Iniţiatorii proiectului (contract de cercetare între ULB Sibiu şi Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia) au considerat că zona, numărul de descoperiri mezolitice este, la nivelul Transilvaniei, foarte mic în comparaţie cu descoperirile din zonele limitrofe României. Zona masivului Făgăraş deţine un relief care era extrem de favorabil locuirilor mezolitice, la prima vedere. Ultimele studii de sinteză care au înc...ercat să adune toate materialele descoperite în zonă1 au arătat sărăcia descoperirilor la E de râul Olt şi mai ales înspre masivul Făgăraş. În zona Masivului Făgăraş (chiar şi dacă includem zona depresiunii Făgăraş – se porneşte de la premiza că, sub acţiunea apelor, piesele paleolitice şi mezolitice pot fi angrenate şi transportate pe distanţe mai mari) avem doar câteva puncte cu astfel de descoperiri: Turnu Roşu – punct neprecizat. M. J. Ackner, menţiona în 1852, fără a face alte precizări, descoperirea într-un strat diluvial a unui fildeş de Mammuthus primigenius; Racoviţa – Grădina lui Cărţoaia. În anul 1972 localnicul Lupea Cornel a găsit în taluzul drumului care secţiona panta unui promontoriu, la baza căreia cele două pâraie Valea Lupului şi Valea Bisericii se unesc pentru a se vărsa în Olt, un cioplitor unifacial terminal, pe galet oval din silex maroniu-cenuşiu, având o patină foarte pronunţată şi un lustru accentuat (8,8 x 9 x 3,6 cm). Se afirmă că această piesă aparţine unei industrii arhaice a paleoliticului vechi. Arpaşu de Sus – Valea Arpaşului, la N de sat – La circa 2 km SE de sat, pe versantul drept al văii Arpaşului, la circa 15-20 m de firul apei şi la 520 m altitudine, Cornel Ivanciuc a găsit, în 1986, într-un depozit constituit din pietrişuri şi bolovănişuri compacte, o aşchie nucleală masivă, neretuşată, de silex cenuşiu cu patină slab-maronie (4,4 x 4,5 x 2,5) atribuită, cu rezerve, paleoliticului.2 Munţii Făgăraşului, zona Şaua Şerbota – Vârful Mâzgavului (Moscavului) din creastă (NNV-ul judeţului Argeş). La 2240 m, lângă traseul turistic, s-a descoperit o aşchie microlitică (paleolitic superior, gravetian)3. Un alt punct ar fi Bâlea-Lac de unde ar proveni un topor neolitic ? Piesa este nepublicată. O scurtă cercetare a fost efectuată între 10-14 august 2005 în zona centrală a Munţilor Făgăraş. Cercetarea cu atenţie a zonele adiacente a trei lacuri aflate la înaltă altitudine a demonstrat că regiunea nu favorizează dezvoltarea unui habitat preistoric din mai multe motive. Modul de abordare a cercetării preliminare folosit în Făgăraş este acelaşi folosit de peste 30 de ani în cercetări în partea de S a Munţilor Alpi şi în ultimii 4 ani în zona montană din vestul Macedoniei. Potrivit acestei experienţe, care au dus la descoperirea a mai multor zeci de situri care se încadrează din Paleoliticul final până în perioada medievală, zona lacurilor glaciare şi a micilor depresiuni naturale unde există apă sunt locurile ideale pentru locuirile temporare (sezoniere) ale populaţiilor preistorice şi protoistorice care pendulează de pe o parte pe alta a unui lanţ montan. Acesta este cazul zonei de S a Alpilor şi a zonei Pindului. Aceste cercetări au mai demonstrat că populaţiile preistorice preferă să se stabilească în zone care asigură o oarecare protecţie, întotdeauna de-a lungul culmilor aflate în imediata vecinătate a unor resurse bogate în apă. Zona păşunilor alpine este ideală pentru vânătoarea sezonieră, datorită unei foarte bune vizibilităţi şi a accesului foarte facil la resurse lemnoase (în special crengi uscate), aflate în zona pădurilor din imediata vecinătate, care sunt ideale pentru întreţinerea focului. Mai mult, atât zona Munţilor Alpi cât şi a Munţilor Pindus se caracterizează printr-un acces uşor şi o pantă lină care favorizează comunicaţia între o vale şi alta. Din nefericire acesta nu este cazul părţii de N a Munţilor Făgăraş din lanţul Carpatic, unde accesul este dificil, panta este foarte abruptă, iar tranzitul dintre o vale şi alta este foarte greu de realizat. Acest lucru este demonstrat şi de absenţa sistematică a adăposturilor şi a stânelor datorită accesului dificil al turmelor la păşunea alpină. Acesta este fără îndoială motivul pentru care zona de N a Munţilor Făgăraş nu a fost locuită în preistorie. Pantele abrupte, accesul dificil şi mai ales absenţa culmilor tranzitabile au blocat stabilirea comunităţilor preistorice (de asemenea şi a celor mai târzii) în acest habitat. La aceşti factori se mai poate adăuga şi distanţa apreciabilă faţă de sursele de materie prima pentru realizarea de unelte şi arme.