Obiectiv EM 33 În lunile iunie-iulie şi august 2004, în curtea d-lui Emil Crişan, am continuat săpăturile arheologice în vederea completării planurilor cunoscute din anii precedenţi. Am deschis două noi secţiuni şi trei carouri, cu elevi de la licee clujene şi muncitori angajaţi din sat. MV 10 - Secţiunea măsoară 2 x 17 m, are orientare N-S şi a fost săpată până la o adâncime de -3,5 m. În capătul de S ...al secţiunii a ieşit la iveală substrucţia unui drum, posibil drum roman. Sub această substrucţie mai apare o platformă de piatră care ar putea reprezenta un alt drum sau baza substrucţiei amintite anterior. La N faţă de această substrucţie, am descoperit două şanţuri suprapuse, unul dintr-o fază timpurie – notat cu nr. 60 - (în care am descoperit un opaiţ timpuriu), iar celălalt mai târziu (notat de noi cu nr. 32), care este umplut cu un strat de demolare masiv, a unor clădiri din zonă. În apropiere de primul şanţ, spre N, a fost descoperită urma unui perete de lemn, care taie o groapă romană în profilul de V. La o oarecare distanţă faţă de acest perete, apare în profilul de E o altă groapă, în a cărei umplutură se disting mai multe fragmente tegulare. În apropierea profilului de N a ieşit la iveală Z6 (de la care înspre S se extinde stratul cu numărul 2, ce reprezintă probabil demolarea unui acoperiş, descoperit şi anul trecut în MV9). Acest zid Z6 era blocat înspre S de un zid mai târziu, Z7 (erau paralele). Ca şi o compartimentare între cele două ziduri apare Z8. Între Z6 şi profilul de N au apărut structuri de lemn, sub forma unor pereţi, P51, P52 şi P53. Această zonă este răvăşită de gropile G33 şi G35 (probabil romane). Materialul arheologic constă din mult material tegular (de la acoperişul prăbuşit din care ar putea proveni o tegulă cu ştampila Legiunii XIII Gemina), ceramică, cuie, fragmente de marmură (în şanţul 32). MV 11. La 1 m faţă de MV 9 am deschis un carou, de 4 x 4 m, săpat până la adâncimea de -1,3 –1,6 m, în care am descoperit zidul Z6. La S de el se extinde stratul 2 (demolarea acoperişului), iar la N s-au descoperit structuri de lemn, respectiv peretele P20 (în care apare şi o groapă de par, rectangulară, G22) şi probabil o a doua fază de lemn cu un perete P23. La N faţă de ele, în profilul estic, se pot observa două canale: C1 şi C2. Şi în MV 11 apar două gropi de dimensiuni mari, G 20 şi G21. Materialul arheologic este destul de sărac, cu excepţia unei fibule de bronz, târzie. MV 12. Este o secţiune de 17 x 1,5 m, orientată N-S, în care s-a săpat până la adâncimea de -2,6 m. În capătul de N a fost descoperită o platformă din piatră, care este puţin diferită faţă de cea din MV 10, dar ar putea să reprezinte baza substrucţiei de drum, la fel ca şi în celălalt caz. Spre N, cele două şanţuri, 32 şi 60, îşi continuă traseul. În această secţiune în şanţul 60 a ieşit opaiţul mai sus menţionat. În plus faţă de secţiunea MV 10, la N de şanţul 60, apar o alveolare ca şi o mică rigolă – 70 şi urmele unor structuri de lemn, 71 şi 72 (care probabil ţin tot de sistemul defensiv). În profilul de est, 71 şi 72 nu mai apar, mai poate fi observat doar 70. Spre N, Z6 îşi continuă traseul spre E. El este blocat pe direcţia N-S, în profilul de V, de Z 20, un zid mai târziu, în care se poate observa că s-a folosit piatră cu mortar, probabil din Z6. Sub Z20, în paralel cu Z6 îşi continuă traseul şi P20. În acesta apar două gropi de par, G30 ovală şi G31 rectangulară. La S de P20 şi tăiat de Z6 se poate observa canalul C1. Nici în această secţiune materialul arheologic nu este foarte bogat. MV 13 Este un carou, la 2 m E faţă de MV 12, cu dimensiunile de 4 x 4 m, ajungând până la adâncimea de -1,6 m. Z6 continuă şi în acest carou, la fel ca şi P20 şi C1. Adosat la Z6 apare un zid, Z30, din piatră de râu fără mortar, care se închide în profilul de V cu un zid Z31, orientat N-S. Acest Z31 este paralel cu Z20 şi pare a avea aceeaşi tehnică de construcţie, adică în el apar bolovani cu mortar, care ar putea proveni din Z6. Materialul arheologic mai interesant a apărut într-o groapă în apropierea profilului de E, unde alături de ceramică am descoperit un denar severian şi o fibulă de bronz, probabil tot de sec. III. MV 14. În luna august, la 0,5 m de MV 10 am deschis caroul MV 14 (4 x 4 m), în ideea de a descoperi noi elemente care să ne lămurească în legătură cu substrucţia drumului şi platforma de bolovani. Aici am putut pune în evidenţă substrucţia drumului care se compune din trei straturi succesive de nisip amestecat cu piatră. Înspre N, în profilul de E, apare o umplutură de nisip (amenajare), pe care a fost pus un strat de piatră de râu de dimensiuni mici şi medii, care pare a fi puţin alveolat (posibilă rigolă). Sub substrucţie şi cu extindere aproape în întreg caroul se dezvoltă acea platformă din bolovani de râu, care este pusă pe acelaşi strat de pământ negru, la fel ca şi în MV 10. În colţul de SV, pe lângă profilele de S şi de V, deasupra platformei se pot observa urme slabe de mortar. Materialul arheologic constă din puţin material ceramic. Basilica forensis din forum novum - Caroul N Caroul N a fost început în anul 2002, nu a putut fi continuat în anul 2003 din cauza interdicţiei de săpătură dictate în mod abuziv de MCC, fiind terminat abia în anul 2004. Se află la V de caroul M săpat în anul 2001, practic între zidurile Z1' şi Z5 ale basilicii forensis şi având o lungime de 8 m (E-V) şi o lăţime de 10,50 m (N-S). Stratigrafia a fost distrusă în foarte mare măsură de gropile moderne, care au coborât adesea până la humusul antic. Am reuşit să obţinem profile doar în apropierea laturii de V a secţiunii şi în apropierea laturii de N, sub treptele de marmură. Au fost identificate trei faze ale unei clădiri de lemn, o fază de piatră cuprinzând un spaţiu deschis şi două faze ale basilicii forensis. Ne găsim în prima insulă la V de cardo IV şi la S de decumanus IS a fazei de lemn, probabil în mijlocul unei clădiri, căci nu am constatat nici o urmă de drum. Au fost identificate o etapă premergătoare şi trei faze distincte. Etapei premergătoare îi aparţin mai multe gropi (vezi raportul pe anul 2002). Groapa 69 - de formă prelungă, umplută cu stratul de amenajare 70, care în partea de N are la baza lui probabil o vatră de foc. Groapa 65' - în partea superioară de formă rectangulară, umplută cu contextul 65. Groapa 71 - descoperită sub P 19. Nu putem preciza funcţionalitatea nici a acestor gropi, nici a celor descoperite în anul 2002. Faza I de lemn Fazei I de lemn îi aparţine un perete "perimetral" de clădire, P13. Acesta este orientat E-V şi la S de el se găsea un portic de cca. 0,8 m lăţime, înspre o curte interioară sau o grădină. În partea de N se disting patru încăperi delimitate de pereţii P17, P15, P19, orientaţi E-V. P17 şi P19 au fost pereţi puternici, în schimb P15 are aspectul unui perete uşor. În încăperea de E, între P17 şi P19, podeaua este reprezentată de lutuiala 60, întreruptă de peretele P15. În camera aflată la V de P17 se găseşte lutuiala 63, mai consistentă. Faza II de lemn Pereţii E-V au fost demolaţi, fiind împinşi înspre V. A rezultat stratul 55+55'+55''. El arată că pereţii conţineau împletituri de nuiele, lutuială şi un strat fin de tencuială. În camera aflată la V de P17 a intervenit nivelarea 56, în care se disting urmele unui posibil cuptor sau ale unei vetre din timpul construcţiei, înainte de a se fi aşternut podeaua 51. Peretele perimetral al clădirii P13 rămâne în funcţie, iar aproximativ pe direcţia lui P17 se construieşte un nou perete P15, pe marginea de V a fostului P17. Se construieşte un perete mai îngust, P15, cu stâlpi din loc în loc, şi talpă pusă pe lut. Încăperea aflată la V de P15 a avut foarte probabil o duşumea aşezată pe lutuiala 51. În schimb, încăperea aflată la e de P 17 a avut o podea de pământ (52) şi avut o funcţionalitate industrială. Este probabil că şi peretele P19 a fost înlocuit cu un perete mai uşor, mai greu de sesizat în profil. Acestei faze îi aparţine cuptorul 53, care a fost refăcut odată cu un lut asemănător lutului 51 din camera de V, cuptorul 54, care este contemporan cu prima fază a lui 53 şi cuptorul 58, posterior cuptorului 54. Cel puţin pentru cuptorul 58 putem avansa ipoteza că servea topirii metalelor neferoase (bronz). Faza III de lemn Peretele P13 a fost demolat şi împins înspre N. Au rezultat bucăţi consistente de tencuială pictată în roşu. El a fost înlocuit de peretele P18, aflat ceva mai la N şi căruia îi aparţin parii 66, 67, 68 (de la V la E), ca şi o urmă a unei tălpi lângă 67. peste P19 s-a construit un perete, P14, foarte uşor, oblic, orientat SE-NV. În partea de E a fost adus stratul de amenajare 57. În încăperea aflată la E de P14 a fost construit cuptorul 48, de mari dimensiuni şi a cărui funcţionalitate ne scapă. În încăperea aflată la V de P14 a fost construit cuptorul 47, de la care provine stratul de cărbune 45, care indică nivelul de călcare în încăperea aflată la v de P14. Stratul 45 trece peste demolarea lui P15. În această fază activităţile pa a fi pur industriale. Din demolarea fazei rezultă straturile 40, 49 şi 50. stratul 49 reprezintă resturile cuptorului 48 până la peretele P14, iar 40 şi 50 reprezintă demolările pereţilor care conţin tencuiala şi calupurile de lut de tipul celor folosite la construcţia cuptorului 48. Tot fazei III de lemn îi aparţine la S de P18 groapa 44, care pare a avea de asemenea un caracter industrial. Ea a fost umplută cu stratul 38, bogat în material arheologic. Este stratul pe care-l găsim şi în adânciturile nivelărilor 40 şi 50 prin mijlocul suprafeţei. În privinţa duratei fazei III un indiciu îl reprezintă lipsa tegulelor cu ştampila legiunii IV Flavia Felix. Aşa cum am constatat la canalele placate sub Traian cu ţigle, ştampila legiunii IV Flavia Felix nu lipseşte de pe nici una. Au însă fiecare un cerc pe mijloc, făcut cu degetele, un semn foarte rar. În afara ţiglelor amintite, în cuptor s-au găsit cărămizi marcate cu două diagonale. Faza I de piatră Acestei faze îi aparţine zidul Z5', care trebuie să cotească spre S. Sub zidul Z1 sau poate uşor mai la N se va fi găsit un zid mai vechi, ceea ce ar indica prezenţa unui decumanus I S al fazei de piatră (rectificare la raportul pe anul 2002!). Aceleiaşi faze şi aceluiaşi decumanus îi aparţin fântâna A împreună cu canalul C12 (raportul pe 2002) şi nu fazei I a basilicii. Substrucţiei lui Decumanus I S îi aparţine amenajarea 36, de formă lenticulară şi foarte groasă (grosime maximă de 50 cm). Faza II de piatră Este reprezentată de basilica forensis. În partea de S a profilului vestic se distinge umplutura 34, pe când lutul 33 reprezintă baza sau substrucţia podelei 32. Partea superioară a zidului Z5' a fost corectată cu zidul Z5, zidul cunoscut a fi înlocuit pilonii galeriei din taberne. a rezultat o crepidă de care era agăţată podeaua 32. Tot acum a fost construit şi zidul Z1', demolând probabil un zid anterior, ceea ce nu am putut însă constata în săpătură (faţa nordică a zidului ne-a rămas necunoscută din cauza maselor de pământ vechi de aruncătură). Restul observaţiilor se regăsesc în raportul pe anul 2002. Precizăm că prima podea de opus signinum, 32, este agăţată în partea de S de crepida formată prin suprapunerea zidurilor Z5 şi Z5', iar în partea de N ajunge până la protuberanţa inferioară a primei trepte de marmură. pereţii erau placaţi cu marmură, aşa cum am mai găsit în spatele substrucţiei bazei de statuie la V de trepte. Faza III de piatră Prin această a treia fază de piatră înţelegem a doua fază a basilicii forensis. Podeaua 31 de opus signinum din această fază se distinge pe zidul Z5' cu cca. 0,2 m mai sus decât podeaua 32, iar în partea de N ea ajunge la partea superioară a primei trepte, adică acoperă substrucţiile bazelor de statuie. O rectificare la raportul pe anul 2002 priveşte numărul treptelor intrării în templul care se deschide spre S. Ele erau în număr de trei şi nu de cinci. Contexte: Cuptorul 47 - de formă ovală; s-a păstrat în interior pe o lungime de 0,65 m şi pe o lăţime de 0,38 m. Mai bine păstrată este porţiunea de E. Este aşezat pe stratul de demolare 46, iar pereţii sunt alcătuiţi parţial din cărămizi de lut nearse, dintre care una de 43 cm (E-V) x 30 cm (N-S) şi groasă de 6 cm, pe latura de S. În interior s-a păstrat un strat de cenuşă, pe care a fost aşternută o lutuială, în cursul unei reparaţii. Pereţii sunt înroşiţi până la o grosime de 0,1 m, dovedind că focul a fost destul de puternic. Din cuptor sau din marginea sa provine o bucată de ţiglă vitrifiată din cauza căldurii. El folosea probabil pentru topirea metalelor, de pildă plumb. este acoperit de lutul 40 şi de stratul 38. Ne aflăm în a doua fază a cuptoarelor. Aparţine împreună cu cuptorul 48 aceleiaşi faze. De acesta pare a fi fost despărţit printr-un perete. Cărbunele din partea de V suprafeţei provine din cuptorul 47. Este pus pe 46 şi îl întrerupe pe 40. Cuptorul 48 - A fost surprins în anul 2001 în profilul vestic al suprafeţei M, iar în 2004 a fost dezvelită jumătatea sa vestică. O bună parte din partea sa estică a fost distrusă de groapa modernă, astfel încât nu-l putem orienta. Probabil că axul său era E-V, pentru că