.
Suceava | Punct: Curtea domnească | Anul: 2005
Anul:
2005
Epoca:
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;Epoca bronzului;Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Eneolitic;
Epoca medievală;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Civil
Tipuri de sit:
Cetate
Județ:
Suceava
Localitate:
Suceava
Comuna:
mun. Suceava
Punct:
Curtea domnească
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Dejan Ştefan Muzeul Bucovinei, Suceava
Hău Florin responsabil Muzeul Bucovinei, Suceava
Cod RAN:
Raport:

În perioada 01 – 30 septembrie s-au desfăşurat la Suceava, în cadrul sitului arheologic Curtea domnească, lucrările campaniei de cercetări pe anul 2005. Aplicantul în teritoriu al Programului Naţional de Cercetări Arheologice finanţat de MCC, a fost CMB Suceava, prin angajaţii săi Florin Hău – responsabil de şantier şi Ştefan Dejan – arheolog debutant. Suma alocată de finanţator în vederea desfăşurării cu succe...s a campaniei de cercetări, a fost în mărime de 30.000.000 ROL. Curtea domnească din Suceava este cu siguranţă cea mai reprezentativă realizare a arhitecturii civile din aria întregului ev mediu moldovenesc datând din intervalul cronologic delimitat de sec. XIV – XVII. Alături de celelalte două monumente istorice emblematice pentru principala reşedinţă domnească a Moldovei din oraşul medieval Suceava – Cetatea de Scaun şi Cetatea de vest (sau Cetatea Şcheia) – Curtea domnească se înscrie în categoria edificiilor de o deosebită importanţă pentru istoria artei şi arhitecturii româneşti medievale, în măsura în care, principalele sale caracteristici planimetrice şi volumetrice, o recomandă în calitatea-i de realizare de excepţie a arhitecturii civile de zid din întreg arealul est-carpatic datând din perioada evului mediu1. Deşi în zona Curţii domneşti din Suceava au apărut – sporadic – de-a lungul campaniilor de cercetări arheologice sistematice şi realităţi stratigrafice specifice orizonturilor de locuire datând din epoca neolitică (cultura Cucuteni), ori, epoca bronzului (cultura Komarov), de departe, stratigrafia oglindind realităţile epocii evului mediu, este cea mai consistentă. Într-adevăr, depunerile datând de pe la jumătatea sec. XIV, urmate de acelea – distincte – datând din ultimul sfert al aceluiaşi interval (datate cu monede de la Petru I al Muşatei), sunt cele care deschid seria mărturiilor stratigrafice deosebit de complexe, evidenţiind evoluţia în timp a unui areal situat central în zona de cristalizare şi de evoluţie a caracteristicilor unei aşezări urbane, despre a cărei configuraţie şi importanţă, în istoria teritoriului de la răsărit de Carpaţi, s-a scris şi s-a comentat, din foarte multe unghiuri de vedere2. Densitatea complexelor arheologice descoperite în acest areal, este una accentuată, nesimilară din acest punct de vedere, vreunei situaţii din altă locaţie de aceeaşi importanţă, fie şi din pricina faptului că, la Curtea domnească din Suceava, se poate constata o longevitate şi o continuitate a cercetărilor arheologice sistematice, cum rar s-a mai putut constata în aria de preocupări cu aceleaşi obiective, a arheologiei medievale din Moldova. Debutul primelor investigaţii s-a produs odată cu începuturile arheologiei medievale româneşti însele, în anul 1951, când, au fost realizate la Suceava, în zona Curţii domneşti, cele dintâi sondaje care au confirmat existenţa şi aici, a stratigrafiei de vârstă medievală. Au urmat câteva campanii de extindere şi de specializare a obiectivelor cercetării (1953, 1954, 1960) după care, timp de aproape 14 ani, eforturile cercetătorilor s-au îndreptat către alte obiective din zona