În perioada 4-18 sept. 2009 am efectuat cercetarea programată pentru studierea elementelor de fortificaţie la poarta de N în fazele iniţiale de construcţie. Cercetările în sectorul A (11), poarta de N au început în 1994 şi numai pentru că soarta săpăturilor arheologice la noi este imprevizibilă, cercetarea nu s-a finalizat, fiind întreruptă ani la rând1 deoarece nu s-a mai acordat fond de săpături IAIA Cluj şi... nu s-a considerat necesară finalizarea unei cercetări pentru descoperirea porţii de pe latura de N a cetăţii şi a fazelor ei de existenţă, deşi am publicat în afara rapoartelor anuale din Cronică (regret că în Cronica săpăturilor din 2007 a apărut raportul contabil şi nu cel ştiinţific) şi două studii preliminare2. Mijloacele materiale la dispoziţie, atunci când le-am avut, nu au acoperit nevoile specifice unei cercetări pe incintă, cu adâncirea la cota -6 m şi cu îndepărtarea unei cantităţi mari de dărâmătură şi de blocuri mari de piatră din paramentul cetăţii. Cercetarea a pus în evidenţă o poartă care a funcţionat din sec. IV până la părăsirea cetăţii. Sondajul stratigrafic din interiorul incintei a dezvelit şi un nivel databil în epoca romană timpurie marcat de un pavaj de mortar pe întreaga suprafaţă a sondajului, la -2,15 m adâncime. În campania 2007 am dezvelit în întregime spre N fundaţia structurii de piatră pe care o considerăm a fi ori un turn de poartă, ori doar formă de consolidare - surprinzătoare şi ne mai întâlnită la Adamclisi - a zidului de incintă de pe latura de N. Structura a fost construită într-o groapă dreptunghiulară, săpată de la nivelul anterior străzii pavate ce ieşea din cetate şi amenajată peste pământul viu probabil decapat ca să îi facă suport. Fundaţia este constituită din piatră de carieră de dimensiuni medii, aşezată cu grijă. O primă talpă lată de 0,20-0,50 m reduce lăţimea fundaţiei, urmează apoi o nouă talpă la 0,20 m mai sus; Peste această a doua talpă se află partea propriu-zisă a „turnului" constituit din blocuri mari paralelipipedice, unul poate chiar o piesă arhitecturală refolosită. Turnul a fost demantelat cu o groapă bine pusă în evidenţă pe profilul de V al suprafeţei. Groapa a fost umplută cu pământ şi mortar cu piatră măruntă atunci când s-a început construcţia unei noi incinte (cea constantineană). Demantelarea s-a făcut astfel că ne-a parvenit o structură „în trepte". Din punct de vedere stratigrafic este o structură anterioară construirii primei faze de existenţă a incintei romano-bizantine, iar prin material arheologic ne putem raporta la sfârşitul secolului II - începutul secolului III. Nivelul de folosire al acestei faze este marcat de un strat de pământ cu multă cenuşă şi arsură de culoare brună. Fundaţia incintei romano-bizantine foloseşte această parte de „turn" demantelat, dar modul de construcţie şi aspectul fundaţiei târzii este cu totul altul decât al ceea ce fusese construit anterior. Fundaţia romano-bizantină este făcută din piatră de carieră de mici dimensiuni şi nu este deosebit de îngrijită. Şi fundaţia incintei constantiniene a fost concepută mult mai largă decât elevaţia astfel încât sunt evidente două asize în opus incertum cu mult mortar, pe o adâncime de cca. 1 m. Interesant este că la extremitatea de N a suprafeţei săpate a apărut la - 5,50 m piatră de calcar de dimensiuni relativ mici. Cercetarea urmează să mai urmărească câteva întrebări: care a fost traseul incintei în faza municipală; ne aflăm în faţa unui turn sau bastion ieşit în faza incintei municipale cu cca. 3 m.; dacă există turnul exterior, unde se afla pandantul lui şi unde poarta municipiului. Toate aceste întrebări vor trebui lămurite prin extinderea cercetării. Ca urmare a faptului că săpăturile în campania 2007 s-au încheiat fără ca structura fortificaţiei de la poarta de N să poată fi integral cercetată, am programat continuarea cercetărilor. Pentru a avea câmp de lucru s-a impus eliminarea pământului depus în anii trecuţi şi a marii cantităţi de blocuri de parament scoase din zona cercetată. Din păcate singurul utilaj existent în zona Adamclisi a putut veni să răspundă solicitării noastre, la sfârşitul campaniei. Dacă în 2007 cercetarea efectuată la colţul dintre incintă şi turnul T4 a pus în lumină doar existenţa unui moment de construcţie a fundaţiei cu piatră de carieră de mari dimensiuni şi foarte îngrijit pusă în operă, cercetarea din campania 2008 a permis atingerea pământului viu la exteriorul turnului de incintă T4, ajungându-se nivelul fundaţiei şi observându-se modul de edificare a acesteia. La bază, pe o adâncime de 0,90 m fundaţia este din piatră de carieră de diferite dimensiuni, aruncate în groapa săpată în pământul viu. Fundaţia are o talpă (lată de cca. 0,25 m) care se desfăşoară în trepte spre S, în funcţie de panta naturală în care a fost construit turnul. Peste nivelul tălpii, în funcţie de aceste „trepte" s-a depus piatră şi mortar în cofrag de lemn, căci faţa fundaţiei sub nivelul de călcare în faza de construcţie este lisă, deşi şi această parte a fundaţiei este tot din piatră brută de carieră. Peste fundaţia astfel construită s-au introdus blocurile de parament care au alcătuit o nouă talpă mai lată cu 0,10-0,15 m decât elevaţia cu blocuri de parament păstrată pe o înălţime de 1,20 m (trei rânduri de blocuri). Această talpă este uşor adâncită faţă de nivelul de călcare din sec. IV p.Chr. Din cercetările efectuate anii trecuţi a fost pusă în evidenţă o structură din blocuri ecarisate, unele piese arhitectonice refolosite ca piatră de construcţie. În acest an s-a trecut la cercetarea fundaţiei acestei structuri. S-a atins cota -5,70 m şi la acest nivel s-a constatat că spre N se întinde un strat de piatră de carieră fără legătură de mortar. Deoarece excavatorul a venit doar la sfârşitul campaniei de săpătură, nu la început cum am fi vrut, am considerat necesar să conservăm ceea ce s-a descoperit până în acest moment prin acoperirea cu pământ, ca să nu se degradeze ca urmare a cumulării apelor pluviale la aşa mare adâncime. S-a conservat prin acoperire cu pământ cardo maximus în interiorul cetăţii şi fundaţiile turnului T4 la V, spre drumul din afara cetăţii. S-a acoperit parţial şi „turnul" de la V de drum, care oricum era cel mai expus degradării. Cu excavatorul s-a curăţat pământul în V şi N suprafeţei A 11 SIII exterior, pentru a se avea câmp de lucru pentru cercetările din 2009. S-au adunat blocurile de parament de mari dimensiuni scoase din săpăturile de anii trecuţi, mult prea grele pentru a fi mutate manual; s-a dus la Muzeul din sat inscripţia descoperită în 2007. În campania 2009, am început a extinde cercetarea la V şi la N de suprafaţa abordată anterior, cu scopul de a înţelege ce anume reprezintă aceste fundaţii - resturile unui turn de poartă ca cel din E sau doar o consolidare a incintei. In funcţie de posibilităţile materiale vom termina cercetarea şi vom pregăti pentru restaurare acest element al incintei de la Adamclisi. În funcţie de numărul redus de muncitori avut la dispoziţie - ca urmare a faptului că cei mai mulţi nu au mai venit la lucru, nemulţumiţi că lucrau din iulie şi nu li s-a plătit nici un avans - am putut face doar parţial programul propus. S-a trasat o secţiune SIV, A11 de 15,50 m lungă şi 3 m lată, orientată N - S peste latura de N a incintei, la 3 m V de suprafaţa SIII, A11a cărei cercetare s-a finalizat în 2008. Scopul cercetării este stabilirea traseului incintei pe latura de N în faza traiană a oraşului roman, investigarea existenţei unui pendant al structurii exterioare descoperite în SIII, A11, exterior, Cercetarea a atins adâncimea de 2 m, fără să depăşească însă în exterior stratul de dărâmătură produs de demontarea blocurilor de parament. În interiorul incintei am înlăturat depunerile arheologice până la talpa zidului de incintă. Latura interioară a zidului de incintă s-a păstrat în condiţii bune până la -0,40 m de nivelul actual, sub humus. La 0,40 m faţa interioară a zidului prezintă urma unei intervenţii constructive evidenţiată ca o „talpă" lată de 0,05-0,08 m. Stratigrafic am avut un strat gros de depuneri provenind din săpături din sec. XIX şi XX, aflate în vestul secţiunii şi recurăţite pe 5 x 3 m (SV, A11, interior). Primul strat arheologic descoperit este caracterizat de culoarea sa roşie, rezultat al unui incendiu. Interesant de subliniat că deasupra acestui strat nu se află nici o urmă de dărâmătură aşa cum firesc ar fi trebuit să fie, ceea ce ne face să considerăm că la un moment dat au fost îndepărtate depunerile de deasupra acestui strat de pământ roşiatic, care lângă zid lipseşte, fiind însă de grosime maximă în capătul sudic al secţiunii (0,67 m). În vecinătatea zidului se află lut galben adus, foarte consistent, corespunzând ieşindului din structura zidului - evidenţiind un moment de intervenţie constructivă. Cel de al doilea strat de cultură este format din pământ gri afânat, căzut pe o pantă formată din straturi succesive de lut compact adus în zona incintei. La nivelul tălpii inferioare a zidului în interior s-a descoperit o monedă ce urmează a fi curăţită şi identificată. În capătul de S al secţiunii s-a păstrat un strat de pământ galben-brun. Cum am spus, latura exterioară a incintei a fost distrusă până la nivelul la care s-a săpat, încă nu am ajuns la partea cu blocuri de parament in situ. Am curăţat în SV A11 pe o lungime de 5 m săpătura veche ce se vedea ca o groapă lungă de cca. 30 m spre S de incintă, cu scopul de a recupera date ce nu ne-au fost transmise despre ceea ce s-a descoperit aici; am avut şansa de a descoperi partea interioară a unui canal de scurgere a apelor din interiorul cetăţii, prin zidul de incintă, în afara ei. Este prematur să afirmăm rostul acestui canal de scurgere tocmai aici şi nu sub faza târzie a străzii care ieşea pe poarta de N. Interesant este raportul între canalul care pătrundea prin incintă de sub un pavaj de piatră şi un bazinet patrulater (1,24 x 1,18 m) de piatră şi cărămidă (pentru orizontalizare) pavat cu cărămizi întregi (31 x 44 x 3 cm). În perioada, 9-12 septembrie s-a efectuat un sondaj - SGVII pentru a se controla rezultatul prospecţiunilor magnetometrice efectuate în zona bornelor 12-13 de către dr. Florin Scurtu. S-au pus în evidenţă faze de la construcţii de diferite epoci; construcţii târzii cu ziduri fără o fundaţie adâncă, probabil doar baze ale unor construcţii de cărămidă nearsă (arsă secundar, aşa cum se poate deduce din resturile înregistrate într-o secţiune executată anterior); construcţii din piatră legată cu pământ ce modifică prin adausuri un edificiu de mai mari dimensiuni construit cel mai târziu în sec. III din piatră legată cu mortar. Cercetarea s-a limitat la un nivel aflat la -0,70 m. Materialul descoperit este sărac şi constă din fragmente ceramice romano-bizantine de uz comun. S-a descoperit un fragment de pieptene bilateral. Nu consider posibil să se efectueze în continuare astfel de sondaje, fără ca un arheolog să preia întreg sectorul, existând riscul ca să se piardă, necorelate, datele din diferitele secţiuni efectuate pe parcursul anilor.