Obiectivul cercetării din anul 2009 l-a constituit descărcarea de sarcină arheologică pentru construirea unui sediu de bancă cu o suprafaţă de 2300 m2. Punctul se află în situl „Străuleşti Luncă", pe un teren aflat între malul nordic al lacului Griviţa şi şoseaua Gh. Ionescu Siseşti1. Terenul este amplasat pe platoul unei terase înalte şi în lunca joasă a lacului Griviţa. Pe toată suprafaţa terenului, care măs...oară 3500 mp, se găseşte un pământ de umplutură adus din excavaţiile şi demolările din Bucureşti. Pentru cercetarea terenului, s-a trecut la decaparea mecanică a acestei umpluturi, care are o grosime cuprinsă între 0,60 şi 2 m. Au fost trasate şase secţiuni (SI - SVI = 42 x 2 m), două casete (Cas.1 = 6 x 2,50 m, Cas.2 = 4,50 x 2,50 m) şi a fost supravegheată o suprafaţă neregulată de 193 m2. Stratigrafia generală: - strat de umplutură contemporană (pietre, cărămizi, moloz) cu o grosime care atinge 2 m; - strat cafeniu compact care are la limita superioară vechiul nivel vegetal; grosimi cuprinse între 0,20 şi 0,42 m; - stratul de cultură slab pigmentat mai ales cu lipitură arsă, rare cioburi şi doar în câteva zone către L1, puţină dărâmătură de perete prezentă mai compact; grosimi cuprinse între 0,30 şi 0,60 m; - strat cafeniu lutos, în care apar extrem de rar fragmente mici de lipitură arsă; în el sunt adâncite majoritatea complexelor descoperite; grosimi cuprinse între 0,20 şi 0,60 m; - argila galbenă, sterilă arheologic, pământul viu. Apare, la o adâncime constantă faţă de nivelul iniţial de călcare (înainte de aducerea molozului) între 1-1,20 m. Pe acest teren au fost surprinse mai multe complexe (trei locuinţe, trei cuptoare pentru prepararea hranei şi cinci gropi menajere) care aparţin unei locuiri din sec. III. Locuinţa 1, Complexul 1 A fost surprinsă în SIII, c.10-12, la -0,55 m faţă de nivelul actual de călcare; pentru cercetarea ei au fost deschise casetele 1-2. De formă rectangulară, orientare pe axul lung E - V = 6,00 iar pe cel N - S = 4,70 m. A fost identificată după urmele in situ ale pereţilor arşi, prăbuşiţi şi descompuşi şi a vaselelor sparte pe loc. Resturile de pereţi arşi sunt colorate diferit de la ocru deschis la cărămiziu şi roşu vineţiu ceea ce indică temperaturi şi intensităţi diferite de ardere. Sub nivelul de lipitură arsă, în Cas.1, pământul are culoarea neagră intensă, ceea ce arată un proces de ardere reducătoare până la consumul oxigenului. Au fost surprinse şi fragmente de perete de mari dimensiuni, unele fiind făţuite. O parte păstrează atât amprenta structurii de nuiele (grosimi de 2 cm), altele prezintă chiar amprenta unor trunchiuri faţetate (laturi de 0,12 m). Câteva bucăţi cărămizii-vineţii arată că au fost supuse unor temperaturi mari. Acestea zac pe o suprafaţă de lut galben crud, în mod evident adus, observat numai în suprafaţa de S pe următoarele dimensiuni: N - S = 1,40 m; l = 0,70 m, grosime 3-5 cm. Pe latura de V, în Cas.1, se găsesc, in situ, prinse în dărâmături, majoritatea obiectelor din inventarul locuinţei. Cpl.3-4 La adâncimea de -0,80 m, în SIII şi cas.2, la limita de S a L1, sub aceasta, s-a conturat în plan, o zonă rectangulară (Cpl.3), cu pământ negru dens, care se adâncea în lutul galben, având următoarele dimensiuni: 1,66 m (E - V) şi 1,40 m (N - S); Pe latura de N a locuinţei, la 0,40 m de colţul acesteia se observă foarte urmele unui cuptor construit prin cotlonire (Cpl.4). Dimensiunile acestuia sunt N - S = 0,74 m; V - E = 0,80 m. Vatra cuptorului a fost surprinsă cu 0,35 m mai jos decât nivelul de surprindere al părţii superioare din cupola acestuia şi avea o grosime de 0,25 m. Gura cuptorului este îndreptată către S. Cuptorul a fost săpat în peretele de N al Cpl.3. Cuptorul a avut înălţimea păstrată între 0,30 şi 0,35 m. În interior se găseşte pământ de culoare neagră amestecat cu cenuşă. Grosimea pereţilor cupolei este de 0,025 - 0,03 cm. Cupola a fost făcută din lutuială în care se observă impresiunea a numeroase urme vegetale (păioase). Raportul dintre L1 (cpl.1) şi cpl.3 - 4 se prezintă astfel: groapa cpl.3 a fost suprapusă parţial de groapa L1 în colţul de N - E. Cuptor 3, Cpl9 În SIV, c.10, a apărut o altă instalaţie de foc. Este vorba tot despre un cuptor amenajat în lutul galben, având gura spre V. Partea superioară a cupolei a apărut la -1,12 m, faţă de nivelul actual de călcare. După curăţare s-au obţinut următoarele informaţii: suprafaţa vetrei se află la -1,46 m; înălţimea păstrată a cuptorului = 0,35 m; Lungimea vetrei cuptorului pe axa N - S este de 0,70 m. Pământul ars la roşu de la cupolă este de 0,08 m grosime (difuziunea de căldură); pământul ars de sub vatră are o grosime de 0,02 m. Consideraţii preliminare privind ceramica Lotul ceramic este format din ceramică lucrată atât cu mâna, cât şi la roată. Statistic, există un echilibru între numărul fragmentelor ceramicii lucrate cu mâna în raport cu cele lucrate la roată. Dar, din punctul de vedere al numărului de vase de la care provin fragmentele, precum şi ca diversitate de forme, ceramica lucrată la roată depăşeşte net ceramica lucrată cu mâna. Din ceramica lucrată la roată menţionăm că sunt prezente forme de vase (ulcioare, străchini, castroane, oale) din pastă cenuşie fină sau zgrumţuroasă, precum şi câteva fragmente de ceramică fină şi zgrumţuroasă, roşiatică. Fragmentele ceramice lucrate cu mâna aparţin în marea lor majoritate unor oale cu profil simplu, nedecorate, cu excepţia a trei fragmente, unul prezentând un brâu alveolat, un altul, crestături pe buză şi un al treilea decorat cu patru cercuri, dispuse pe umăr la distanţe egale între ele. Cele mai multe fragmente ceramice reprezintă forme comune, care nu au valoare cronologică individuală. Însă, datorită asocierii lor într-un singur context arheologic, sugerează, prin analogii, o încadrare cronologică destul de precisă. Există în locuinţa cercetată două forme rare ca frecvenţă în repertoriul ceramicii aşezărilor postromane, forme care pot aduce precizări cronologice. Prima este amfora romană, reprezentată prin câteva fragmente de panse canelate. Pentru tipul de amforă de la Străuleşti-Luncă, a fost propusă o datare la nivelul secolului al III-lea, fiind identificat şi un centru de producţie la Apulum-Partoş2, în provincia Dacia, centru de unde este posibil să provină şi exemplarele de la Străuleşti-Luncă. O altă formă rară, este cea de castron din pastă cenuşie, cu trei toarte. Vasul apare atât în sec. al III-lea în mediul Chilia-Militari (în necropola de la Chilia3), cât şi în mediul carpic (aşezarea de la Butnăreşti şi necropolele de la Bărboasa şi Poieneşti)4 dar şi în sec. al IV-lea, în mediul Cerneahov (necropolele de la Târgşoru Vechi5 şi Mihălăşeni6). Prin caracteristicile sale morfologice, putem data castronul de la Străuleşti-Lunca spre sfârşitul secolului al III-lea. Datarea sugerată de tipul de amforă şi de castron, este confirmată de faptul că majoritatea fragmentelor ceramice au bune analogii în aşezările de la Militari, Străuleşti-Măicăneşti, Mătăsaru, Coloneşti-Mărunţei sau în necropola de la Chilia, în nivelele datate în sec. III7. Datarea lotului ceramic, din complexele cercetate în 2009, o confirmă şi o completează pe cea propusă de M. Constantiniu în urma primelor săpături din anul 1960, de la Străuleşti-Luncă8.