oraşului medieval Suceava – Cetatea de Scaun, Cetatea Şcheia, Mănăstirea Zamca, sectorul Şipot, punctul Drumul Naţional, etc. În anul 1974, s-a putut demonstra pentru prima dată existenţa unui complex de tip pivniţă de lemn, de proporţii impresionante (complexul C1)3, care a fost atribuit domniei lui Petru I al Muşatei, postulându-se totodată caracterul domnesc al configuraţiei sale4, la data aceea, mai mult sau mai puţin cunoscută. Extinderea cercetărilor în zona complexului C1 (1975-1976), a dus apoi la identificarea şi datarea celor mai vechi depuneri arheologice din arealul numit al Curţii domneşti, care au intrat în literatura de specialitate sub denumirea de „nivel premuşatin” la Suceava5. După efectuarea câtorva sondaje de mai mică amploare (1977-1978), au urmat campaniile de cercetări din anul 1985, care, au avut darul de a propune pentru prima dată, pe argumente stratigrafice, datarea aripii nordice a palatului domnesc, ridicat de Ştefan cel Mare (complexul C5), probabil după anul 1485, în contextul unor ample revizuiri ale configuraţiei întregului ansamblu6. Aceste rezultate cât şi acelea datorate unor investigaţii ulterioare, dar de mai mică amploare, stau la baza primelor demonstraţii şi deducţii cu caracter concluziv, referitoare la evoluţia cronologică a întregului ansamblu al Curţii domneşti, de această dată tratat în calitate de principal nucleu al aşezării urbane de la Suceava, pe parcursul întregii sale evoluţii, între sfârşitul sec. al XIV-lea şi a doua jumătate a sec. al XVII-lea7. Deşi cea mai consistentă parte a rezultatelor unei cercetări sistematice efectuate în sectorul sud-estic al Curţii domneşti s-a pierdut8, odată cu reluarea şi continuarea cercetărilor (1998-2000, 2001 şi 2003-2004) problematica stratigrafiei şi planimetriei evoluţiei Curţii domneşti de la Suceava s-a îmbogăţit în mod cât se poate de semnificativ, nu atât sub aspectul detalierii reperelor sale cronologice – până astăzi, nefiind necesare ample modificări de adus datărilor stabilite în cele ce privesc etapizarea evoluţiei întregului complex – cât mai ales, sub acela al diversităţii planimetrice şi volumetrice neaşteptat de expresive, datând din faza de început a existenţei Curţii – dacă această fază, situată între sfârşitul sec. XIV şi sfârşitul celui de-al treilea pătrar al secolului următor se va dovedi în cele din urmă, aceea a unui aşezământ arhitectural cu o asemenea funcţie. Potrivit sensului mult mai amplu al acestor succinte consideraţii, s-au formulat obiectivele cercetărilor arheologice sistematice din timpul campaniei anului 2005, atâta doar că, în final, din pricina fondurilor relativ reduse, s-au stabilit termeni mult mai moderaţi în configurarea aspectului aplicativ al investigaţiilor. Mai întâi, s-a hotărât continuarea pe arii restrânse a cercetărilor vizând obţinerea de noi date planimetrice, în legătură cu stabilirea limitei sudice şi a aceleia vestice aparţinând complexului L3, cercetat şi în campania anului 2004, fără însă ca rezultatele investigaţiilor de atunci să fi lămurit pe deplin, răspunsul la chestiunile ridicate9. Mai apoi, s-a dovedit a fi necesară, prin caracterul destul de complicat al săpăturii pe o suprafaţă relativ restrânsă, dar, corespunzând unor adâncimi apreciabile, trasarea, în sectorul nord, a secţiunii S2/2005. Aici trebuiau lămurite realităţile stratigrafice, planimetrice şi volumetrice ale rezultatului cercetărilor efectuate în campanii anterioare, întrucât, din datele obţinute atunci, reieşea limpede faptul că aveam de a face cu apariţia unui complex arheologic de tip pivniţă, necunoscut, situat fără doar şi poate sub proiecţia în plan a aripii nordice a palatului edificat de Ştefan cel Mare, în zona segmentului său convenţional numit „încăperea cu numărul C5.6” şi, de asemenea, sub configuraţia complexului L3, considerat la vremea primelor interpretări care s-au dat semnalmentelor sale, ca fiind o locuinţă de suprafaţă cu temelie de piatră10. Existând convingerea că latura nordică a acestui complex timpuriu fusese deja reperată , trebuia ca acum să fie descoperită latura lui estică şi, în directă relaţie cu secţiunea S1/2005, să fie descoperită şi latura lui sudică, ceea ce ar fi rezolvat în mod satisfăcător cerinţele cercetării. În acelaşi timp, s-a dovedit a fi necesară refacerea unei profilări efectuate în campania anului 2004, în zona vestică a casetei C3/2004, căreia i s-a adăugat un segment în lungime de 1,2 m spre S, pentru a se depăşi un deranjament stratigrafic de dată recentă, cauzat de efectuarea unor lucrări de nivelare cu mijloace mecanice. Obiectivele cercetărilor au fost aşadar limitate la identificarea şi datarea configuraţiei celor două complexe deosebit de interesante aflate în directă legătură stratigrafică şi cronologică cu aripa nordică a palatului domnesc (complexul C5), în condiţiile în care, o situaţie similară fusese constatată şi cu prilejul cercetărilor efectuate în zona colţului nord-vestic al aceluiaşi edificiu ctitorit de Ştefan cel Mare11. Secţiunea S1/2005, a fost amplasată la cca. 0,50 m S de latura de pe aceeaşi parte a unei secţiuni deschise în campania 2004, orientată fiind pe direcţia E-V, amplasamentul acesteia situându-se în interiorul încăperii C5.6 din configuraţia planimetrică a aripii de N a palatului domnesc edificat de Ştefan cel Mare, post 1485. Lungimea acestei secţiuni pe latura ei nordică a fost de 3,93 m, în vreme ce deschiderea ei spre sud, identică cu traseul fundaţiei zidului de pe aceeaşi parte a încăperii C5.6, a rămas de aproximativ 4,00 m (săpătura propriu-zisă a fost ca atare executată doar în interiorul unei arii delimitate la vest de traseul unei alte fundaţii de zidărie, considerată a fi fost aşezată în sit, tot în epoca lui Ştefan cel Mare, cândva înainte de anul 148512, iar la est, de zidul de pe aceeaşi parte al încăperii C5.6). La adâncimea de 0,54 m, a apărut un zid, orientat V-E, lat de cca. 0,55 m situat la cca. 0,82 m S de peretele nordic al secţiunii S1/2005, care s-a dovedit a fi aparţinut unui complex de tip pivniţă de piatră. Acest complex datând din a doua jumătate a sec. XIX, a fost amenajat peste urmele fundaţiei aparţinând laturii sudice a complexului C5 (aripa nordică a palatului edificat de Ştefan cel Mare post 1485) pe care de altfel le-a şi distrus, inclusiv în zona articulării zidului estic al încăperii C5.6 la acest tronson. În consecinţă, nu s-au putut efectua observaţii productive privind datarea acestui segment de zidărie, despre care se ştie că este adosat laturii nordice a complexului C5, în punctul în care se configurează şi colţul nord-estic al încăperii C5.6. Cota de fundare a zidului modern este situată la adâncimea de 2,62 m el alcătuind de fapt, latura nordică a pivniţei în discuţie. Consultarea, în acel moment al cercetării, a situaţiei înscrise în planşele cadastrale datând din anul 1856, au confirmat interpretările noastre, astfel încât, s-a putut găsi şi explicaţia referitoare la existenţa unui segment refăcut al fundaţiei de pe latura de sud a complexului C5, cu ocazia lucrărilor de conservare şi restaurare efectuate asupra aripii nordice a palatului voievodal, desfăşurate la începutul anilor '80 ai secolului trecut. La adâncimea de 1,31 m (măsurată pe profilul nordic al secţiunii S1/2005), a fost identificat un alt tronson de zidărie, lat de 0,54 m, care, s-a dovedit a aparţine laturii vestice a complexului C3 de la Curtea domnească, vârsta lui medievală fiind atestată cu alte ocazii, când, în aceeaşi zonă, au avut loc cercetările din anii 1985 şi 200413. Cota de fundare a acestui segment de zidărie, în cuprinsul secţiunii S1/2005, a fost constatată la o adâncime de 1,61 m. Însă, faptul că talpa acestui zid se situa pe o umplutură formată din pământ de consistenţă lutoasă (în amestec cu fragmente de piatră, pietriş, nisip şi urme de arsură) şi nu pe stratul steril, ne-a convins să adâncim săpătura, până la o cotă care să corespundă aceleia aplicate săpăturii efectuate imediat la nord, în secţiunea deschisă acolo în campania anului precedent. Efortul a dat satisfacţia cuvenită echipei noastre de cercetare, întrucât, această umplutură a căpătat un contur clar, raportat la orizontul argilos steril existent în zonă, rezultând latura sudică a unui complex anterior ca vârstă complexului L3. În plan, suprafaţa surprinsă din aria delimitată clar spre S a acestui complex, se proiecta doar cu cca. 0,50 m pe aceeaşi direcţie, faţă de latura profilului nordic al secţiunii S1/2005, pornind din profilul vestic al acesteia şi pierzându-se, după cca. 2,51 m spre E, în peretele unei gropi moderne, probabil aceea care a determinat amenajarea pivniţei moderne. Nu s-a putut obţine nici un indiciu de datare al momentului în care s-a petrecut săparea gropii necesare amenajării acestui complex, anterior ca vârstă aceluia convenţional cunoscut sub sigla L3, din pricina faptului că, treimea superioară a profilului de pe latura de V a secţiunii S1/2005, era ocupată de anvergura pe adâncime a tronsonului de zidărie datat ante 1485. Cert rămâne însă faptul că avem de a face în această situaţie, cu identificarea, pe temeiuri cât se poate de expresive, a unui nou complex de tip pivniţă de lemn, ale cărui date stratigrafice şi planimetrice vin să le întregească pe acelea obţinute în campania 2004. Nu reuşiserăm atunci să obţinem indicii clare în plan, referitoare la limitele acestuia, dar acum, s-a dovedit concret că limita descoperită în aria secţiunii S1/2005, este de fapt latura sudică a acestui complex care, a primit indicativul L9. Pornind de la aceste date s-a trecut cu mai multă încredere la deschiderea secţiunii S2/2005, situată la N de complexul C5, de fapt, perpendicular pe acesta, într-o zonă în care, s-a urmărit interceptarea laturii estice a complexului L9. Secţiunea a avut 6,5 m lungime spre N şi 3 m deschidere pe direcţia E-V. Din raţiuni de siguranţă, s-a lăsat iniţial un martor lat de 0,50 m pe aceeaşi direcţie, situat la 3,20 m N de complexul C5. Ulterior, în treimea nordică a secţiunii S2/2005, au fost culese date stratigrafice de mai mică importanţă, dar în cealaltă parte, răzuirea aplicată la adâncimea de cca. 1,20 m a pus în evidenţă raportul dintre suprafaţa vizibilă a unei arii formate din umplutura complexului L9 şi pământul de culoare brun-cenuşie, aparţinând, în suprafaţa secţiunii, bazei profilaturii humusului medieval. Odată cu epuizarea săpăturii în suprafaţa acestei arii, a reieşit cu deosebită claritate conturul complexului L9, pentru cele două segmente interceptate aparţinând laturilor lui de N şi de E. Astfel, latura de N a acestui complex, raportată la proiecţia de pe aceeaşi parte a feţei zidăriei păstrate a complexului C5, care îl suprapune, se află situată la 3,98 m N de acesta. Racordul acestei laturi, la cea estică, se face în unghi drept, aceasta din urmă situată fiind la cca. 0,80 m (S) şi 1,18 m (N) faţă de peretele estic al secţiunii S2/2005. Materialele arheologice recoltate din umplutura acestui complex sunt fragmente ceramice nesmălţuite şi smălţuite, provenind de la vase şi – mai rar – de la cahle, datate în prima şi în a doua jumătate a sec. XV. Interesant rămâne însă şi faptul că, acestor categorii de fragmente ceramice, le sunt suprapuse şi fragmente ceramice aparţinând categoriei ceramicii de Iznik, databile, cel mai devreme, spre jumătatea sec. XVI. Poziţia în care au fost descoperite aceste din urmă fragmente ceramice, este aceea situată spre zona deductibil centrală a umpluturii complexului, de unde şi concluzia că, adâncimea relativ mare a locului din care au fost recoltate (cca. 1,60 m) se explică prin tasarea în timp a acestei umpluturi, dovada oferind-o şi accentuata înclinare a straturilor ce o compun, dinspre N spre S, pe profilul vestic al secţiunii. Din punct de vedere cronologic, acelaşi profil este elementul de bază în virtutea existenţei căruia, s-au putut constata indiciile necesare datării complexului L9, întrucât, singura depunere tăiată de constructorul medieval, în momentul săpării gropii în care s-a amenajat pivniţa cu carcasă de lemn a complexului, este aceea cunoscută la Suceava ca fiind „nivelul premuşatin”. De aici şi concluzia potrivit căreia, complexul L9, a fost amenajat în ultimele decenii ale sec. al XIV-lea, probabil în plină epocă Petru I al Muşatei (1375–1391), în condiţii de-acum cunoscute14, ţinând de strămutarea principalei reşedinţe a domniei, de la Siret la Suceava, petrecută în perioada anilor din ultima parte a domniei acestui voievod. Nu cunoaştem până în această fază a cercetărilor, care este deschiderea spre V a complexului L9, întrucât o secţiune în aria căreia aceste date să apară, încă nu a fost deschisă. Va trebui însă ca, în viitoarele campanii de cercetări, pentru identificarea datelor complete aparţinând complexului L9, să fie cercetată şi suprafaţa situată alături, spre V de conturul şi poziţia secţiunii S2/2005. A reieşit însă, din datele cumulate ale cercetărilor efectuate în cuprinsul celor două secţiuni lucrate în această campanie, faptul că lungimea pe direcţia N – S a complexului L9, este de cca. 8,38 m. S-a mai putut constata şi faptul că, bârnele-talpă ale complexului s-au păstrat destul de bine în anumite segmente ale lungimii lor, acestea fiind late de cca. 0,20–0,22 m. În zona colţului nord-estic al complexului, s-au mai păstrat încă vizibile, pe o înălţime de cca. 0,70 m şi urmele stâlpului de colţ al încăperii, la fel după cum, pe podeaua pivniţei, s-a determinat orizontul de arsură care a evidenţiat felul în care acest complex a încetat să mai existe, probabil, tot în legătură cu evenimentele dramatice pricinuite la Suceava de asediul otoman al Cetăţii de Scaun de către Mehmet al II-lea, în anul 1476. În aria secţiunii S2/2005, a fost de asemenea interceptat şi traseul unui tronson de zidărie păstrat doar la nivel de fundare, ce a aparţinut configuraţiei unei locuinţe edificate în zonă, în a doua jumătate a sec. XIX, identificată şi în planşele cadastrale ale oraşului Suceava din anii 1912 şi 1969. S-au făcut notaţii concrete referitoare la dispunerea în plan a fundaţiilor de locuinţe moderne edificate în a doua jumătate a sec. XIX, asemenea situaţii fiind reperate cu dese ocazii la Curtea domnească din Suceava. Considerăm că aceste date vor fi necesare mai ales la finele încheierii cercetărilor din arealul valorosului sit arheologic al Curţii, în momentul în care va trebui reconstituită pe criterii cronologice, evoluţia planimetrică a acestui nucleu urban al aşezării, care, la rându-i, va trebui raportată la configuraţia planimetrică a oraşului contemporan.

Note Bibliografice:

1. Menţiunea se referă în principal, asupra caracteristicilor planimetrice şi cronologice ale ruinelor Palatului domnesc de la Suceava, situate în imediata apropiere a altor două monumente istorice importante şi anume: Biserica cu hramul „Sf. Dumitru” - ctitorie domnească a voievodului Petru Rareş (1535) – şi Turnul Lăpuşneanu – ctitorie a voievodului omonim, datând din anul 1561. Alături de aceste două monumente, vecinătatea Curţii domneşti din Suceava este înnobilată şi de prezenţa spre E, a Bisericii cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, cunoscută printre localnicii de astăzi ai municipiului Suceava şi sub denumirea de biserică „a Coconilor” sau biserică „a Beizadelelor”, ctitorită de voievodul Vasile Lupu, în anul 1643. Laolaltă, toate aceste monumente istorice, formează alături de clădirea Liceului de Fete „Elena Doamna” din Suceava (actualmente Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu”) – edificiu ridicat undeva pe la începutul sec. XIX, unica moştenire culturală demnă de a fi încadrată fără rezerve, noţiunii de centru istoric vechi, în principal de vârstă medievală, pe care Suceava zilelor noastre îl mai păstrează într-o formă relativ grupată, anume aceea a unui ansamblu arhitectonic-monumental.


2. Mircea D. Matei, Civilizaţie urbană medievală românească. Contribuţii (Suceava până la mijlocul secolului al XVI-lea), Bucureşti, 1989; Emil. I. Emandi, Habitatul urban şi cultura spaţiului. Studiu de geografie istorică. Suceava în secolele XIV – XX, Iaşi, 1996; M. D. Matei, Geneză şi evoluţie urbană în Moldova şi Ţara Românească, Iaşi, 1997; Idem, Studii de istorie orăşenească medievală (Moldova, sec. XIV-XVI), Târgovişte, 2004; Teodor O. Gheorghiu, Suceava medievală – geneză şi evoluţie până în prima parte a secolului al XVI-lea. Elemente morfo-structurale, în HU, 12, 2004, p. 67-93.
3. L. Chiţescu, Cercetări arheologice la Curtea Domnească din Suceava, CA 1, 1975, p. 245-261; M. D. Matei, Civilizaţie urbană medievală românească …, Bucureşti, 1989, fig. 9 (versiune cartografiată de arh. Gheorghe Sion).
4. L. Chiţescu, op. cit., p. 247.
5. M. D. Matei, Nivelul premuşatin de la Curtea domnească din Suceava, SCIVA 29, 1978, nr. 4, p. 541-555.
6. Mircea D. Matei, Emil I. Emandi, Cetatea de Scaun şi Curtea domnească din Suceava, Bucureşti, 1988.
7. Mircea D. Matei, Civilizaţie urbană medievală românească …, Bucureşti, 1989, p. 83.
8. Referinţa are în vedere rezultatele cercetărilor sistematice efectuate de regretatul Emil I. Emandi, probabil în 1989 sau, în 1990, rămase şi până la această dată inedite.
9. Florin Hău, Ştefan Dejan, 212. Suceava, jud. Suceava. Punct: Curtea domnească, CCA 2005, p. 362.
10. M. D. Matei, Civilizaţie urbană medievală românească …., Bucureşti, 1989, p. 79.
11. Fl. Hău, Şt. Dejan, 182. Suceava, jud. Suceava. Punct: Curtea domnească, CCA 2004.
12. M. D. Matei, Emil I. Emandi, Cetatea de Scaun şi Curtea domnească din Suceava, Bucureşti 1988, p. 136-137, fig. 21.
13. Fl. Hău, Şt. Dejan, 212. Suceava, jud. Suceava. Punct: Curtea domnească, CCA 2005.
14. M. D. Matei, Civilizaţie urbană medievală românească, Bucureşti, 1989, p. 55-61.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO