A fost dezvelită întreaga suprafaţă a Capitoliului, situată la E de secţiunea S1 din 2007. Suprafeţele S 4 şi S 5 din 2010 se află la S şi, respectiv, la N de secţiunea S 2 din 2008. În total, suprafaţa dezvelită reprezintă circa 80 % din Capitoliu. A rămas necercetată partea de la V de secţiunea S1 din 2007. Vom urmări fazele de construcţie. Întâi a fost construită, în conformitate cu preceptele lui Vitruvius..., o fundaţie (Z12) de 19 m (N - S) x ca 28 m (E - V) şi adâncă de 1,35 m. În interior aceasta fundaţie nu este continuă. Ea este făcută doar pentru a susţine stereobatele şi structura treptelor. Prezintă goluri acolo unde urma a fi pusă umplutura de piatră, lut şi nisip (c.5). Următoarea etapă a constat în ridicarea stereobatelor din opus quadratum, constând cel mai probabil din patru rânduri de blocuri de calcar. Stereobatele sunt următoarele: Z17 pentru colonada de E, Z19’ şi Z18’ pentru colonadele de S şi de N şi probabil Z21 pentru colonada de V. Între stereobate a fost pusă umplutura c.5, alcătuită din piatră de râu şi nisip. Între Z19’ şi Z9, ca şi între Z10 şi Z18’, umplutura c.5 a fost pusă peste fundaţii de piatră (Z13 şi Z27). Între Z25, Z26, Z9 şi Z10, deci în suprafaţa corespunzătoare interiorului cellei, umplutura c.5 a fost pusă pe o fundaţie de piatră şi lut cu grosimea de 0,50-0,60 m, aşezată direct pe humusul antic. Astfel a luat naştere podium-ul, pe care se înălţa templul propriu-zis. Porţiunea de pe podium din faţa cellei trebuie sa fi fost podită cu plăci de marmură cu grosimea de cca. 10 cm, în timp ce în interiorul cellei pardoseala era din marmură multicoloră de import. Pentru construirea treptelor s-a făcut un fel de rampă din lut galben şi piatră (contextele 33+34), care a servit iniţial urcării pe podium a blocurilor şi a coloanelor. Apoi a fost făcută o substrucţie de piatră şi mortar pentru trepte (Z16), iar în final au fost montate treptele propriu-zise. Zona treptelor este cuprinsă între zidurile laterale Z19 (S) şi Z18 (N). În 2008 a fost făcută observaţia că treptele iniţiale ar fi putut fi din calcar şi că ulterior ar fi fost înlocuite cu trepte de marmură. Nu mai suntem atât de siguri de asta. Din presupusele trepte de calcar nu s-a păstrat decât un singur fragment, în timp ce din cele de marmură s-au păstrat mai multe bucăţi. Au fost găsite puţine fragmente de fusuri, capiteluri şi plinte ale coloanelor de marmură. În peretele unui canal târziu, C5, paralel cu zidul de S al podium-ului, s-a păstrat partea inferioara a unui fus, cu raza de 40 cm, ceea ce înseamnă coloane cu o înălţime de peste 9 m. Important este că aceste fragmente s-au găsit nu numai în faţa templului, ci şi în părţile laterale, provenind, deci, de la colonadele laterale. Este un argument în plus pentru un templu peripteros. Argumentul principal constă însă în dispunerea stereobatelor. Z17, Z19’ şi Z18’ nu pot susţine decât colonadele din faţă (de E) şi pe cele laterale (de S şi de N), iar Z 21 probabil colonada din spate (de V). Am pornit de la presupunerea că atât colonadele, cât şi zidurile cellei au fost dispuse pe axul fiecărui stereobat. În acest caz, colonada din faţa (de E), cea susţinută de Z 17, are lungimea de 16,50 m. Ţinând seama atât de dimensiunile coloanelor, cât şi de un intercolumnuim normal, avem de-a face cu un templu hexastil peripteros. Nu ştim câte coloane corespund pe părţile laterale celor 6 coloane din faţă. La Xanten, de pildă, le corespund 9 coloane. Vom şti mai multe după campania din 2011, când vom fi dezvelit şi partea de V a Capitoliului. O altă întrebare, căreia încă nu-i putem da un răspuns definitiv, priveşte antablamentul. Nu s-a găsit încă niciun fragment de marmură, care să poată fi atribuit antablamentului sau frontonului templului. În ce priveşte cella, respectând acelaşi intercolumnium şi, implicit, axul stereobatelor, lăţimea ei (N - S) ar fi de cca. 8 m, iar dacă Z 21 reprezintă stereobatul pentru colonada de V, lungimea cellei (E - V) ar fi tot de cca. 8 m. Nu putem spune nimic despre o cella tripartită, care nici nu mai fost o regulă începând cu domnia lui Antoninus Pius. Lăţimea intrării este sugerată de spaţiul lăsat liber între stereobatele Z25 şi Z26, care susţineau pereţii de E ai cellei. Ea este de 4 m, ceea ce presupune o înălţime a intrării de 6-7 m. Este suficient pentru o statuie a lui Iupiter tronans, presupusă a avea o înălţime de cca. 4,5 m. La această dimensiune s-a ajuns pe baza lăţimii de 6 cm a unui deget mare de la o mână a lui Iupiter, de trei ori cât lăţimea naturală. O statuie a lui Iupiter tronans de 4,5 m nu este surprinzătoare, atunci când în provinciile nord-africane cunoaştem asemenea statui de 6 sau 7 m. În ceea ce priveşte identificarea drept Capitoliu şi nu drept templu imperial, un argument îl reprezintă fragmentul unei acvile de marmură, descoperit în 2008. De altfel, prezenţa în colonia Sarmizegetusa, deci într-o copie a Romei, a unui Capitoliu este absolut obligatorie. El domina forum novum, care este, prin urmare, un for religios prin excelenţă. Să nu uităm, pe de altă parte, că temple imperiale care să domine forurile apar de-abia sub Severi. Cercetările epigrafice au dus la concluzia că acest Capitoliu a fost dedicat într-o zi de 23 mai (a. d. X Kal. Iulias) a unui an necunoscut. Terminus ante quem este dat de statuia lui M. Sedatius Severianus din criptoporticul de N. Ea este datată în anul 153. Prin urmare, Capitoliul împreuna cu întregul forum novum vor fi fost ridicate în jurul anului 150. În ziua de 23 mai se celebra la Sarmizegetusa şi în întreaga Dacie epulum Iovis (banchetul lui Iupiter), cea mai mare sărbătoare a provinciei. Paralel cu marginea de sud a Capitoliului pare să fi existat un şir de baze de statui. Am găsit una dintre ele, fragmentară, închinată de un flamen al Sarmizegetusei. Canalele postromane, foarte frecvente pe toată suprafaţa fostului oraş, au ocolit Capitoliul. Cel mai important, numit de noi C5, avea drept perete nordic zidul de S al Capitoliului (Z 19 + Z19’) şi un perete sudic construit în mare parte din piese arhitectonice provenite din templu. Acest perete nu a fost încă desfăcut. În continuare au avut loc distrugeri succesive, care au durat până aproape de zilele noastre. Din această cauză nu am găsit nicăieri stratigrafie romană, ci numai gropi moderne succesive.