latura de N păstrată este destul de dreaptă. Dimensiuni: 3,1 m (E-V) x cca. 3 m (N-S). Peretele este alcătuit din calupuri de lut în formă de cărămizi dispuse pe trei rânduri unele peste altele. În primele două rânduri de sus ele au dimensiunile de 44 x 30 x 8 cm, iar în cel de jos de 30 x 20 x 8 cm. În interior avem un rând de cărămizi bipedale, apoi, dispus pe direcţia E-V, un rând de ţigle de 27x 13 x 5,5 cm. Cărămizile bipedale au câte două dungi duble pe diagonală (nici o ştampilă a legiunii IV Flavia Felix!). Faţa internă a calupurilor de lut este uşor arsă pe o lăţime de cca. 0,05 m. Interiorul cuptorului este acoperit de un strat de lut (poate cu lutul 40). Dacă privim cuptorul în secţiune, două rânduri de calupuri sunt substrucţia pentru cărămizi, în timp ce al treilea constituie peretele cuptorului. După îndepărtarea cărămizilor şi ţiglelor s-a găsit stratul de calupuri de lut puternic ars, înroşit, cu cenuşă şi cărbune. În el sunt imprimate cărămizile şi ţiglele, cu cenuşă şi cărbune scurs printre ele. Avem, prin urmare, de-a face cu două faze ale acestui cuptor, reparaţia făcându-se cu cărămizile şi ţiglele de deasupra. Cuptorul 53 - Apare în plan şi în profilul nordic al suprafeţei N. Dimensiuni păstrate: 0,7 m (N-S) x 0,6 m (E-V). Din peretele de E s-a păstrat o bucată dintr-un calup de lut, lung de 21 cm (N-S), lat de 9 cm şi înalt de 10 cm, foarte puternic ars. Cuptorul a fost pus peste un strat subţire de lut, probabil analog cu 51 (de lângă profilul de V), iar acest strat a fost pus la rândul său peste un strat subţire de cărbune de lemn. Cărbunele aparţine unei prime faze a cuptorului 53. Acesta a fost deci refăcut. Vatra (?) 54 - a rămas o pată de arsură puternică de 0,7 m (E-V) x 0,35 m (N-S), tăiată de groapa 42. presupunem că această vatră se află pe nivelul de călcare a fazei I de lemn. Atât vatra 54, cât şi 52 aparţin aceleiaşi faze, dar în etape diferite. Cuptorul 58 - De mici dimensiuni, probabil pentru topirea bronzului. Este alcătuit dintr-o cameră de ardere e formă ovală, atât în plan, cât şi în profil. Dimensiuni: 0,5 x 0,38 m. Pereţii au fost întăriţi cu lut şi cu bolovani de mici dimensiuni; au fost puternic arşi, uneori până la vitrificare. Interiorul cuptorului avea culoarea gri-albăstruie. El a fost umplut cu bucăţi mari de cărbune şi a fost găsită şi o bucăţică de bronz. Un orificiu de alimentare cu aer în partea de jos este nesigur. Cuptorul aparţine fazei II de lemn, fiind însă construit într-o a doua etapă, atunci când cuptorul 53 a fost refăcut. Peretele P11 - Este orientat E-V. Se află la 0,7 m S de P13, reprezentând probabil fundaţia unui portic înspre curte; lăţimea şanţului de implantare de 0,3 m, adâncimea de 0,1 m. P13 - Este orientat E-V; şanţul fundaţiei: lăţime de 0,4 m, adâncime de 0,7 m. Are la bază pietre mari şi mici provenind din stânca nativă pe care o străpunge. Este perete perimetral al clădirii de lemn care a funcţionat în fazele I şi II. Stratul său de demolare este reprezentat de contextul 46. P14 - Perete despărţitor, uşor oblic, din ultima fază de lemn, între cuptoarele 48 şi 47. Nu are o fundaţie propriu-zisă, fiind probabil aşezat pe o talpă de lemn. P15 - perete din faza II de lemn, aproximativ pe acelaşi traseu cu P 17. Nu are şanţ de implantare. Au fost bătuţi pari din 0,9 în 0,9 m, uniţi printr-o talpă de lemn, care seamănă ca aspect cu podeaua 51. P16 - Perete despărţitor din faza I, orientat N-S. Pleacă din P13; şanţul de implantare este adânc de numai 0,23 m şi lat de 0,25 m. Nu s-au găsit urme de pari. Dărâmătura acestui perete este 55'. P17 - Perete despărţitor din prima fază de lemn, cu fundaţie adâncă; adâncimea gropii de implantare este de 0,47 m, lăţimea sus este de 0,3 m, jos de 0,2 m. Demolarea sa este reprezentată de contextul 55''. P18 - Perete E-V din faza III de lemn. nu are şanţ de fundaţie, ci este alcătuit din parii 66, 67, 68, aflaţi la distanţe de 1,5 m (66-67) şi 2 m (67-68). P19 - Orientare N-S. Şanţul de implantare are adâncimea de 0,3 m, iar lăţimea de cca. 0,35 m. Aparţine fazei i de lemn, împreună cu podeaua 60. Groapa 65' - Dimensiuni: 2,7 m (E-V) x 1,6 m (N-S). În partea superioară forma este rectangulară, în partea inferioară forma este neregulată. Este umplută de contextul 65. Caroul O din basilica forensis. Caroul O a fost săpat în porţiunea dintre L şi M, lăsată nesăpată în anii trecuţi din cauza grămezilor de pământ şi piatră. Cuprinde şi o porţiune din caroul L (zidul Y1) şi se sprijină la N. pe Z1. Dimensiuni: 4,6 m (N-S) x 7 m (E-V). Descrierea zidurilor: Z1 - Fundaţia: H.: cca. 0,9 m la o adâncime de -0,23 m, primele rânduri de piatră de râu sunt mărunte şi fără mortar. Se constată că şanţul de implantare a zidului a avut pereţi parţial prăbuşiţi, iar fundaţia face o "burtă" de 0,15-0,2 m pe o porţiune de 0,7 m. Elevaţia este construită în cea mai mare parte din pietre de râu, dar şi din pietre de carieră, legate cu mortar alb. Zidul a fost rupt probabil de un canal medieval sau modern. Z1 se ţese cu zidul Yo şi cu elevaţia lui Y1. Elevaţia este groasă de 0,75 m, iar crepida se află la o adâncime de -0,99 m. Y1 (descris şi în anii anteriori) - Fundaţia este adâncă de 1,06 m, iar primele rânduri de piatră de râu fără mortar sunt groase de cca. 0,3 m. Această porţiune este comună cu cea a zidului Z1. Fundaţiile ambelor ziduri se opresc la stratul geologic, aflat la -1,96 m. Elevaţia, lată de cca. 0,6 m, este ţesută cu elevaţia lui Z1. S-a păstrat până la o înălţime de 0,14 m, restul fiind demolat de romani la desfiinţarea tabernelor. crepida, care se află la -0,65 m, indică şi primul nivel de călcare din tabernă. Zidul este construit din pietre de râu şi puţine pietre de carieră, legate cu acelaşi mortar alb ca şi zidul Z1. În stratul de demolare al lui Y1 constatăm un strat de cărbune de lemn lung de 0,3 m şi gros de 0,05 m, aflându-se la adâncimea de -0,65 m. Stratul a fost surprins şi în taberna 1 (vezi rapoartele din anii anteriori) şi datează din perioada construirii basilicii din forum novum. Yo - Constituie surpriza campaniei. Noi considerasem că Y1 închide macellum-ul spre V. Probabil însă că Y1 constituie, dincolo de linia porticului de N, stilobatul unui portic de V. În acest caz, limita de V a macellum-ului este Yo. Una dintre concluzii este că între zidurile Z1, Y1 şi Yo avem o a douăsprezecea tabernă, notată pentru moment cu cifra "0". Fundaţia este adâncă de cca. 0,93 m, ca şi a lui Z1, cu care se ţese; cca. 0,3 m este din piatră de râu fără mortar. Ajunge până la stratul geologic de piatră de râu, la -1,92 m. Zidul Yo este construit din piatră de râu şi, în cea mai mare parte, din piatră de carieră. Este lat de 0,7 m. Se ţese cu Z1 şi are crepida la aproape acelaşi nivel cu acesta, la -0,81 m. Ca zid perimetral, Yo a fost ridicat odată cu Z1. În zidul Yo a fost făcut un orificiu chiar deasupra crepidei, pe faţa de E de formă aproximativ triunghiulară, cu lăţimea maximă de 0,47 m şi cu înălţimea de 0,46 m, iar pe faţa de V de formă aproximativ patrulateră, cu lăţimea maximă de 0,54 m şi cu înălţimea de 0,6 m Ar fi putut folosi unei conducte de evacuare a apelor din vremea utilizării tabernelor sau ar fi putut avea legătură cu canalele medievale sau moderne de drenaj, foarte frecvente în zonă. Noi bănuim însă că avem de-a face cu o spărtură modernă, făcută odată cu gropile moderne, fiindcă nu am constatat nici o continuare a scurgerii. Zidul Yo a fost demolat de romani la aceeaşi înălţime (-0,02 m), atât cât era nevoie pentru a se amenaja prima podea din basilică. acest nivel se află la cca. 0,05 m sub primul nivel de călcare în basilică. În mica porţiunea caroului care se află la V de zid, am identificat la adâncimea de -1,01 m un Bauschutt gros de cca. 5 cm, care pare a proveni de la Z1'. Z1' - A fost surprins în caroul O pe o lungime de 0,5 m. Este construit din piatră de râu, piatră de carieră, mortar alb, iar la adâncimea de -0,04 m are un strat de gresie galbenă, constatat în Z1' şi în anii trecuţi, şi care provine din contextul 37 din caroul N. Este lipit de Yo şi îi acoperă partea demolată în capătul nordic, spre a face legătura cu Z1. Se constată odată în plus că Z1' sau măcar faţa lui a fost construit odată cu basilica. În partea superioară se păstrează fragmente de cărămizi. probabil că zidul continua în cărămidă, ceea despre zidul Z5 se cunoaşte cu certitudine. Stratigrafia romană a fost înlăturată de cel puţin două gropi moderne, care se disting în profilul sudic. O primă groapă care a golit încăperea, umplută cu pământ, piatră, cărămidă, etc., şi în care a fost săpat un şanţ larg de 2,52-3 m în partea de sus şi de cca. 2 m în partea de jos. Zidul Z1 a fost spart, iar la o primă intervenţie blocurile au fost potrivite ca margine de canal. Două blocuri se află într-o poziţie "iniţială", iar al treilea a fost răsturnat. Operaţiunea poate fi pusă în legătură cu distrugerea care a avut loc de-a lungul întregului cardo la V de forum vetus. În partea de V distrugerea a ajuns până la humus, în centru până la stâncă, iar în rest până la steril. În mica porţiune de humus păstrat nu s-a constatat nici o urmă a vreunei structuri de lemn. Secţiunea B2 prin basilica forului lui Traian Secţiunea B2 a fost trasată la E de intrarea principală în basilică şi la 0,5 m de zidul sudic al acesteia (M 26). Dimensiuni: 12,6 m (E-V) x 1,5 m (N-S). Ne aflăm la S de forul de lemn, la câţiva metri de acesta. Secţiunea confirmă observaţiile din anii precedenţi, întrucât nu am găsit clădiri din faza de lemn sau urme de demolare a unor pereţi de lemn. Ne aflăm într-un spaţiu viran, de fapt o curte cu pietriş, drenat de nişte canale, rigole, orientate spre V şi NE, iar în ultima fază nişte rigole S-N. Faza I de lemn Peste humusul antic s-a aşezat un strat de nivelare 314, evident mai gros în partea de S, iar peste el un pietriş 313. La S de acestea a fost săpată o primă rigolă C1, care pornea probabil din zona centrală şi se scurgea în canalul de pe cardo 1 E. Într-o etapă următoare rigola a fost înlocuită de un canal/jgheab C2, având un picior lăţime şi unul adâncime, şi cu pereţii placaţi cu scânduri. El este adiacent canalului C1 sau se află la N de acesta. Probabil că umplutura 312 a lui C1 a rezultat din săparea canalului C2. Faza II de lemn Este reprezentată de nişte amenajări ale acestui spaţiu deschis. În partea de E s-a amenajat un fel de platformă (drum?) cu bolovani mari de râu (317) şi un pietriş bine tasat (317). Canalul C2 este dezafectat, acoperit în partea de E cu aceiaşi bolovani, iar în partea de V cu umplutura 312. Stratul de pietriş 312 se întinde peste tot. La V de platforma 317 a fost săpată rigola C3, orientată S-N. Totodată, în partea de V a secţiunii a fost săpat un fel de puţ, G1, şi un canal C4, orientat S-S-V - N-N-E, care pare să se fi scurs din el (un fel de canal de prea plin). Dinspre V în puţ intra un alt canal. În perioada finală a fazei de lemn constatăm prezenţa unui strat de amenajare sau de depunere 308, care este tăiat de canalul C4 şi de groapa G1. Faza de piatră În vederea constituirii fazei de piatră se aduce stratul de amenajare 316 şi 317, după care se sapă fundaţia (prima fundaţie) a zidului M26. Groapa are pereţi neregulaţi, creându-se faţă de următoarea fundaţie o crepidă cu lăţimea maximă de 0,35 m. Din săparea şanţului acestei fundaţii a rezultat contextul 309. În groapă au fost aruncate pietre de râu şi de carieră cu mortar. S-a trecut apoi la ridicarea celei de a doua fundaţii, cu adâncimea de 1,05 m şi lăţimea de -1,55 m. Platformele 306 provin probabil de la mortarul necesar acestei construcţii, probabil lăzi pentru prelucrarea mortarului. Probabil că după încheierea construirii porţiunii în opus incertum a lui M26 au fost aduse umpluturile 305, 304, 303 pe o înălţime păstrată de cel puţin 0,8 m. La o dată neprecizată la zidul M26, la mijlocul distanţei dintre prima şi a doua intrare în basilică dinspre curte, a fost adosată fundaţia B1, care a tăiat toate contextele, inclusiv pe 316. Pe primul rând de pietre cu mortar era fără îndoială aşezat un bloc de marmură, servind drept substrucţie. Judecând după dimensiunile suprafeţei (cca. 1,6 x 1,6 m), avem de-a face cu baza unei statui pedestre sau tronând. menţionăm că între intrările a doua şi a treia nu a fost găsită o bază similară, aşa cum ne-am fi aşteptat. Lista contextelor: Baza B 1 - Prezintă la partea superioară un strat de pietre plate de râu (cca. 1,6 x 1,6 x 0,15 m), lipit de zidul M26. Sub acest rând de piatră se află o fundaţie adâncă de 0,85 m, lată de cca. 1 m, plină de bolovani mari de râu şi nisip. 301 - Strat de depunere recentă; H maxim = 0,3 m. Este alcătuit dintr-un pământ gri închis cu pigmenţi sporadici de mortar, bucăţele de cărămidă şi piatră măruntă. A fost adus în for în anul 2001 în vederea restaurărilor. Îl acoperă pe 302. 302 - Strat de depunere, cuprinzând mortar, nisip, şi cuprinde bucăţi de cărămidă, pietricele, sporadic cărbune; H maxim = 0,15 m. Este acoperit de 301 şi îl acoperă pe 303. Reprezintă fundul gropii moderne, care a distrus podeaua basilicii până la -0,44 m faţă de nivelul de călcare în basilică. 303 - Strat de nivelare alcătuit dintr-un pământ lutos amestecat, alcătuit din calupuri de lut ocru cu pete gri şi bucăţi de pământ brun închis spre negru; H. max. = 0,7 m. Conţine pietricele şi, sporadic, bolovani. Este acoperit de 302 şi îl acoperă pe 305, 306 şi 316; îl include pe 304. Se lipeşte de prima elevaţie a zidului M26. Reprezintă un pământ rezultat dintr-o săpătură, probabil din săparea unor fundaţii de ziduri. 304 - Strat de umplutură; H. max.= 0,7 m. Cuprinde pietriş, bolovani şi mult nisip, sporadic bucăţi de lut. Se întrepătrunde cu 303. Avea forma unei movile, pe care nimeni nu s-a mai ostenit să o niveleze. Reprezintă resturile unui material prevăzut pentru amenajarea unor drumuri. 305 - Strat de amenajare. Constă din lut ocru-gălbui omogen, cu pietriş, sporadic pietricele. Este acoperit de 303 şi îl acoperă pe 307. Reprezintă un strat de amenajare alcătuit din lut de adâncime şi aparţine aceleiaşi nivelări ca şi 304 şi 303. 306 - Strat de mortar alb cu pietricele şi nisip, având la partea inferioară amprentele unor scânduri de brad; H. max.= 0,15 m. În plan prezintă câteva muchii drepte, provenind de la scândurile despărţitoare. Reprezintă resturile unor lăzi pentru prelucrarea mortarului. Aparţine fazei de construcţie a zidurilor basilicii. Se găseşte la acelaşi nivel cu crepida primei elevaţii a lui M26. Îl acoperă pe 309 şi continuă cu 307. 307 - Strat de amenajare şi nivelare; H. max.= 0,15 m. Constă din pietriş şi bolovani. Este acoperit de 303 şi 305; îl acoperă pe 309. Reprezintă o amenajare din vremea în care funcţionau lăzile de mortar 306. Umple parţial canalul C3. 308 - Strat de amenajare/depunere (folosire?); H. max.= 0,1 m. Constă dintr-un pământ nisipos de culoare gri, fără material arheologic. Este acoperit de 309, 310, 307 şi este tăiat de C4. Reprezintă probabil un strat de amenajare după dezafectarea "macellum"-ului sau o ultimă amenajare la sfârşitul fazei de lemn. 309 - Strat de amenajare (nivelare); H. max.= 0,25 m. Este alcătuit din calupuri de lut galben ocru şi bucăţi de pământ negru (humus). Îl acoperă pe 308. Provine din săparea primei fundaţii a lui M26.este acoperit de lăzile 306 şi parţial de 307. 310 - Strat de amenajare; H. max.= 0,15 m. Constă din pietriş şi lut galben. Se întrepătrunde cu 316, este acoperit de 303, cu care se şi poate confunda. Apare sporadic la baza lui 309. Acoperă pe 308 şi 315. Reprezintă o primă amenajare după dezafectarea fazei de lemn, respectiv canalele C4 şi C3. 311 - Strat de umplutură/amenajare; H. max.= 0,3 m. Constă dintr-un pământ amestecat, bucăţi de lut ocru-gălbui şi pământ brun-închis. Seamănă cu 312, îl umple pe C2, este acoperit de 308. Reprezintă umplutura cu ocazia dezafectării canalului C2. 312 - Strat de umplutură/amenajare; H. max.= cca. 0,25 m. Este alcătuit din pământ amestecat, care cuprinde calupuri de lut ocru şi gri şi bucăţi de pământ negru (humus). Îl umple pe C1, este tăiat de C2 şi este acoperit de 308. Reprezintă umplutura ocazionată de dezafectarea lui C1 si provine din săparea lui C. 2. 313 - Strat de amenajare la N de C2; H. max.= 0,1 m. Constă din pietriş. Este acoperit de 308, tăiat de C4 şi acoperă pe 314 şi pe 317. Reprezintă probabil ultima amenajare a curţii (macellum-ului), când funcţionau canalele C3 şi C4. 314 - Strat de amenajare; H. max.= 0,28 m. Este alcătuit din lut ocru (orizont C, adică lut de adâncime), conţine câteva pietre (tot de adâncime).Este acoperit de 313, este tăiat de C1 şi C2. Este pus pe humusul antic. Reprezintă amenajarea şi nivelarea curţii macellum-ului în partea sa nordică. 315 - Strat de umplutură/amenajare; H. max.= 0,3 m. Este alcătuit din pământ amestecat, bucăţi mici de lut ocru cu gri şi din pământ negru. Seamănă cu 311 şi 312. Umple pe C4 şi puţul care ţine de el. Reprezintă amenajarea prilejuită de dezafectarea lui C4 în ultima fază de lemn. 316 - Strat de amenajare/umplutură; H. max.= 0,15 m. Este alcătuit din lut galben-ocru. Se întrepătrunde cu 310 şi cu 307 şi se găseşte la nivelul fundaţiei lui M26. Este acoperit de 303 şi acoperă pe 308. Umple rigola C3. Reprezintă o amenajare prilejuită de dezafectarea ultimei faze de lemn îi în vederea construirii zidului basilicii. 317 - Strat de amenajare şi de umplutură; H. max.= 0,25 m. Se află numai în partea de E a secţiunii, la e de rigola C3. Este alcătuit la bază din bolovani mari de râu şi nisip. Este foarte bine bătut. Acoperă humusul antic, umple rigola C2 în partea de E şi este acoperit de 313. este o amenajare din ultima fază de lemn, probabil în relaţie cu rigola C3, orientată N-S. Canalul C1 - Orientat S-V - N-E; l. cca. 0,5 m; H. = cca. 0,3 m. Are pereţi în formă de U şi aspectul unei rigole. Este umplut cu 312. Aparţine primei faze de lemn şi a fost dezafectat când s-a construit C2. Canalul C2 - H. şi l.= 0,3 m. Avea pereţi verticali, fund orizontal, fiind placat foarte probabil cu scânduri. În exteriorul scândurilor laterale a fost aşezat un strat de lut de culoare ocru-gălbui gros de cca. 0,1 m. Acelaşi strat, dar mai subţire, se află şi sub scândura de fund. A fost amenajat în timpul funcţionării fazei de lemn, având practic acelaşi traseu şi, deci, aceeaşi funcţionalitate. Canalul C3 - Rigolă orientată S-N; l.: cca. 0,6 m; H.= cca. 0,2 m. Este umplută cu 316 şi 307. Aparţine ultimei faze de lemn. Se află probabil în legătură cu amenajarea 317. Canalul C4 - Canal orientat uşor NE-SV; l.= 0,6/0,7 m; H.= 0,3 m. Pornea din groapa G1. Are pereţi verticali şi fund orizontal. Taie pe 314, 308 şi este umplut de 315. reprezintă un canal din ultima fază de lemn, care îşi avea obârşia probabil în G1. Groapa G1 - Groapă cu aspect de pâlnie, aflată în partea de V a secţiunii; H.= peste 0,5 m (urma a fi săpată, dar au intervenit ploile); sus, diametru de cca. 1,5 m. Este umplută cu 315 ca şi C4. Dinspre V venea un canal, care probabil se vărsa în ea. Canalul C 4 fie pleacă din G1, fie, mai probabil, se vărsa în G1, care era mult mai adâncă. Zona Cardo I vest Această zonă a fost degajată de către firma ASAR Deva în iulie 2004 de pământul de aruncătură rezultat în urma săpăturilor lui C. Daicoviciu. Supravegherea a fost asigurată de G. Băieştean şi de R. Nicolicea de la Muzeul Sarmizegetusa. Pe alocuri degajarea mecanică a atins straturile aflate sub pământul de aruncătură. După cum am putut constata din sondajele efectuate, avem de-a face numai cu gropi moderne. nu au fost afectate nici zidurile, nici stratigrafia antică. În urma intervenţiei mecanice am procedat la degajarea câtorva ziduri, a căror formă începea să se contureze şi am săpat două carouri, unul la nord, numit N, iar altul la sud, numit S. În timpul înlăturării pământului de aruncătură au fost descoperite următoarele piese, dintre care unele pot proveni şi din gropile moderne aflate dedesubt: mai multe fragmente de inscripţii în partea de N a lui cardo I V, precum şi un fragment (genunche) al unei statui loricate de marmură; un picior (desculţ) de statuie de dimensiuni eroice din faţa clădirii aflate în dreptul basilicii forului trainic; un picior de asemenea desculţ de la o statuetă găsită în dreptul intrării în basilica trainică; multe fragmente arhitectonice de calcar şi de marmură; destul de multă ceramică; câteva fragmente de bronz şi fier; destul de puţine ţigle ştampilate. Din dreptul clădirii aflate în dreptul basilicii trainice provin numeroase blocuri fasonate de travertin, unele de la plintă, altele de la o cornişă simplă. Unul dintre scopurile sondajelor a fost identificarea unui eventual portic la vest de forul trainic. prin urmare, lăţimea celor două carouri au căutat să depăşească lăţimea unui portic. Un rezultat ceva mai clar l-a dat caroul N (4,6 m N-S x 3,8 m E-V), unde intervenţiile moderne au fost mai puţin devastatoare decât în caroul S. Singurele elemente din structură găsite aici au fost plăci de gresie provenind de pe cardo. Numai trei dintre ele par a se afla la locul lor, dar subliniem că nu sunt puse pe pietriş, ci pe lutul de amenajare în vederea fazei IB a forului trainic. restul plăcilor sunt deranjate şi adunate în cele două extremităţi, nordică şi sudică a caroului. Nu s-a găsit nici o urmă de stilobat şi nici piloni pentru coloane, ceea ce ne face să afirmăm cu oarecare prudenţă că pe cardo I V nu se afla portic, cel puţin nu înspre forul lui Traian. În ceea ce priveşte zidul vestic al forului lui Traian, repetăm observaţia că crepida sa are 0,3 m. Groapa modernă cuprinde cu precădere material mărunt. Diferenţa probabilă de nivel dintre cardo şi intrarea în galeria de V a forului traianic era de circa 2-3 trepte. În lutuiala romană de amenajare se văd mari gropi rectangulare, care conţin cărbune şi mortar. De aici provine (din partea de S) un fragment de model din lut pentru o statuie de bronz, precum şi un fragment de ţiglă cu ştampila legiunii IV Flavia Felix.