Forum Novum Curtea Forului Nou În vederea cercetării structurilor de lemn anterioare macellum-ului, au fost deschise pentru început două suprafeţe, S 7 si S 8 la N de suprafeţele S 1-S 4 din anul 2005. S 7 are dimensiunile de 5 x 5 m şi se află la N de S 3, cu un martor de 1 m între ele. S 8 are dimensiunile de 5 m (N-S) x 7 m (E-V) şi se află la N de S 2 cu un martor de 1 m între ele. Între S 7 si S 8 s-a pă...strat un martor de 1 m. Pentru lămurirea unor elemente acest martor a fost ulterior secţionat în partea de N pe o L de 1,90 m, iar suprafaţa S 7 a fost extinsă spre S cu 0,50 m. De asemenea, S 8 a fost prelungită spre N printr-o secţiune S 8’, de 4,80 m (N-S) x 2 m (E-V), de-a lungul peretelui P 29, iar spre V printr-o secţiune S 8’’, de 3 m (E-V) x 1,50 m (N-S). Profilul de N al lui S 8’’ se află în prelungirea profilului de N al lui S 8. Faza premergătoare fazei I de lemn În S 7 a fost surprinsă incomplet o groapă (124) cu margini neregulate, adâncă de 0,45 m (vezi planul). Ea fusese surprinsă în 2005 şi în partea de N a suprafeţei S 3, unde am văzut, foarte neclar, pereţii P 20, P 27 şi P 28. Groapa este tăiată de pereţii P 22 şi de P 31 ai fazei I de lemn. Este parţial acoperită de podeaua 99 a fazei I de lemn şi de stratul de nivelare 133. Din toate acestea deducem că nu poate fi decât anterioară fazei I de lemn. S-ar putea să fi fost făcută pentru exploatarea de lut pentru alte clădiri de lemn (vezi rapoartele din anii 1995 si 1996). În S 8 au fost surprinse două cuptoare, 140 şi 142. Primul (140) va fi tăiat de pereţii P 22 şi P 29, iar al doilea va fi tăiat de peretele P 29. Dacă pentru cuptorul 140 mai poate fi reconstituită măcar forma (vezi descrierea), din cuptorul 142 nu a mai rămas decât o mică porţiune din fundul său (lut înroşit). Din zona acestor cuptoare nu a fost extras nici un material arheologic. Erau probabil cuptoare de pâine (vezi şi cuptorul 81 din S 3/2005). Gropile 132 din S 7 şi 135 din S 8 au fost găsite sub podeaua 95. Au forma relativ circulară şi o adâncime de 0,20-0,25 m. Nu am reuşit să identificăm vreo urmă de par în 132, ci doar pietre. În 135 am constatat o groapă ovală de implantare a stâlpului. Este clar că înaintea construirii în acest loc a locuinţelor, existau nişte instalaţii premergătoare, al căror scop nu-l înţelegem foarte bine. Faza I de lemn A fost cercetată o clădire de lemn, care o continuă pe cea din S 6/2005. Ea este mărginită la S de peretele P 22, dublat de un portic. Doi stâlpi din acesta (96 si 98) au fost găsiţi în 2005. Către sfârşitul campaniei din 2006 suprafaţa S 7 a fost extinsă spre S cu 0,50 m, ajungându-se astfel pe linia de S a suprafeţei S 6/2005. Aşa cum ne-am aşteptat, am găsit continuarea porticului, şi anume, în profil, gropile de stâlpi 145, 144 si 143. Distanţa dintre ei este de cca. 2 m. De la E la V stâlpii porticului sunt prin urmare: 96, 98, 145, 144 şi 143. Este oricum evident că înspre S se deschide o curte. Pentru acest portic avem substrucţia de podea 99, făcută dintr-un strat subţire de lut galben. Pe câte o porţiune din profilul de S şi de V al suprafeţei S 7 distingem dedesubt un strat subţire de lut (99’), ceea ce ar confirma într-o oarecare măsură observaţiile din 2005, potrivit cărora faza I ar fi avut în această zonă două subfaze. Acest strat 99 este despărţit de stratul 99 de stratul de amenajare 138. O amprentă slabă de bârnă sau de scândură a putut fi observată în acest portic în S 7. Cu peretele P 22 fac “T” pereţii N-S pe care îi enumerăm de la E spre V: P 31, P 32, P 35, P 29, P 33 şi P 39. Un prin şir de camere este închis spre N, dar nu ştim dacă pe toată lungimea, de peretele P 38, surprins doar în îngusta secţiune S 8’. Un al doilea şir de camere se întinde spre N între P 38 şi o limita pe care nu o cunoaştem, care ar putea fi un perete anterior lui P 37 (care a fost construit în faza II). În încăperi găsim substrucţia de podea 95, asemănătoare cu 99. În mai multe porţiuni s-au păstrat şipcile şi scândurile duşumelei, carbonizate. În S 8’ se distinge o refacere a podelei 95, între cele două straturi aflându-se cel mult 1 cm de pământ negru umblat. La E de P 31 se întinde, peste suprafaţa S 6/2005, o cameră neobişnuit de mare, de cel puţin 6,15 m. Limita ei de E trebuie să se afle undeva la E de suprafaţa S 6/2005. Între P 31 (E), P 32 (V) si P 22 (S) avem un coridor N-S, l de cca. 1,80 m (E-V). Dimensiunile sunt date între marginile şanţurilor de implantare. Cum acestea sunt late de cca. 0,40 m, iar pereţii propriu-zişi nu depăşesc 0,20 m, camerele sunt evident mai mari. Între P 32 (E), P 35 (V), P 22(S) şi, poate, P 38 (N), avem o cameră cu dimensiunile: cca. 2,80 m (E-V) x cca. 4,25 m (N-S). Urmează camera dintre P 35 (E), P 29 (V), P 29 (S) şi, poate, P 38 (N), cu dimensiunile: cca. 2,30 m (E-V) x cca. 4,25 m (N-S). Între P 29 (E), P 33 (V), P 22 (S) si P 38 (N) camera sau coridorul are dimensiunile: cca. 2 m (E-V) x cca. 4,25 m (N-S). Între P 33 (E), P 39 (V), P 22 (S) şi, poate, P 38 (N), camera are dimensiunile: cca. 2,50 m (E-V) x 4,25 m (N-S). O altă încăpere se întinde şi la V de P 39, dar nu-i cunoaştem limita de E. Faza I de lemn a sfârşit printr-un incendiu controlat. Practic în stratul de demolare 7 nu am găsit alte materiale decât cuie - nici măcar ţigle. Faza II de lemn În vederea fazei II de lemn a fost amenajat stratul 7 de demolare a fazei I şi a fost adus un strat de amenajare şi de egalizare (133) de 0,10-0,15 m cuprinzând pământ brun şi lut. În colţul de S-E al suprafeţei S 8 partea superioară a suprafeţei 133 constă dintr-un strat de bucăţele şi mortar 133’. Ca şi în anul 2005, structurile fazei II sunt prezente cu lacune. În S 8 P 29’ (care îl suprapune pe P 29) şi P 30 sunt construiţi pe direcţia N-S şi taie spaţiul porticului din faza I. În S 8’’, P 40 (N-S) face un “L” sau mai degrabă un “T” cu P 41 (E-V). În S 8’, P 36, probabil şi P 37, orientaţi E-V, fac un “L” cu P 29’. În S 8, P 22’ (E-V) face cruce cu P 30 (N-S) şi un “L” cu P 34 (N-S). Acesta este şi singurul perete din faza II care a dublat un perete din faza I (P 29). Am putea presupune că limita estică a clădirii se află acum pe linia peretelui P 29’. Totuşi, pe o mare suprafaţă din S 7 a putut fi surprinsă substrucţia podelei fazei II (71 şi 136). În S 7, lutul 71 acoperă atât stratul 7, cât şi stratul 133. Nu se confirmă observaţiile din 2005, potrivit cărora gropile mari de pari şi construcţiile de tip şopron ar fi legate de faza II de lemn. Avem de-a face cu construcţii asemănătoare celor din faza I, cu pereţi asemănători, dar cu mai multă piatră în şanţurile de implantare, o singură dată pe acelaşi traseu, dar cu un plan diferit. Am surprins următoarele încăperi: O prima cameră între P 36 (N) - P 