Târgu Trotuş | Judeţ: Bacău | Punct: Ţarna Nouă, Sectorul III, Biserica Catolică | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
3786
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană;
Cod RAN:
Județ:
Bacău
Unitate administrativă:
Târgu Trotuș
Localitate:
Târgu Trotuș
Punct:
Țarna Nouă, Sectorul Iii, Biserica Catolică
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 6
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Boldur | Dimitrie-Ovidiu | participant | Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", Bacău |
| Stratulat | Lăcrămioara | participant | Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", Bacău |
| Artimon | Alexandru | participant | Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bacău |
Raport:
Cercetările arheologice au fost întreprinse de Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, cu fonduri financiare puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Bacău şi s-au desfăşurat în perioada 25 septembrie-25 octombrie 2006.
Menţionăm faptul că cercetările arheologice, începute la Tg. Trotuş în 1975, au căpătat caracterul de săpături sistematice, în toamna anului 1976, când a fost depistată vatra veche a oraşului.
În perioada anilor 1976 - 2005 au fost trasate, în vatra veche a oraşului, un număr de 44 secţiuni, dispuse astfel încât, în funcţie de formele de teren, dar şi de posibilităţile reale de lucru, să se obţină cât mai multe date şi informaţii privind aşezarea medievală urbană de aici.
Din datele arheologice obţinute până în prezent, a reieşit faptul că în perimetrul cercetat au fost descoperite un număr de 47 de locuinţe, 11 cuptoare de uz casnic şi ars oale, 22 gropi menajere, fundaţia unei vechi biserici româneşti de rit ortodox din sec. XIV-XV, precum şi un cimitir, afiliat acestei biserici, aparţinând sec. XV-XVII, din care au fost dezvelite integral 214 morminte.
În acelaşi timp, merită să evidenţiem că în urma acestor ample cercetări arheologice s-a descoperit un bogat material, format din ceramică de uz casnic şi ornamentală, obiecte de fier de diverse întrebuinţări meşteşugăreşti, gospodăreşti şi de uz casnic, obiecte de podoabă şi monede locale sau de factură străină (germane, turceşti, poloneze, raguzane, veneţiene, ungureşti, ruseşti, etc.)1.
Obiectele istorice scoase la lumină aparţin epocii medievale, cu precădere sec. XIV-XVII. În zonă au fost surprinse şi materiale ceramice, găsite sporadic în perimetrul cercetat, care aparţin epocii neolitice - cultura Cucuteni.
În campania de cercetări a anului 2006 ne-am propus investigarea în continuare a zonei de S a oraşului, unde se află astăzi biserica catolică. Acest lucru era necesar pentru clarificarea unor date istorice privind geneza şi evoluţia acestui monument istoric, de caracter cultual, aparţinând comunităţii catolice din vechiul oraş medieval Trotuş.
În acest scop, în ziua de 25 septembrie 2006, în zona rezervată nouă de către conducerea bisericii catolice din Tg. Trotuş, cu aprobarea Episcopiei catolice de Iaşi, aflată la cca. 38 m spre S de biserica catolică actuală, s-a trasat secţiunea XLV, cu L= 16 m şi cu o l= 2 m, orientată pe direcţia N-S.
Cercetările întreprinse la această secţiune, au scos la lumină vestigii importante din mai multe epoci istorice. În primul rând, am constat că într-o anumită perioadă, şi ne referim cu certitudine la sec. al XVI-lea, terenul a fost rezervat unor înmormântări ce aparţineau unei biserici de rit catolic, ce a fost ridicată în zonă, cum sugerează unele documente de la mijlocul sec. al XVI-lea2.
Într-adevăr, în cadrul secţiunii XLV au fost depistate foarte multe morminte, din mai multe epoci istorice, ce se întind pe o perioadă cuprinsă între sec. XVI-XIX. Densitatea acestor înmormântări, într-un perimetru restrâns, ne-a surprins, ţinând cont de desele reînhumări într-o suprafaţă mică de teren. Aceste înmormântări succesive au distrus aproape complet situaţia stratigrafică din această secţiune. Precizăm că, totuşi, în anumite porţiuni ale secţiunii XLV, am reuşit să elucidăm anumite aspecte ale vieţuirii umane de-a lungul vremurilor, pe baza materialelor arheologice. Ne referim la ceramica de uz casnic şi ornamentală, la unele obiecte de podoabă şi monede aparţinând mormintelor din această secţiune, dar şi a altor obiecte aparţinând culturii materiale din zonă.
Din analiza datelor pe care le avem la dispoziţie, pe baza materialelor arheologice, reiese că în acest perimetru, cele mai vechi urme aparţin epocii sec. III-IV. Ipoteza noastă are la bază fragmentele ceramice descoperite în stratul de pământ aparţinând epocii respective. Aceste materiale sunt sporadice şi nesemnificative, dar ele ne conduc la concluzia că în zonă există aşezări din aceste veacuri. La fel, pe baza materialelor arheologice surprinse în cadrul secţiunii XLV, s-a dovedit că un nivel de locuire aparţine sec. XIV-XV. În anumite porţiuni în care nu s-au realizat înmormântări, s-a observat existenţa acestui nivel de locuire, cu precădere de la sfârşitul sec. al XIV-lea - începutul sec. al XV-lea.
De asemenea, s-a constatat că gropile mormintelor vechi, din sec. al XVI-lea, străpungeau nivelul de locuire din sec. al XIV-lea. Numai aşa explicăm prezenţa în cadrul secţiunii a materialelor arheologice (ceramică), aparţinând sec. XIV-XV. Elocvente sunt în această direcţie fragmentele de la buze de vas caracteristice acestei perioade istorice (sec. XIV-XV), dar şi prezenţa ceramicii cenuşii fine, aparţinând coloniştilor germani de la sfârşitul sec. al XIV-lea - începutul sec. al XV-lea. Merită menţionate şi fragmentele de la cahle, din care unele sunt decorate cu motive heraldice, animaliere, geometrice şi florale caracteristice sec. al XVI-lea.
În cadrul secţiunii XLV au fost dezvelite un număr de 14 morminte, din care cinci morminte (M2, M4, M5, M12 şi M13) au fost dezvelite integral, celelalte fiind reînhumări. Deşi suntem la începutul cercetărilor la acest cimitir, din datele pe care le-am obţinut, putem să emitem ipoteza că este vorba de o necropolă aparţinând bisericii catolice, ridicată în zonă la 1557 şi reclădită la 18133.
Mormintele aparţineau comunităţii catolice a oraşului şi satului Tg. Trotuş şi se întindeau pe o perioadă de patru sec. (XVI-XIX). Erau morminte de adulţi şi copii, constituind dovada că este vorba de un cimitir obişnuit. Cu prilejul săpăturilor arheologice s-au făcut unele observaţii asupra ritului de înmormântare şi obiectelor de inventar găsite în aceste morminte. Gropile mormintelor, de formă dreptunghiulară, erau săpate la ad.max de 1,10 m şi cea minimă de 0,60 m, faţă de nivelul actual de călcare. Înmormântările prezintă un caracter de uniformitate, datorat ritului creştin, scheletele fiind descoperite culcate pe spate, în poziţie întinsă, cu braţele paralele cu corpul şi îndoite din cot, formând un unghi aproape drept. În majoritatea cazurilor, mâinile sunt îndoite în zona superioară a abdomenului, aşezate una peste alta, în mod obişnuit - mâna stângă peste cea dreaptă, iar în rest stau aşternute peste stern (braţul cu antebraţul formează un unghi drept). Unele mici deviaţii de orientare spre SE sau NV de datorează, probabil, anotimpului în care s-a făcut inhumaţia.
Referitor la mormintele descoperite aici, se observă faptul că au analogii cu cele găsite la Tg. Trotuş - cimitirul ortodox4, Ştefan cel Mare5 şi Bacău6.
Inventarul mormintelor poate fi considerat, până în prezent, în general modest, atât din punctul de vedere al numărului de obiecte găsite, cât şi din punctul de vedere al calităţii şi al valorii artistice al obiectelor.
La morminte, sau în groapa lor, s-au găsit următoarele obiecte: un fragment de la un cercel din sârmă de bronz răsucită (la M2); o monedă de argint aparţinând lui Sigismund III (1578-1632), de tipul solidus, găsită în c. 2, ce aparţinea cu siguranţă unui mormânt de reînhumare; o altă monedă foarte corodată, la care nu s-a putut descifra emitentul, a fost găsită în acelaşi c. al secţiunii XLV; la fel, nu s-a putut descifra emitentul nici la moneda găsită în c. 3 din această secţiune; în mormântul 2 s-a descoperit o monedă de argint, într-o stare de conservare relativ bună, care era de tipul solidus, emisiune aparţinând aceluiaşi Sigismund III (1578-1632); în mormântul 13 a fost găsit un medalion din bronz, ce are încrustat anul 1854, a cărui prindere se realiza printr-un colier împletit cu sârmă din cupru, la care erau adăugate mărgele din sticlă şi piese de os.
Descoperirea acestui cimitir ne-a obligat să cercetăm această zonă, pentru a delimita întinderea lui şi descifrarea istoriei acestei necropole. În primul rând, am constat că limita de S a cimitirului a fost surprinsă în c. 6 al secţiunii XLV. Într-adevăr, între m. 12-16 înspre S, nu există nici un mormânt.
Pentru verificarea întinderii cimitirului în zona de V, s-a trasat secţiunea XLVI, în L de 23 m şi l de 2 m, orientată N-S şi paralelă cu secţiunea XLV, la distanţă de 13 m faţă de prima.
Cercetările întreprinse la această secţiune nu s-au soldat cu dezvelirea vreunui mormânt, ceea ce ne-a determinat să verificăm în continuare întinderea spre E a cimitirului. În schimb, în cadrul secţiunii XLVI am descoperit alte vestigii istorice de valoare deosebită. În umplutura pământului scos din această secţiune, au ieşit la iveală mai multe fragmente ceramice. Cele mai vechi aparţineau sec. III-IV, ceea ce ne dovedeşte că, undeva, în apropiere, se află o puternică aşezare din aceste secole.
Surpriza cea mare a reprezentat-o, pentru noi, descoperirea unei foarte interesante locuinţe din a doua jumătate a sec. al XIV-lea. Aceasta a fost surprinsă în c. 4-6, iar pentru cercetarea ei s-a trasat Caseta nr. 1, în L de 4,00 m şi având o l de 2,50 m. După scoaterea pământului de umplutură, am reuşit să depistăm întregul contur al acestei locuinţe.
Din observaţiile întreprinse, atât cele stratigrafice cât şi de altă natură (materialul arheologic recuperat din locuinţă), reiese că locuinţa este de plan rectangular, cu dimensiunile de 4,00 m L şi 3,50 m l. Fiind construită în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, ea a funcţionat până în primele decenii ale sec. al XVI-lea. Ad.max a locuinţei este de 0,90 m, în partea de V şi 0,80 m în partea de E.
Stratigrafia locului în care s-a descoperit locuinţa este relativ necomplicată. Baza săpăturii este reprezentată de solul viu, de culoare galben murdar. La partea superioară a solului viu, şi fără ca până în prezent să fi aflat un complex anume căruia să-i aparţină sau să se înscrie într-un strat continuu de cultură, au apărut fragmente ceramice aparţinând sec. III-IV. Urmează un strat de pământ de culoare cenuşiu deschis, corespunzător nivelului de locuire din a doua jumătate a sec. al XIV-lea - sec. al XV-lea. Stratul imediat următor, de culoare cenuşiu închis, destul de bogat în materiale arheologice, corespunde nivelului de locuire din sec. XVI-XVII. În sfârşit, deasupra acestui strat, se găseşte stratul actual vegetal, care are, de la bază şi până la nivelul actual de călcare, materiale aparţinând sec. XVIII-XX. Locuinţa este săpată de la nivelul de pământ cenuşiu deschis, aparţinând sec. XIV - începutul sec. XV.
În locuinţă s-au găsit fragmente ceramice din pastă cenuşie, arsă reducător şi fragmente din pastă cărămizie, arsă oxidant. În proporţie mică (5%) sunt fragmentele ceramice din pastă cenuşie fină arse reducător, care aparţine coloniştilor germani stabiliţi la Trotuş în a doua jumătate a sec. al XIV-lea - începutul sec. al XV-lea.
Din analiza efectuată la faţa locului, pe baza studierii situaţiei stratigrafice, dar şi a materialului arheologic recuperat, reiese că locuinţa a fost părăsită de proprietarul ei în mod intenţionat, în primele decenii ale sec. al XVI-lea. Din izvoarele scrise se constată că în această zonă, la mijlocul sec. al XVI-lea (mai precis la 1557)7, în acest perimetru se va ridica biserica catolică, iar în jurul ei, cimitirul de caracter orăşenesc şi sătesc.
În apropierea locuinţei, între m. 2-5, s-a descoperit o groapă menajeră ce aparţinea acesteia, săpată de noi până la ad. de 1,10 m, dar care din motive obiective nu a fost cercetată integral. În cadrul secţiunii XLVI s-au descoperit şi fragmente ceramice sau de la cahle, din sec. XVI-XVII.
Finalizarea cercetărilor la această secţiune ne-a determinat să urmărim cimitirul spre zona de E, fapt pentru care am trasat secţiunea XLVII, cu L= 23 m şi l= 2 m, orientată pe direcţia N-S şi paralelă cu secţiunile XLV şi XLVI.
În cadrul secţiunii cercetate integral până la pământul viu, nu s-au găsit morminte, dar nici alte construcţii. În schimb s-au găsit numeroase fragmente ceramice din sec. XIV-XVII, care vor forma obiectul cercetării viitoare.
În campania anului 2007 se va urmări cercetarea cimitirului în zona de N şi E, în vederea stabilirii limitelor acestei necropole şi a datelor istorice necesare cunoaşterii ei şi implicit asupra istoriei bisericii catolice şi a vechiului oraş Trotuş. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
[1]. 1. Alexandru Artimon, Oraşul medieval Trotuş în sec. XIV-XVII. Geneză şi evoluţie, Bacău, 2003, p. 87-257; idem, Aşezarea medievală urbană de la Tg. Trotuş, CCA 2000, p. 107-109; Alexandru Artimon, Lăcrămioara Stratulat, Aşezarea medievală urbană de la Tg. Trotuş, CCA 2004, p. 351-352; Alexandru Artimon, Lăcrămioara Stratulat, Aşezarea medievală urbană de la Tg. Trotuş, CCA 2005, p. 383-384; Alexandru Artimon, Lăcrămioara Stratulat, Aşezarea medievală urbană de la Tg. Trotuş, Campania 2005. A fost trimisă cu întârziere, dar n-a fost inclusă în Cronica cercetărilor pe 2005.
2. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 865.
3. Ibidem.
4. Alexandru Artimon, Oraşul medieval Trotuş…, p. 174-187.
5. Alexandru Artimon, Constantin Eminovici, Cercetări arheologice în aşezarea medievală din comuna Ştefan cel Mare (jud. Bacău), Carpica 10, 1978, p. 279-282.
6. Alexandru Artimon, Contribuţii arheologice la istoria oraşului Bacău, Carpica 13, 1981, p. 20.
7. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 865.
2. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 865.
3. Ibidem.
4. Alexandru Artimon, Oraşul medieval Trotuş…, p. 174-187.
5. Alexandru Artimon, Constantin Eminovici, Cercetări arheologice în aşezarea medievală din comuna Ştefan cel Mare (jud. Bacău), Carpica 10, 1978, p. 279-282.
6. Alexandru Artimon, Contribuţii arheologice la istoria oraşului Bacău, Carpica 13, 1981, p. 20.
7. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 865.