.
Sultana | Comuna: Mănăstirea | Judeţ: Călăraşi | Punct: Valea Orbului | Anul: 2006
Anul:
2006
Epoca:
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz
Perioade:
Eneolitic
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Necropolă plană
Județ:
Călăraşi
Localitate:
Sultana
Comuna:
Mănăstirea
Punct:
Valea Orbului
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Comşa Alexandra Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Mecu Laurenţiu Universitatea "Valahia", Târgovişte
Şerbănescu Done Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa, Olteniţa
Cod RAN:
Raport:

Cercetările arheologice s-au desfăşurat în perioada 7 iunie-15 iulie şi avut ca obiectiv principal cercetarea necropolei în sectorul I. Ca şi în anul precedent cercetarea arheologică în necropola neolitică de la Valea Orbului s-a desfăşurat concomitent în două sectoare situate pe cei doi versanţi ai văii. Prin trei secţiuni de 20 x 2 m trasate în sectorul I, situat pe versantul de V al văii au fost descoperite ...şi cercetate 36 morminte de inhumaţie. Scheletele descoperite în morminte se aflau aşezate în poziţie mai mult sau mai puţin chircită pe partea stângă cu craniul orientat spre E sau SE, între 1080 şi1600. Unele dintre schelete aveau însă toracele întors cu faţa în sus, sau cu faţa în jos. Ad. la care s-au aflat înhumate scheletele variază între 1,50 m şi 2,20 m. Din cele 36 morminte cercetate în sectorul I, în 24 morminte a fost descoperit inventar funerar care constă în obiecte de podoabă şi unelte. Obiectele de podoabă descoperite constau în mărgele de diferite tipuri confecţionate din os, marmură şi cochilii de scoici marine, pandantive, inele şi brăţări. Brăţările descoperite sunt de două tipuri: brăţări confecţionate din valve de scoici Pectunculus Pilosus şi o brăţară oblică înaltă, de tip Hamangia. În două morminte de femei tinere, în zona pubiană a scheletelor, au fost descoperită câte o pafta ornamentală lucrată dintr-o valvă mare de scoică, cu două orificii în partea de sus şi un orificiu la bază. Referindu-se la acest tip de paftale ornamentale unii cercetători consideră că reflectă un obicei străvechi şi că ele erau un fel de “custos virginitatis”, dar este posibil ca piesele să fi făcut parte dintr-o cingătoare de mijloc, iar paftaua ornamentală din valvă de scoică să fi pus în evidenţă voit zona pubiană, sau din pudicitate să o acopere. Până în prezent în necropola de la “Valea Orbului” au fost descoperite cinci astfel de piese, din care una era confecţionată de lut. Uneltele, destul de rare în descoperirile de la Valea Orbului, constau în mici herminete şi lame de silex microlite. În pământul de umplură al unui mormânt a fost descoperită o săpăligă din con de cerb, pe care o considerăm unealta cu care s-a săpat groapa funerară. În sectorul al II-lea, situat pe versantul de E al necropolei, a fost trasată o secţiune de 20 x 2 m în care a fost descoperit un mormânt. Scheletul, aşezat în poziţie chircit moderat pe partea stângă, se afla la ad. de 1,45 m şi era orientat cu craniul pe direcţia SV 1600. Ca în majoritatea mormintelor cercetate în acest sector, nici în acest mormânt nu a fost descoperit inventar funerar. Am semnalat cu alt prilej că din punct de vedere cronologic înmormântările din acest sector pot fi datate într-o fază mai evoluată a civilizaţiei Boian. Având în vedere că suprafaţa agricolă se extinde în mod abuziv în dauna islazului comunal şi periclitează cercetarea necropolei se impune ca în campania anului 2007 să fie terminată cercetarea, în cea mai mare parte a sectorului I. De asemenea sunt necesare investigaţii cu mijloace moderne pentru a se constata dacă necropola se extinde şi sub terenurile arabile din preajmă, care sunt proprietate privată.

English Abstract:

In the 2006 summer campaign, in the Neolithic necropolis from Sultana, Călăraşi County, “Valea Orbului” point, we dug a parcel of 160 square metres and we discovered 36 burials. The skeletons in the tombs were laid on the left side, some of them being turned with the chest up or down. The majority of the skeletons were placed with the head to the SE. 24 of the tombs contained funerary inventory, composed of adornments and tools. The adornments were: different kinds of beads, rings, pendants, bracelets and buckles from shells. These categories of finds were found in the tombs of young women in the chest area, considered by some researchers “custos verginitatis”. The tools in the tombs were: microlithic, and hermines blades.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO