Tunari | Judeţ: Ilfov | Punct: str. Intrarea Bisericii nr. 2, teren aflat pe malul sudic al râului Pasărea, lângă Biserica „Sf. Nicolae” | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Civil; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Biserică; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 105589.02 |
Județ:
Ilfov
Unitate administrativă:
Tunari
Localitate:
Tunari
Punct:
str. Intrarea Bisericii nr. 2, teren aflat pe malul sudic al râului Pasărea, lângă Biserica „Sf. Nicolae”
Localizare:
| 105589.02 |
Lista Ilustrațiilor - 6
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mănucu-Adameşteanu | Gheorghe | responsabil | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Cireaşă | Andreea | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Pîrvulescu | Cosmin Dan | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Sinigalia | Tereza | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
Raport:
Lucrările arheologice preventive au avut ca obiectiv cercetarea unui teren pe care urmează să se construiască o biserică şi un complex de asistenţă socială, zonă aflată în vecinătatea nordică a Bisericii “Sf. Nicolae”, construită în prima jumătate a sec. XVIII, nominalizată în LMI, 2004, la poziţia nr. 680, cod IF-II-a-B-15318.
Raportul prezintă rezultatele cercetărilor arheologice preventive, materializate în douăsprezece secţiuni, respectiv: 58 x 2 m (S. I), 12 x 1,5 m (S. II), 12 x 1,5 m (S. III), 26,5 x 2m (S. IV), 26,5 x 2 m (S. V), 25 x 2 m (S. VI), 23 x 2 m (S. VII), 25 x 2 m (S. VIII), 25 x 2 m (S. IX), 27 x 2 m (S. X), 28 x 2 m (S. XI), 20 x 2 m (S. XII).
Biserica cu hramul Sf. Nicolae face parte din ansamblul unei curţi boiereşti construită la sfârşitul sec. XVII. Prima menţiune apare în foaia de zestre a domniţei Stanca, cel mai mare dintre copiii lui Constantin Brâncoveanu, datată 1 noiembrie 1692: în dota pe care o primeşte la căsătoria cu Radu beizadea Iliaş, ultimul muşatin, fiul lui vodă Ilieş Alexandru1, domnitorul Moldovei, este menţionată „moşia de la Clanţa i Tigenii, care se chiamă Tunarii, cu heleşteul şi casele, cu pimniţa de piatră”2. La „conacul ot Tunari”, domnitorul Constantin Brâncoveanu va poposi în 1701 şi 17073. Pentru ridicarea conacului, în afară de foaia de zestre din anul 1692, care constituie un terminus ante quem, mai poate fi luată în considerare o inscripţie târzie care menţionează că biserica a fost ridicată de „casa brâncovenească” în anul 1680. Aceasta ar putea proveni de la pisania primei biserici de curte, construită împreună cu întregul ansamblu4. După tradiţie, biserica cu hramul Sf. Nicolae, aflată spre E de conac, a fost fondată la 1702 şi tărnosită de mitropolitul Teodosie5. Actuala biserică a fost construită de un ctitor necunoscut în perioada 1753-1754, interval cronologic sugerat de două inscripţii; una a pietrarului din 1 august 1754 şi alta a zugravilor din 1756.6
Deoarece pe acest teren se presupunea că există vestigii ale unei curţi boiereşti, iniţial, au fost trasate două secţiuni în cruce (S I-S II şi S III) care să ofere informaţii despre succesiunea depunerilor arheologice de pe întregul amplasament. Pe toate aceste suprafeţe au fost descoperite numai morminte, situaţie în care s-a trecut la cercetarea sistematică a fiecărui sfert din crucea iniţială, prin trasarea a câte două secţiuni. Deoarece în capătul vestic al secţiunilor S I, S IV, S V, S VI şi S VII au apărut morminte, a fost trasată şi S XII, pentru a se stabili limita cimitirului. Din amplasarea mormintelor reiese că cimitirul se întindea, pe toate laturile, în afara proprietăţii parohiei Tunari.
Descrierea situaţiei stratigrafice este următoarea:
- stratul vegetal rămas în urma decapării mecanice, cu o grosime între 0,10 - 0,20 m, de precizat că terenul a fost nivelat anterior, în momentul construirii parapetului, terenul fiind decapat pe o adâncime de 0,80 m;
- stratul de pământ negru, afânat, nivelul arheologic de la care au fost săpate gropile mormintelor, cu o grosime de cca. 0,25 – 0,75 m, între -0,20 -0,95 m;
- stratul de pământ viu, galben-castaniu, compact, steril arheologic, controlat, pe o grosime ce variază în funcţie de adâncimea gropilor de mormânt, de la cca. 0,10-0,15 m. la -0,50 –0,60 m.
- adâncimea de săpare atinsă a fost de –0,70 -1,25 m.
Prezentarea (catalogul) principalelor descoperiri
Pe suprafaţa celor 12 secţiuni au fost surprinse şi cercetate 465 de morminte din secolele XVIII - XIX, înhumări (362) şi reînhumări (103) Dintre acestea, au fost identificaţi 55 de bărbaţi, 78 de femei, 29 de adolescenţi şi 36 de copii; 267 de morminte nu au putut fi atribuite.
Cimitirul aparţine comunităţii creştine din Tunari, toţi defuncţii sunt orientaţi V-E, cu unele deviaţii datorate anotimpului în care s-au făcut înmormântările.
Poziţia mâinilor este variată: cu mâinile împreunate pe piept, pe bazin, aşezate pe lângă corp, aduse spre omoplaţi (bogomili), pe cutia toracică sau cele două mâini erau în poziţii diferite (una adusă pe piept, cealaltă căzută pe bazin, etc.). În majoritatea cazurilor au fost surprinse urmele sicriului (lemn, cuie) şi resturi de ţesătură de la acoperământ (M 40, M 103, M 158, M 173 etc.).
Inventarul:
Monede depuse: pe cap (pe frunte, pe orbite), în mână, căzute din mâini (pe piept, pe bazin), în zona picioarelor. Au fost găsite 512 piese: 303 parale otomane, 103 monede româneşti (56 de monede de 10 bani din 1867, 38 de monede de 5 bani din 1867, 6 monede de 2 bani, 2 monede de 1 ban din anul 1867, o monedă de 50 de bani din 1873), 63 monede austriece bătute între 1812 şi 1851 (o monedă de 6 kreuzer din anul 1848, monede de un kreuzer din 1816 (57 ex.) din 1848 (2 ex) şi 1851 (1 ex.), 1 monedă de 1/2 kreuzer din 1851, 1 monedă de1/4 kreuzer din anul 1851), o monedă de 5 para din Serbia din anul 1868 şi două copeici ruseşti de argint din anul 1835 (25 copeici) şi din anul 1861 (10 copeici) Cea mai timpurie emisiune este reprezentă de piesele de 1 kreuzer din anul 1816, în timp ce ultima este reprezentată de o emisiune de 50 de bani, România, din anul 1873. O mare parte din monede, în special paralele, sunt perforate şi păstrează lipite resturi de ţesături.
