Situl a fost descoperit în august 2007, cu prilejul cercetărilor sistematice de teren, în contextul desfăşurării proiectului eGISpat Timiş 2007. Repertoriul topografic al siturilor arheologice din Lista Monumentelor Istorice a judeţului Timiş. În LMI Timiş, la poziţia nr. 51, cod TM-I-s-B-06089, fără vreo precizare de locaţie, cu excepţia toponimului „Dealul Cetăţuica", este menţionată o aşezare paleolitică (?)... din mileniul VI a.Chr. Singura informaţie bibliografică asupra acestui punct arheologic provine din repertoriul lui Medeleţ şi Bugilan (Fl. Medeleţ, I. Bugilan, Contribuţii la problema şi la repertoriul movilelor de pământ din Banat, în Banatica, 9, 1987, p. 175) şi în care se spune textual: „Movilele de la Ocoale şi Cetăţuica, declarate rezervaţii arheologice prin decizia din mai 1979 a Consiliului Popular Judeţean Timiş sunt, cu siguranţă, aşezări omeneşti şi nu au caracter funerar. Microtoponimele „La Gomilă" şi „Gomila din drumul Stamorii" desemnează movila din punctul Ocoale". Verificările iniţiale la serviciul cadastral al Primăriei comunei Sacoşu Turcesc, de care aparţine localitatea Unip, nu au putut releva cu precizie locaţia toponimului „Dealul Cetăţuica", acesta nefiind precizat nici în hărţile topografice militare, scara 1:25.000, ediţia 1962 şi 1975. Investigaţiile şi informările din teren, au restrâns mult aria de cercetare, astfel încât în 28.08.2007 s-a putut identifica în teren respectivul sit. Cercetările sistematice de teren din 2007-2008 au mai descoperit în hotarul localităţii Unip alte cca. 15 situri arheologice inedite, unele dintre acestea de o importanţă deosebită. Faptul că pe teritoriul sitului nu s-au desfăşurat activităţi antropice moderne (lucrări agricole, îndiguiri, desecări, construcţii etc) a făcut ca aceasta să rămână într-o stare de conservare foarte bună. În proporţie de 70 % arealul aşezării fortificate este acoperit actualmente de liziera de NE a Pădurii Unip, restul sitului fiind reprezentat de o păşune sălbăticită, răvăşită de mistreţi. De asemenea, pe latura de NV a sitului, în pădure, se observă gropile mai vechi ale unor căutători de comori, gropi vechi de cel puţin 30 de ani (vârstă dedusă după grosimea copacilor crescuţi în aceste excavaţii). Datorită faptului că o cercetare arheologică sistematică nu s-a desfăşurat până în 2009, singurele date avute la dispoziţie sunt cele oferite cercetările sistematice de suprafaţă (periegheze). În aceste condiţii echipa noastră şi-a propus, pentru campania din 2009, să efectueze studiile preliminare de arheologia peisajului, bazate pe prospecţiile satelitare, ortofotogrammetrice şi geofizice, precum şi efectuarea analizelor pedologice. Structurile vizibile la suprafaţa solului (valul de pământ, concentrarea cu predilecţie în anumite areale ale sitului a artefactelor ceramice) permit evidenţierea unei importante aşezări fortificate, dispuse pe versantul stâng al Timişului Mijlociu, în zona de puternică divagare şi meandrare. Până la ora actuală relativ puţine situri datând de la sfârşitul epocii bronzului şi începuturile hallastt-ului au fost identificate, studiate şi publicate în Banatul de câmpie. Situl arheologic de la Unip „Cetăţuica", jud. Timiş, se prezintă sub forma unei fortificaţii de tip oppidum, pluristratificat, ce se datează, prin materialul cules la suprafaţa terenului, la sfârşit de epoca bronzului (Bz D) şi începutul primei epoci a fierului (Ha A), suprapusă de locuiri succesive din a doua epocă a fierului, perioada post-romană şi evul mediu. Cercetările arheologice din 2009 au debutat cu periegheze sistematice, topografie arheologică, cartografiere digitală, analize geomorfometrice şi geomorfografice, prospecţiuni geofizice şi prospecţiuni pedologice. Raportul nostru prezintă rezultatele tuturor acestor metode, într-un model de studiu interdisciplinar de arheologia peisajului, fază preliminară obligatorie înaintea unei săpături sistematice. Situl arheologic se află pe o terasă morfologică, în suprafaţă de 6,3 ha şi un perimetru de 986 metri, delimitată din trei laturi de un meandru fosil al Râului Timiş, amplasată la 50 m S de digul de protecţie stâng al acestui râu. Numeroasele campanii de cercetări arheologice de suprafaţă (peste 20) întreprinse în intervalul 2006-2008 cu prilejul întocmirii documentaţiei topografice a siturilor arheologice din Lista Monumentelor Istorice a Judeţului Timiş, au evidenţiat în arealul luncii Timişului zeci de situri arheologice de importanţă majoră, datând din neolitic şi până în Evul Mediu târziu. Reper: 3,38 km NV faţă de biserica din Unip şi 50 de metri S faţă de digul de pe malul stâng al Timişului, în partea de NE a Pădurii Unip (coordonate GPS 45.40.09.96 N; 21.17.59.07 E, coordonate Stereo 70 Dealul Piscului 469944, 211782; 90 m altitudine absolută). Pornind de la conceptul de Arheologia Peisajului, definită ca reprezentând un set de tehnici şi metode folosit pentru studierea urmelor materiale ale oamenilor din trecut, în contextul interacţiunii lor cu mediul natural şi social în care au locuit, echipa noastră a urmărit identificarea tuturor acelor „urme" vizibile pe teren, la suprafaţa solului, pe întreaga arie a habitatului biotic şi abiotic, mult mai mare decât aceea unei săpături arheologice propriu-zise. Prin colectarea, prelucrarea şi interpretarea acestor date, se pot obţine informaţii preţioase, care pot fi valorificate în scopul: - înţelegerii relaţiei om - comunitate - mediu natural înconjurător; - relaţionării sitului arheologic cu geomorfologia locului; - dobândirii unei viziuni de ansamblu asupra locuirii umane de-a lungul epocilor istorice, într-un anumit areal (de la valea unui râu până la întinderea graniţelor unui stat, sau chiar mai mult); - cercetării de suprafaţă, într-un timp relativ scurt, a unor mari întinderi teritoriale; - descoperirii sau identificării de situri arheologice; - stabilirii unor zone de maxim interes arheologic şi stabilirii importanţei cercetării sistematice a acelor situri care prezintă potenţial arheologic. Astfel s-au urmărit trei etape majore de lucru: definirea cadrului geografic, prospecţiunile arheologice propriu-zise şi prelucrarea informaţiei (mijloacele de operare, în acest sens, fiind hărţile, imaginile satelitare, ortofotogramele şi prospecţiunile geofizice) Practic, s-au efectuat următoarele lucrări în teren: - Analiza geomorfometrică şi geomorfografică a peisajului - Prospecţiunea pedologică cu prelevare de eşantioane - Prospecţiuni geofizice - Tomografia electrică - Magnetometrie. Metoda fluxgate Etapa a I-a. Analiza geomorfometrică şi geomorfografică a peisajului Pornind de la măsurătorile topografice efectuate în 2007 şi recalibrate în 2009 cu o Staţie Totală Leica 407, s-au prelucrat datele spaţiale în ArcGIS 9.2 pentru a se realiza analiza geomorfometrică şi geomorfografică a peisajului. Indicii altimetrici, precum şi valorile rezultate din prelucrarea acestora, stau la baza metodelor morfometrice. Stabilirea diferitelor altitudini în mod direct (pe teren) sau indirect (cu ajutorul hărţii) prin intermediul elementelor topografice clasice, permit precizarea unor trăsături ale reliefului şi anume: trepte altimetrice, densitatea şi adâncimea fragmentării, diferite puncte critice in evoluţia morfologică, etc. Toate acestea sunt concretizate prin intermediul graficelor şi al hărţilor speciale. Astfel este util să se specifice în cadrul unei arii depresionare, poziţia treptelor de componente: luncă, terase, piemonturi acumulative, piemonturi de eroziune, suprafeţe de nivelare. Prelevarea datelor spaţiale din teren cu ajutorul Staţiei Totale, într-o reţea deasă de puncte, permite definirea formei reliefului scoţând totodată în evidenţă evoluţia lui în timp, fapt care implică şi o analiză de detaliu a diferitelor harţi topografice. Din aceste evaluări se extrag indicii derivaţi, cum ar fi coeficientul de sinuozitate, coeficientul de neregularitate a liniei de