În perioada 19 septembrie–5 octombrie 2005 a fost realizată cea de-a doua campanie de cercetări arheologice la fostul Schit Strâmbu din localitatea Găiseni, jud. Giurgiu. Cercetările s-au concentrat pe Casa Stăreţiei, care face în prezent obiectul unui proiect de restaurare, secţiunile fiind amplasate astfel: S 12 (2 x 8,2 m) în încăperea 2; S 13 (2 x 8,2 m) în încăperea 2; S 14 (1,5 x 8,2 m) în încăperea 1; S ...15 (2 x 2 m) în colţul de SV al încăperii 1. Zid ruinat suprapus de casa stăreţiei. În secţiunile 12 şi 13 a fost surprinsă ruina unui zid cu un traseu oblic faţă de cel al casei stăreţiei, pe care ipotetic îl atribuim unei prime incinte, legată de prima etapă de funcţionare a turnului de poartă. Observaţiile stratigrafice efectuate în S 13 pledează în acelaşi sens. Casa stăreţiei Casa stăreţiei a fost construită într-o singură etapă, ca un corp de clădire dreptunghiular cu lăţimea interioară de 4,1 m, lungimea de 13,5 m şi ziduri groase de 0,60 m. Încă de la început clădirea a avut un coridor pe toată lungimea ei, pe latura de E, spre biserică, cu o lăţime de 1,60 m şi ziduri groase de 0,50-0,60 m. Clădirea a fost adosată turnului de poartă, aşa cum dealtfel se poate observa şi din elevaţie. Compartimentările interioare au fost cele sugerate de ruina existentă. Despre încăperea 1 presupunem că a fost acoperită cu o boltă din cărămidă, iar în etapa a II-a de funcţionare a fost prevăzută cu o instalaţie de încălzit. Intrarea principală în clădire se realiza dinspre E, printr-o deschidere semicirculară cu lăţimea estimată de 2,5 m. Un acces secundar funcţiona spre N. S-au delimitat 2 etape de funcţionare: Etapa I: toate spaţiile interioare, inclusiv coridorul, au funcţionat cu o pardoseală din cărămidă, al cărei nivel corespunde în general cu decroşul fundaţiei casei şi cu nivelul de construcţie al acesteia, oscilînd în jurul cotei de –1 m. Etapa II: nivelul de călcare interior a fost crescut cu cca. 0,60 m, şi la această cotă a fost amenajată o duşumea din scânduri. În baza puţinelor fragmente ceramice descoperite în umpluturile de sub nivelul primei pardoseli, putem aprecia că această clădire nu a fost edificată mai devreme decât sec. XVIII. În interior întâlnim următoarea succesiune stratigrafică: lut gri prăfos, sol viu; umplutură din pământ amestecat cu materiale de construcţie, rare fragmente ceramice databile în sec. XVII-XVIII; pardoseala din cărămidă a etapei I; umplutură din moloz, pentru ridicarea nivelului interior de călcare; duşumea de scânduri aşezată pe un pat de nisip; molozul rezultat din prăbuşirea structurilor zidite; depuneri recente cu rădăcini.