Sălard | Judeţ: Bihor | Punct: Autostrada Borş – Braşov, tronson 3C Km 044+000 - 054+000 | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
3496
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Perioada modernă;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Locuire sezonieră;
Cod RAN:
Județ:
Bihor
Unitate administrativă:
Sălard
Localitate:
Sălard
Punct:
Autostrada Borș – Brașov, Tronson 3c Km 044+000 - 054+000
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bem | Cătălin | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Cleşiu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Fronescu | Ionuţ | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vasile | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Obiectivele echipei1 MNIR în campania 2005 sunt încadrabile în două categorii. Întâietate am acordat traseului viitoarei autostrăzi şi reverificării siturilor identificate anterior. În primul rând, s-a avut în vedere identificarea exactă şi marcarea pe teren, pe toţi cei 10 km ai tronsonului MNIR, a centrului viitoarei autostrăzi. Spre deosebire de campania anului trecut, am avut acces încă de la început la toate datele necesare jalonării pe teren a acestuia. Ca urmare, exprimarea fizică a autostrăzii a fost realizată cu rapiditate.
Evident, acest prim demers a fost dublat de reverificarea repertoriului arheologic al întregii zone. S-a confirmat faptul că materialele de care aminteam în Proiectul de cercetare arheologică preventivă din aprilie 2005, descoperite în zona Km 49+220 – 49+830, aparţin unei singure staţiuni, de mari dimensiuni, preistorice. Întregul spaţiu este încadrat, aproximativ la E şi la V, de două văi şi acum mlăştinoase. Chiar dacă se poate presupune că nu este vorba de o locuire contemporană, cel puţin resturile antropice pot aparţine unei comunităţi care se măreşte progresiv sau se deplasează într-un spaţiu dat. De asemenea, am identificat cu exactitate staţiunea din epoca bronzului şi tumulul care o suprapune, din zona cuprinsă aproximativ între Km 047+000 şi 047+400. Aceste două situri erau, de altfel, cuprinse în documentaţia realizată de colegi de la MTC Oradea, transmisă CNADN.
Cel de-al doilea obiectiv major a fost, firesc, debutul cercetării arheologice preventive în vederea realizării documentaţiei pentru acordarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică. Amabilitatea oficialităţilor locale ne-a permis accesul, într-o primă fază, numai pe terenurile private aparţinând administrativ de comuna Sârbi (Km 044+000 – 047+450). De aceea, cercetările efective au avut ca punct de pornire km 044+000, limita estică a tronsonului MNIR. Ulterior, am primit acceptul de a sonda şi terenurile ţinând administrativ de comuna Sălard.
Ca şi în campania 2004, am utilizat conceptul de sit kilometric pentru spaţiile libere de resturi antropice. Siglele acestora au legătură imediată cu amplasamentul faţă de kilometrajul viitoarei autostrăzi.
Geologie şi stratigrafie.
Ca şi vechiul tronson (Dolea – Margine), dintre Km 014+000 şi 019+000, cercetat în campania anului 2004 de către specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României, noua zonă care va fi afectată de cercetările arheologice se situează în prelungirea nordică a Munţilor Apuseni, reprezentaţi aici prin Muntele Şes, respectiv în extremitatea nordică a acestei zone.
Tronsonul de autostradă care urmează să fie cercetat de colectivul MNIR este situat pe parte dreaptă a râului Barcău, traversând terasele bine dezvoltate ale acestuia de vârste pleistocen superior, holocen inferior şi superior, dar şi albia majoră a Barcăului. Depunerile pleistocen superioare sunt reprezentate prin depozite proluviale pe când depozitele holocene sunt formate din pietrişuri şi nisipuri, sedimente caracteristice bazinelor superioare ale râurilor.
Stratigrafia generală a zonei nu prezintă diferenţe notabile de la un sit la altul. Indicăm aici caracteristicile fiecărei depuneri în parte:
- argilă brun-roşcată, omogenă, compactă, cu fisuraţie prismatică şi structură cu agregate bine dezvoltate. Conţine 5-10% oxizi de fier şi mangan – de vârstă geologică.
- argilă siltică, brun-cenuşie, cu tente gălbui, omogenă, foarte compactă, cu fisuraţie prismatică, având agregate slab dezvoltate. Partea superioară este mai bogată în materie organică şi conţine rare fragmente de cărămidă contemporană (reprezintă totodată zona arată – neavând interes arheologic aceasta nu a fost separată de întreg) şi oxizi de mangan (cca. 5%) fin diseminaţi. Limita inferioară este netă.
– argilă uşor siltică brun-gălbuie , omogenă, compactă, cu fisură prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate. Conţine oxizi de mangan (5%). Limita inferioară este ondulată – de vârstă geologică.
– argilă galben-brună, omogenă, compactă, cu fisuraţie prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate. Conţine oxizi de fier şi mangan (maximum 5%) – de vârstă geologică.
– argilă uşor siltică, brun-cenuşie, relativ eterogenă (datorită unui conţiut de maximum 10% de carbonaţi). Este compactă, are fisură prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate.
– argilă siltică brun-cenuşie, relativ eterogenă (pelicule şi granule carbonatice în proporţie de cca. 10%). Este compactă, are o fisuraţie prismatică şi o structură granulară cu agregate fine slab dezvoltate. Limita inferioară este netă. Conţine rare fragmente milimetrice de cărbune şi chirpic (cărămidă) ars – reprezintă umplutura unei gropi/alveolări contemporane (?).
– argilă uşor siltică galben-brună cu tente albicioase, relatic eterogenă (30% carbonaţi), compactă, cu fisuraţie prismatică şi o structură granulară cu agregate slab dezvoltate. Conţine 5% oxizi de fier şi mangan. Are limita inferioară netă.
– lamină carbonatică, cenuşiu-albicioasă, lutitică, omogenă. Este relativ compactă, are fisuraţie prismatică şi o structură cu agregate slab dezvoltate - este, fără îndoială, rezultatul acţiunii pluviale (şiroire pe pantă).
– argilă siltică brun-negricioasă, organică. Este compactă, are o fisuraţie prismatică şi o structură granulară cu agregate fine slab dezvoltate. Conţine fragmente de cărbune, chirpic ars, ceramică – „nivel cultural”.
- nivel lutitic, brun-cenuşiu albicios, relativ eterogen (cca. 20% carbonaţi), compact. Are fisuraţie prismatică, structură cu agregate fine slab dezvoltată şi granulară fină (datorită concentraţiei de carbonaţi). Este bogat în materie organică - poate reprezenta depuneri aluvionare.
– argilă siltică brun-cenuşie, relativ eterogenă (cca. 20% carbonaţi), compact. Are fisuraţie prismatică, structură cu agregate fine slab dezvoltată – reprezintă umplutura unei gropi.
Aşadar, până în acest moment, au fost identificate şi sondate patru staţiuni preistorice. Neexproprierea terenurilor private a făcut imposibilă o cercetare de amploare a acestora. Singurele noastre staţiuni au fost menite la a încerca o diagnoză exactă în ceea ce priveşte stratigrafia staţiunilor şi surprinderea limitelor lor, în funcţie de traseul viitoarei autostrăzi.
Secţiunile, relativ puţine şi având în general o lăţime de numai 1 m, nu au permis decât să surprindem o serie limitată de complexe (fără excepţie, gropi – cu diametru nu mai mare de 1 m şi puţin adânci) şi să precizăm în linii mari limitele spaţiale ale diseminării materialului arheologic (în marea sa majoritate ceramic). Foarte dificilă, tocmai din cauza suprafeţelor limitate cercetate, a fost chiar şi datarea exactă a staţiunilor. Ceramica atipică nu ne-a permis în primă fază decât să precizăm apartenenţa la preistorie a siturilor.
Câteva detalii privind cele patru staţiuni sunt suficiente în acest stadiu al cercetării. Prezentarea lor va ţine cont de succesiunea kilometrilor de autostradă.
Staţiunea cu sigla V43 (în lipsa unui toponim local, am preferat să reţinem indicativul de pe hărţile Bechtel) este amplasată pe teritoriul satului Fegernicu Nou (com. Sârbi), aproximativ între km 045+900 şi 046+000, pe o pantă domoală închisă spre N şi V de două văi înguste, neactive (nu este, însă, exclus ca mica viroagă dinspre N să fie în fapt un şanţ de hotar). Am inclus, ca limită sud-vestică a staţiunii, o secţiune care nu conţine resturi antropice (S05.024). S05.020, care, de asemenea, nu conţine resturi antropice, putând reprezenta o limită nord-estică, a fost inclusă sitului kilometric cu sigla Km46).
Materialul ceramic descoperit pare să indice o locuire sporadică din eneolitic sau, cel puţin, prezenţa în susul pantei, spre platou, a unei aşezări.
Singurele intervenţii stratigrafice antropice sunt cinci gropi. Puţinele materiale arheologice descoperite în exteriorul acestora sunt rulate şi de mici dimensiuni. Oricum, sedimentul care le găzduieşte pare să fie aluvionar (datorat posibilelor viituri canalizate pe cele două amintite văi). Aşadar nu există ceea ce s-ar putea numi „strat de cultură”.
Cele 14 secţiuni şi casete trasate şi cercetate, cu excepţia complexelor amintite, nu relevă decât o stratigrafie naturală, confirmată şi prin cele două şiruri de carote, amplasate între secţiuni.
Staţiunea Valea Şişterea se află pe versantul nord-estic al unei văi active şi pe platoul continental, între aproximativ km 047+000 şi 047+400. Toponimul maghiar al zonei este Hengyos (Omida) iar denumirea pârâului este al Femeii Frumoase.
Materialul arheologic descoperit până în prezent pare a aparţine unei locuiri din epoca bronzului.
Aproximativ în dreptul km 047+350 începe ceea ce ar putea fi un tumul. Suprapune aşezarea şi este amplasat în punctele de maximă altitudine ale versantului.
Panta nord-estică a văii Pârâului Femeii Frumoase a fost „spălată” de ploi, antrenându-se întregul material arheologic şi două niveluri stratigrafice spre josul pantei.
O mică zonă din dreptul km 047+150 aparţine administrativ de comuna Sălard, cea mai mare parte a staţiunii fiind amplasată însă pe teritoriul comunei Sârbi.
Cele 13 secţiuni şi casete trasate şi cercetate nu pot oferi informaţii mai detaliate. Am reuşit delimitarea relativă a sitului dar problema regimului proprietăţii nu va permite prea curând o cercetare exhaustivă nici a aşezării, nici a tumului. Pentru că staţiunea pare să aibă o suprafaţă importantă şi cel puţin 18 sunt proprietarii al căror teren adăposteşte resturile antropice, necesitatea exproprierii rapide, pentru ca cercetările arheologice să avanseze într-un ritm rezonabil, se impune de la sine. Fără expropriere nu se va putea realiza proiectul de propunere de descărcare de sarcină arheologică.
„Nivelul de cultură” (11), deşi cvasi-prezent, este absent dintr-o serie de secţiuni, plasate spre limitele staţiunii sau pe pantele Văii Femeii Frumoase. Problema regimului proprietăţii nu va permite prea curând o cercetare exhaustivă nici a aşezării, nici a tumului.
Staţiunea Valea Şişterea Sud, se află pe versantul sud-vestic al văii Pârâului Femeii Frumoase, şi pe platoul continental, pe teritoriul satului Sălard (com. Sălard), între aproximativ km 047+450 şi 047+600.
Materialul arheologic descoperit până în prezent pare a aparţine unei locuiri neolitice (Starcevo-Criş?). Cele două gropi cercetate parţial nu sunt contemporane. Probabil, una dintre ele (Cx10) este mult mai aproape de contemporaneitate.
Cele şase secţiuni şi casete cercetate nu pot oferi, ele însele, mai multe detalii. Intercalat într-o stratigrafie generală, pare să se evidenţieze un nivel antropic. Acesta, însă, nu este continuu în cadrul aceleaşi secţiuni, pentru ca, mai mult, în unele să lipsească complet.
Faptul că întregul sit se află pe terenul unui singur proprietar (Pete Ştefan – parlamentar UDMR) poate fi un avantaj în ceea ce priveşte viitoarea cercetare exhaustivă.
Cea de-a patra staţiune sondată în campania 2005 pe tronsonul MNIR a primit sigla KM50, din cauza lipsei unui toponim local.
În urma cercetărilor de teren au fost identificate în acest spaţiu trei aglomerări de materiale, deşi nu este exclus să avem de-a face cu o singură staţiune, de dimensiuni mari. În plus, se poate observa cu uşurinţă că dispersia materialului arheologic la suprafaţa solului se suprapune aproximativ peste aceleaşi curbe de nivel, într-o zonă cu pante line care coboară spre lunca Barcăului, pe o lungime de aproximativ 600 m (Km 49+220 – 49+830). Întregul spaţiu este încadrat, aproximativ la E şi la V, de două văi şi acum mlăştinoase. Chiar dacă se poate presupune că nu este vorba de o locuire contemporană, cel puţin resturile antropice pot aparţine unei comunităţi care se măreşte progresiv sau se deplasează într-un spaţiu dat. Oricum, numai viitoarele cercetări vor da un răspuns în acest sens.
Am inclus acestui sit atât S05.063 (trasată şi cercetată aproximativ în dreptul km 049+100), amplasată pe versantul vestic al primei văi mlăştinoase, cît şi S05.075 (trasată şi cercetată aproximativ în dreptul km 049+950), amplasată în cea de-a doua vale mlăştinoasă, ca limite extreme, estică şi, respectiv, vestică. De aceea, am considerat acest sit cuprins între km 049+000 şi 050+000.
Materialul ceramic, recuperat în urma cercetării celor 17 secţiuni, pare a indica, mai degrabă, o locuire Bodrogkeresztur. Din păcate am interceptat un singur complex (o groapă). Mai mult, „nivelul de cultură” evidenţiat în unele secţiuni este absent din altele.
În dreptul km 049+820 am interceptat un drum de piatră, foarte probabil, interbelic. Un fragment ceramic şi un piron de roată de car îl pot data.
Întregul material arheologic se află depozitat la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, este spălat şi în curs de marcare. Nefiind restaurabil nu necesită operaţiuni specifice.
Trebuie menţionat, în încheiere, că, pentru cercetarea într-o manieră care să permită realizarea proiectului propunerii de descărcare de sarcină arheologică, este necesar ca cel puţin terenurile pe care se află staţiunile să fie expropriate până la debutul campaniei 2006.
Note:
[1]. 1. La cercetările arheologice de teren au participat şi şase studenţi ai Facultăţii de Istorie din cadrul UAIC Iaşi.