interfluviu, etc. Toate evaluările morfologice directe sau derivate sunt prezentate sub forma clasică a graficelor şi a hărţilor. În geomorfologie există o serie de indicatori morfometrici (altimetrie, fragmentarea şi energia de relief, pantele) care permit caracterizarea reliefului. Punctul de plecare îl constituia de fiecare dată harta topografică, de cele mai multe ori cea la scara 1:25000. Deşi acestea constituie, încă, principala sursă de culegere a datelor, MNAT (Modelul Numeric al Altitudinii Terenului) obţinute automat din imagini sau oferite gratuit (gen SRTM - Shuttle Radar Topography Mission), permit interpretarea trăsăturilor reliefului mult mai rapid. Primul indicator important în analiza geomorfologică îl reprezintă panta. Alegerea claselor de pante se face în funcţie de subiectul cercetării şi de unitatea de relief supusă studiului. Deoarece, în majoritatea cazurilor, aşezările umane sunt localizate pe malurile râurilor sau pe interfluviile create de acestea, identificarea unghiului optim al pantei este unul dintre criteriile care poate explica opţiunea pentru un anumit sector şi versant. Pantele prea accentuate şi greu de urcat erau preferate în cazul fortificaţiilor, pe când aşezările civile, nefortificate, preferă pantele domoale care să le permită locuitorilor un acces facil pentru transport, practicarea agriculturii de subzistenţă şi pentru construirea locuinţelor şi anexelor. Pantele prea accentuate sunt supuse frecvent proceselor de eroziune, iar torentele pot segmenta şi chiar distruge terasele bune pentru locuit. Scurgerea apelor pluviale este determinată, între altele, şi de unghiul pantei, ori ştim că una dintre formele cele mai larg răspândite de locuinţă era bordeiul sau semibordeiul, caz în care puteau apare infiltrări ale apei sau chiar inundaţii ale acestor locuinţe în sezonul ploios. În cazul fortificaţiei de la Unip „Dealul Cetăţuica", se poate observa cu uşurinţă că pantele sunt mai accentuate acolo unde a intervenit activitatea umană şi nu procesul natural. Astfel, se observă că pe latura de E s-a intervenit antropic, excavându-se un şanţ de apărare care desprindea fortificaţia propriu-zisă de restul grindului pe care se află, şanţ care păstrează şi astăzi o adâncime de peste 2 m, fiind probabil inundat de apă. De altfel panta de pe malul de V indică un cot activ al Râului Timiş dovadă a faptului că la data funcţionării fortificaţiei aceasta de afla chiar pe malul râului şi nu pe un braţ fosil cum se regăseşte astăzi. Un alt indicator este orientarea versanţilor sau expoziţia faţă de Soare. Radiaţia solară reprezintă sursa primară a tuturor proceselor de la nivel terestru. Orientarea suprafeţelor înclinate în raport cu durata insolaţiei condiţionează repartiţia regimului caloric, al precipitaţilor atmosferice, al umidităţii aerului şi solului, influenţând în mod diferit procesele morfodinamice, repartiţia solurilor şi vegetaţiei. Expoziţia versanţilor, alături de succesiunea anotimpurilor, este un factor important în determinarea gradului de insolaţie. Factorul care creează inconsecvenţe în mersul parametrilor meteorologici este în primul rând altitudinea, altitudine care intervine printr-o accentuare a diferenţelor termice şi de umiditate pe expoziţiile opuse. Totodată, radiaţia solară directă, responsabilă pentru contrastele impuse prin orientare, creşte cu înălţimea ca urmare a purificării atmosferei, iar cea difuză scade. Rolul cel mai important în determinarea cantităţii de radiaţie solară primită de suprafaţa topografică, iar implicit a gradului de insolaţie îl deţine stadiul de evoluţie a reţelei hidrografice prin tipurile cărora ea le dă naştere. Majoritatea aşezărilor umane le găsim pe versanţii nordici, deci cu o expunere către S, spre soare. Într-o perioadă în care soarele reprezenta singura sursa de lumină şi căldură pentru care nu trebuiau să depună efort, locuitorii erau foarte atenţi la acest aspect, astfel încât, identificarea corectă a expoziţiei oferă arheologului un criteriu foarte bun de interpretare şi analiză a peisajului arheologic. La Unip „Dealul Cetăţuica" se observă avantajul oferit de arealul supraînălţat al grindului natural pe care se află fortificaţia, avantaj ce se reflectă printr-o expoziţie favorizantă faţă de Sare (SE, S, SV), cu un indice caloric redicat, deci expus luminii şi căldurii, practic, întreaga zi. Lumina şi căldura erau astfel obţinute pe cale naturală, orientarea indicând faptul că din preistorie şi până în evul mediu „Dealul Cetăţuica" reprezenta locaţia ideală pentru locuit. Un al treilea element dintre criteriile de bază ale identificării şi interpretării istorico-arheologice a unei aşezări umane este altitudinea. Fiind în strânsă legătură cu factorul climatic, acesta poate trăda însăşi universul ocupaţional al locuitorilor stabiliţi pe o anumită treaptă de altitudine. Ţinând cont de faptul că baza economiei o reprezenta cultivarea plantelor (agricultura de subzistenţă), creşterea animalelor domestice şi păstoritul (în aproape toate epocile istorice) se poate uşor observa că se creează un lanţ de determinări trofice altitudine - climă - specii de plante - specii de animale - ocupaţii omeneşti specifice. Zonele de câmpie joasă (între 70 şi 95 m altitudine) şi cele de câmpie înaltă (între 100 şi 130 m altitudine) creau condiţii favorabile practicării agriculturii. Altitudinea este şi un criteriu geostrategic, punctele cele mai înalte fiind destinate posturilor de observaţie militară, cetăţilor, precum şi fortificaţiilor liniare sau drumurilor de culme. Fortificaţia de la Unip „Dealul Cetăţuica" prezintă caracteristicile tipice ale unei astfel de construcţii de la câmpie. Situându-se în lunca inundabilă a Râului Timiş, care se revărsa periodic primăvara, grindul natural pe care se află fortificaţia este mai înalt cu 2 m faţă de terenul din jur, cota cea mai joasă a câmpiei din jur fiind de 86 m, iar grindul se află pe cota de 89 m. Fortificaţia, în schimb, probabil şi datorită locuirilor succesive de-a lungul timpului şi a procesului de depozitare antropică şi rambleiere, se află pe cota de 91 m altitudine, deci cu aprox. 4 m deasupra câmpiei inundabile şi cu aprox. 5 m deasupra nivelului cursului râului. Poziţia geostrategică favorizantă dar şi activităţile antropice de fortificare a „Dealului Cetăţuica" se observă foarte bine cu ajutorul profilelor longitudinale şi transversale efectuate pe Modelul Numeric al Terenului, conform ridicării topografice cu ajutorul Staţiei Totale. Astfel, profilul N-S, longitudinal pe axa principală a sitului, indică activitate antropică la S, unde se observă unghiul pantei valului de 50º, precum şi existenţa unui şanţ, azi uşor colmatat; iar la N se observă că fortificaţia a suferit intervenţii antropice ulterioare, reflectate de crearea unei microterase de nivelare datorate amenajărilor agricole moderne (terenul a fost arat şi cultivat până în 1989, după care a fost din nou lăsat să se împădurească deoarece mistreţii distrugeau frecvent culturile agricole). Profilele transversale pe axa V-E şi NV-E relevă cel mai bine diferenţa dintre activităţile antropice şi procesele naturale: latura de V a fortificaţiei de la Unip „Dealul Cetăţuica" care se afla pe malul activ al râului prezintă o pantă caracteristică unui mal spălat de ape dar suficient de profilat pentru a împiedica un eventual atac, precum şi lipsa şanţului de apărare, care, în acest caz, era înlocuit de însăşi cursul râului; iar pe latura de E se observă unghiul pantei dinspre fortificaţie de aprox. 70º, profilul şanţului de apărare cu un unghi de 25º spre exterior, adâncimea şanţului care deşi colmatat tot mai păstrează o diferenţă de nivel de aprox. 0,5-1,5 m pe anumite sectoare şi, nu în ultimul rând, relevă existenţa unui val de apărare exterior care deşi puternic aplatizat de observă foarte bine că ara baza de aprox. 30 m lăţime. Etapa a II-a. Prospecţiunea pedologică cu prelevare de eşantioane Pentru determinarea ştiinţifică a prezenţei şi activităţii umane în arealul fortificaţiei de la Unip „Dealul Cetăţuica", echipa noastră a efectuat o prospecţie pedologică pentru a surprinde modificările antropice survenite la nivelul solului. Determinările au fost efectuate de prof. univ. dr. Ghe. Ianoş de la Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul de Geografie şi de prof. univ. dr. Iosif Gergen de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Departamentul de Tehnologie Agro-Alimentară. Anexa 8 Etapa a III-a. Prospecţiuni geofizice Tomografia electrică Instrumentul folosit a fost PASIGS24N, cu 32 de electrozi dispuşi la o distanţă de 3 metri; lungime totală - 96 metri. (Distanţa maximă este de 5 m şi acoperă 160 m). Metoda geofizică utilizată a fost Dipole-Dipole, care în general oferă cele mai bune rezultate pentru analiza depozitelor superificale, prezentând avantajul că nu ciunteşte foarte mult profilul pe părţile laterale. Echipa de prospecţie a fost condusă de prof. univ. dr. Petru Urdea de la Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul de Geografie, iar interpretarea datelor a fost făcută în colaborare cu asist. univ. drd. Alexandru Onaca din cadrul aceluiaşi departament. Tomografia electrică a fost efectuată pe axa E - V a sitului, în partea sa mediană, acolo unde echipa a presupus densitatea cea mai ridicată a locuirii şi unde se păstrează foarte bine şi elementele defensive ale fortificaţiei. Valorile obţinute sunt valori ale rezistivităţii aparente, care sunt de fapt nişte valori relative şi nu absolute; pentru obţinerea unor valori de rezistivitate absolută este nevoie de mai multe informaţii, inclusiv de topografie, iar procedeul respectiv de conversie, denumit inversie geoelectrică, este util atunci când se urmăreşte cu precădere dispunerea stratelor. Inversia anulează diferenţele în favoarea omogenizării valorilor în plan orizontal. În cazul unei tomografii electrice se are în vedere dispunerea valorilor (clasele apar la legendă) pe anumite aliniamente. Din punct de vedere arheologic ne interesează mai mult partea superioară, care se observă că are o distribuţie mult mai eterogenă a valorilor. În primul rând este uşor sesizabil orizontul de la adâncimea de aprox. 4,4 m, cu valori foarte mari, care se continuă şi spre E, chiar dacă mai discontinuu. Considerăm că în loc rocă avem, în cazul de faţă, nişte luturi argiloase, destul de compacte. Deasupra acestui orizont se poate vedea cu uşurinţă un alt strat cu valori foarte reduse (albastru), care ar putea fi nivelul freatic după toate posibilităţile. De obicei sub nivelul freatic se găseşte rocă, deci analogia pare să fie corectă. Acest orizont pare a fi între 2,5 şi 3,5 m. Peste 2,5 m se văd mai multe blocuri cu valori relative ridicate ale rezistivităţii (cu roşu). Este destul de greu de interpretat pentru că în general la suprafaţă valorile sunt mai mici, deoarece există un grad de compactizare mai redus al depozitelor şi implicit o umiditate mai mare, dar chiar şi aşa este evident că depozitele cu valori mari sunt nişte materiale cu rezistivitate relativă mai ridicată. Ar putea fi nişte depozite mai cimentate, poate nişte depozite de pietrişuri, deşi nu prea au ce căuta aşa de sus sau poate, de ce nu, urmele unor locuinţe, în condiţiile în care acestea au ars şi s-au format podine vitrifiate. Oricum par a avea o densitate mai mare în partea din stânga (Est), unde de altfel după primii 4-5 electrozi se poate vedea şi taluzul şanţului de apărare (cu maro şi galben), care coboară până la vreo 3 metri. În rest în partea inferioară avem imaginea tipică a unor depozite de albie cu alternanţă de nisipuri şi pietrişuri şi chiar blocuri de dimensiuni ceva mai mari. Magnetometrie. Metoda fluxgate Magnetometria este una dintre cele mai eficiente metode de prospectare utilizate în cercetarea arheologică neinvazivă. Este o metodă ce contribuie în cadrul investigării arheologice deoarece este capabilă să detecteze o serie de semnale datorate proceselor naturale şi antropice din trecut acestea fiind transformate apoi într-o „hartă" ilustrând posibilele complexe arheologice situate sub scoarţa terestră. Rata rapidă de achiziţionare a datelor datorită instrumentelor actuale permite prospectarea unor zone întinse într-un timp relativ scurt. Un alt avantaj este faptul că datele pot fi redate la densităţi şi rezoluţii mari ce permit mai apoi analiza detaliată a posibilelor structuri aflate în subsol. Există două posibilităţi de a configura un magnetometru şi anume sub forma unui „total field" care măsoară magnitudinea actuală a câmpului magnetic şi de asemenea sub forma unui gradiometru acesta măsurând diferenţa între înregistrările a doi senzori (folosit şi în prospectarea sitului de la Unip „Cetăţuica"). Aparatul folosit a fost un Bartington 601-2 dual. În cazul sitului de la Unip „Cetăţuică" s-a prospectat o suprafaţă de 200 m x 50 m, utilizând griduri cu dimensiuni de 20 m x 20 m, folosind un aparat de tip fluxgate, configurat ca şi gradiometru,cu doi senzori având o sensibilitate de ±1nT. Cercetările geofizice întreprinse la Unip „Cetăţuică" au adus la lumină existenţa unui sistem de apărare format dintr-un şanţ şi val de pământ, întregul sistem având o dimensiune de aprox. 10 m lăţime. Semnalul puternic înregistrat de către gradiometrul utilizat în prospectare relevă faptul că valul cu palisadă a fost distrus prin ardere. Tot cu ajutorul magnetometriei s-a putut constata existenţa unei densităţi impresionante de complexe, în cadrul incintei fortificate, fiind cu totul absente în afara fortificaţiilor. Coroborarea celor 4 metode a indicat aria (suprafaţa) exactă a sitului şi principalele caracteristici defensive ale acestuia. Toate datele relevă o intensă locuire ce se întinde pe o perioadă lungă de timp (din preistorie până în evul mediu), inclusiv cu refacerea fortificaţiei. În acelaşi timp dovedeşte faptul că locuitorii acestui sit arheologic au utilizat cu foarte mare atenţie avantajele geo-strategice oferite de mediul natural în care au amplasat fortificaţia, pe o popină înconjurată de un braţ activ al Timişului preistoric, locaţia (la S de cursul principal al râului) fiind, probabil, mai puţin supusă inundaţiilor periodice. Iniţial grindul ales pentru locuire a fost mai mare, locuitorii fortificaţiei practicând un şanţ pe latura de E pentru a delimita şi securiza zona de V a grindului care oferea condiţii geo-strategice deosebite, fiind înconjurat din trei părţi de ape (N, V şi S). Din măsurătorile topometrice din teren s-a observat că acest grind era cel mai înalt din zonă, iar în cadrul grindului, fortificaţia ocupă cel mai înalt punct. Datele geomorfometrice şi geomorfografice ale fortificaţiei indică bune cunoştinţe geografice, pedologice, climaterice şi hidrografice ale locuitorilor, într-o zonă cu o altitudine foarte joasă ei găsind punctul cel mai înalt şi cel mai favorabil pentru practicarea agriculturii de subzistenţă (partea din grind nefortificată fiind propice practicării culturilor agricole). Prospecţiunile geofizice indică puternice activităţi antropice pentru amenajarea fortificaţiei dar şi o intensă locuire a interiorului acesteia, iar datele pedologice (cu precădere valorile fosforului) indică incendieri multiple şi refaceri succesive, probabil ca urmare a unor conflicte. În campania de cercetări arheologice din anul 2009 s-au utilizat numai metode şi tehnici de prospecţiune interdisciplinare, situl găsindu-se la debutul investigaţiei arheologice. Principalele tehnici utilizate au fost: prospecţiunea geofizică (magnetometrie şi rezistivitate electrică), prospecţiunea pedologică (analiza probelor de fosfor, potasiu şi pH), topometrie, topografie şi cartografie arheologică. Pentru campaniile următoare dorim să investigăm situl arheologic şi prin alte metode de prospecţiune geofizică (GPR) şi să începem săpăturile arheologice propriu-zise.