29’ (E) - P 30 (V), incompletă în partea de S prin colţul făcut de P 22’ şi P 34; dimensiuni: 4,35 (N-S) x 4,25 (E-V). Următoarea cameră se află la N de prima - între P 37 (N) - P 36 (S) - P 29’ (E) şi probabil P 30 (V); dimensiuni: 3,70 (N-S) x 3,15 (E-V). În partea de S mai există o încăpere sau coridor între P 22’ (N) - P 34 (E) şi P 30 (V), lat de 1,20 m, iar dintr-o alta a rămas colţul dintre P 22’ (N) şi P 30 (E). În partea de V avem o cameră sau coridor între P 30 (E) - P 22’ (S) si P 40, lată de 1,70 m, şi colţul unei camere între P 40 şi P 41, cu cuptorul 146. Faza II nu a sfârşit, ca faza I, printr-un incendiu. Ea a fost demolată, iar printre resturile acestei demolări găsim tencuiala 141, surprinsă fie peste 136, fie amestecată cu următorul strat de amenajare (61 = 134). Faza intermediară Îi aparţin în primul rând gropile 115 şi 118, surprinse parţial în profilul de V al suprafeţei S 7, ca şi rigola 120, la E de ele şi practic în faţa lor. Gropile 115 şi 118 au fost făcute pentru pari puternici şi sunt umplute cu material din stratul de amenajare 61, amestecat cu tencuială din faza II de lemn (141). Parii din 115 şi 118 ar putea aparţine extremităţii de E a unui şopron, în faţa căruia se afla rigola 120. Problema este că în suprafaţa S 8 nu mai întâlnim asemenea gropi. Să fi fost construcţia atât de mare încât a depăşit marginea de V a lui S 8? Contemporane par a fi groapa 94 (S 6/2005) şi gropile de stâlpi St 1 - St 2 (S 4/2005), St 3 - St 4 (S 3/2005). Contemporan sau ulterior acestor structuri este stratul de amenajare şi egalizare 61. Pe el au fost puse gresiile 91, care se mai văd în profilurile din colţul de N-E al suprafeţei S 7 (pentru aceste gresii - vezi raportul pe anul 2005 - şi săpăturile acestui an din suprafaţa P - c. 37). Acum ne aflăm în plină construcţie a forului vechi, iar ca dovadă avem stratul gros de mortar (113) aflat chiar pe gresii în colţul de N-E al suprafeţei S 7. Faptul că subfazele s-au succedat cu repeziciune este indicat de prezenţa peste umplutura rigolei 120 a unor bucăţi din gresia 91. Faza macellum-ului În ultima instanţă peste straturile 61, 92, 91 şi 113 au fost aşternute pe alocuri bucăţele de calcar provenite din prelucrarea calcarului pentru forul vechi (c. 14). Peste toate acestea au fost puse plăcile de gresie ale pieţii macellum-ului. Ne-am fi aşteptat ca scurgerea din bazinul macellum-ului (vezi raportul pe 2005) să se fi aflat la N de acesta, ţinând cont de panta naturală. Această ipoteză este acum exclusă, fiindcă nu am găsit nici o urmă de aşa ceva în suprafeţele S 7 şi S 8. Va trebui, prin urmare, să reconsiderăm funcţionalitatea şanţului 18 din S 1/2005, orientat E-V. Constataserăm atunci că a fost făcut în legătura cu macellum-ul, dar nu-i dăduserăm nici o explicaţie. Intervenţii moderne Cea mai spectaculoasă este groapa 125 din S 8. Nu excludem ca ea să fi fost o secţiune arheologică din anul 1979. În umplutura a fost descoperit un sac de nailon de sare iodată. În rest, podeaua fazei II de lemn şi amenajările ulterioare au fost puternic deranjate fie de săpăturile mai vechi, fie de căutătorii de marmură. Criptoporticul nordic (basilica forensis) Suprafaţa P este ultima porţiune a criptoporticului rămasă încă necercetată, şi anume în extremitatea de V a acestuia. Suprafaţa P are dimensiunile: 12,5 m (N-S) 7 m (E-V) pe latura de S şi 5,8 m E-V pe latura de N. Forma a fost dată dificultăţile create în anii trecuţi de gropile moderne şi de un nuc. Fazele de lemn Clădirea de lemn este mărginită spre S de peretele P 13. La S avem un spaţiu deschis, cu un strat de amenajare 82. Nu am constatat, că în anul 2002, urma vreunui portic spre acest spaţiu deschis. Paralel cu P 13, deci tot orientat E-V, este peretele P 3, spre N, dublat probabil tot spre N de un alt perete paralel, P 1. Aceloraşi faze sau poate numai fazei I îi aparţine peretele P 32 (N-S). P 32 delimitează două încăperi: una spre E, între P 32, P 17/2004, P 13 şi P 3, şi o cameră spre V, între P 32, un perete necunoscut de V, P 13 şi P 3. Dimensiunea camerei de E este de 4,70 m (N-S) x xxx. Dimensiunile sunt luate de la marginea şanţurilor de implantare şi nu de la pereţii propriu-zişi. Camera de V are de asemenea 4,70 m (N-S) şi o lungime E-V necunoscută. Între P 3 şi P 1(?) avem de-a face cu un coridor. Substrucţia podelei fazei I este lutul 86. În cadrul acestei faze a funcţionat cuptorul 79. Aceleiaşi faze sau demolării ei şi aparţine stratul 87, fie de amenajare, fie de demolare. La sfârşitul fazei I nu par a fi fost demolaţi pereţi, fiindcă în c. 87 nu găsim tencuiala din aceştia sau poate ca pereţii nu au avut tencuială. Rezerva pleacă de la faptul ca, după toate aparenţele, peretele P 32 a dispărut la sfârşitul acestei faze. La sfârşitul fazei I a fost făcuta groapa 84, care cuprinde şi bucăţi din cuptorul 79. În vederea fazei II a fost pusa substrucţia de podea 76. Acum funcţionează şi cuptorul 78. Faza II se încheie cu demolarea masivă a pereţilor. În anii anterior s-a constatat că peretele P 13 încetează să mai funcţioneze. Cu siguranţă putem afirma acelaşi lucru despre P 32 şi cu mare probabilitate despre P 3. Un element al fazei III, cunoscut din anii anteriori, este întâlnit numai pe profilul de E al caroului. El consta din stratul de amenajare 74, a cărui parte superioară este acoperită de un strat subţire şi continuu de tencuială albă provenind de la pereţi ai acestei faze. Nu excludem însă că în restul suprafeţei să nu fi putut distinge elementele acestei faze în partea superioara a stratului 75 (de demolare a fazei II). Faza intermediară Această fază cuprinde instalaţii servind foarte probabil construcţiei forului vechi. Peste stratul de demolare a pereţilor (c. 74 şi 75) a fost aşternut un strat de amenajare (38). A fost identificat un singur cuptor (c. 73). În vederea construirii cuptorului 73 au fost aduse calupuri de lut galben. Dimensiunile cuptorului: 0,40 x 0,48 m. Gura se află în partea de S. Cuptorul este fără nici o îndoială contemporan cu stratul 38. El a fost distrus de o groapă modernă. La cca. 2 m de cuptor există un puternic strat de cărbune. După demolarea cuptorului a fost pus un strat discontinuu de gresie galbenă (vezi S 7, S 8 şi rapoartele din anii trecuţi). Stratul de gresie (c. 37) a fost pus şi peste stratul 38. Constatăm deci în cadrul fazei intermediare două subfaze. Faza I de piatră (contemporană macellum-ului) Pe toata suprafaţa c. M, N si P (vezi şi rapoartele din anii trecuţi) a fost aşternut un material de construcţie, pe care îl întâlnim în mod obişnuit în substrucţia de drumuri. În anii anteriori l-am numit 36, deosebind în cadrul său trei substraturi. Acum le-am dat numere diferite: stratul inferior, cuprinzând pietriş şi nisip albicios, de 0,10-0,15 m, a rămas 36, stratul următor, de 0,10-0,15, cuprinzând pietriş şi pământ brun, a devenit 34, iar stratul următor, de 0,10-0,15 m, este practic identic cu 36. Ele putea fi aduse la anumite intervale de timp unul de celelalte sau concomitent din locuri diferite, dar servind aceluiaşi scop. În general un asemenea material se foloseşte ca substrucţie de drumuri. Pe de altă parte, nu vedem nici un indiciu pentru o podea. Putem deci presupune că avem de-a face cu un spaţiu deschis. Este greu să fim foarte siguri de funcţionalitatea lui, din moment ce a reieşit că Z 5 a fost construit odată cu criptoporticul. Profilul N-S din suprafaţa P nu ne lămureşte dacă stratul 36+34 este sau nu tăiat de fundaţia zidului Z 5. Este plauzibilă ideea unui decumanus, care se întâlnea la mică distanţă cu un cardo. Este totuşi ciudat că de la acest drum nu s-a păstrat nici măcar o lespede. Rămâne să reluăm discuţia atunci când vom trece la S de Z5 şi la N de Z 1. Forum novum - faza I Au fost construite zidurile Z 1, Z 6 si Z 5, ale căror fundaţii se ţes. În acelaşi timp a fost construit templul spre N, dimpreună cu treptele de marmură şi cu bazele B 1 şi B 2. Pereţii au fost placaţi cu plăci de marmură, organizate în panouri separate de caneluri. Placajul pereţilor pornea de la dublul soclu descris mai sus. Acest soclu este pus pe crepida zidurilor egalizată cu fragmente de ţiglă şi lut. Soclul trece şi în spatele substrucţiei B 2, nemaivăzându-se, lucru de înţeles dacă ne gândim că placajul de marmură se înalţă şi în spatele statuii. În anii trecuţi am interpretat greşit acest detaliu, considerând că baza a fost adăugată în faza II. Substrucţia este cea care dovedeşte că bazele B 1 şi B 2 au fost construite concomitent cu treptele. În spatele treptelor zidul Z 1 nu prezintă stratul obişnuit de opus signinum. Prin urmare, templul a fost construit dimpreună cu treptele chiar de la început. Deoarece canalul în Z 6 a fost construit odată cu zidul, fântâna (platforma B) a fost şi ea construită de la început. Sursa de apă a fost mutată de la platforma A, contemporană tabernelor, la platforma B. Substrucţia podelei 32 constă dintr-un strat de opus signinum pus pe un strat de ţiglă sfărâmată. Ne putem întreba în ce constă pavajul. El putea consta din parchet, dar nu am găsit nicăieri urme de arsură. Cantitatea imensă de plăci de marmură de grosimi diferite ne fac să ne gândim mai degrabă la un pavaj de marmură, ceea ce pare firesc într-un loc atât de fastuos şi de frecventat. Pavajul poate fi pus în legătură cu blocurile paralelipipedice de-a lungul crepidelor. El se află la partea superioară a acestora. Numai astfel putea fi acoperită în faza I lespedea de marmură a substrucţiei B 2. Podeaua ajungea până aproape de partea superioară a primei trepte din templu. În întregul criptoportic nu s-a găsit în plan nici o urmă de pavaj din cauza săpăturilor prea adânci ale lui C. Daicoviciu şi a altor intervenţii moderne. Forum novum - faza II Suntem obligaţi să punem modificările din această zonă în legătură cu cele din întregul criptoportic. Momentul este în jurul anului 180 p.Chr, când una dintre intrările dinspre forum vetus a fost închisă, a fost amenajată aedes Augustalium şi au fost modificate treptele către camera T. Cu aceeaşi ocazia a fost amenajată noua substrucţie de podea 31. Cel mai bine au putut fi surprinse ambele substrucţii (32 si 31) în anii trecuţi pe zidul Z 5, constatându-se între ele o diferenţă de nivel de 0,10-0,15 m. Stratul de amenajare între ele nu l-am putut surprinde în plan cu toată certitudinea. Din jocul adâncimilor rezultă că substrucţia 31 nu putea decât să acopere porţiunea profilată a soclului, ajungând cu siguranţă la marginea de sus a primei trepte din templu. Măcar parţial a fost schimbat şi placajul în marmură, folosindu-se al doilea strat de opus signinum de culoare mai deschisă (vezi descrierea zidului Z 1). La prima vedere, alte modificări nu s-au produs în această zonă. Intervenţii moderne Pe planul său din 1938 C. Daicoviciu schiţează zidul Z 6. Au existat însă intervenţii mai timpurii şi în adâncime, în timpul cărora au fost extrase mari cantităţi de marmură. Astfel a dispărut elevaţia fântânii publice (platforma B), placajul interior, o parte din treptele templului şi substrucţia altarului din faţa acestuia (vezi raportul din 2002). Pe atunci însă zidurile se aflau parţial în picioare. În colţurile de N-V şi de S-E am găsit dărâmătură romană neatinsă, căzută în gropile moderne. Decumanus maximus În anii 1991 şi 1992 au fost dezvelite în faţa lui forum vetus o bună parte din decumanus maximus, din cardo maximus şi din încrucişarea lor. S-a stabilit atunci că decumanus maximus era mărginit pe latura de N de un portic, iar cardo maximus era şi el mărginit pe ambele laturi de un portic. Lăţimea lui decumanus maximus este de cca. 11,60 m, măsurat între portice. Cardo maximus este lat de 11,40 m, de asemenea între portice. Probabil însă că aveau aceeaşi l. În anul 2006 a fost făcut un mare efort pentru îndepărtarea munţilor de pământ de aruncătură din zona. Au fost descoperite elemente importante din porticele care mărgineau cardo maximus şi decumanus maximus, ca şi din clădirile din spatele lor. Cercetările sunt departe de a fi încheiate. O prima constatare este că avem de-a face cu structuri de la începuturile oraşului, constând din blocurile de gresie verde şi de calcar numulitic, urmate de refaceri mari din piatră de râu, utilizată în locul celei de carieră după domnia lui Traian. Insula Programul guvernamental de cumpărare a unor terenuri în zona Coloniei Dacica Sarmizegetusa, desfăşurat cu câţiva ani în urmă, a dus la achiziţionarea unor proprietăţi aflate între zidurile de incintă ale oraşului roman. Terenul ales de noi este mărginit în partea de E de forul oraşului, spre V de una dintre uliţele satului, spre N de proprietatea Delinesc, iar spre S de proprietatea Farcaş. Probabil ne aflăm într-o insula, notată de noi drept “insula 3”, a cărei parte de E se alinia la un kardo ce mărginea partea de V a forului. În această zonă C. Daicoviciu a întreprins săpături arheologice, din păcate nepublicate. Secţiunile noastre se află imediat la V de acestea, iar în viitor se impune ca o necesitate legarea lor, pentru a putea avea o imagine de ansamblu. Am trasat două secţiuni, S1= 15 x 2 m, orientată E-V şi în continuarea acesteia, cu un martor de 1 m, S2= 30 x 2 m, cu aceeaşi orientare, cu intenţia de a trasa o magistrală pe direcţia E-V, care să ne ofere un profil al zonei şi o idee pentru viitorul cercetării. În anul 2006 dimensiunile s-au modificat datorită prăbuşirii profilelor pe timpul iernii. Din păcate numărul mic de elevi şi retragerea unora dintre ei, ne-a obligat la o restrângere graduală a activităţii. În partea de E a lui S1, de sub un strat de dărâmătură compus din bolovani de râu şi resturi de acoperiş, a fost scos la iveală zidul Z6, cu o substrucţie din bolovani de râu, şi o parte din elevaţie care se compune din aceiaşi bolovani dar de această dată prinşi cu mortar. L păstrată este de 3,80 m (E-V) şi iese din profilul de N la 1,10 m. În săpăturile viitoare vom deschide o casetă pentru a o delimita. La un moment dat Z6 este penetrat de canalul, C7, ce intră în profil. Canalul nu pare a fi contemporan cu zidul şi este construit din piatră de râu fără mortar şi diverse piese de arhitectură (un fragment de capitel doric). De asemenea la marginea de V a lui C7 a mai fost folosit şi un bloc de calcar rectangular. Două lespezi, dintre care una pusă în cant, par a împărţi traiectul canalului în două. Nu departe de Z6, spre V, acoperit de dărâmătură, dar aşezat pe lutuiala primului strat roman surprins de noi, a fost descoperit un bloc de marmură, care pare a fi un capitel corintic neterminat. Are doar partea superioară prelucrată, frunzele de acant nu au mai fost redate, probabil, datorită unei fisuri ce se poate observa pe două din feţele blocului. Şi mai la V se delimitează traiectul a două canale, C5 şi C6, care au un traiect N-S. Tehnica de construcţie este asemănătoare, cu lespezi de mari dimensiuni puse în cant şi bolovani de râu, doar că C5 este acoperit de stratul de dărâmătură în timp ce umplutura lui C6 acoperă dărâmătura. Astfel de canale, C1, C1', C2 apar şi în S2, marginea de E a lui C2 este chiar adosată unui zid roman, Z3. Par a fi aceleaşi canale târzii care brăzdează întreg teritoriul oraşului, dar care nu pot fi datate cu certitudine. În apropierea profilului de V se observă o linie de bolovani de râu care par a fi marginea unui canal târziu, C3, pe unele pietre apar urme de mortar, arătând faptul că au fost refolosiţi. Posibil ca cealaltă margine să se afle chiar în profilul de V. Sub C3, ieşind din profilul de S, se delimitează un canal roman, C4, cu marginile construite din piatră de râu prinsă cu mortar. Lăţimea acestuia era de 0,35 m şi pare a fi dezafectat încă din antichitate, el fiind acoperit de o lutuială în care se poate observa, pe o porţiune, şanţul de scoatere a zidurilor care se opreşte la C5. În secţiunea S2 au fost scoase la iveală zidurile Z1 (0,65 m l), Z3 (0,60 m l), Z4 (0,50 m l) şi Z5 (0,60 m l), orientate N-S. Perpendicular pe Z1, ieşind din profilul de S şi intrând în profilul de E, se poate observa Z2. Substrucţia celor două pare a fi contemporană, însă de la nivelul elevaţiei cele două se adosează. În acest moment este foarte greu de spus care este relaţia dintre ele, afară doar, poate, de Z4 la construcţia căruia s-a folosit un mortar de culoare roşiatică şi care pare a face parte dintr-o altă fază sau dintr-o altă construcţie. Materialul arheologic este foarte sărac şi se compune din fragmente ceramice (nu foarte numeroase), un fragment de tegulă ştampilată şi un medalion greu de datat. Din păcate stratigrafia a fost distrusă în mare măsură de canalele mai târzii, lucru care poate explică într-o oarecare măsură şi sărăcia artefactelor. În ambele secţiuni s-a reuşit scoaterea nivelului de dărâmătură, care este foarte consistent, campaniile următoare având rolul de a aduce mai multe lămuriri.