Instituții și
Persoane implicate:
| Nume |
Prenume |
Rol |
Instituție |
|---|
| Gheorghiu |
Gabriela |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Glodariu |
Ioan |
participant |
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Natea |
Gheorghe Vasile |
participant |
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Popa |
Dumitru |
responsabil |
Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Raport:
Cetatea dacică de la Tilişca, jud. Sibiu, este situată pe dealul Căţănaş, aflat la N de comună, cu înălţimea absolută de 716 m şi cu o vedere largă asupra zonei depresionare Apold-Miercurea. Cunoscută în literatura de specialitate de la sfârşitul sec. XIX, ea a fost redescoperită şi cercetată prin săpături sistematice între anii 1959-1965. Rezultatele, cu adevărat excepţionale, ale acestor cercetări au fost valorificate monografic de autorul lor.1
Cercetările arheologice din anul 2004 s-au desfăşurat în cadrul unui proiect de restaurare, conservare şi reabilitare a acestui obiectiv, iniţiat şi susţinut financiar de către DCCPCN Sibiu şi aprobat de forurile de decizie la nivel naţional. Proiectul propune o gamă de lucrări de cercetare, conservare şi valorificare complexă (ştiinţifică şi cultural-educativă) eşalonate pe mai mulţi ani între care cele mai importante prevăd:
- dezvelirea integrală a turnului locuinţă nr. 1 şi conservarea sa (acoperiş, ziduri, interiorul turnului)
- degajarea de depuneri şi vegetaţie şi marcarea pe toată lungimea a sistemului de fortificaţii şi a drumurilor antice, precum şi aducerea acestora la configuraţia antică pe o porţiune mai redusă din zona de intrare în cetate;
- curăţarea cisternei de apă şi conservarea sa;
- refacerea topografiei cetăţii (terasele de locuit şi de apărare) puternic deranjată de cercetările arheologice executate între anii 1959-1965, marcarea în teren a tuturor complexelor (locuinţe, gropi, ateliere) identificate în cursul cercetărilor şi reconstituirea unora dintre ele pe baza observaţiilor stratigrafice;
- continuarea cercetărilor sistematice pentru obţinerea de noi informaţii privind arheologia şi istoria cetăţii.
Cercetările din campania 2004, desfăşurate între 26 iulie - 28 august şi finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu cu suma de 50 milioane de lei s-au executat la turnul locuinţă nr. 1.
La exteriorul turnului pe latura sa de S, dezvelită integral încă din cercetările anterioare, după îndepărtarea depunerilor recente s-au evidenţiat foarte clar lucrările constructorilor antici de pregătire a stâncii platoului pentru aşezarea zidului şi de obţinere a unei suprafeţe perfect orizontale la baza primei asize prin intermediul unor lespezi de piatră locală. Abaterea de la orizontală a acestui pat de lespezi nu depăşeşte 2,5 cm pe toată lungimea sa de 10,6 m.
Pe latura de V am constatat aceeaşi pregătire a patului de stâncă executată prin îndepărtarea de către constructorii antici a stratului superior care era probabil fisurat şi măcinat de intemperii şi obţinerea unei suprafeţe rezistente şi stabile. Zona astfel amenajată depăşeşte cu aproximativ 0,4 m faţa exterioară a zidului vestic şi coboară cu 0,2-0,3 m sub nivelul de sus al stâncii. La baza zidului au fost aşezate tot lespezi neprelucrate, unele din rocă locală altele din calcar de aceeaşi provenienţă cu blocurile prelucrate din asize. Diferenţa de nivel între cele două capete ale zidului vestic a fost compensată prin folosirea unor blocuri de înălţimi diferite în prima asiză, astfel că linia superioară a acesteia este perfect orizontală.
Latura de E a turnului a fost dezvelită prin cercetările anterioare doar pe o lungime de 2 m din colţul de SV, iar ipotezele avansate atunci cu privire la configuraţia acestui zid nu păreau convingătoare2.
În campania din acest an am urmărit dezvelirea integrală a întregii suprafeţe aflate la E de turn până la limita stâncii, pentru a surprinde atât eventualele amenajări ale masivului de stâncă practicate de constructorii antici cât şi modul de construcţie a zidului.
Am practicat o săpătură de tip covor adâncindu-ne cu straturi succesive pe toată suprafaţa aflată în faţa zidului estic, până la limita stâncii native.
Stratul de depuneri era format la partea superioară dintr-un sol rezultat din măcinarea masivului de gresie, cu aspect nisipos şi cu multe resturi vegetale, iar în straturile mai de jos au apărut tot mai multe fragmente de cărămizi prăbuşite din zid iar spre baza stratului de depuneri acestea erau formate din pietrele căzute din emplectonul părţii de piatră a zidului şi din lutul care lega iniţial aceste pietre. Pe toată grosimea stratului de depuneri au apărut fragmente ceramice de mici dimensiuni datând atât din prima cât şi din a doua vârstă a fierului dovadă că ele au ajuns aici odată cu lutul folosit la emplecton sau la legarea zidului de cărămidă. Am constatat ample lucrări de modificare a marginii platoului stâncos îndeosebi în partea de sud unde s-a creat o degajare artificială largă de aproximativ 4 m pentru a se obţine o intrare corespunzătoare în parterul turnului, ca şi amenajarea patului de aşezare a zidului prin practicarea unei adânciri suplimentare în masa stâncii pe traseul zidului. După îndepărtarea întregu lui material depus pe latura estică a turnului am constatat că zidul estic are aceeaşi structură ca şi celelalte, iar blocurile paramentului exterior s-au păstrat pe 8 m lungime şi pe două şi chiar trei niveluri în înălţime. În dreptul m. 7, măsurat dinspre colţul sud-estic, marginea peretelui de stâncă se apropie de zid până la 0,6 m. Zidul este aşezat tot pe un pat de lespezi dar pe acestă latură ele ies în faţa zidului cu 0,4 m şi se îmbină perfect formând un plan uşor înclinat, al cărui rost credem că era să permită degajarea apei strânsă la piciorul zidului din precipitaţii. Observaţiile stratigrafice efectuate în acest spaţiu îngust dintre zid şi peretele de stâncă al platoului ne indică cu certitudine că acest spaţiu nu a fost barat, umplut în antichitate.
Un rezultat deosebit al cercetărilor din acest an îl reprezintă dezvelirea în întregime a uşii de intrare în turn. Aceasta se află în zidul de E, la 4 m de capătul sudic al acestuia şi prin modul cum a fost concepută şi realizată face dovada unor remarcabile cunoştinţe de arhitectură şi o înaltă stăpânire a meşteşugului de a ciopli şi pune în operă piatra. Pragul uşii este un bloc de calcar foarte bine finisat, care la partea superioară este prelucrat cu o treaptă dispusă în lungimea sa. Golul uşii este delimitat de două blocuri dispuse la cele două capete ale pragului, pe care îl suprapun parţial dar se şi ţes cu el prin falţuri practicate pe faţa inferioară a blocurilor, în unghi drept. Aceste două blocuri lasă între capetele lor o deschidere de 0,92 m şi au încă un rând de falţuri dispuse vertical, pe faţa interioară, prin care capetele lor, care delimitează cadrul uşii, sunt subţiate la aceeaşi dimensiune cu partea de sus a pragului peste care se suprapun perfect. A rezultat astfel un veritabil cadru cu golul uşii de 0,92 m şi adâncimea până la planul foii de uşă de 0,24 m. Spre interior cele două falţuri verticale nu erau simetrice: la blocul ce forma latura nordică a uşii falţul are 0,25 m lungime iar la blocul de pe latura sudică doar 0,14 m.
Un detaliu foarte semnificativ am surprins în capătul nordic al pragului. Pe treapta mai joasă a acestuia a fost executată de constructorii antici o adâncitură de formă paralelipipedică lungă de 0,3 m, lată de 0,13 m şi adâncă de 0,06 m. Singura explicaţie pe care am găsit-o pentru acest locaş adâncit în prag este că în el se introducea capătul unei traverse din lemn tare dispusă vertical pe faţa internă a uşii propriu zise în partea opusă balamalelor. Foarte probabil că la partea superioară a cadrului exista o degajare similară în care se fixa capul de sus al traversei. În felul acesta se putea bloca dinspre interior uşa de intrare în parterul turnului. Dacă rostul locaşului din prag a fost acesta, lucru de care noi nu ne îndoim, atunci deducem logic că parterul turnului comunica prin interior cu nivelul superior care funcţiona ca spaţiu de locuit.
Pe latura de N stratul de depuneri avea cea mai mare extindere şi înălţime, iar cercetările anterioare au constat doar dintr-o secţiune transversală care a secţionat atât zidul cât şi depunerile din faţa sa dar numai până la nivelul de jos al părţii de cărămidă.
Am îndepărtat pe toată lungimea zidului depunerile din exteriorul său, până la baza părţii de cărămidă iar în continuare ne-am adâncit doar cu două casete de 3 x 4 m perpendiculare pe faţa externă a zidului. Am constatat că blocurile din paramentul exterior lipsesc aici până la bază şi cu excepţia unuia singur nu se află nici pe berma de aproximativ 2,5 m din faţa zidului. Mai mulţi bolovani ce alcătuiau emplectonul zidului se aflau prăbuşiţi pe această bermă care prezenta la partea superioară un strat de arsură gros de de 0,06-0,07 m. Situaţiile observate aici permit avansarea unor ipoteze cu privire la sfârşitul turnului, pe care le vom face în alt context.
Materialul arheologic, aflat în poziţii nederanjate de cercetările anterioare, constă din ceramică (fructiere, vase de provizii şi oale cu şi fără toartă), o balama de uşă şi un fragment de podoabă din bronz. Ele au fost predate spre conservare-restaurare Laboratorului Zonal de pe lângă MNB Sibiu şi vor constitui exponate într-un viitor Muzeu al cetăţii. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Rezumat:
Cetatea dacică de la Tilişca, jud. Sibiu, este situată pe dealul Căţănaş, aflat la N de comună, cu înălţimea absolută de 716 m şi cu o vedere largă asupra zonei depresionare Apold-Miercurea. Cunoscută în literatura de specialitate de la sfârşitul sec. XIX, ea a fost redescoperită şi cercetată prin săpături sistematice între anii 1959-1965.
Cercetările arheologice din anul 2004 s-au desfăşurat în cadrul unui proiect de restaurare, conservare şi reabilitare a acestui obiectiv.
Cercetările din campania 2004, s-au executat la turnul locuinţă nr. 1. S-au evidenţiat foarte clar lucrările constructorilor antici de pregătire a stâncii platoului pentru aşezarea zidului şi de obţinere a unei suprafeţe perfect orizontale la baza primei asize prin intermediul unor lespezi de piatră locală. La baza zidului au fost aşezate tot lespezi neprelucrate, unele din rocă locală altele din calcar de aceeaşi provenienţă cu blocurile prelucrate din asize.
Un rezultat deosebit al cercetărilor din acest an îl reprezintă dezvelirea în întregime a uşii de intrare în turn. Aceasta se află în zidul de E, la 4 m de capătul sudic al acestuia şi modul cum a fost concepută şi realizată face dovada unor remarcabile cunoştinţe de arhitectură şi o înaltă stăpânire a meşteşugului de a ciopli şi pune în operă piatra. Pragul uşii este un bloc de calcar foarte bine finisat, care la partea superioară este prelucrat cu o treaptă dispusă în lungimea sa.
Pe treapta mai joasă a acestuia a fost executată de constructorii antici o adâncitură de formă paralelipipedică lungă de 0,3 m, lată de 0,13 m şi adâncă de 0,06 m. Singura explicaţie posibilă pentru acest locaş adâncit în prag este că în el se introducea capătul unei traverse din lemn tare dispusă vertical pe faţa internă a uşii propriu zise în partea opusă balamalelor. Foarte probabil că la partea superioară a cadrului exista o degajare similară în care se fixa capul de sus al traversei. În felul acesta se putea bloca dinspre interior uşa de intrare în parterul turnului. Dacă rostul locaşului din prag a fost acesta, atunci era logic că parterul turnului comunica prin interior cu nivelul superior care funcţiona ca spaţiu de locuit.
Materialul arheologic, constă din ceramică (fructiere, vase de provizii şi oale cu şi fără toartă), o balama de uşă şi un fragment de podoabă din bronz.
CC BY-SA 4.0 
