Situl paleolitic de la Poiana Cireşului se află plasat la aproximativ 4 km de Piatra Neamţ, pe malul drept al Bistriţei, pe terasa de 45 m a râului, la poalele masivului Cernegura, în dreptul fostei baze nautice, pe drumul care leagă oraşul Piatra-Neamţ de cartierul (anexa) Doamna. Primele cercetări în acest sit s-au realizat în anul 1963, de către C. Scorpan1. O a doua campanie de cercetări are loc în anul 19...68, sub conducerea lui V. Căpitanu2, iar în anul 1989, M. Bitiri şi Roxana Dobrescu deschid o nouă secţiune. Interpretările culturale realizate variază, dar toţi autorii menţionaţi sunt unanimi în a afirma caracterul gravettian al industriei litice de la Poiana Cireşului. Începând cu anul 1998 şi până în prezent, situl este cercetat de către un colectiv de la Universitatea Valahia din Târgovişte, sub conducerea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru. Începând cu anul 2005, echipa de cercetare interdisciplinară a sitului de la Poiana Cireşului s-a lărgit prin cooptarea unor specialişti străini, de la universitatea din Erlangen şi Bayreuth (Germania) şi Aix-en-Provence (Franţa). Dată fiind deosebita concentrare de material arheologic din acest sit, cercetarea întreprinsă de colectivul nostru a căutat să-şi adapteze sistemul de săpătură şi înregistrare în vederea atingerii unor obiective paleoetnografice. Întrucât poiana este masiv afectată de alunecări de teren, cercetarea noastră s-a concentrat, ca şi în cazul predecesorilor, în zona nordică, aparent neafectată - sau puţin afectată - de procesele de alunecare şi eroziune geologică. Câteva sondaje care au încercat să delimiteze extensiunea aşezării au rămas fără rezultate semnificative: până în anul 2005, concentrarea de material paleolitic se rezumă la pintenul terasiform rămas intact în sectorul nordic al poienii. Decaparea şi înregistrarea materialului arheologic s-a realizat, ca şi în anii anteriori, în funcţie de un punct 0 unic, în regim planimetric, pentru dezvelirea solurilor de locuire paleolitice. Săpătura se realizează fundamental în plan orizontal şi este însoţită de trecerea prin sită a sedimentului. Înregistrarea fiecărui artefact se realizează pe trei coordonate (caroiaj fix 1 x 1 m), foloseşte fişe de înregistrare tip, desen pe hârtie milimetrică (în culori de cod), însoţite de fotografierea cu camera digitală. Sistemul de înregistrare permite uşor organizarea şi administrarea unei baze de date, ca şi reconstituirea în trei dimensiuni a relaţiilor spaţiale. În campania 2005, s-a trecut la conservarea pe loc a materialului osteologic, de altfel foarte numeros (spălare, uscare, tratare cu nitrolac, marcare). În ciuda lentorii pe care o impune săpăturii, acest sistem de conservare pe loc asigură o recuperare integrală a informaţiei conservate de lotul faunistic, la rândul său centrală pentru înţelegerea aspectelor legate de comportamentul vânătorilor gravettieni de pe Valea Bistriţei. Cercetarea sitului de la Poiana Cireşului a continuat, în campania 2005, principiile metodologice fiind expuse şi în rapoartele de cercetare anterioare. Campania din acest an a urmărit continuarea cercetărilor sistematice în secţiunea V - deschisă în 2003 şi cercetată şi în 2004, care a fost extinsă cu alţi 9 m2, către E. Numerotarea carourilor s-a realizat în continuarea celor din anii anteriori (după modelul A1-A6). Pe parcursul acestei campanii, s-a reuşit cercetarea integrală a nivelului tardigravettian, plasat în unitatea stratigrafică 2 (loess tardiglaciar) şi parţială a nivelului epigravettian. Stratigrafia geologică, ca şi succesiunea culturală, prezentate în detaliu în cuprinsul rapoartelor anterioare, au rămas neschimbate. Nivelul tardigravettian a apărut puternic afectat, ca şi în anii precedenţi, de perturbări stratigrafice, materialul paleolitic apărând însoţit de utilaje şi resturi de debitaj neolitice. În acelaşi orizont au fost recuperate două topoare şlefuite din silicolit (unul în stadiu de preformă) şi puţină ceramică, puternic fragmentată şi friabilă, identică celei din anii anteriori (şi atribuite culturii Criş de către neoliticianul Gh. Dumitroaia). Nivelul epigravettian, dezvelit parţial, a oferit, ca în fiecare an, o remarcabilă bogăţie de material litic şi faunistic, resturi de combustie, fragmente de ocru. Inventarul litic, realizat din menilit, silex, jasp, gresie şi şist negru este dominat de resturi de debitaj, lame de dimensiuni mici sau medii, burine şi lamele torses cu retuşă marginală măruntă directă. 4 eşantioane de cărbune pentru datări radiocarbon au fost recuperate din cuprinsul structurilor de combustie descoperite (vetre simple, alveolate). O descoperire inedită a reprezentat-o un al doilea vârf de suliţă din fildeş de mamut, recuperat în caroul A6, la adâncimea de 1,91 m, care se adaugă celui găsit, în acelaşi nivel cultural, în anul 2004. În această campanie, partea superioară a depozitului loessic (4 m) a fost eşantionat în secvenţă continuă, din 2 în 2 cm, în vederea unei analize a conţinutului de fier, care va fi realizată în laboratoarele Universităţii din Bayreuth (Germania). Un alt obiectiv important urmărit de colectivul nostru a fost delimitarea spaţiului aşezării paleolitice şi a lungimii secvenţei geologicenecercetate. În acest scop, s-a utilizat o carotieră cu motor, cu ajutorul cărora au fost realizate 16 sondaje de verificare, până la adâncimea maximă de 7 m. Rezultatele acestei eşantionări au fost excelente: situl paleolitic se extinde pe o suprafaţa mai mare decât cea prevăzută de noi (peste 300 m2); secvenţa geologică conservată este mult mai lungă decât prevăzusem în anii anteriori. Deşi în zona plasată către sud-estul celei deja cercetate arheologic, afectată de eroziuni, ravinari şi lucrări agricole, partea superioară a depozitului a fost distrusă, partea inferioară este încă exploatabilă arheologic; în ceea ce priveşte adâncimea depozitului cuaternar, aceasta variază de la 3 la minimum 7 m în zona nordică a poienii, singura în care depunerile eoliene, loessice (sau cele coluviale) s-au „troienit” pe substratul neregulat de fliş. Sondajele noastre au sesizat nu numai grosimea păturii de loess, dar şi existenţa unor secvenţe sedimentare diferite (proto-soluri fosile, gleiuri de tundră), aflate între 5 şi 6 m adâncime faţă de suprafaţa actuală. Ele mărturisesc existenţa unor perioade de ameliorare climatică, a căror cronologie probabilă se extinde către - sau chiar dincolo - de Complexul interstabial Ohaba-Arcy-Kesselt, adică dincolo de 30.000 BP. Analizele sedimentologice şi continuarea săpăturilor vor analiza această ipoteză, care, dacă se verifică, transformă depozitul de la Poiana Cireşului în cea mai lungă secvenţă sedimentară cu locuire paleolitică de pe Valea Bistriţei. La fel de promiţătoare pentru cercetările viitoare este şi recuperarea repetată, din eşantioanele extrase cu carotiera, a fragmentelor litice şi a cărbunelui de lemn, care indică prezenţa unor alte orizonturi culturale mai vechi (gravettiene sau aurignaciene). Cel mai spectaculos exemplu de acest fel l-a reprezentat recuperarea unui fragment bine conservat de os, la adâncimea de 5,95 m şi a unei aşchii de gresie de la adâncimea de 6,50 m, în sondajul nr. 16, plasat în imediata vecinătate a perimetrului cercetat arheologic până acum. Campania din 2005 a urmărit şi reidentificarea siturilor paleolitice „clasice” de pe Valea Bistriţei, Bistricioara-Lutărie şi Dârţu, în vedea unor eventuale sondaje de verificare stratigrafică, care ar putea clarifica poziţia culturală şi geocronologică a depozitului de la Poiana Cireşului. Identificarea punctelor cercetare de la Bistricioara Lutărie (I şi II) a fost însoţită şi de o descoperire neaşteptată, şi anume un profil de loess erodat, plasat în imediata vecinătate a lacului de acumulare Izvorul Muntelui, în care se conservă cu claritate urme de combustie şi apare material litic de factură paleolitică. Acest punct, plasat la aproximativ 250 de metri către ENE de Bistricioara Lutărie I şi II, nu este menţionat în literatura de specialitate şi se află pe o terasă inferioară a Bistriţei. El este periclitat atât de exploatarea sa ca „lutărie”, cât şi de variaţiile de nivel ale lacului de acumulare, care erodează constant baza acestui profil. Colectivul nostru intenţionează să solicite aprobarea unor sondaje de verificare şi în acest punct care, de altfel, dispune de o secvenţă sedimentară aparent bine conservată. În concluzie, campania 2005 a confirmat generos poziţia cu totul specială a sitului de la Poiana Cireşului pentru înţelegerea evoluţiei culturale a paleoliticului superior din această parte a României. Colectivul nostru intenţionează să continue şi să extinde cercetările de teren, sondajele şi eventual cercetările sistematice din zonă, mai ales pentru că înţelegerea corespunzătoare şi reconstituirea comportamentului omului paleolitic nu se poate realiza pe seama unui singur sit sau a unui nivel de ocupaţie. Menţionăm că studiul arheozoologic şi tafonomic al colecţiei faunistice de la Poiana Cireşului se află în curs şi va face obiectul unei publicări separate în prima jumătate a anului următor, iar cel tehnologic şi tipologic al materialului litic este realizat integral, pentru întreaga colecţie. De asemenea, sunt aşteptate rezultatele analizelor sedimentologice şi radiocarbon; mai multe eşantioane de materie primă au fost deja trimise spre analiză la Facultatea de Geologie din Bucureşti, în vederea identificării surselor de provenienţă.