Elemente de port şi podoabă, toate specifice secolului XIX: dintre acestea, cu posibile prezenţe în secolul al XVIII-lea, ne reţin atenţia brăţările confecţionate din pastă de sticlă7 (M 3, M 13, M 165, M 203, M 237, M 402, M 447, M 450)8, 6 cercei (M 175, M 311, M 341, M 444), 3 inele (M 1, M 300, M 327), 4 pandantive (M 246, M 311, M 377), 3 cruciuliţe (M 1, M 324, M 436) dintre care 2 de sidef, albastre şi una metalică 12 găici (M 7, M 156, M 192, M 195 etc.), 30 de nasturi de sidef de diverse culori (albi, albaştri), 2 bumbi de metal (M 14, M 29, M 118, M 135 etc.), aplice de metal cu urme de ţesătură (M 40, M 103 etc.), mărgele din pastă de sticlă de diferite mărimi şi culori (M 117, M 118, M 123 etc.), un briceag (M 138)
Ceramică: au fost găsite 56 de vase întregi, întregibile şi fragmentare9, majoritatea smălţuite (oale cu toartă, ulcioare, căni, căniţe, farfurii, străchini) depuse ritual în cimitir – pe sicriu, pe reînhumări, lângă mormânt, databile în secolul al XIX-lea10; unele dintre ele conţineau una sau două monede, în special parale.
În urma cercetărilor arheologice preventive desfăşurate în comuna Tunari, strada Intrarea Bisericii nr. 2, jude Ilfov, a fost descoperit cimitirul comunei Tunari, care a funcţionat în secolele XVIII-XIX. Cea mai timpurie emisiune monetară este reprezentă de piesele de 1 kreuzer din anul 1816, în timp ce ultima este reprezentată de o monedă de 50 de bani, România, din anul 1873. Nu excludem posibilitatea ca printre monedele neidentificate să fie şi emisiuni din sec. XVIII.
În cursul săpăturilor nu au fost identificate nici un fel de vestigii care să indice amplasarea, în perimetrul cercetat, a unor structuri edificate sau elemente de construcţii dislocate, atribuibile curţii boiereşti din secolul al XVIII-lea. De altfel, conacul construit în timpul lui Constantin Brâncoveanu (ante 1681) se află de partea cealaltă a Bisericii „Sf. Nicolae“, spre SE. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
1. 1. C. Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, volumul I. De la începuturile neamului la epoca fanariotă, Bucureşti, 1932, p. 424.2. Ion Dumitrescu şi Radu Creţeanu, Un conac brâncovenesc necunoscut şi o biserică inedite la jumătatea veacului al XVIII-lea la marginea Bucureştilor, RMM.MIA 44, 1975, 1, p. 54.3. Radu logofătul Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod (1688-1714), Cronicile medievale ale României, vol. VIII, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970, pp. 135, 235.4. Ion Dumitrescu şi Radu Creţeanu, op. cit., p. 55.5. V. Brătulescu, Remus Ilie, Mănăstiri şi biserici din judeţul Ilfov, Bucureşti, 1935, menţiune la indici.6. Ion Dumitrescu şi Radu Creţeanu, op. cit., p. 56.7. Brăţările vor fi analizate pentru cunoaşterea compoziţiei şi stabilirea centrelor de producţie care au funcţionat pe teritoriul Ţării Româneşti în sec. XVIII-XIX.8. Ingrid Poll, Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, Brăţări de sticlă descoperite pe raza oraşului Bucureşti, Bucureşti Materiale de istorie şi muzeografie 12, 1997, pp. 23-30.9. Doamna Georgeta Stoica de la Muzeul Satului din Bucureşti, care va întocmi catalogul descoperirilor ceramice, mi-a spus că exista şi obiceiul să se depună la morminte, numai fragmente dintr-un vas.10. Pentru descoperirile ceramice din sec. XIX, în special depozite ale unor negustori, vezi Gh. Mănucu-Adameşteanu, Elisabeta Drăgan, Ingrid Poll, Dan Căpăţănă, Depozitul unui negustor de la hanul Stavropoleos, Cercetări arheologice în Bucureşti 5, 2002, p. 95-125, cu bibliografia respectivă. Pentru descoperiri ceramice din aceeaşi perioadă, din vatra satului Pantelimon, Gh. Mănucu-Adameşteanu, Dan Căpăţănă, Vasile Boroneanţ, Nona Palincaş, Andrei Măgureanu, Săpături arheologice de salvare la Pantelimon (2004), Cercetări arheologice în Bucureşti 6, 2005, p. 83-172. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin