.
Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2008
Anul:
2008
Epoca:
Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade:
Epoca romană;
Epoca romano-bizantină;
Epoca bizantină;
Epoca medievală timpurie
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Aşezare fortificată;
Cetate;
Necropolă
Județ:
Constanţa
Localitate:
Capidava
Comuna:
Topalu
Punct:
Cetate
Sector:
Sector VII intra muros
Toponim:
Capidava
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Costin Miron responsabil sector Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Cod RAN:
Raport:

Suprafaţa cercetată: careurile c-d 77-76, e 77-76, f 76-75 (cu latura de 5 m): 200 mp. Cercetările în sectorul VII au continuat în această campanie în două puncte: primul situat paralel cu capătul străzii ce mărgineşte corpul de gardă, respectiv carourile c 76, d 76 şi e 76-75 şi al doilea pe prima terasă dinspre Dunăre în zona curtinei I, respectiv careurile f 76-75. Din punct de vedere stratigrafic ne-am ...menţinut pe nivelul romano-bizantin aparţinând celei de-a doua jumătăţi a sec. VI p.Chr., aşa cum reflectă şi inventarul arheologic descoperit – fragmente disparate de ceramică uzuală. La nivelul curtinei I (denumirea acesteia e preluată de la Grigore Florescu, Capidava I, Bucureşti, 1958) situaţia se arată mai complexă decât anul trecut (vezi CCA, 2008): aici fiind amestecate straturile medieval timpuriu cu cel romano-bizantin. Perpendicular pe această curtină I a fost ridicat un zid de piatră şi pământ, paralel cu zidul de incintă dinspre Dunăre (spunem zid de incintă – notat J - datorită asizelor masive utilizate pentru parament, tehnică ce corespunde la Capidava fazei a IV-a, ce formează latura de SV. Acest zid pare să fie o amenajare târzie, contemporană cu bordeiele din zonă şi executată în scopul întăririi terasei spre Dunăre, unde terenul coboară accentuat. O altă ipoteză, deşi nivelul cercetărilor nu este concludent, ar fi că acest zid nu este altul decât cel de S-V al castelului târziu, respectiv faza IV. În acest punct materialul arheologic confirmă ipoteza conform căreia zidul ar fi fost ridicat în epocă medio-bizantină, predominantă fiind aici ceramica de tip Dridu cu decor divers. În sectorul VII toată zona de pe râpa Dunării configurată de eroziunea Dunării şi probabil de un cutremur în antichitate, urmat probabil de o alunecare de teren, prezintă o mare complexitate şi dificultăţi de interpretare constructiv-cronologică. În această campanie am procedat şi la demontarea martorului din carourile c 76 şi d 76, pe care l-am păstrat până acum pentru protejarea zidului, ce formează un unghi de 90۫ cu zidul care delimitează strada în partea de SE. Demontarea a fost impusă de faptul că zidurile din această zonă, au fost supuse operaţiunii de conservare în timpul campaniei 2008. La capătul dinspre Dunăre, respectiv SV, acest zid se termină, făcând joncţiune în dreapta cu un alt zid, de aceeaşi grosime, care se pare că a avut o deschidere boltită, dovadă stând patru cărămizi prăbuşite, legate cu mortar şi dispuse oblic. În stânga sa, lipit, apare un alt zid care porneşte oblic spre ceea ce se pare că a fost un mic turn. Rămâne să stabilim în campaniile viitoare modul în care aceste ansambluri funcţionau/relaţionau. Am continuat cercetarea taluzului format din emplecton prin demantelarea zidului oblic (parte a curtinei H), probabil atunci când a fost edificat turnul nr. 8, care făcea parte din complexul castelului târziu. Materialul arheologic scos în această vară este modest, explicabil prin faptul că aici era o zonă defensivă şi nu una de locuire. Foarte numeroase sunt fragmentele de ceramică medieval timpurie, descoperită în special în zona zidului de piatră şi pământ, descris mai sus. Sunt doar fragmente ceramice găsite laolaltă cu multe oase de peşte mare şi de ovicaprine, probabil. Mai mult ca sigur că aici în râpă funcţiona un loc de aruncare a resturilor menajere. În martorul demontat din carourile c 76 şi d 76, a fost găsit si un opaiţ aproape întreg (căruia îi lipseşte ansa), care alături de ceramică şi caracteristicile stratului în care a apărut, confirmă datarea straturilor din profil între sfârşitul secolului al V-lea şi a doua jumătate a secolului al VI-lea. Opaiţul aparţine tipului dunărean/”iustinianeu” databil în cursul sec. VI. În altă ordine de idei, ceramica romană târzie este puţină şi disparată, iar ca descoperiri notabile aflăm opaiţul menţionat şi o altă toartă, modelată în relief. [Costin Miron]

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO