Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Boghian | Dumitru | Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava | |
Ignătescu | Sorin | Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava | |
Mareş | Ion | Complexul Muzeal Bucovina - Suceava | |
Niculică | Bogdan Petru | Complexul Muzeal Bucovina - Suceava |
Situl arheologic Feteşti - La Schit este amplasat pe platoul structural din nord-estul satului Feteşti, unde a funcţionat, la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi la începutul celui următor, o mică aşezare monahală1. Acesta este situat pe dreapta pârâului Grigoreşti, afluent al Siretului, pe teritoriul satului Grigoreşti, com. Siminicea (fig. 1-2). Cea mai importantă parte a sitului se află în curtea bisericii “Sf. N...icolae”, care funcţionează ca biserică a satului Feteşti, restul aşezării fiind acoperit de pădurea înconjurătoare şi de o livadă de nuci. Menţionăm, aşa cum am făcut şi în rapoartele precedente, că situl nu se mai păstrează decât într-o proporţie de 30 %, restul acestuia fiind distrus de alunecările de teren (actualmente parţial stabilizate prin plantarea unei păduri tinere de foioase), de construcţiile moderne şi contemporane şi de înmormântările, din ce în ce mai numeroase, în cadrul cimitirului aferent bisericii satului Feteşti, astfel încât, foarte curând, acesta va fi distrus în totalitate. În aceste condiţii, deşi cercetările arheologice au fost întreprinse sistematic, potrivit unei riguroase metodologii ştiinţifice, au şi un evident caracter de salvare a datelor şi materialelor provenind din toate etapele de locuire de aici. În cele şapte campanii de cercetări arheologice (2000-2006), desfăşurate până în prezent, au fost identificate mai multe niveluri de locuire (Cucuteni A3, aspectul regional Hăbăşeşti, Cucuteni B1 şi B2, Horodiştea - Erbiceni II, Latène getic timpuriu, Evul Mediu târziu, moderne şi contemporane), fapt care a contribuit la desemnarea sitului de la Feteşti-La Schit ca şantier arheologic - şcoală, pentru studenţii şi masteranzii de la Facultatea de Istorie şi Geografie a UŞtcM Suceava. În campania din anul 2006, la practica arheologică de pe şantierul de la Feteşti-La Schit a participat şi un grup de studenţi de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Naţionale “Yu. Fedkovici” din Cernăuţi (Ucraina). În campania din anul 2006 (3 iulie-4 august 2006, 21-27 septembrie 2006, 4-5, 10, 23-25 octombrie 2006, 14-15 noiembrie 2006), ne-am propus, în continuitatea cercetărilor din 2004-2005, şi în parte am reuşit, să încheiem investigarea a patru secţiuni: capătul nordic al S I (6 m2), S VI (30 m2), S VII (Cas. G4-G8, 45 m2), S VIII (12 m2), reprezentând o suprafaţă de 93 m2. Pentru o mai bună înţelegere a modului de construcţie a L 3/2003, a planimetriei acesteia şi a raporturilor cu şanţul interior de împrejmuire al aşezării, secţiunea VIII a fost prelungită cu un metru, fapt care a condus la descoperirea altor complexe interesante, despre care vom vorbi în continuare. Din cauza numărului redus de studenţi practicanţi, a condiţiilor meteo neprielnice şi a complexităţii depunerilor arheologice, la sfârşitul perioadei de practică arheologică a mai rămas de cercetat nivelul Cucuteni A3, care în aceste secţiuni se păstrează mult mai bine, decât în alte părţi ale sitului, respectiv locuinţele de suprafaţă nr. 4 şi 9, pe care intenţionăm să-l cercetăm în totalitate în campania 2007. Materialele arheologice rezultate din săpături se află depuse, împreună cu documentaţia de şantier, la Laboratorul de Arheologie al Facultăţii de Istorie şi Geografie din cadrul UŞtcM Suceava, unde se efectuează conservarea, restaurarea şi procesarea sa ştiinţifică şi didactică. Menţionăm că o parte dintre materialele arheologice cucuteniene descoperite în situl de la Feteşti-La Schit au participat, în acest an, la expoziţiile: Dyes in History and Archaeology/Coloranţi în istorie şi arheologie, Suceava, septembrie-decembrie 2006, şi CUCUTENI, un univers mereu inedit, Bacău, octombrie-decembrie 2006. Complexele Cucuteni A3 Începem prezentarea rezultatelor investigaţiilor din campania 2006 cu descrierea situaţiei nivelului Cucuteni A3, identificatdupă epuizarea complexelor Cucuteni B1 şi B2, acesta găsindu-se, acolo unde nu a fost deranjat, la -0,90 -1 m adâncime, faţă de nivelul actual de călcare. Acestuia îi aparţin complexele aferente L 4 şi L 9, în parte asemănătoare cu L (B) 7, care vor fi finalizate, aşa cum arătam, în campania 2007. L 4 a fost descoperită înSVI, carourile 2-8, şi Cas. G4-G6, carourile 7-9, axul său lung aflându-se pe direcţia NV-SE. Curăţarea la şpaclu a părţii superioare a vestigiilor acesteia, care se aflau cu 0,08-0,10 m mai jos decât resturile L 8 (Cucuteni B), a condus la descoperirea de lutuieli de perete, unele cu o grosime de până la 6-7 cm, cu amprente de nuiele robuste (diametre de 2-3 cm) şi leaţuri despicate cu icul, provenind, foarte probabil, de la o substrucţie lemnoasă, alcătuită din furci şi împletituri de nuiele, unsă cu lut, aşa cum au fost descoperite şi în cazul L 7. Lutuielile de pereţi şi plafon se află în neorânduială, unele fiind căzute orizontal, altele pe cant, peste vasele din inventarul interiorului locuinţei, care pare să se găsească mai jos, cu aprox. 0,30-0,40 m faţă de nivelul contemporan de călcare din exteriorul pereţilor. Este posibil să ne aflăm, şi în acest caz, în faţa unei locuinţe parţial adâncite, asemănătoare cu L 7. De asemenea, au putut fi stabilite, cu relativă exactitate, limitele celor două locuinţe Cucuteni A3. Marginea vestică a L 4 se găseşte pe direcţia m. 1, 45 al S VI şi m. 3 al S VII (Cas. G 4), limita sa nordică se află pe linia dintre S VI şi S VII (şirul de casete G 4-G 6), fiind deranjată, în parte, de o serie de gropi Cucuteni B (anterioare L 3 şi L 8), cum este cea cu nr. 70. Deoarece marginea sa estică, sau a altei locuinţe Cucuteni A (L 9), se găseşte în dreptul m. 10 (S VIII) şi m. 13 (S VII, cas G 8), fiind paralelă cu traseul şanţului de împrejmuire şi apărare, luăm în calcul ipoteza că ne-am putea afla fie în faţa unei singure case sau în situaţia a două construcţii alăturate, fapt care trebuie rezolvat în campania viitoare de cercetări. Spre S, locuinţa se prelungeşte sub un mormânt contemporan, al unui tânăr căzut în Revoluţia de la Bucureşti (Decembrie 1989), astfel încât această parte nu va putea fi săpată şi vom rămâne doar pe tărâmul ipotezelor de lucru. În ceea ce priveşte amenajările interioare ale L 4, s-a putut constata că, în carourile 3 şi 4 a-b ale S VI, ne aflăm în faţa unor porţiuni de perete interior, păstrat parţial, care despărţea două încăperi. În cea sudică se găsea vatra 18 (V 18), care a fost surprinsă pe o suprafaţă de o jumătate de m2, în caroul 4 b (restul se “pierde” în porţiunea nesăpată de la S de S VI, adică capătul vestic al S VIII), cu două niveluri de refacere (18 A şi 18 B), în vreme ce spre N, în caroul 3 b, se găsea cuptorul 14, realizat din lutuieli subţiri (2-3 cm), unele cu amprente de nuiele, asemănător parţial cu cuptorul nr. 9 din L 7. Toate aceste elemente de planimetrie şi construcţie ale L 4 şi L 9 vor fi elucidate prin investigaţie atentă în campania 2007. Complexele Cucuteni B Referitor la complexele Cucuteni B, în campania 2006, menţionăm că s-au terminat de investigat L 3, 5 şi 8 şi a fost identificată L 10, cu toate complexele interioare şi exterioare (vetre, cuptoare, gropile nr. 51, 54, 70-79, şanţurile de fundaţie VSV ale L 5 şi L 8 etc.). Locuinţa nr. 3 - reamintim că L 3 a fost identificată în carourile 8-15 a-b ale SVI, casetele G 6-8 (sau carourile 9 a, 10 a-b, 11-15 a-c ale S VII) şi în carourile 8-13 a-b ale S VIII, prezentându-se sub forma a două niveluri de lipituri, cu o grosime totală de 0,30 - 0,40 m (nivelul superior aparţinea tavanului şi pereţilor arşi şi prăbuşiţi, iar nivelul inferior reprezenta podeaua (platforma ?) şi instalaţiile aferente, între acestea infiltrându-se, în decursul timpului, un pământ cafeniu-negricios şi rădăcinile arborilor din zonă. A fost deranjată de o serie de gropi de pari şi menajere ale construcţiilor ulterioare din zonă (Horodiştea-Erbiceni II şi Latène). În anul 2006 am acordat o atenţie deosebită investigării modului de construire al părţii inferioare a acestei construcţii. Deşi marea majoritate a lipiturilor de perete a fost studiată în anii 2003 şi 2005, am putut, ca în cazul camerei de SSV, să ne completăm observaţiile anterioare, interesante pentru diferitele moduri şi tradiţii de construire a locuinţelor cucuteniene din faza B. După modul de dispunere al peretelui longitudinal de VNV şi a laturii de ESE a podelei (platformă ?), această locuinţă a fost cvasi-dreptunghiulară, cu dimensiunile aproximative, în suprafaţa săpată, de 5,40 m x 4,30 m, fiind paralelă cu porţiunea şanţului de apărare în apropierea căreia a fost construită. Din punct de vedere planimetric, L 3/2003 pare să fi avut două camere (una de SSV, cu cuptorul 12 şi alte instalaţii aferente şi alta de NNE, cu cuptorul 11). Astfel, o parte dintre lipiturile de perete au confirmat faptul că au fost aplicate pe o substrucţie de nuiele împletite, cu grosimi variabile, de la 1 la 3-4 cm. În acelaşi timp, au fost descoperite lutuieli masive, suprapuse pe mai multe niveluri (4-6), cu feţele relativ netede, uneori cu o grosime remarcabilă (10, 15 şi chiar 20 cm), cu pleavă şi paie în compoziţie, provenind, fără îndoială de la pereţi groşi şi tavan, cu sau fără urme de substrucţie lemnoasă (amprente de crengi groase, leaţuri şi scânduri despicate/dulapi), care, dacă nu s-ar fi mulat pe instalaţiile interioare, ar putea fi confundate, cu uşurinţă, cu cele de podea/platformă. Masivitatea acestor lipituri, ne permite emiterea a două ipoteze de lucru: fie este vorba de perele gros de ESE al L 3, mult mai robust în dreptul şanţului de apărare şi a eventualei palisade, fie ne aflăm în faţa unei locuinţe etajate (turn ?), podeaua catului superior prăbuşindu-se peste parter şi surprinzând in situ inventarul camerei de SSV. Peretele de VNV s-a păstrat discontinuu, pe o lungime de aprox. 3,80 m, capătul său sudic pierzându-se în profilul sudic al S VI. Era oarecum liniar, în dreptul V 11/2003, pentru ca, la 0,30 m S de aceasta, peretele să prezinte o curbură, cu arcul în exterior, prin care a fost deplasat cu cca. 0,30 m spre ESE, care a îngustat camera de SSV. Acesta curbură a peretelui camerei de SSV crea, împreună cu “gardina” vetrei 11 un cotlon în care se afla o râşniţă de mână (loc de măciniş ?). În ceea ce priveşte partea inferioară a peretelui de VNV, aceasta pare să fi fost realizată pe o talpă/bârnă acoperită cu lut, rezultând o plintă (lată de aprox. 0,20 m şi 0,10 m înălţime) care a fost arsă diferit (nuanţele variază de la gălbui la cărămiziu intens), în funcţie de cum s-a propagat incendiul. În profilul sudic al S VI, în dreptul cuptorului 12, se observă că acest perete s-a ruinat atât spre interior, acoperind parţial această instalaţie, cât şi spre exterior. La demontarea peretelui median, dintre camerele de NNE şi SSV, s-a observat că acesta era construit din argilă, cu multe materiale vegetale în compoziţie, aplicată, probabil, pe o substrucţie realizată din împletituri de nuiele, care nu se poate decela, din păcate, din masa lutuielilor, miezul acestora fiind brun-cenuşiu cu unele amprente negricioase, care pot proveni de la combustia materialului lemnos. Grosimea peretelui era de cca. 0,10 m, în elevaţie, în timp ce baza acestuia ajungea până la 0,20 m lăţime, încheindu-se rotunjit cu podeaua camerei de SSV. Podeaua L 3 pare să fi fost realizată direct pe solul antic de călcare, după incendierea vegetaţiei existente la întemeierea locuirii şi nivelarea terenului, fără o substrucţie lemnoasă evidentă, şi consta dintr-o lutuire cu argilă nisipoasă, aplicată într-un strat de până la 0,10 m grosime, cu o consistenţă şi arsură inegală (compactă, cărămizie la suprafaţa de călcare, şi sfărâmicioasă, brună-cenuşie şi neagră, la partea inferioară), refăcută de 2-3 ori. Podeaua camerei de NNE era mai sus cu aprox. 0,15-0,20 m decât cea a încăperii de SSV, nefiind exclusă amenajarea locuinţelor şi a interioarelor acestora în “trepte”, în funcţie de înclinarea terenului de construcţie. Dintre instalaţiile gospodăreşti casnice aflate la interiorul L 3, arătăm că au fost cercetate în întregime: cuptorul nr. 5/2003 (carourile 10-11 a-b, S VI), vatra cu gardină nr. 11 (caroul 10 a, S VI), vatra din camera de NNE (nr. 16/2005), peste care s-a realizat cuptorul nr. 11, cuptorul nr. 12/2006, din camera de SSV şi locul de măciniş, cu râşniţe şi frecătoare, aflat la S de vatra nr. 11. În prezentul raport vom discuta doar modalităţile de construcţie ale cuptoarelor 11 şi 12, deoarece prezintă numeroase similitudini. Cuptorul nr. 11 a fost construit utilizându-se vatra evoluată nr. 16/2005. Astfel, această vatră era amplasată aprox. în centrul camerei, avea o formă rectangulară, cu colţurile rotunjite (1,80 x 1,40 m), şi o grosime de cca. 10 cm, formând un mic podium faţă de podeaua încăperii. La partea superioară, într-o argilă bine epurată, cu nisip în compoziţie, vatra avea încastrate fragmente ceramice decorate în grupa stilistică e, care formau un “pat” orizontal, peste care s-a aplicat o “scliviseală” care netezea şi orizontaliza suprafaţa instalaţiei. La un moment dat, peste vatră s-au construit pereţii cuptorului nr. 11, cu o grosime de cca. 20 cm la bază, 10 cm în elevaţie şi 5 cm la boltă. S-a păstrat foarte bine baza peretelui de SSE. Se pare că pereţii cuptorului formau o construcţie rectangulară cu latura de cca. 1,40 m. Gura cuptorului se afla spre NNE, unde podiumul vetrei excede suprafaţa descrisă de pereţi pe o lăţime de cca. 0,40 m. Acest cuptor a fost puternic afectat de locuirile Horodiştea-Erbiceni II şi Latène din această zonă. Cuptorul nr. 12 se afla în colţul (?) de SV al camerei de SSV al L 3, fiind surprins în carourile 7-8 a-b ale S