distal, fie pentru amenajarea unui vârf, fie pentru a facilita înmănuşarea. Lamelele a dos prezintă retuşă indirectă, abruptă, în general pe marginea dreaptă, sau pe ambele margini (caz în care retuşa poate fi directă, semi-abruptă); suporturile sunt în general fragmentate, dar se poate observa o încercare de amincissement a bazei, probabil în vederea înmănuşării. O parte din fragmentele meziale clasificate drept lamele a dos ar putea reprezenta, de fapt, fragmente de vârfuri La Gravette, rezultate în urma folosirii acestora ca armături. Vârfurile pe faţă plană apar în număr destul de redus, fiind realizate din gresie sau silex, prin retuşă indirectă, abruptă, continuă, pe ambele margini, sau prin retuşă indirectă, semi-abruptă, couvrante; toate sunt reprezentate de fragmente proximale sau distale. Vârfurile La Gravette sunt realizate pe suporturi cu lăţimi cuprinse între 7 şi 10 mm, iar lungimea lor nu este relevantă, în condiţiile în care gradul de fragmentare este foarte mare; cele câteva exemplare întregi au lungimi de 39 sau 40 mm. Nu se pot încă preciza cauzele fracturilor, în lipsa unui studiu mai aprofundat; acestea pot surveni fie în cursul procesului de realizare a vârfurilor, fie în urma utilizării lor ca armături. Retuşa abruptă indirectă specifică acestui tip de unelte apare, în majoritatea cazurilor, pe marginea dreaptă şi este însoţită uneori de retuşe directe abrupte sau semi-abrupte foarte fine, care formează vârful, sau care reduc circumferinţa bazei. Alegerea cu precădere a marginii drepte pentru a amenaja suprafaţa destinata înmănuşării poate fi o consecinţa a existentei unor nervuri pe suprafata dorsala a suportului. Amenajarea bazei poate fi observată frecvent în partea proximală a suportului, în timp, ce vârful este, de regulă, format de retuşe, care afectează partea distală. Această adaptare la morfologia suportului conferă bazei robusteţea necesară şi permite obţinerea vârfului cu minimum de fasonaj. În general, pentru realizarea vârfurilor La Gravette, sunt preferate suporturi regulate, cu suprafaţa ventrală relativ dreaptă, a căror obţinere necesită fie reamenajarea, repetată destul de des, a unui unic plan de lovire (caz în care frecvenţa pieselor de tip tablette de ravivage în cuprinsul eşantionului litic ar trebui să fie destul de ridicată), fie prin deschiderea unui al doilea plan de lovire, care să controleze convexitatea longitudinală a nucleului şi să evite desprinderile réfléchies. Ambele soluţii par a fi fost adoptate în cazul suporturilor din şist şi silex, ipoteză susţinută de prezenţa nucleilor laminari cu unul sau două planuri de lovire şi de numărul considerabil, în raport cu restul pieselor, de tablettes de ravivage. În mod evident, caracterul acestei locuiri pare să fie foarte diferit în raport cu cele ulterioare. Stau mărturie trei lespezi de mari dimensiuni, care indică existenţa unei structuri închegate, ce continuă în depozitul încă necercetat. Este important de menţionat că, sub aceste trei lespezi, un alt nivel de arsură indică o haltă anterioară, suprapusă parţial de noua structură. Din cuprinsul acestui nivel am recuperat peste 30 de melci de foarte mici dimensiuni (1-2 mm), concentraţi în preajma structurii de locuire. Însă, o descoperire neaşteptată au constituit-o cei 10 melci perforaţi, cu siguranţă aparţinând unui colier. Cei 10 melci, aparţinând probabil speciei Succinea oblonga, par să fi fost găuriţi prin sciaj longitudinal (striere), şi nu prin perforare circulară. Ca şi vârful de fildeş, ei vor face obiectul unei analize şi publicări separate în viitorul apropiat. Cercetarea secţiunii s-a oprit la adâncimea medie de -4 m, când resturile arheologice dispar complet. Nu este, însă, exclus ca alte orizonturi paleolitice să se găsească şi în partea inferioară a depozitului. Limitele financiare şi topografice nu ne permit însă adâncirea secţiunilor înainte de a asigura un front de lucru mai larg. Sperăm ca, începând cu anul următor, colaborările internaţionale, pe care le preconizăm să ne ofere această posibilitate. Din profilul vestic la secţiunii V au fost recuperate de către colegul Constantin Haită (CNCP - MNIR) 9 eşantioane de sol pentru analize microsedimentologice şi micromorfologice, după cum urmează: S1, din structura neolitică identificată în campania 2003 (-0,77/-0,92 m), unitatea stratigrafică V; S2 (-1/-1,12 m), unitatea stratigrafică IV, S3 (-1,32 -1,44 m), unitatea stratigrafică III; S4, S5, S6 (-1,53 -1,78 m), unitatea stratigrafică II, soluri de locuire; S7, unitatea stratigrafică II, steril; S8 (-2,64/-2,72 m) şi S9 (-3,04 -3,12 m) din unitatea stratigrafică I. Alte trei eşantioane au (S10, S11 şi S12) au fost recuperate din cuprinsul vetrelor şi solurilor de locuire ale nivelului inferior (adâncimea medie -3,94 -3,99 m), pe profilul estic. Alt eşantion (S14) provine din al II-lea nivel gravetian (-3,05 -3,15 m), caroul B2. Secţiunea VI a urmărit să verifice extensiunea aşezării în panta abruptă care întrerupe, la N, platoul cercetat de noi până acum. Dimensiunile sale: 2 x 2 m, laturile paralele cu cele ale secţiunilor realizate până acum. Colţul său sud-vestic se află plasat la 4,70 m de colţul nord- estic al secţiunii V. Caroiajul a fost fixat la -3,5 m faţă de punctul 0. Stratigrafia geologică coincide în linii generale cu cea a secţiunilor anterioare, straturile având grosimi diferite. Materialul arheologic este concentrat numai în partea superioară (0,3 m, unitatea geologică V, pe profilul secţiunii V) şi cuprinde foarte mult material litic (silex, gresie şi menilit) şi foarte puţină faună (dentiţie de bovidee, foarte degradată). În mod evident, materialul provine din alunecări şi este amestecat. Cercetarea secţiunii a continuat până la -4 m, fără alte rezultate. Sondajul I Acest sondaj este plasat pe mamelonul aflat la S de platoul cercetat de noi, dincolo de zona cultivată. Are dimensiunile de 1,5 x 1 m, latura nordică fiind cea lungă. Ca şi în cazul secţiunii II (1998), stratigrafia este bulversată, un depozit compact de pietre apărând la -0,2 m, imediat sub brazdă. Acest mamelon este, probabil, un val de alunecare. El fie a îngropat locuirile paleolitice la o adâncime inaccesibilă, fie zona a fost nelocuită. În orice caz, vestigiile arheologice lipsesc cu desăvârşire. Campania din anul 2004 a îmbogăţit informaţiile, de care dispuneam până în acest moment cu privire la conţinutul sitului de la Poiana Cireşului. Pentru prima dată, prin unificarea seturilor litice recuperate de noi până acum, eşantioanele aparţinând celor trei nivele culturale sunt fiecare, suficient de numeroase pentru a permite o evaluare preliminară. Din punct de vedere al exploatării surselor de materie primă, se poate remarca o netă diferenţiere între nivelul superior şi cel inferior. Primul, dominat de menilit, cunoaşte, de asemenea, o mare diversitate a surselor de aprovizionare. Cel de-al doilea nivel este dominat de gresie şi silex, alte categorii de roci fiind, de asemenea prezente. Uneltele nivelului inferior sunt prelucrate într-o măsură covârşitoare, din gresie silicioasă. Dacă ne orientăm după categoriile de suporturi şi produse de debitaj, cele trei nivele păstrează acelaşi profil, dominat de aşchii şi lame/lamele, cu un volum mic de unelte retuşate. Însă conţinutul seriilor tipologice este sensibil diferit. Nivele superioare atestă un spectru mai larg de tipuri, în timp ce nivelul inferior este net dominat de armături. Semnificative sunt şi diferenţele indicate de standardizarea suporturilor laminare: fiecare nivel este caracterizat de propriile standarde, cu o evidentă tendinţă spre microlitizare în nivelul superior. Toate aceste trăsături, care rămân a fi verificate pe un eşantion mai larg, sugerează importante diferenţe (tradiţionale, funcţionale etc.), între aceste campamente, vizibile, de altfel, în consistenţa diferită a structurilor de locuire şi în spectrul faunistic recuperat. Ca şi în anii anteriori, campania din anul 2004 a confirmat importanţa deosebită a aşezării de la Poiana Cireşului - Piatra Neamţ. Densitatea materialului arheologic, conservarea bună a celui faunistic şi a structurilor de locuire, dar şi apariţia unor excepţionale mărturii privind arta mobilieră paleolitică justifică poziţia-cheie, pe care acest sit o deţine pentru înţelegerea dinamicii culturale a gravettianului de pe Valea Bistriţei. În acest moment, se află în desfăşurare studiile tehnologice complete ale materialului litic recuperat în campaniile 2003 şi 2004 şi sunt aşteptate rezultatele datărilor radiocarbon pentru trei eşantioane de cărbune. Începând cu anul 2005, colectivul nostru intenţionează iniţierea unui proiect de colaborare cu un colectiv aparţinând departamentului de arheologie al Universităţii din Erlangen, pentru continuarea cercetărilor sistematice în acest sit.