Bucureşti | Punct: Băneasa "La Stejar", str. Gh. Ionescu-Siseşti, nr. 215 | Anul: 2007
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
3836
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Locuire civilă; Descoperire funerară;
Cod RAN:
| 179132.07 |
Județ:
București
Unitate administrativă:
București
Localitate:
București
Punct:
Băneasa "La Stejar", Str. Gh. Ionescu-Sisești, Nr. 215
Localizare:
| 179132.07 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ciocănel | Camelia Mirela | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Mănucu-Adameşteanu | Gheorghe | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Nestorescu | Cristian | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Pîrvulescu | Cosmin Dan | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Zambory | Mihaly-Tibor | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Vasile | Sandu Gabriel | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Staţiunea arheologică Băneasa-La Stejar a intrat în literatura de specialitate, datorită descoperirii acolo, în anul 1929, a unei aşezări din epoca bronzului, aparţinând culturii Tei1. Descoperitorul ei, Dinu V. Rosetti, distinge cu această ocazie, o nouă fază a culturii Tei, pe care o denumeşte faza Stejar2. Tot atunci el semnalează şi existenţa, în acelaşi loc, a unor aşezări din prima epocă a fierului şi din sec. IV-VI p.Chr.
În toamna anului 1960, în cursul cercetărilor de suprafaţă efectuate pe malul stâng al Colentinei, staţiunea La Stejar a fost redescoperită dar, între timp, aşezările din epoca bronzului, din prima epocă a fierului şi o parte din aşezarea din sec. IV-VI p.Chr., fuseseră distruse cu ocazia diferitelor săpături ocazionale.
MMB, prin Margareta Constantiniu şi Valeriu Leahu, a organizat două campanii de cercetări arheologice în perioada 1962-1963. În cadrul celor 17 secţiuni, care au acoperit o suprafaţă de cca. 4.500 m2, s-au identificat resturile a două aşezări din epoca bronzului, cultura Tei, din prima epocă a fierului şi din sec. VI-VII3.
Obiectivul cercetării în campania din anul 2007, l-a constituit eliberarea de sarcină arheologică în vederea construirii unor imobile de locuit.
Au fost trasate trei secţiuni de 70 x 2 m, cu o orientare N-S şi şase casete: Cas.1 = 7 x 2 m; Cas.2 = 4 x 2 m; Cas.3. = 4 x 3 m; Cas.4 = 4 x 3 m; Cas. 5. = 4 x 2 m; Cas.6 = 3 x 3 m.
Stratigrafia generală:
- stratul vegetal, de la 0 la -0,10/0,15 m;
- stratul format din pământ de culoare neagră, compact, foarte tare, cu o grosime ce variază între 0,20-0,30 m, de la -0,10/0,15 m la -0,35/0,40 m;
- stratul format din pământ de culoare galben lutos, „solul viu”, steril din punct de vedere arheologic, cu o grosime de 35-40 cm, între -0,35/0,40 m şi -0,75 m;
- stratul format din pământ foarte nisipos care continuă până la -1,30 m;
Adâncimea maximă de săpare a fost de -1,30 m.
L1 (sec. X-XI)
În SIII, C29-32, la -0,25 m faţă de nivelul actual de călcare, s-a conturat în grund o zonă cu numeroase bucăţi de chirpici şi fragmente ceramice de tip Dridu. Pentru delimitarea complexului a fost trasată Cas.1 (7 x 2 m), pe latura de E, în dreptul C29-32. De la adâncimea de -0,35 m s-a putut constata conturul L1în grund, atât pe suprafaţa SIII cât şi în Cas.1. Deoarece L1 părea să continue şi în partea de V a SIII. s-a trasat Cas.2 (4 x 2 m). Locuinţa are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu dimensiunile de 4,30 m (latura NS) pe 3,70 m (latura VE). Colţul de SV nu a putut fi surprins în grund. Locuinţa pare să aibă colţurile rotunjite.
Pe limita estică a locuinţei, la -0,50 m faţă de nivelul actual de călcare, a apărut o zonă cu o concentrare puternică de materiale arheologice şi arsură. Suprafaţa avea o formă ovală, cu lungimea de 1,10 m şi lăţimea de 0,70 m şi conţine bucăţi de chirpici, fragmente de vase borcan, din pastă nisipoasă, cu urme de ardere secundară, ceramică fină din pastă portocalie-oale şi un fragment mai mare de vatră portabilă, ceea ce sugerează că vasele sparte stăteau pe această vatră, peste care s-au prăbuşit pereţii locuinţei. La demontarea acestei umpluturi au fost descoperite mai multe fragmente de margine de vatră portabilă. Cea mai mare dintre ele are înălţimea la interior de 8 cm, marginea fiind rotunjită şi uşor subţiată.
Din umplutura locuinţei au fost întregite parţial cca. 10 vase borcan lucrate din pastă nisipoasă, de dimensiuni medii. Pe toată suprafaţa corpului sunt acoperite cu incizii orizontale. Decorul este completat, în zona umerilor, cu una sau mai multe linii în val sau împunsături cu vârful pieptenului. Ceramica din pastă fină, de culoare portocalie, este reprezentată de numai două oale-borcan, decorate cu linii lustruite dispuse în reţea.
După demontarea umpluturii s-a ajuns pe podeaua locuinţei unde, la o adâncime de -1,15 m, faţă de nivelul actual de călcare, pe latura de N, s-a conturat un cuptor amenajat într-un calup de lut. Acesta are o formă semicirculară, cu pereţii groşi de 3 cm, cu dimensiuni la exterior: pe latura E-V - 0,90 m iar pe latura N-S - 0,80 m. Gura cuptorului se află în partea de vest, având o deschidere de 0,80 m. Zona de acces, amenajată din lut curat, pe care erau căzute fragmentele ceramice, este în pantă uşoară faţă de nivelul de călcare din locuinţă. Vatra cuptorului se adânceşte faţă de capătul pantei, cu 25 cm. Înălţimea maximă păstrată a pereţilor cuptorului este de 0,48 m. Stratul de cenuşă din faţa gurii cuptorului a fost surprins pe o lungime de 0,80 m şi o lăţime de 0,65 m. Pe acest nivel de cenuşă se aflau câteva fragmente ceramice arse (sec. X-XI). În interiorul cuptorului au fost descoperite fragmente ceramice de la vase borcan lucrate din pastă nisipoasă, cca. 10 exemplare. Din pastă fină nu putem menţiona decât un singur fragment de buză de la o oală borcan.
Numărul mic de vase lucrate din pastă fină şi decorul variat şi îngrijit executat al borcanelor din pastă nisipoasă sugerează o datare a locuinţei în a doua jumătate a sec. al X-lea şi începutul sec. al XI-lea.
M1
Sub podeaua locuinţei, în partea de SV a acesteia, la -1,20 m, suprapunând parţial Gr2, a fost descoperit un mormânt – M1, cu o lungime păstrată de cca. 0,80 m. În stânga lui au fost descoperite oase de animale deranjate, care provin din umplutura acestei gropi menajere. Scheletul este aproximativ complet, foarte bine conservat. Este reprezentat prin craniu (aproximativ întreg, fragmentar), mandibulă (lipsă ram orizontal drept de la nivelul Pm1-molari şi ram vertical drept), claviculă dreaptă (Lmax = 107,79 mm), scapule (fragmente ce cuprind spinele scapulare şi acromioanele), humerusuri (Lmax = 227,12 mm/230,96 mm), radiusuri (Lmax = 170,62 mm/172,35 mm), ulne (Lmax = 189,04 mm/190,68 mm), coaste, vertebre, manubriu sternal, sacrum (prima şi ultima vertebră sacrală), coxale (ilioane, ischioane cu fose acetabulare, pubisuri distruse), femur stâng (Lmax = 332,14 mm), jumătatea proximală femurală dreaptă, tibie stângă (lipsă epifiză distală), tibie dreaptă (Lmax = 273,50 mm), jumătăţi proximale şi distale fibulare (fără conexiune anatomică), metacarpiene, metatarsiene şi falange. Sexul nu a putut fi estimat din cauza vârstei mici a individului (oase lungi neepifizate). După dentiţie, vârsta a fost estimată la 10-12 ani (infans II), pe baza caninilor superiori şi inferiori permanenţi în curs de ieşire, Pm1 şi Pm2 superiori drepţi şi Pm1 inferior drept ieşiţi şi M2 superiori şi M2 inferior stâng ieşit4. Ţinând cont de lungimile maxime ale diafizelor oaselor lungi5, vârsta a fost apreciată la 8,5-11,5 ani (infans II). Talia a fost estimată la 148,75 cm, pe baza lungimilor maxime ale femurelor6. Din punct de vedere patologic, am identificat prezenţa hyperostozei porotice (cribra orbitalia7), în ambele orbite, cauzată probabil de anemie.(Oasele umane au fost determinate de Gabriel Vasile de la MNIR).
Au mai fost identificate8 şi două oase de animale: o diafiză de mamifer de talie mare şi un carpometacarp (distal, dreapta, epifizat) aparţinând clasei Aves, Fam. Gavidae (?), cu Did = 9,65 mm9.
Sub M1, la -1,35 m de la nivelul actual de călcare, se delimitează în grund o groapă menajeră - Gr.2, cu diametrul de aproximativ 0,70 m, care coboară cu încă cca. 0,30 m, în care au fost descoperite fragmente ceramice din sec. X-XI.
În actualul stadiu al cunoştinţelor nu se pot face precizări care să permită delimitări cronologice clare pentru descoperirile arheologice din L1 şi Gr.2. Deocamdată prezentăm primul mormânt de inhumaţie din aria culturi Dridu descoperit pe teritoriul municipiului Bucureşti. Încercând o datare se poate avansa ipoteza că acest mormânt a fost depus între cele 2 complexe de tip Dridu în cursul secolului al X-lea.
L2 (sec. X-XI)
Pe suprafaţa SII, în dreptul C19-21, pe toată lăţimea acesteia, s-a observat o zonă cu pământ mai închis la culoare şi cu o altă consistenţă. Pentru clarificarea situaţiei constatate s-au trasat două casete, pe ambele laturi ale secţiunii, Cas. 4 (4 x 3 m), pe latura de E respectiv, Cas.5 (4 x 2 m), pe latura de V. La -0,70 m, faţă de nivelul actual de călcare, s-a conturat pe suprafaţa celor două casete şi a secţiunii o zonă cu pământ negru care reprezintă L2.Aceasta are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu colţurile rotunjite, cu o lungime de 4 m (latura E-V) şi o lăţime de 2,80 m (latura N-S). În umplutură au fost descoperite fragmente ceramice de tip Dridu - borcane din pastă nisipoasă, decorate cu incizii orizontale pe toată suprafaţa corpului, completate cu linii în val trasate în zona umărului şi un singur fragment din pastă fină, de culoare portocalie, care datează locuinţa în sec. X-XI.
În colţul de N, a apărut o pată de pământ roşiatică de 0,40 x 0,30 m, surprinsă la -0,80 m, care s-ar fi putut să reprezinte o instalaţie de foc (posibil o vatră).
Cpl.1 (sec. II-I a.Chr.)
Pentru verificarea depunerilor, sub nivelul L1 (aflată la -1,15 m) şi a cuptorului din sec. X-XI, s-a mai săpat cca. 0,30 m, în S. III şi în Cas.1. În Cas.1, în colţul de NE, la -1,40 m, faţă de nivelul actual de călcare, s-au descoperit, la aceeaşi adâncime, numeroase fragmente de ceramică getică. Acestea se aflau la cca. 0,30 m, N de cuptor, în stratul de pământ nisipos: ele par să reprezinte umplutura unei locuinţe din sec. II-I a.Chr. Complexul intră în profilul de N al Cas. 1 şi nu a mai putut fi cercetat.
Gr.1 (sec. II-I a.Chr.)
Între C.2-4 din SI, pe latura de V, a fost trasată Cas.3, pentru verificarea umpluturii cu pământ negru care se vedea pe suprafaţă secţiunii. Între -0,20-0,30 m, se deosebeşte un strat de pământ de culoare cenuşiu amestecat cu foarte multe pietre şi fragmente ceramice (sec. II-I a.Chr.). Această umplutură pare să aparţină unui complex de locuire dar nu au fost surprinse elemente concrete, podea, instalaţie de foc, care să ne permită să ne pronunţăm mai clar. Au fost descoperite însă fragmente ceramice getice, ceramică cenuşie lucrată la roată şi ceramică lucrată la mână din pastă cărămizie ce datează din sec. II-I a.Chr10.
Pe măsura continuării cercetării, la -0,83 m, în grund se conturează mult mai bine limitele acestui complex, delimitându-se groapa unei fântâni (?), denumită convenţional Gr.1. Umplutura se prezintă sub forma unui strat format din pământ negru, pigmentat cu cenuşă şi pietriş. De la adâncimea de -1,10 m, au apărut câteva fragmente ceramice şi oase de animale. S-a putut continua săpătura până la adâncimea de 1,80 m, de la nivelul de surprindere, după care s-a renunţat la surprinderea fundului gropii datorită adâncimii prea mari şi a diametrului mic al părţii inferioare a complexului.
Materialul ceramic şi documentaţia de şantier se află la MMB, Secţia de Arheologie, la responsabilul de şantier.
Rezumat:
Staţiunea arheologică Băneasa-La Stejar a intrat în literatura de specialitate, datorită descoperirii în anul 1929, a unei aşezări din epoca bronzului, aparţinând culturii Tei. Obiectivul cercetării în campania din anul 2007, l-a constituit eliberarea de sarcină arheologică în vederea construirii unor imobile de locuit. S-au trasat trei secţiuni fiind cercetată o locuinţă de tip Dridu sub podeaua căreia a fost descoperit un mormânt. Au fost descoperite însă fragmente ceramice getice, ceramică cenuşie lucrată la roată şi ceramică lucrată la mână din pastă cărămizie ce datează din sec. II-I a.Chr.