.

Cronica Cercetărilor Arheologice
Raport preliminar de cercetare arheologică

Acasă Despre Lista Completă

Ostrov | Judeţ: Constanţa | Punct: Păcuiul lui Soare | Anul: 2005

Descriere:
Raport ID:
3455
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Cetate;
Cod RAN:
| 62547.02 |
Județ:
Constanța
Unitate administrativă:
Ostrov
Localitate:
Ostrov
Punct:
Păcuiul Lui Soare
Localizare:
| 62547.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Damian Oana responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Bănăseanu Anca participant Muzeul Naţional de Istorie a României
Raport:
Efortului constructiv al Imperiului bizantin de la sfârşitul sec. X (marcat de ridicarea sau refacerea de cetăţi pe cursul inferior al Dunării) i se integrează şi fortificaţia, cu caracter iniţial de bază navală, amplasată în partea de NE a insulei Păcuiul lui Soare, având probabil iniţial o formă rectangulară, cu o suprafaţă de aproximativ 5 ha, din care se mai poate vedea astăzi doar o mică parte, restul (adică zona occidentală a cetăţii) fiind înghiţit de apele Dunării. Porţiunea păstrată din cetatea insulară este mărginită în partea de NE de un zid lung de 42 m, iar spre SE de un alt zid a cărui lungime măsoară 240 m, păstrat adeseori pe o înălţime de 5-6 m, sprijinit pe o impresionantă substrucţie din lemn. Dintre complexele arheologice, cel mai mare interes prezintă poarta, instalaţiile portuare şi turnurile, precum şi ruinele unei mari clădiri prevăzute cu o absidă orientată spre V, al cărei rost era determinat de funcţionarea debarcaderului. Începând cu primii ani ai veacului al XI-lea, la Păcuiul lui Soare se va desfăşura o intensă vieţuire care va dura, cu o întrerupere în sec. XII, până la începutul sec. XV, momentul ocupării Dobrogei de către turci, vieţuire materializată prin două straturi arheologice bine definite, cu locuinţe adâncite şi de suprafaţă, cu pereţii sprijiniţi pe temelii de piatră şi materiale arheologice precum ceramică, unelte de metal, os sau piatră, arme, podoabe, ce evidenţiază preocupările locuitorilor de aici şi documentează relaţii de schimb comercial nu numai cu regiunile mai apropiate, în special cu nordul Dobrogei, dar şi cu Bizanţul, Kievul, ţinuturile din spaţiul nord-caucazian şi, implicit, rolul important din punct de vedere economic al acestei aşezări urbane. A fost cercetată totodată şi necropola aparţinând aşezării medievale (sec. XIII-XIV)1. Începând cu anul 2000, investigaţia arheologică s-a concentrat asupra elementelor de fortificaţie, pentru completarea informaţiei privind modalitatea de fundare şi curtinele cetăţii, obţinându-se date noi privind substrucţia de lemn şi elemente ocupaţionale anterioare ridicării zidurilor de incintă. Totodată, în sectorul Poartă, s-au obţinut informaţii privind vieţuirea intra muros şi amenajarea necropolei (şi în zona extra muros). Cercetarea arheologică din campania 2005 urma să se concentreze, asemeni celor din 2000 şi 2002-2004, asupra degajării unor elemente ale sistemului constructiv al fortificaţiei insulare2, în special asupra turnului din colţul NE al cetăţii şi asupra jumătăţii sudice a instalaţiei portuare, în vederea obţinerii de informaţii suplimentare privind maniera de fundare a fortificaţiei, pentru realizarea unui studiu de arhitectură care să stea la baza unui proiect de conservare şi punere în valoare a monumentului bizantin. Din cauza nivelului foarte ridicat al apelor Dunării din 2005, aceste obiective propuse nu au fost realizabile şi atenţia noastră s-a îndreptat spre una din zonele mai înalte ale aşezării insulare, aflată în partea nord-vestică a sectorului „Poartă”, reluându-se cercetarea unei suprafeţe deschise în 2000, S I U3, care nu mai fusese cercetată de atunci din cauza schimbării priorităţilor în studiul sitului de la Păcuiul lui Soare, de la epuizarea nivelelor ocupaţionale ale aşezării către achiziţionarea tuturor informaţiilor posibile referitoare la fortificaţia bizantină, mai ameninţată de apele Dunării. Obiectivul săpăturii a devenit obţinerea de noi elemente privind vieţuirea intra muros în sec. X-XV, accentul căzând asupra cercetării nivelelor de locuire aparţinînd aşezării medievale (sec. XIII-XV) dezvoltate în cadrul fortificaţiei bizantine. Suprafaţa S I U, amplasată la o distanţă de cca. 30 m spre S faţă de poarta de N a cetăţii, orientată N-S,cu dimensiunile trasate în 2000 de 8,50 x 5 m, a fost lărgită până la 9,50 x 6 m, excavându-se în medie 1 m în adâncime. După regularizarea suprafeţei, îndepărtarea vegetalului, a depunerilor aluvionare şi a depunerilor contemporane rezultate din perioada anterioară de excavare a aşezării, a fost cercetat nivelul aparţinând sfârşitului sec. XIV - începutului sec. XV, precum şi parţial nivelul aparţinând celei de-a doua jumătăţi a sec. XIV. Nivelul aparţinând sfârşitului sec. XIV - începutului sec. XV, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare uşor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt vieţuirii în cetate, în zona amintită se prezintă sub forma unui strat de pământ cenuşiu gălbui extrem de dur, gros de 0,50 m, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, conţinând numeroase pietre provenite probabil de la locuinţe abandonate, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al aşezării insulare. Nivelul aparţinând celei de-a doua jumătăţi a sec. XIV constă dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, din care s-a excavat doar circa 0,50 m, fiind reprezentat de un complex de locuire, reperabil după aglomerările de chirpici rezultate în urma prăbuşirii pereţilor şi pietrele provenind de la baza amenajării, cu dimensiunile vizibile de 2,80 x 1,20 m. A fost descoperit şi un mormânt de inhumaţie, orientat V - E, neputându-se observa forma gropii, dar înregistrându-se prezenţa cuielor de fier, indiciu al prezenţei unui sicriu de lemn care nu s-a păstrat; starea foarte slabă de conservare a scheletului, aparţinând unui copil, în decubit dorsal, nu a permis preciza poziţiei antebraţelor ori a picioarelor. Considerăm că acest complex funerar aparţine necropolei din sec. XIII-XIV descoperită în zona porţii de N a cetăţii bizantine4. Materialul arheologic descoperit constă din material osteologic animal, ceramică, foarte fragmentară, uzuală, din pastă roşie şi în special din categoria smălţuită, fusaiole, greutăţi pentru plasa de pescuit, cârlige de undiţă, cuie, piroane şi scoabe de fier, zgură de fier şi de sticlă, cute fragmentare, vârfuri de săgeată, lame de cuţit. În campaniile viitoare se impune atât continuarea cercetării locuirii medievale în cadrul S I U, cât şi realizarea studiului complet al fortificaţiei bizantine, precum şi luarea de măsuri pentru conservarea monumentului, ameninţat drastic de apele Dunării. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
[1]. 1. Pentru o sinteză asupra cercetărilor vezi P. Diaconu, Păcuiul lui Soare-Vicina, Byzantina 8, 1976, p.409-447.
2. CCA 2001, p. 170-172; CCA 2003, p. 223-224; CCA 2004, p. 226-227; CCA 2005, p. 251-252.
3. CCA 2001, p. 170.
4. I. Nestor, P. Diaconu, MCA 5, 1959, p. 590; P. Diaconu, R. Popa, N. Anghelescu, MCA 8, 1962, p. 719; R. Popa, Studii, Revista de istorie 17, 1964, 1, p. 109; P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare, Cetatea bizantină, vol I, Bucureşti, 1972, p. 55; P. Diaconu, Silvia Baraschi, Păcuiul lui Soare, Aşezarea medievală, vol. II, Bucureşti, 1977, p. 10; CCA, 1994, Cluj, 1995, p. 67, nr. 93; CCA 1996, p. 87, nr. 103; CCA 1997, p. 43-44, nr. 75; CCA 1997, p. 67, nr. 47; CCA 2003, p. 224; CCA 2005, p. 252.