.
Alba Iulia | Punct: Str. Brînduşei | Anul: 2008
Anul:
2008
Epoca:
Latene;Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca migraţiilor (sec. VII - XI)
Perioade:
La Tène târziu;
Epoca migraţiilor
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Necropolă
Județ:
Alba
Localitate:
Alba Iulia
Comuna:
mun. Alba Iulia
Punct:
Str. Brînduşei
Toponim:
Apulum
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Cîmpean Victor Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Cosma Alexandru Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Dragotă Aurel Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Drâmbărean Matei Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba
Făină Marius Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Fodor Mihai Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Furdui Alexandru Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Joița Mihai Alin Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Lazăr Cătălin Liceul Sanitar Sibiu
Mailat Damaris Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Nistor Radu Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Oța Silviu Muzeul Naţional de Istorie a României
Părău Ioana Muzeul Naţional de Istorie a României
Păucean Liana Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Popa Mădălin Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Rustoiu Gabriel Tiberiu Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Theodorescu Cătălin Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Todoran Ioana Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Tudor Raul Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Urian Cosmin-Marcel Muzeul de Istorie Sighişoara
Cod RAN:
Raport:

Cercetările arheologice preventive în zona necropolei de pe str. Brînduşei s-au desfăşurat în perioada 21 iulie – 8 august 2008, pe terenul proprietate particulară al doamnei Mărginean Floarea. Mormintele au fost numerotate în continuarea celor descoperite în anii anteriori: 1997-2007. Zona cercetată - 14 x 10 m - se află amplasată între proprietăţile Stan Ioan (V) şi Bozdog Dumitru Flaviu (E). M212: adâncime...=0,32 m, lungime schelet=0,54 m, orientat V-E. Copil depus în decubit dorsal cu poziţia antebraţelor greu de precizat; stare de conservare: precară; fără inventar funerar. M213: adâncime=0,53-0,60 m, lungime schelet=0,50 m; depus în decubit dorsal cu craniul culcat pe dreapta, braţul drept pe lângă corp iar stângul aşezat pe abdomen. Inventar funerar: inel de păr cu o extremitate în “S” cu canelură/partea stângă a craniului; clopoţel fără decor/stânga bazinului, lângă cot; două inele de păr în „S”/la demontare în dreapta craniului. M214: adâncime=0,68-0,72 m, lungime groapă=2 m, lăţime groapă=0,50 m, lungime schelet=1,54 m, orientat NV-SE. Schelet de adult depus în decubit dorsal cu craniul căzut pe partea stângă. Oasele antebraţelor sunt aşezate pe bazin. Omoplatul stâng este deplasat. Marginea gropii este delimitată cu material litic - pe partea dreaptă a craniului şi toracelui se aflau trei bucăţi de piatră informă, iar pe stânga craniului o bucată. Groapa este de formă dreptunghiulară. Sub craniu, pe partea stângă se afla o cărămidă; fără inventar funerar. M215: adâncime=0,80-0,81 m, orientat NV-SE, lungime schelet=1,70 m; stare de conservare bună. Schelet de adult depus în decubit dorsal cu oasele antebraţelor aşezate pe bazin; fără inventar funerar. M216: adâncime=0,65 m, lungime schelet=1,78 m, orientat V-E. Schelet depus în decubit dorsal cu craniul uşor aplecat spre stânga. Oasele antebraţului drept erau aşezate pe bazin, iar cele de la stângul pe lângă corp. Groapă de formă rectangulară. Stare de conservare satisfăcătoare. Inventar funerar: monedă Aba Samuel (1041-1044) - în gură; amuletă din colţ de câine - între membrele inferioare. M217: adâncime=0,58-0,85 m, orientat V-E. Schelet de copil depus în decubit dorsal, în stare de conservare precară. S-au mai păstrat doar craniul şi câteva resturi osteologice din membrele inferioare. Marginea gropii era amenajată cu bucăţi informe de piatră. Inventar funerar: o monedă Aba Samuel (1041-1044) - lângă oasele craniului. M218: adâncime=0,72 m, orientat V-E. Schelet de copil din care s-au mai păstrat doar resturi de coaste; fără inventar funerar. M219: adâncime=0,53-0,63 m, lungime schelet=0,80 m, orientat V-E. Groapa mormântului era bordată cu piatră şi calcar în zona picioarelor, bazinului şi craniului. Schelet de copil depus în decubit dorsal cu oasele antebraţului drept pe lângă corp. Conservat precar. Oasele gambei stângi, bazinul şi mâna stângă nu s-au mai păstrat; fără inventar funerar. M220: adâncime=0,60 m, orientat NV-SE, lungime schelet=0,64 m. Schelet de copil conservat precar. Inventar funerar: inel de păr în „S” cu canelură - partea dreaptă a craniului. M221: adâncime=0,57-0,80 m, lungimea gropii=1,58 m, lăţimea gropii=0,60 m, lungime schelet=1,41 m, orientat V-E. Membrele superioare erau aşezate pe lângă corp. Schelet depus în decubit dorsal cu craniul distrus. Inventar funerar: brăţară rombică (forma 7 Giesler) - mâna stângă; inel pentru deget, circular în secţiune - la mâna stângă; două inele de păr în „S” - de o parte şi alta a craniului (la demontare). M222a-b: Mormânt dublu de copii; adâncime=0,80-0,84 m, lungime schelet=1,24 m. Scheletul din M222a era depus în decubit dorsal, cu oasele antebraţului drept pe lângă corp iar cele de la stângul uşor aduse spre bazin. M222b: orientat V-E, lungime schelet=0,40 m. Sugar aşezat pe dreapta umărului şi craniului scheletului din M222a. Stare de conservare precară. Fără inventar funerar. M223: adâncime=0,56-0,70 m, orientat V-E cu o uşoară deviaţie, lungime schelet=1,70 m. Schelet de adult depus în decubit dorsal cu palma dreaptă pe bazin iar stânga adusă spre umăr. Stare de conservare satisfăcătoare. Oasele membrului inferior stâng sunt flectate şi aduse sub dreptul. Inventar funerar: mărgea din pastă albă - sub bazin pe partea dreaptă. M224: adâncime=1,25 m, orientat V-E. Adult depus în decubit dorsal cu mâna dreaptă pe lângă corp. Oasele antebraţului stâng lipsesc. Stare de conservare precară. Inventar funerar: o monedă Ştefan I (1000-1038) - sub craniu. M225: adâncime=0,55 m, orientat V-E, lungime schelet=0,57 m. Schelet de copil depus în decubit dorsal cu palma dreaptă pe bazin. Maxilarul inferior a fost găsit pe torace iar craniul era aplecat spre stânga. Oasele bazinului şi cele de la membrul superior stâng lipsesc. Stare de conservare precară. Inventar funerar: o monedă Andrei I (1046-1060) - sub craniu pe partea dreaptă; o monedă Ştefan I (1000-1038) - pe torace; ambele piese sunt prevăzute cu o perforaţie. M226: adâncime=0,50 m, lungime schelet=0,47 m, orientat V-E. Copil depus în decubit dorsal, stare de conservare precară; fără inventar funerar. M227: adâncime=0,83 m, lungime groapă=1,90 m, lăţime groapă=0,80 m, lungime schelet=1,60 m, orientat SV-NE. Stare de conservare mediocră. Groapă de formă ovală. Schelet depus în decubit dorsal cu braţele dislocate. Humerus-ul drept era aşezat pe torace. Inventar funerar: inel pentru deget (forma 29 Giesler) - mâna dreaptă; două inele de păr în „S” din argint aurit - la temporalul drept şi stâng. M228: adâncime=0,90 m, orientat SV-NE, lungime schelet=1,58 m. Schelet depus în decubit dorsal. Humerus-ul stâng a fost găsit pe abdomen iar oasele antebraţelor nu s-au mai păstrat. Stare de conservare precară. Inventar funerar: inel din bară circulară - la mâna stângă; două inele cu un capăt în “S”/stânga şi dreapta craniului; monedă Ştefan I (1000-1038) - sub craniu. M229: adâncime=0,55 m, orientat V-E, lungime schelet=0,85 m. Copil aşezat în decubit dorsal cu mâna stângă pe lângă corp şi oasele de la dreapta lipsă. Craniul era aplecat spre stânga. Stare de conservare mediocră; fără inventar funerar. M230: adâncime=1,60 m, orientat NV-SE, lungime groapă=1,95 m, lăţime groapă=0,60-0,63 m, lungime schelet=1,68 m. Schelet de femeie (?) depus în decubit dorsal, cu oasele antebraţului stâng aşezate pe torace şi cele de la dreptul pe bazin. În pământul de umplutură s-au identificat resturi de lemn carbonizat. Groapa mormântului era tăiată în zona picioarelor de M219. Inventar funerar: opt vase ceramice diferite ca tip - trei pe partea dreaptă a corpului (1,2,6) şi cinci pe stânga corpului (5, 4, 7, 3, 8); şirag de mărgele - la gât; o cataramă - deasupra vasului 3; o fusaiolă - la tibia stângă; un pandantiv din colţ de urs cu o verigă; o verigă din fier - partea stângă a gambei; ofrandă de ou - lângă oasele gambei drepte; două fibule: una pe dreapta toracelui şi alta depusă în vasul 6; un cerc din bronz - pe oasele gambei stângi. M231: adâncime=0,89-0,97 m, orientat V-E, Lungime groapă=2,16 m, lăţime groapă=0,80 m, lungime schelet=1,70 m. Adult depus în decubit dorsal cu oasele antebraţului stâng şi drept pe lângă corp. Capul aplecat spre stânga. În partea stângă a craniului s-au observat urmele unei trepanaţii. Inventar funerar: inel (forma 29 Giesler) - la mâna dreaptă; monedă Andrei I (1046-1060) - lângă mandibulă. În anul 2008 s-au dezvelit 20 de morminte (bărbaţi, femei şi copii) orientate pe axul V-E sau NV-SE. Obiceiul folosirii materialului litic la amenajarea mormintelor s-a constatat în câteva situaţii: M214, M217 şi M219. Inventarul funerar este specific secolului al XI-lea şi a fost compus din: inele pentru deget (forma 29 Giesler), inele de păr cu o extremitate în “S”, clopoţel, pandantiv din os, brăţară (forma 7 Giesler) şi denari arpadieni, uneori prevăzuţi cu perforaţii (Ştefan I, Aba Samuel, Andrei I). Singura excepţie o reprezintă M230, databil în sec. IV şi atribuit culturii Sîntana de Mureş-Cerneahov. În conformitate cu protocolul de colaborare încheiat, tot inventarul funerar a intrat în custodia MNUAI. Faţă de cercetările arheologice anterioare, nu a intervenit vreo modificare în privinţa încadrării cronologice (sec. X-XI).

English Abstract:

The archaeological excavations in the area of the necropolis in Alba Iulia-Brînduşei Street took place between the 21st of July and the 8th of August 2008, on the property of Mrs. Mărginean Floarea (authorization for preventive archaeological excavation no. 175/2008). As for the graves discovered in 2008, their number followed the numbers given in the previous years (1997-2007). The explored area (14 x 10 m) is located between the properties of Ioan Stan (to the West) and D. Bozdog Flaviu (to the East).
In 2008, 20 burials were discovered (men, women and children), oriented V-E or NV-SE. Several tombs were bordered with unshaped stones: M. 214, M. 217 and M. 219. Funerary inventory is specific for the 11th century and consist in: finger rings (form 29 Giesler), hair rings with the ends bent in an “S” shape, bell, bone pendant, bracelet (form 17 Giesler) and coins issued by the kings of Arpadian dynasty, sometimes perforated (Stefan I, Aba Samuel, Andrei I). The graves discovered in 2008 in Alba Iulia-Brînduşei Str. were dated similarly with those discovered in the previous years (10th-11th century), with the exception of M230, dated in the 4th century and attributed to the Sântana de Mureş-Cerneahov culture.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO