Localitatea Ilişua este situată pe cursului inferior al râului cu acelaşi nume, unul dinte afluenţii importanţi pe care Someşul Mare îi adună de pe culmile Ţibleşului şi care se constituie într-una din căile cele mai lesnicioase de legătură dinspre Transilvania cu Ţara Lăpuşului. Aflată la interferenţa dealurilor Ciceului cu zona depresionară ce însoţeşte Valea Someşului Mare, într-un punct care asigura o bună ...vizibilitate şi un excelent control asupra celor două axe de comunicaţie, romanii au amplasat pe terasa de pe malul stâng al văii Ilişua un castru căruia îi revenea un rol important în cadrul sistemului de apărare de pe limesul nordic al provinciei Dacia, apoi Dacia Porolissensis. Castrul este situat în extremitatea sud estică a terasei, locuită încă din perioada bronzului târziu, apoi în prima epocă a fierului şi în Latènul mijlociu, aşezări explorate concomitent cu dezvoltarea investigaţiilor arheologice a sitului. Karoly Torma iniţiază săpături arheologice de amploare la Ilişua, între 1858 şi 1863, fixând poziţia castrului şi a celorlalte obiective romane, rezultatele investigaţiilor fiind exemplar publicate la scurtă vreme după încheierea lucrărilor. Pornindu-se de la rezultatele şi consemnările oferite de Karoly Torma săpăturile au fost reluate în anul 1978 şi desfăşurate în campanii ce s-au derulat an de an, mai întâi în castru, extinse ulterior şi în vicus. În primii ani săpăturile s-au concentrat pe identificarea elementelor sistemului de fortificare şi stabilirea stratigrafiei generale a sitului. Încă din primele campanii de săpături s-a degajat faptul că acesta a cunoscut trei etape constructive, clar departajate: castru mic, castru mare de lemn şi castru de piatră. Săpăturile din anul 2011 au urmărit trei obiective: 1. dezvelirea barăcii din raetentura sinistra identificate în campaniile anterioare; 2. stabilirea planului barăcilor din praetentura sinistra şi 3. reluarea cercetărilor din latus sinistrum pentru completarea informaţiilor privind clădirea identificată cu valetudinarium-ul. În raetentura a fost deschisă o suprafaţă de 12 x 5 m perpendiculară pe via sagularis care, între 0 - 2 m, a interceptat drumul care consta dintr-un strat de pietriş acoperit de lespezi şi sfărâmături de piatră. Baraca orientată per strigas, paralel cu via principalis, este marcată de amprentele pereţilor ale căror gropi erau săpate în stratul geologic, pentru primele faze ale clădirii sau înfipte în nivelele precedente în cea de-a treia fază. Secţiunea a intersectat trei contubernia cu deschideri de 3,6 m, ale căror pereţi erau marcaţi prin şanţuri late de 0,35 m care coboară cu 0, 50 - 0,60 m sub nivelul de călcare. În imediata vecinătate a viei sagularis secţiunea a interceptat o groapă rectangulară cu laturile de 2,4 x 3,6 m care taie capătul barăcii şi se adânceşte la 1,20 m. Stratul compact de var care acoperea fundul gropii documentează destinaţia sa iniţială, cea de groapă de var, ulterior umplută cu resturi menajere, ceramică, materiale de construcţie şi sfărâmături de piatră. În praetentura sinistra au fost deschise două secţiuni perpendiculare pe via principalis, a cărei margine o şi ating, cu dimensiunile de 26 x 3 m, la 10 m una de alta. În acest perimetru solul viu se află la 0,60 - 0, 80 m, suprapus de un nivel de depunere relativ sărac, aparţinând la două barăci despărţite de o stradelă de balast lată de 5 m, suprapus de sfărâmături de piatră şi tegule. Baraca dinspre via principalis are o deschidere de 9 m, cu amprentele pereţilor remarcate prin stratul de chirpici şi arsură. Cercetările reluate la clădirea aflată în latus praetorii sinistrum, de plan dreptunghiular aliniat cu principia, ale cărei dimensiuni au fost stabilite prin secţiunile din anul 1984, de 31,70 x 11,70 m, au constat în deschiderea a două secţiuni transversale de 22 x 2 m, cu un interval de 7 m între ele. Edificată în opus incertum cu pereţii de 0,90 - 1m grosime, aceasta are o deschidere de 9,8 m. În umplutura clădirii existau aglomerări de bolovani şi lespezi de piatră provenind din zidurile prăbuşite, precum şi numeroase fragmente de fuse şi baze de coloană concentrate cu preponderenţă cam la 2 m de pereţii construcţiei. O achiziţie interesantă o reprezintă şi jumătatea superioară a unui altar, cu laturile de 70 x 45 cm care conservă doar primul rând al inscripţiei D M. Construcţii similare au fost semnalate şi în alte castre din provincie: Porolissum, Căşei, fără a le putea clarifica funcţionalitatea. Asupra destinaţiei de magazie, se opune, în cazul de faţă, caracterul spectacular al interiorului, cu aliniamente de coloane dispuse longitudinal. Urmează ca prin dezvelirea întregului edificiu să beneficiem de planul integral şi elemente de datare mai sigure. Materialul arheologic a intrat în colecţiile muzeului din Bistriţa unde va fi conservat şi inventariat.