VIII, pe o lungime de 0,80 m şi o lăţime de 1,30 - 1,40 m. Cuptorul a fost afectat de o serie de gropi Horodiştea-Erbiceni II şi Latène precum şi de mormântul contemporan, menţionat mai sus. Referitor la sistemul de construcţie al acestuia, arătăm că iniţial a fost construit un cuptor mai mic, desemnat drept 12 A, care, ulterior, a fost mărit căpătând forma şi înfăţişarea de la sfârşitul locuirii (12 B). În faza finală de evoluţie, cuptorul nr. 12 avea un podium rectangular, cu colţurile rotunjite, de cca. 20-25 cm înălţime, alcătuit din argilă cu nisip în compoziţie. Acest podium se încheia la bază oarecum rotunjit cu podeaua camerei. La partea superioară a acestui podium, a fost realizată vatra cuptorului, mai mică pentru prima fază şi extinsă în cea de-a doua fază, alcătuiră din fragmente ceramice Cucuteni A3 (descoperite în sit şi reîntrebuinţate) şi Cucuteni B, grupa stilistică e, aranjate într-un strat de argilă amestecată cu cenuşă, care avea o duritate deosebită, în urma funcţionării căpătând o culoare gălbuie-cărămizie. În faţa cuptorului, în partea de NNE, acolo unde se afla şi gura acestuia, la 0,20 m de margine, au fost realizaţi pereţii instalaţiei, care aveau grosimi variabile: cca. 20 cm la bază, 10 cm în elevaţie şi 5 cm la boltă. De altfel, de pe vatră a fost recuperată o bucată mare de lipitură, provenind de la arcada gurii cuptorului. Peretele de SSE al cuptorului nr. 12 s-a păstrat pe o înălţime de 30-40 cm, ceilalţi fiind distruşi. Alinierea cuptoarelor nr. 11 şi 12 şi modul asemănător de construcţie ne determină să considerăm, cu titlu de ipoteză de lucru, că au avut o funcţionalitate similară, servind, probabil, pentru încălzirea caselor şi prepararea hranei, nefiind excluse şi alte destinaţii. Locuinţa nr. 5 - a început să fie cercetată în anul 2004, investigarea ei fiind legată de abordarea celorlalte complexe arheologice, contemporane sau nu. Astfel, sub nivelul de lutuieli de podea (platformă ?), considerate a aparţine unei etape de construcţie, pe care am desemnat-o ca L 5 B, a fost descoperit alt orizont de lipituri (alcătuit din trei straturi suprapuse) împreună cu alte materiale arheologice, în special ceramică, cu o grosime de aprox. 25 cm (- 0, 55 - 0, 80 m), care considerăm că aparţin unei alte faze de evoluţie a construcţiei, desemnată drept L 5 A. Acest nivel suprapune nemijlocit complexul gropilor 51 şi 54 (Cucuteni B). Trebuie arătat că această locuinţă a fost foarte deranjată atât de construcţiile Horodiştea-Erbiceni II şi Latène, cât şi de cele legate de edificarea bisericii moderne. De aceea, nu trebuie exclusă nici ipoteza potrivit căreia această locuinţă ar putut fi etajată, mai ales dacă luăm în calcul şanţurile de fundaţie şi gropile de stâlpi, care au putut contribui la realizarea unei structuri de rezistenţă capabilă să susţină o asemenea construcţie. Din cauza deranjamentelor ulterioare locuirii Cucuteni B, nu a putut fi identificat, în suprafaţă plană, şanţul de fundaţie nr. 4, aflat la baza peretelui de V al L 5. Sub nivelul podelei L 5 A, deasupra gropilor 51 şi 54, se găsea un strat subţire de arsură, de cca. 5-6 cm, asemănător cu cel de sub L 1, L 3 şi L 8. Locuinţa nr. 8 - a început să fie cercetată în anul 2005, când au fost definite forma (rectangulară, axul lung pe direcţia NNE-SSV) şi dimensiunile în suprafaţa cercetată (5 m lungime şi 2,80 m lăţime), compartimentările acesteia (cele două camere, de SSV şi NNE, despărţite de o tindă) şi instalaţiile interioare, respectiv cuptoarele nr. 7 şi 8, potrivit camerelor menţionate. În anul 2006, au fost demontate cele două instalaţii interioare (cuptoarele nr. 7 şi 8), observându-se că vetrele acestora au fost construite cu fragmente ceramice în compoziţie. Astfel, vatra cuptorului nr. 7 se găsea pe un mic soclu, rectangular, păstrat parţial (1, 10 x 1 m) cu înălţime de 5-6 cm, şi consta dintr-o lipitură cu o grosime de cca. 5-6 cm, din argilă nisipoasă şi cenuşă, în care se aflau aplicate fragmente ceramice decorate în grupa stilistică e. În întregimea ei, instalaţia era mai înaltă cu cca. 12 cm faţă de podeaua camerei de SSV. Cuptorul nr. 8 era circular, cu dimensiunile de 1,40 m, pe direcţia SSV-NNE, şi 1,10 m, pe linia VNV-ESE. Şi vatra sa avea fragmente ceramice în compoziţie, dar nu aşa de multe ca în cazul celorlalte cuptoare. În ceea ce priveşte pereţii exteriori, mai ales cel de ESE, a fost realizat pe un schelet de leaţuri şi împletituri de nuiele, prinse pe furci, “miezul” lipiturilor păstrate în elevaţie fiind de culoare negricioasă şi conserva amprente rotunde cu diametre diferite sau negativele lemnelor despicate cu icul. Acelaşi lucru se poate arăta şi pentru pereţii interiori, dintre cele două camere şi tindă. În zona cuptorului nr. 8, la SE de acesta, se găseau câteva lipituri de perete vitrifiate, unele cu amprente de nuiele, o dovadă că în acest loc incendiul a fost foarte puternic, degajând temperaturi de peste 1200° C. Podeaua L 8 pare să fi fost realizată direct pe solul antic de călcare şi consta dintr-o lutuială cu argilă nisipoasă, netezită, care prezenta porţiuni arse la brun-cărămiziu datorită incendiului care a distrus locuinţa. Nu este exclus ca, în camera de NNE, unele porţiuni de podea să fi fost realizare pe plase de nuiele şi alte materiale lemnoase, care alcătuiau o substrucţie uşoară. De asemenea, ca şi în cazul podelei L 3, consistenţa acesteia era diferită, mai compactă, brun-cărămizie la suprafaţă, şi sfărâmicioasă, neagră-cenuşie, la partea inferioară. De altfel, ca şi în cazul L 1, L 3 şi L 5, sub podeaua L 8 se găsea un strat cvasiuniform de lut cu multă cenuşă în compoziţie, amestecat cu fragmente osteologice mărunţite, piese litice, materiale ceramice. Locuinţa nr. 10 - a fost identificată sub forma unei porţiuni de perete şi a câtorva lipituri de perete şi podea, descoperire în carourile 1-2 ale casetei G 8, aflate la nivelul L 3, care se continuă în porţiunea nesăpată dinspre N. În campania 2006, au fost cercetate mai multe gropi Cucuteni B: nr. 51, 54, 70-79, demne de a fi discutate mai pe larg fiind cele cu nr. 51, 54 şi 70. Astfel, gropile nr. 51 şi 54 formează un complex interesant, intersectându-se şi găsindu-se imediat sub L 5 A. La început, a fost săpată groapa nr. 51, care avea o formă circulară, un diametru fiind de 2 m, şi se adâncea până la -1, 60 m de la suprafaţa actuală de călcare. După ce a fost umplută cu straturi succesive de pământ brun, purtat şi cenuşă, amestecate cu diferite materiale arheologice, în partea sa estică a fost afectată de groapa nr. 54. Şi aceasta avea o formă circulară la partea superioară, dar era mult mai mare (un diametru era de 2,55 m). Partea inferioară a acesteia prezenta cel puţin doi lobi, o dovadă a faptului că exploatarea argilei nu s-a făcut după o formă preconcepută, aceştia adâncindu-se până la -2,20 m, de la suprafaţa actuală de călcare (lobul sudic), şi -2,45 m (lobul estic). Dacă săparea sa s-a făcut pentru împrumut de argilă, ulterior a servit ca groapă menajeră, depunerile reflectând diferite activităţi gospodăreşti din spaţiul vecin. Groapa nr. 70 se găsea la SE de L 8, săparea afectând peretele de NNE al L 4 (Cucuteni A). Aceasta a avut o formă circulară (diametrele 1, 35 x 1, 40 m), ad. sa fiind de -1,15 m de la nivelul actual de călcare. Umplutura sa cuprinde materiale specifice unei gropi menajere (fragmente ceramice, piese litice, materiale osteologice etc.). Şantul de fundaţie nr. 5 - după îndepărtarea vestigiilor locuirii Cucuteni B, în casetele G 4-G 5 şi în carourile 4-5 a-b ale SVI, a fost identificat un nou şanţ de fundaţie, desemnat cu nr. 5, paralel cu şanţul nr. 1 (al L1), care a aparţinut fie L 5, fie L 8, şi penetra complexul gropilor 51 şi 54 şi vestigiile L 4. Datorită faptului că zona a fost deranjată de B 5 (Latène), în stadiul actual al cercetărilor, nu se pot face alte precizări, campania din anul 2007 având darul să aducă doritele clarificări. Complexele Horodiştea-Erbiceni II În SVIII, carourile 7-9, au fost descoperite elementele locuinţei-colibă nr. 11 (Horodiştea-Erbiceni) cercetate anterior şi în S. VI şi cas. G 6/7-8, cu podea din pământ şi lespezi de gresie nisipoasă, sarmaţiană (aflate la ad. de 0, 65-0, 75 m de la nivelul actual de călcare), “aranjate” printre şi peste vestigiile locuinţei cucuteniene nr. 3. De asemenea, în zonă s-au observat foarte bine şi alinierea unor gropi de pari, care arată că aceasta avea o formă rectangulară (gr. nr. 57-59, 62-66). De asemenea, dintre complexele de tip Horodiştea-Erbiceni II, trebuie menţionat cuptorul nr. 13, descoperit în carourile 5-6 şi 8 ale casetei G 8. Vatra acestuia era alcătuită din lipituri simple, cu aspect mozaicat, aplicate pe solul antic de călcare. Din partea superioară nu se mai păstra decât o porţiune circulată a pereţilor, spre V, cu grosimea de 8-10 cm, restul fiind distrus de locuirile ulterioare. Cuptorul pare să fi avut o formă circulară, cu diametrele de 1,20 m (E-V) x 1,05 m (N-S). Latène getic timpuriu (sec. V-III a.Chr.) La săparea şanţului de control pe lângă profilul nordic al şirului de casete G 4 - G 8, în caroul 3 al casetei G 8, în umplutura şanţului de apărare, începând cu - 0,95 m, a fost identificat colţul de SV al bordeiului Latène nr. 8 (B 8), care se adâncea până la - 1, 80 m de la suprafaţa actuală de călcare. Umplutura bordeiului era alcătuită dintr-un sol brun cu multă cenuşă la fundul construcţiei. Un nivel de refacere se găseşte între -1,26 şi -1,34 m, constând dintr-un strat brun-gălbui cu multă cenuşă şi fragmente ceramice.
During the excavations of 2006 the team investigated the sites H 4 et H 9 (Cucuteni A3), these resemble H 7, and will be completed in the 2007 campaigns. At the same time the excavation of H 3, H 5 A et B, H 8 (Cucuteni B1-2) was completed, with some elements of their construction preserved, in particular walls, floors, and some foundations in no. 4 et 5, interior fetures (ovens no. 7 et 8, 11-12, the latter evolved, with a podia and places for milling, and exterior features such as threshing floors and ditches, the most important being nos 51 and 54. From the Horodiştea-Erbiceni II level, we should mention the final excavation of the hut H11 and the tower no. 13, with a specific architecture: floor in sarmatien sandstone and postholes that held the wooden superstructure. For the early (getic ) La Tène we note the final study of hut n. 6 and the identification of another hut, number 8 14-15 m., sondage G8.