.
Suceava | Punct: Curtea domnească | Anul: 2004
Anul:
2004
Epoca:
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Civil
Județ:
Suceava
Localitate:
Suceava
Comuna:
mun. Suceava
Punct:
Curtea domnească
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Dejan Ştefan Muzeul Bucovinei, Suceava
Hău Florin responsabil Muzeul Bucovinei, Suceava
Cod RAN:
Raport:

Campania de cercetări de la Curtea domnească din Suceava, s-a desfăşurat în anul 2004 în conformitate cu obiectivele stabilite, urmărindu-se obţinerea unor noi date despre complexele arheologice cunoscute parţial prin cercetările anterioare, dar şi investigarea unor arii necercetate, în diferite puncte din suprafaţa sitului cunoscut. Finanţarea lucrărilor a fost asigurată de MCC, în cadrul programului naţion...al comemorativ "Ştefan cel Mare şi Sfânt 2004", prin bunăvoinţa DCCPCN Suceava. În zona vestică a aripii de N a palatului Curţii, a fost deschisă o casetă nouă, (caseta C1/2004) în prelungirea – spre N – a aceleia cercetate un an mai devreme, cu scopul determinării în plan1 a dimensiunilor complexului C9 (pivniţă de piatră datând din prima jumătate a secolului al XV-lea). S-a constata că latura vestică a complexului C9 are 10,45 m, lăţimea lui rămânând a fi determinată cu ocazia cercetărilor din campania anului 2005 (în zona sudică a acestui complex a fost cercetat de asemenea, arealul casetei C2/2004, care a adus date interesante despre colţul sud-vestic al pivniţei). Tot în sectorul vestic al Curţii domneşti s-a deschis şi caseta C3/2004, cu scopul identificării colţului sud-vestic al complexului L7 (pivniţa din lemn a unei locuinţe amenajate la sfârşitul secolului al XIV-lea). S-a putut afla în urma acestor cercetări că acest complex are latura lungă (cea vestică ) de 9,2 m iar cea sudică de 5,04 m. Şi cu această ocazie, s-au identificat bârnele-talpă ale pivniţei şi de asemenea, urmele destul de bine păstrate ale stâlpilor verticali compunând structura de rezistenţă a carcasei acestui complex. Adâncimea de la care s-a săpat groapa în care s-a amenajat pivniţa, este de cca. 1,9 m raportată la nivelul medieval de călcare. În umplutura pivniţei s-au descoperit resturi masive de chirpic incendiat, bârne carbonizate, o cantitate apreciabilă de cahle provenind de la soba care s-a prăbuşit în pivniţă odată cu surparea întregii locuinţe, cuie şi scoabe din fier şi, în mai restrânsă cantitate, ceramică de uz comun. Lipsa unui inventar mult mai bogat (caracteristică generalizată conţinutului tuturor complexelor cercetate la Curtea domnească) este explicabilă probabil şi prin faptul că, înainte ca devastatorul incendiu să fi mistuit clădirile din zonă, proprietarii acestora vor fi evacuat – în cunoştinţă de cauză – bunurile lor. Două casete alăturate (C4 şi C5/2004) au fost deschise imediat la sud de altele două care, cu un an mai devreme, determinaseră descoperirea complexului L6 (locuinţă de suprafaţă cu pivniţă datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea). Cu prilejul cercetărilor din campania 2004 în acest loc, a fost identificată întreaga suprafaţă în plan a acestui complex, ale cărui laturi de aproximativ 4,58 x 5,03 m, marchează în teren, o formă quasi-pătrată. În contextul planimetric cercetat, s-au descoperit şi aici urmele destul de bine păstrate ale amprentelor lăsate in situ de bârnele-talpă şi – din loc în loc – ale stâlpilor verticali care au alcătuit structura de rezistenţă a carcasei din lemn pe care a avut-o pivniţa acestei locuinţe. Groapa în care a fost amenajat acest complex, a fost săpată de la nivelul medieval de călcare (anume acela datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea), până la o adâncime de aproximativ 1,85 m. Inventarul descoperit în interiorul pivniţei locuinţei L6, a fost asemănător celui descoperit în complexul alăturat, situat la cca. 6,2 m spre vest (L7). Din pricina faptului că în timpul lucrărilor dedicate punerii în valoare a ansamblului de ruine al palatului Curţii domneşti s-a procedat (în anul 1986) la o răzuire cu mijloace mecanice a terenului, atât zona în care a fost cercetat complexul L6 cât şi aceea în care a fost cercetat complexul L7, nu au mai păstrat stratigrafia originală. În lipsa acesteia, nu se poate susţine în mod sigur, documentat, (pe această bază) decât momentul construirii ambelor complexe (sfârşitul secolului al XIV-lea) şi nu – în aceeaşi manieră – data în jurul căreia ambele complexe citate, vor fi încetat să mai existe. Reperul cronologic acceptat este anul 1476, care coincide cu producerea devastatorului incendiu ce a distrus oraşul, în vremea asediului otoman condus de Mehmet al II–lea. Caseta C6/2004 a fost deschisă pentru a se cerceta realităţile planimetrice şi stratigrafice obţinute cu ocazia unor investigaţii datând din anul 1985, complexul L3 fiind încadrat atunci, alături de complexul L4, în categoria construcţiilor din lemn ame-najate pe temelii de piatră "realizate în tehnica zidului sec"2, îndeplinind rolul unor anexe. Zidul sec, cel vestic, al complexului L3 a fost dezvelit în caseta C6/2004, pe o lungime de 2,25 m, constatându-se că talpa acestuia se află la adâncimea de –1,81 m, raportat la actualul nivel de călcare din incinta încăperii în care s-a efectuat cercetarea şi că, are o lăţime de cca. 0,5 m. Deosebit de interesant este însă şi faptul că, acest zid suprapune o umplutură compactă, formată din resturi de arsură amestecate cu pământ şi lut galben, care se opreşte pe o talpă cu urme vizibile de călcare, situată la adâncimea de –2,56 m. Această realitate demonstrează faptul că complexul L3, reprezintă doar o fază ulterioară în amenajarea pe acelaşi loc, a unui alt complex de locuire anterior. Materialele ceramice recoltate din masa acestei umpluturi, datează (cel mai târziu), de la jumătatea secolului al XV-lea. În această etapă a cercetărilor, nu s-a putut preciza ca atare, închiderea spre est a conturului planimetric al complexului L3, acest deziderat urmând a constitui unul din obiectivele campaniilor următoare. Caseta C7/2004, a fost deschisă cu scopul reperării în teren, a dimensiunilor în lăţime ale complexului L5, cercetat în anii 1999 şi 2000, adică atunci când, i s-a putut cunoaşte, cu aproximaţie3, lungimea pe latura de V (cca. 13,3 m). A rezultat faptul că lăţimea complexului L5 este de 5,65 m. Amenajarea acestei pivniţe din lemn, s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIV–lea, săparea gropii în care s-au articulat elementele structurii sale de rezistenţă, formată din bârne-talpă şi stâlpi de susţinere verticali, cu scândurile dispus pe cant în poziţie orizontală alcătuind învelişul propriu-zis al carcasei, petrecându-se de la nivelul situat imediat deasupra stratului de depuneri cunoscut în literatura de specialitate a Curţii domneşti sub denumirea de orizont premuşatin4. Casetele C8 şi C9/2004, au fost deschise în încăperea centrală a corpului C5, socotită a fi fost "gangul de acces în curtea interioară"5 al Curţii domneşti, aici urmărindu-se obţinerea unor noi date planimetrice ţinând de complexul L1, cunoscut încă din timpul cercetărilor efectuate în 1985. Din pricina existenţei în această zonă a corpului C5, a unei conducte de apă active, nu s-a putut extinde caseta C8/2004 spre E, până la zidul din etapa "ante 1485", inclusiv traseul aceleiaşi laturi (de E) a casetei C7, fiind afectat de aceeaşi incomodă realitate. Cu toate acestea, s-a putut obţine, în urma cercetărilor efectuate, proiecţia în plan a unui gârlici ţinând neîndoielnic de configuraţia planimetrică a complexului L1, orientarea lui fiind din punctul nostru de vedere cu totul atipică pentru toate pivniţele cunoscute până acum la Curtea domnească, anume dinspre S spre N. Pe baza materialului arheologic format în exclusivitate din fragmente ceramice, s-a putut încadra ieşirea din funcţie a acestui gârlici – şi odată cu el, desigur, a întregului complex L1 – în a doua jumătate a secolului al XV–lea. Surprinde însă, adâncimea lui de numai 1,51 m (la N) şi 1,22 m (la S) faţă de cota nivelului de călcare existentă astăzi în interiorul corpului de ruine C5. Surprinde în aceeaşi măsură, nu atât configuraţia gârliciului în sine, care, în urma incendiului în care a fost distrus va fi suportat unele împingeri laterale ce explică aspectul său uşor neregulat, cât mai ales, lungimea neobişnuită a acestuia (4,98 m), plecându-se de la considerentul că, până a ajunge la cota nivelului de la care s-a săpat şanţul în care a fost amenajat, i-ar mai putea fi adăugat cel puţin un metru. Cercetarea întreprinsă în aria casetelor C10–C11, a oferit posibilitatea identifi-cării dimensiunilor în plan ale complexului L8, parţial cunoscute încă din vremea campaniilor efectuate în anii 1999 şi 2000. Podeaua complexului L8, situată la -2,96 m faţă de actualul nivel de călcare, este delimitată în plan de câte două rânduri de bârne pe care, din loc în loc, au fost aşezaţi stâlpii verticali ai carcasei din scânduri de lemn, latura lungă a pivniţei fiind de cca. 9 m iar cea scurtă, de 4,3 m. Săparea gropii în care a fost amenajată această încăpere subterană, s-a făcut şi aici de la nivelul stratului ce suprapune imediat orizontul premuşatin existent în zonă, ca atare, complexul datează din ultimul sfert al secolului al XIV-lea. Există însă o particularitate ce trebuie notificată şi anume aceea că, spre deosebire de toate celelalte complexe de aceeaşi factură cercetate de-a lungul întregului interval în care s-au efectuat cercetări arheologice sistematice la Curtea domnească din Suceava, complexul L8, nu a ieşit din funcţie în urma unui incendiu, elementele din lemn ale structurii sale, păstrându-se in situ, în stare de putrezire. Golul pivniţei va fi fost umplut în mod controlat, materialele ceramice şi – deopotrivă – monedele descoperite în umplutură datând ieşirea din funcţie a acestui complex în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Peste această umplutură, în aceeaşi perioadă, a fost amenajat un pavaj din lespezi mari de carieră, pavaj care a supravieţuit parţial (numai) în aria acestui complex, în urma tasării stratelor de depuneri aflate dedesubt. Caseta C12/2004, a fot deschisă cu scopul identificării laturii sudice a complexului C6, o pivniţă de piatră – boltită ! – datând din epoca domniei lui Alexandru cel Bun (1400–1432), care fusese cercetată în campaniile din anii 1999 şi 2000. Dimensiunile exterioare ale acestui complex s-au dovedit a fi de 9,8 m lungime şi 6,6 m lăţime. Zidurile pivniţei, prezintă un aspect îngrijit al feţei interioare şi unul lipsit de aliniere la exterior, fixarea pietrelor aici neţinând cont de necesitatea obţinerii unei feţe asemănătoare celei dinăuntru. De jur-împrejurul conturului zidit al pivniţei (grosime 0,85–0,9 m), s-a umplut golul dintre zid şi peretele gropii de fundare cu lut galben purtat şi bătătorit. Intrarea în pivniţă se făcea dinspre N, printr-un gârlici în trepte, lat de 2 m amenajat pe un parcurs cruţat şi pavat cu lespezi. Ieşirea din funcţie a acestui complex, fără ca în acest moment să existe certitudinea potrivit căreia, deasupra lui, să fi existat şi un edificiu cu cel puţin un nivel, s-a petrecut de bună-seamă în a doua jumătate a secolului al XV-lea, odată cu ampla acţiune de nivelare şi de recompunere planimetrică a întregului sit, poruncită de Ştefan cel Mare (1457–1504). Datorită existenţei unor neclarităţi în interpretarea datelor culese cu ocazia cercetărilor anterioare6, s-a deschis caseta C13/2004, într-o zonă în care, mai existau unele posibilităţi de interceptare a datelor planimetrice aparţinând complexului C1, definit a fi fost "cea mai veche casă domnească de la Suceava, complex amenajat în timpul domniei lui Petru Muşat"7 sau, deopotrivă, "cea mai veche construcţie aparţinând sfârşitului secolului amintit (secolul al XIV-lea, n.n.) şi reprezentând, cu certitudine, una din clădirile Curţii domneşti"8. Situaţia s-a dovedit a fi de la bun început incomodă din punctul nostru de vedere, întrucât, unele investigaţii anterioare celor întreprinse în anul 20049, au afectat zona colţului sud-estic al complexului C1. Am beneficiat însă de şansa de a găsi tot acolo, o adâncime de săpare ce nu epuizase şi, ca atare, nu deranjase depunerile groase de cca. 0,8 m rămase in situ în interiorul complexului amintit. Această situaţie, a permis abordarea dinspre S spre N a săpăturilor efectuate în cuprinsul casetei C13/2004, constatându-se că, cercetările din anul 1990 (?), abia dacă "intraseră" în complex pe o adâncime (în plan, spre N) de 0,6 m. Datele culese cu prilejul cercetărilor noastre, ne permit a comunica faptul că lăţimea complexului C1, pe axa lui transversală, este de cca. 5,25 m. Adâncimea nivelului interior de călcare a fost constatată la –3,3 m faţă de actualul nivel de călcare existent în zonă, pe care îl considerăm a fi rămas aproximativ acelaşi cu cel comunicat la data publicării primului raport în legătură cu acest complex10. Din punct de vedere cronologic, nu au fost sesizate până la această oră, elemente în stare să determine revizuirea datărilor anterioare. În schimb, nu s-au constatat nicăieri în cuprinsul arealului cercetat în anul 2004, pe zona sud-estică a complexului C1, urmele vreunei împletituri de nuiele în aspectul peretelui de pe partea estică a pivniţei ci, numai urmele incendiate in situ ale amprentei rămase de la scândurile orânduite (pe cant) la exterior, una peste alta, între stâlpii de susţinere verticali plantaţi pe bârna talpă, alcătuind aceeaşi structură volumetrică de tip carcasă, întâlnită şi la celelalte complexe de tip pivniţă de lemn, cercetate în locurile precizate anterior: L1, L5, L6, L7, L8. Amplasarea casetelor C14 şi C15, în interiorul celei de a doua încăperi (treimea vestică) a corpului de ruine C5, datând din epoca lui Ştefan cel Mare, s-a dovedit o alegere productivă sub aspect planimetric, întrucât aici au apărut o serie de date cu caracter inedit şi neaşteptat totodată. Premisa de la care s-a pornit investigaţia în casetele C14 şi C15 a fost aceea că, în planul general al cercetărilor efectuate în anul 197411 apărea marcat în incinta încăperii menţionate, un element de zidărie de formă pătrată, insuficient comentat de autorul raportului. Nu mică a fost surpriza de a constata la sfârşitul cercetărilor, faptul că în această zonă a configuraţiei planimetrice a corpului C5, a apărut un zid întreg, transversal, orientat S–N şi ţesut "în ştrepi" la ambele capete ale zidăriei longitudinale a încăperii, cu o grosime de cca. 1,2 m. Acest zid cu totul necunoscut până acum, se află la o distanţă de numai 1,02 m faţă de latura vestică a încăperii propriu-zise, fiind fundat la o adâncime de -0,74 m raportat la cota nivelului de călcare din interiorul complexului C5. Şi mai semnificativ s-a dovedit apoi faptul că, paralel axului longitudinal al încăperii, în poziţie perpendiculară pe zidul tocmai menţionat, s-a descoperit un alt zid, lat de 1,4 m, adosat celui dintâi, fapt care complică aspectul planimetric al acestei încăperi, deocamdată neexistând suficiente repere stratigrafice pentru a se putea obţine şi indicii cronologice. Rezultatul de până acum al cercetărilor efectuate în interiorul celei de a doua încăperi aparţinând corpului de ruine C5, oferă perspective interesante extinderii lor, metodă ce va fi aplicată neîntârziat cu prilejul campaniei din anul 2005.

English Abstract:

The archaeological campaign at the Princely Court in Suceava was conducted in 2004 in order to obtain new data on the archaeological complexes, and to look into not yet excavated areas, in various locations of the site. In the west area of the north wing of the Court palace we opened a new cassette in order to determine in the plan the sizes of the complex C9 (stone cellar dating to the first half of the 15th century). We identified the south-west corner of the complex L7 (the wooden cellar of a dwelling from the 14th century). In the filling of the cellar we discovered bulky fired adobe remains, carbonized beams, a considerable amount of terra-cotta plates from the stove that fell over the cellar when the whole dwelling crumbled, iron nails and cramps, and, in a smaller amount, coarsewares. The lack of a richer inventory might be explained also by the fact that before the devastating fire destroyed the buildings in the area, their owners must have removed their goods. In the central room of wing C5 (that must have been "the access corridor to the inner courtyard" of the Princely Court) two more cassettes were opened, in order to obtain new planimetric data. To identify the south side of the complex C6 we opened the cassette C12/2004, a vaulted stone cellar dating to the reign of Alexander the Good (1400-1432). The external sizes of this complex proved to be 9.8 m long and 6.6 m wide.
Chronologically we failed to find elements likely to bring about the revision of the earlier data.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO