S-a urmărit stabilirea evoluţiei spaţiale a necropolei romano-bizantine precum şi determinarea limitelor nordice a cimitirului paleocreştin; completarea informaţiilor arheologice pentru anexa fortificată; completarea informaţiilor planimetrice şi stratigrafice privitoare la evoluţia spaţiului urban între sec. IV-VI p.Chr. pentru sectorul D. Circumstanţele şi datele obţinute din evaluări anterioare ale zonei: ...- cercetările din necropola târzie au început în anul 1908 când au fost identificate basilica şi cimitirul aflat la N de cetate. Până în anul 1997 cercetările s-au concentrat asupra edificiului de cult, o bună parte din necropolă fiind distrusă de lucrările de terasare efectuate în anii ’80. - identificată de Gr. Tocilescu încă din 1891 (plan P. Polonic 1892), care a considerat că reprezintă un rezerevor mare de apă. Cercetările la fortificaţia anexă efectuate până în prezent (M. Sâmpetru, Al. Barnea, M. Ionescu) au stabilit conformaţia planimentrică a elementelor de apărare (turnuri, curtine) ce delimita o arie pe care unii o consideră şi astăzi un bazin de apă. - rezultatele săpăturilor arheologice efectuate în sectorul D între anii 1891-1974 au fost valorificate în volumul monografic dedicat oraşului Tropaeum Traiani (1979). Cercetările ulterioare efectuate în sectorul D de către Al. Barnea şi colaboratorii au vizat edificiul basilical (basilica cu transept) precum şi anexele acestuia. Din punct de vedere geologic amplasamentul face parte din podişul dobrogean, pentru zonă fiind caracteristice formaţiunile cuaternare reprezentate prin loessuri, macroporice de origine eoliană, prafuri argiloase şi argile loessoide. Dobrogea, regiunea naturală delimitată de Dunăre şi Marea Neagră pe trei din laturile ei, are în comparaţie cu alte unităţi naturale ale ţării, o suprafaţă restrânsă şi totuşi, din punct de vedere fizico-georgrafic, se disting trei unităţi geomorfologice distincte, rezultat al modelării reliefului în cuaternar. Podişul Adamclisi defineşte toată partea vestică a podişului Dobrogei sudice, puternic fragmentată de reţeaua de văi care se îndreaptă spre Dunăre. Aceste văi, care au o direcţie S-N sau SE-NV, împart podişul în numeroase interfluvii înguste. Necropola: Au continuat cercetările în S7, secţiune de 8,50 x 2 m, trasată în anul 1997 la NV de colţul basilicii cimiteriale, în continuarea secţiunii S5. Sub un strat de loess provenit dintr-o scurgere laminară datorată configuraţiei terenului s-a ajuns într-un strat brun-gălbui în care au fost identificate fragmente ceramice (romano-bizantine), litice, materiale de construcţie (ţigle, olane etc.). Cercetarea s-a oprit la –1,70 m în pământ galben. Nu au fost identificate complexe funerare. Materialul descoperit constituie după toate probabilităţile o parte din dărâmătura antrenată a basilicii sau a unor anexe ale acesteia. La N de S7 a fost trasată secţiunea S8, cu dimensiunile de 10 x 2 m. Cercetarea s-a oprit în pământ galben la –1,75 m. La 5 m E de S1 a fost trasată S9, secţiune cu dimensiunile de 6 x 2 m, orientată NV-SE în pantă descendentă spre SE. Stratul de pământ galben a fost identificat la –1,20 m. La 5 m S de cas. C9 a fost trasată secţiunea S10, orientată NE-SV cu dimensiunile de 9 x 2 m. La –0,40 m în c. 1 a fost cercetat un nivel de dărâmătură constituit din fragmente litice parţial prelucrate. Din acest nivel a fost recuperată o monedă de bronz specifică sec. IV p.Chr. Cum complexul identificat se continua în profilul de E, a fost trasată o casetă, C15, cu dimensiunile de 4 x 4 m, la 1 m E de S10. Stratul de dărâmătură cercetat în S10 se evidenţiază şi pe toată suprafaţa lui C10, antrenând material litic, ceramic, de la –0,40 până la –1,30 m faţă de actualul nivel de călcare. La –1,30 m a fost descoperit şi cercetat nivelul antic de călcare, strat evidenţiat prin puternice urma de arsură în unele locuri, până la vitrifiere. Din acest strat au fost descoperite fragmente ceramice specifice sec. IV-VI p.Chr, precum şi o monedă de bronz aflată într-o stare acceptabilă de conservare (Valens, poate Valentinian I). La cca. 265 m SE de fortificaţia anexă, ca urmare a unor observaţii mai vechi şi mai noi de teren, a fost trasată secţiunea S11, cu dimensiunile de 10 x 2 m, orientată E-V, cu panta descendentă spre V. Blocurile de calcar vizibile la nivelul vegetalului, precum şi materialul ceramic roman constituie stratul de rulare antrenat în procesul de eroziune a terenului aflat la o cotă mai ridicată. În capătul de E al secţiunii (c. 10) a fost surprinsă la –0,90 m o amenajare de locuit constituită dintr-o podină de pământ galben groasă de cca. 5 cm, delimitată la V de un rând de pietre ce se constituie într-o relativă linie N-S aflată la cca. -0,70 m. Eroziunea puternică a perturbat stratigrafia reprezentând probabil şi motivul principal care a determinat distrugerea complexului (bordei). De remarcat prezenţa fragmentelor ceramice medievale de tip Dridu alături de artefacte romano-bizantine. În c. 2, la cca. –1 m a fost descoperit conturul unei gropi de 0,70 x 0,30 m, orientată E-V şi marcată la V prin blochete de calcar. Groapa adăpostea mormântul de inhumaţie al unui copil. Scheletul aflat într-o stare avansată de degradare era orientat E-V, craniul la V (privirea la N) cu corpul chircit pe partea stângă. Nu dispunea de inventar funerar. Până la efectuarea unor cercetări exhaustive în zonă considerăm acest complex funerar izolat ca aparţinând unor populaţii alogene ce au locuit în perioada târzie la Tropaeum Traiani (poate în anexa fortificată). Anexa fortificată: În interiorul anexei, la colţul de SV, a fost trasată secţiunea S1, cu dimensiunile de 6 x 2 m, orientată NV-SE. Prin curăţarea elevaţiei emplectonului ce a aparţinut curtinei anexei a fost pusă în evidenţă modalitatea de adosare a acesteia pe incinta oraşului Tropaeum Traiani. Substrucţia zidului de incintă pe latura de S este constituită dintr-o fundaţie seacă constituită din piatră parţial prelucrată sau refolosită (fragment dintr-o coloană de calcar), amestecată cu fragmente ceramice cu o grosime de cca. 0,30 m. Faţă de plinta zidului patul de aşteptare este ieşit în exterior cu 0,20 m. Pe el s-a aşezat un alt strat, de 0,60-0,70 m, constituit din piatră legată cu mortar, ce conţine şi cărbune pisat. Stratigrafic a fost surprinsă groapa de demantelare identificată şi cu alte ocazii4, nivelul de construcţie reprezentat de groapa de fundaţie, un nivel de incendiere orizontalizat la cota plintei precum şi două niveluri de refacere constituite din mortar şi piatră sfărâmată. S2, de 3 x 2 m, a fost trasată pentru a surprinde dimensiunile zidului anexei în dreptul căii de acces. Emplectonul ce constituia miezul curtinei prezintă la cca. 4 m S de joncţiunea cu incinta oraşului o întrerupere lungă de 2,10 m şi care se orizontalizează la 0,90 m, dala de calcar cu dimensiunile de 0,80 x 0,50 m reprezentând nivelul de călcare al intrării în anexă. Dacă scădem dimensiunile pietrelor de parament lipsă ajungem la concluzia că în acest punct a fost amenajată doar o cale de acces pietonală. În dreptul porţii fundaţia zidului se lăţeşte până la 2,50 m. Stratigrafia secţiunii S2 (profil S S2) este asemănătoare cu cea din S1, menţionând doar apariţia unei monede Anastasius în stratul de arsură. S3, cu dimensiunile de 3 x 2 m, trasată la joncţiunea exterioară a cetăţii cu anexa fortificată surprinde pe lângă elementele planimetrice şi stratigrafice descrise mai sus, fundaţia unui turn pe care se aşează atât zidul anexei cât şi cel al cetăţii, construit în epoca constantiniană. Astfel de construcţii aparent abandonate la nivelul de fundaţie au mai fost descoperite pe latura de S a cetăţii, pe tronsonul T15-T20 de către Gh. Papuc şi marchează o fază constructivă anterioară anului 316 p.Chr. Sector D: A fost desfiinţat martorul ce separa cas. C43 (2 x 1 m) de cas. C44 (2 x 1 m). Rezultatele săpăturii au fost prezentate pe scurt în CCA 2004 de către Cr. Olariu. A fost trasată cas. C45 (4 x 2 m) la E de C43 şi C46 (3 x 1 m) la N de C45, pe via principalis. Au fost surprinse cinci secvenţe constructive: - faza cea mai veche este reprezentată de un zid din piatră legată cu mortar alb cu o lăţime de cca. 0,50 m. Zidul are un traseu paralel cu axul longitudinal al străzii principale şi se continuă spre V. Cota superioară +65903 m. În legătură cu aceeaşi fază au fost cercetate la N de zid (z1) două dale de pavaj +66109, aşezate pe o şapă de mortar. Datarea se face înainte de sec. IV p.Chr, deoarece nivelarea efectuată la începutul sec. a ras din elevaţia zidului până la nivelul de construcţie al arterei principale E-V. - CI tronson din patru tubuli ceramici care întrerupe traseul lui Z1. Primul tub are lungimea de 0,53 m şi diametrul la mufă de 0,10 m; al doilea are lungimea de 0,51 m şi diametrul de 0,19 m; al treilea are lungimea de 0,49 m şi diametrul de 0,16 m; al patrulea tub are lungimea de 0,31 m şi diametrul de 0,16 m, corpul său fiind brăzdat de striuri transversale de 0,001 m grosime. Tronsonul de tuburi a suferit o reparaţie realizată prin confecţionarea unui manşon din fragmente de tub prinse în mortar. Poziţionarea constructivă a tuburilor (cu mufa la E), precum şi dimensiunile diferite ale ţevilor ne arată că ne aflăm în faţa unei linii secundare de aducţiune sau a unui traseu de deversare (un racord de canalizare). - Canal CII realizat dintr-un blocaj făcut din pietre de mici dimensiuni legate cu mortar alb. Jgheabul de 0,36 x 0,29 m a fost impermeabilizat cu opus signinum. CII taie zidul Z1, relaţia dintre CI şi CII fiind neclară. După un traseu N-S, canalul CII face în C46 un cot spre E sub un planşeu de cca. 5 cm acoperit cu un pavaj de cărămidă, care reprezintă nivelul de călcare de sub portic – cota pavaj +65647; pe pavaj stă plinta DVPc7 ce susţinea colonada porticului. Datarea se face între prima jumătate a sec. IV p.Chr, când a fost construit porticul, până în sec. VI p.Chr, când din informaţiile obţinute din cercetări anterioare canalul principal era încă funcţional, ceea ce ar fi permis construcţia canalului CIII. - CIII - traseu de canalizare, pereţii canalului fiind realizaţi din blochete de calcar ce delimitează un jgheab dalat cu cărămizi cu dimensiunile de 0,35 x 0,10 m. Canalul dezafectează pe CI şi CII coborând spre E unde după cca. 20 m se varsă în canalul principal. Dalele de calcar marchează traseul canalului în actualul nivel de călcare, canal ce coboară de la cota de +65448 m la cota de vărsare de +64573 m, panta fiind de 4,3%. Datare sec. V-VI p.Chr. - Traseu de zid - Z2 - ce reprezintă cronologic ultima fază constructivă deoarece taie atât pe CI cât şi pe CIII. Tot în sectorul D a fost desfiinţat martorul sudic al lui S39. Au fost descoperite noi elemente constructive ce ţin de marele edificiu cu hypocaust (terme?).