Şantierul arheologic Unip „Dealu Cetăţuica" este amplasat pe una dintre numeroasele terase morfogenetice din lunca Timişului Mijlociu, terasă delimitată de un meandru al râului, actualmente fosil, având o suprafaţă de 6,3 ha şi un perimetru de 986 metri. Faptul că pe teritoriul sitului nu s-au desfăşurat activităţi antropice moderne (lucrări agricole, îndiguiri, desecări, construcţii, etc.) a făcut ca acesta să... rămână într-o stare de conservare foarte bună. În proporţie de 70% arealul aşezării fortificate este acoperit actualmente de liziera de NE a Pădurii Unip, restul sitului fiind reprezentat de o păşune sălbăticită şi răvăşită sistematic de mistreţi. De asemenea, pe latura sa de NV, în pădure, se observă gropile mai vechi ale unor căutători de comori, gropi vechi de cel puţin 30 de ani (vârstă dedusă după grosimea copacilor crescuţi în aceste excavaţii). Din punct de vedere structural obiectivul arheologic se prezintă sub forma unei aşezări fortificate printr-un sistem de gardini de lemn făţuite cu lut, care înconjoară întreaga suprafaţă a grindului natural, gardini dispuse pe două niveluri succesive, având şi rolul de a împiedica scurgerea nisipului în şanţul limitrof. Având în vedere faptul că situl arheologic de la Unip „Dealu Cetăţuica" nu a fost investigat arheologic decât începând cu anul 2007, informaţiile bibliografice de dinainte de acest moment sunt generale şi provin din repertoriul movilelor de pământ întocmit de Fl. Medeleţ şi I. Bugilan1, în care sunt expuse textual următoarele date: „Movilele de la Ocoale şi Cetăţuica, declarate rezervaţii arheologice prin decizia din mai 1979 a Consiliului Popular Judeţean Timiş sunt, cu siguranţă, aşezări omeneşti şi nu au caracter funerar. Microtoponimele La Gomilă şi Gomila din drumul Stamorii desemnează movila din punctul Ocoale". Obiectivul este inclus în Lista Monumentelor Istorice a judeţului Timiş. Secţiunea Arheologie, unde la poziţia nr. 51, cod TM-I-s-B-06089, fără vreo precizare de locaţie, cu excepţia toponimului „Dealu Cetăţuica", este menţionată o aşezare paleolitică din mileniul VI î. Hr (sic!). Implicarea unui colectiv de la Universitatea de Vest din Timişoara (Dorel Micle, Liviu Măruia, Adrian Cîntar, Mircea Ardelean) în desfăşurarea proiectului eGISpat Timiş (derulat între 2006-2007) a presupus şi încercarea de identificare în teren a respectivei „aşezări paleolitice" de la Unip „Dealu Cetăţuica", precizare cronologică care s-a dovedit a fi complet eronată. Verificările iniţiale la serviciul cadastral al Primăriei comunei Sacoşu Turcesc, de care aparţine localitatea Unip, nu au putut releva cu precizie locaţia toponimului „Dealul Cetăţuica", acesta nefiind precizat nici în hărţile topografice militare, scara 1:25.000, ediţiile 1962 şi 1975. În aceste condiţii, echipa de teren formată din Liviu Măruia, Lavinia Bolcu, Andrei Stavilă, Marius Stanciu, Alin Jitărel a purtat numeroase discuţii cu inginerul agricol al localităţii şi cu localnicii, restrângând mult aria de investigaţie, astfel încât în 28.08.2007 a fost identificat în teren respectivul sit2. În august 2007 a fost efectuată periegheza sistematică a obiectivului, în urma căreia s-a putut constata bogăţia şi complexitatea acestuia, relevată de cantitatea impresionantă de material arheologic cules de la suprafaţa terenului, încadrabil cronologic de la sfârşitul epocii bronzului şi până în evul mediu dezvoltat. De asemenea, 14 zile din luna noiembrie a anului 2007 au fost consacrate topografierii sitului cu Staţia Totală, anotimpul de lucru fiind ales din considerente pragmatice, suprafaţa acestuia fiind acoperită în proporţie de 70% de liziera NE a Pădurii Unip. Cu această ocazie, situl a beneficiat şi de o primă prospecţiune magetometrică, efectuată pe latura sa nordică, zonă mai uşor accesibilă, neacoperită de pădure la acel moment. Începând cu anul 2009, situl arheologic de la Unip „Dealu Cetăţuica" devine unul dintre şantierele - şcoală ale Universităţii de Vest din Timişoara. Într-o primă fază s-a procedat la investigarea obiectivului prin metode noninvazive, şi anume: prospecţiuni geofizice (magnetometrie cu un aparat de tip Fluxgate şi tomografie electrică, instrumentul folosit fiind PASIGS24N, cu 32 de electrozi dispuşi la o distanţă de 3 metri, lungime totală - 96 metri), precum şi prospecţiuni pedologice cu prelevare de eşantioane3. Pe baza rezultatelor fiecărei metode şi a coroborării acestora, s-a trecut la trasarea secţiunii S1/2009 (S1 generală), orientată E-V, cu dimensiunile de 40 x 2 m şi dispusă pe latura de E a sitului, având scopul de a surprinde structura sistemului de fortificare, dar timpul insuficient avut la dispoziţie nu a permis finalizarea săpăturii, care a intrat în conservare, urmând a fi continuată în anul următor. Fără excepţie, întregul material arheologic descoperit în S1/2009, provine din straturi arheologice bulversate, care au generat un amestec al inventarului hallstattian cu cel dacic. Sporadic, în stratul de coluviu de pe panta descendentă a şanţului de pe latura de E, au apărut fragmente ceramice medieval-târzii (sec. XVII-XVIII), şi acestea aflate în poziţie secundară. Din aceste considerente, materialul arheologic nu a putut fi utilizat în context stratigrafic, pentru formularea unor cronologii mai precise. În directă legătură cu rezultatele campaniei din anul precedent, în luna septembrie 2010 se vor trasa S1 (S1 generală) şi S2/2010 (S2 generală). S1/2010 este amplasată ca o meşă peste S1/2009, suprapunând-o în totalitate şi având dimensiunile de 40x3 m cuprinzând în mijlocul său S1/2009, obiectivul fiind acela de a lămuri problema sistemului de fortificare. Nu revine acestui raport rolul prezentării rezultatelor campaniei 2010 dar, extrem de sintetic, informaţiile acumulate asupra şanţului de pe latura de E a sitului în timpul respectivei campanii au permis formularea următoarelor observaţii: - cele două structuri de bârne incendiate (denumite C11/2010) au fost demontate, constatându-se că structura superioară (amplasată între m14-m17) prezintă o grosime de 0,4 m, fiind aşezată pe un pat de lut compactizat cu o grosime de 0,2 m. Acesta era plasat, la rândul său, pe un consistent strat de nisip, având o structură asemănătoare unor varve de depunere acvatică. Cea de a 2-a structură de bârne incendiate prezenta o grosime de 0,2 m, fiind amplasată direct pe un strat de nisip consistent, care a putut fi urmărit până la adâncimea de 4,10 m faţă de nivelul actual de călcare. Funcţionalitatea celor 2 structuri de bârne incendiate a fost dublă: atât de palisadă dublă, cât şi de gardină de lemn şi lut, cu rolul de a împiedica alunecarea nisipului în şanţ. Gradul foarte mare de compactizare al nisipului dintre cele două gardini de bârne ar sugera o îndelungată utilizare, poate ca şi posibil drum de rond (traiectul său poate fi urmărit circular la suprafaţa terenului în jurul întregii fortificaţii. Evident că doar cercetarea sa în mult mai multe locaţii va fi în măsură să ofere probele sau să infirme o asemenea supoziţie). Fundul şanţului, reprezentat de un sol de o textură foarte dură, a putut fi identificat începând cu m19 la adâncimea de 4 m faţă de actualul nivel de călcare. S-a procedat la degajarea stratului de nisip aluvionar extrem de fin depus peste acest fund între m19-m20. În acest sector fundul prezintă o foarte uşoară coborâre dinspre m19 ->m22, iar suprafaţa sa este perfect netezită, fără gropi sau asperităţi. Nu s-a descoperit nici un artefact sau arsură în acest sector, umplutura constând exclusiv din nisip aluvionar foarte fin, depus sub forma varvelor. Toate aceste elemente pledează pentru morfogeneza naturală, în acest sector având de a face cu patul propriu-zis al albiei Timişului sau al unui braţ de divagare, care nu mai era funcţional în momentul utilizării antropice a „Dealului Cetăţuica"; - din dreptul lui m22 ductul fundului şanţului coboară în pantă accentuată pe o diferenţă de nivel de 1 m, ajungând în acest sector la o adâncime de 3,20 m faţă de nivelul actual de călcare (cotele nu sunt precizate aici în raport cu punctul de referinţă 0 al sitului); - între m22,50-m26,70 a fost degajat şi urmărit fundul şanţului care se plasează la o adâncime de 3,20 m faţă de nivelul actual de călcare, reprezentând cel mai jos punct al ductului şanţului. Urmărind structura sa, apare evidentă intervenţia antropică, care adânceşte patul natural al albiei Timişului, spre a-i conferi o mai mare eficienţă militară (diferenţa de nivel faţă de stratul antic din aşezare devine astfel de cca. 8 metri). La adâncimea cuprinsă între 2,40 m - 3,20 m stratul de umplutură este reprezentat de un mâl cleios în care au fost descoperite numeroase fragmente de bolovani de cuarţit (unii cu o greutate de câteva kg), cât şi fragmente ceramice şi de chirpici vitrifiat extrem de corodate datorită umidităţii excesive. În dreptul lui m26 la adâncimea de 3,20 m, exact pe fundul şanţului au fost descoperite fragmente ceramice brun cărămizii decorate cu brâu alveolar, cât şi 3 fragmente ceramice cenuşii încadrabile larg în intervalul sec. I d.Hr. Acestea ar putea oferi o datare a edificării şanţului în epoca regatului dac sau ultima perioadă de utilizare (datele pe care le avem până la ora actuală nu permit precizarea, fără putinţă de tăgadă, a cronologiei precise a edificării şi utilizării şanţului antropic care perforează pe o adâncime de 1 metru patul albiei Timişului de pe latura de E a sitului); între m26,70 şi m27,20, fundul şanţului prezintă o pantă descendentă accentuată, urcând de la 2,70 la 3,20 faţă de nivelul actual de călcare; - între m27,30-m35 s-a procedat urmărirea fundului şanţului care prezintă un traiect aproape plan, identic cu cel de pe latura V. S-a constatat următoarea situaţie stratigrafică: - între adâncimea 0-1,20 m se găseşte un sol gălbui-lutos cu pigmentaţii feruginoase şi fără nici un fel de artefacte arheologice, doar cu sporadice flecuri de arsură; între adâncimea 1,20-2,80 m se găseşte un compact nivel de nisip sedimentat în zeci de straturi succesive sub forma varvelor; - la adâncimea de 2,80 m stratul de nisip se întrerupe brusc pe acel fund tare, plan şi fără denivelări. Pe întregul sector cuprins între m27,30 ->m35 nu a fost identificat nici un artefact arheologic, acesta marcând aşadar patul natural al albiei Timişului; Intenţia de a urmări ductul fundului şanţului între V, spre aşezare, şi a lămuri relaţia cu cele două gardini de bârne suprapuse, nu a putut fi îndeplinită decât până în dreptul lui m18, deoarece presiunea uriaşă pe profilul de N al lui S1/2010 a determinat prăbuşirea parţială a peretelui. Lucrul în aceste condiţii ar fi devenit prea periculos, astfel încât lămurirea relaţiei dintre şanţ şi aşezare a rămas un deziderat pentru campania anului 2011. Pentru surprinderea extremităţii estice a şanţului, la 5 m E de m40 a lui S1/2010 a fost trasată o casetă de control, cu dimensiunile de 3x2 m, care a fost adâncită până la 0,8 m faţă de nivelul actual de călcare. A fost surprins un singur nivel compact de lut aluvionar, care căpăcuieşte complexe arheologice aflate la o adâncime de 0,8 m, situaţie care explică şi lipsa oricăror artefacte în arealul exterior aşezării fortificate sau a anomaliilor specifice ce ar fi putut fi constatate în timpul prospecţiunilor geofizice. Lipsa timpului a împiedicat excavarea acestor complexe şi impus conservarea lor, ele urmând a fi dezvelite în cursul anului 2011. În cursul zilei de 14 septembrie 2010 s-a procedat la trasarea S2/2010, reprezentată de o suprafaţă de 6x6 m, fiind poziţionată la cca. 10 m S de sondajul pedologic nr. 2 din 2009. Motivaţia alegerii amplasamentului a fost dată de posibilitatea identificării unor complexe arheologice nebulversate care să ofere indici despre nivelurile de locuire ale sitului. Complexitatea situaţiilor arheologice apărute a permis doar adâncirea până la 0,8 m faţă de actualul nivel de călcare. Stratigrafia surprinsă în timpul campaniei 2010 din S2 este următoarea: - 0-0,4 m strat arheologic bulversat de lucrările agricole moderne, conţinând o cantitate importantă de fragmente ceramice dacice şi hallstattiene, aflate în poziţie secundară; - 0,4-0,8 m strat arheologic compact, dar bulversat din vechime de intervenţii antropice care nu au putut fi precizate în timpul campaniei 2010, nefiind descoperite complexe arheologice in situ (reluarea investigaţiilor în 2011 au identificat complexele arheologice databile în perioada sec. VI-VII p.Chr. care au generat aceste bulversări ale nivelelor dacice şi hallstattiene). Au fost identificate concentrări de fragmente ceramice aparţinând unor vase de provizii dacice, databile larg în timpul sec. I d. Hr., precum şi un vas întreg de tip „căţuie", cu diametrul gurii de 23 cm. La acestea se adaugă şi un sporadic inventar metalic, reprezentat din cuie şi piroane de fier, precum şi o fibulă din acelaşi metal. Coroborarea tuturor categoriilor de informaţii pe parcursul celor 5 ani de la (re)descoperirea sitului, ne-au arătat că avem de-a face cu un obiectiv deosebit de important, din a cărui cercetare sistematică interdisciplinară vor putea fi extrase date importante pentru înţelegerea habitatului pre şi protoistoric de pe Timişul Mijlociu. Până la ora actuală, în zona Banatului de câmpie, nu a fost identificat, studiat şi mai ales, publicat, nici un sit arheologic databil pe întreaga perioadă a mileniului I a.Chr.. Unul dintre principale obiective ale investigaţiilor arheologice sistematice va fi acela de a stabili relaţia dintre acest sit şi cele deja investigate (Remetea Mare „Gomila lui Pituţ" sau Remetea Mare „Gomila lui Gabor") sau aflate în curs de investigare (Herneacova „Cetate"), ori descoperite pe cale perieghetică la Urseni, Giroc, Remetea Mare, Pădureni, Voiteg, Sânnicolau Mare, Periam, etc. Cea de-a doua epocă a fierului este o perioadă încă insuficient cunoscută în spaţiul bănăţean, astfel încât cercetările sistematice de la Unip „Dealul Cetăţuica" vor putea furniza indicii importante asupra civilizaţiei dacice din Câmpia de Vest a României de la S de Mureş. Obiectivul iniţial al campaniei 2011 l-a reprezentat finalizarea unităţilor de săpătură deschise în anul precedent şi, în funcţie de situaţiile nou apărute, deschiderea altor suprafeţe, intenţia noastră fiind lămurirea caracterului fortificării pe latura de est a sitului, precum şi investigarea complexelor arheologice de pe platoul superior. Pentru aceasta, în timpul campaniei din iulie 2011 s-au desfăşurat activităţi în următoarele unităţi de săpătură4: S1 general: Deoarece presiunea uriaşă a pământului a determinat prăbuşirea profilului nordic al acestei secţiuni în toamna anului 2010, rămăsese nelămurită relaţia dintre intervenţia antropică antică din patul albiei de râu şi cele două structuri de bârne incendiate dinspre aşezare. S-a procedat la excavarea traiectului lui S1/2010 pe jumătatea sudică a sa între m9-m16 (din considerente practice, în anul 2010 a fost cercetată, pentru sectorul de şanţ, jumătatea nordică a S1 şi care s-a prăbuşit înainte de a putea fi finalizată). Într-o primă fază s-a taluzat profilul sudic al lui S1/2010, iar ulterior s-a efectuat adâncirea de la 1,2 m (nivelul rămas din campania 2010) şi până la 3,3 m faţă de actualul nivel de călcare. Stratigrafia este reprezentată de un strat masiv de nisip, parţial depus sub forma varvelor. Nu au apărut nici un fel de structuri arheologice care să provină de la o eventuală palisadă. Apare astfel evident că în zona estică a „Cetăţuicii" nu avem un sistem de fortificare sub formă de palisadă, iar problema alunecării grindului de nisip în şanţ a fost rezolvată prin realizarea a două terase susţinute de gardinile incendiate descoperite pe panta de coborâre spre şanţ în anul 2010. S2 general (S2/2011): S2/2011 este amplasată exact pe traiectul lui S2/2010, intenţia fiind chiar aceea de a finaliza lucrul din anul precedent, activitate care fusese stopată datorită lipsei timpului, la adâncimea de 0,8 m. Într-o primă fază s-a procedat la taluzarea profilelor degradate de intemperii, rezultând astfel o suprafaţă de 6,2 x 6,2 m. Începând cu adâncimea de 0,8 m faţă de nivelul actual de călcare, au putut fi definite complexe arheologice de o bogăţie şi varietate deosebite, după cum urmează: C1/ S2 general: Este reprezentat de o groapă cvasi-circulară (dimensiunile la profilare de 1,6 x 1,4 m), apărută în caroul 1-2/3-4, începând cu adâncimea de 0,8 m. Groapa se adânceşte până la 1,48 m faţă de nivelul actual de călcare, căpătând înspre fund o formă albiată. Limitele sunt clare pe laturile de E şi S, înspre N apărând un prag de la adâncimea de 1,25 m, care o delimitează de C7. Particularitatea lui C1 este dată de inversiunea stratigrafică, în sensul că partea superioară a acestuia (între 0,8-1,15 m) este reprezentată de un strat de umplutură care conţine numeroase fragmente ceramice hallstattiene, fragmente de chirpici şi oase de animal, toate aflate în poziţie secundară. Între 1,15-1,48 m se află stratul dacic nederanjat, fiind dezvelite in situ un vas-borcan de dimensiuni mici, un fund de vas din pastă grosieră de culoare brun-roşiatică, o piesă din piatră cu funcţionalitate nelămurită, precum şi alte fragmente ceramice, posibil reîntregibile. Pe peretele vestic al gropii era aşezat un vas borcan cu butoni în relief, specific epocii dacice clasice. De pe peretele nordic al gropii, a fost salvat un vas-miniatură, de formă tronconică, ornamentat cu crestături pe buze. De menţionat că sub vasele depuse pe fundul gropii, precum şi în interiorul lor s-a păstrat un strat consistent de cenuşă. O parte dintre pereţii vaselor prezentau urme de ardere secundară. În etapa actuală de investigaţie optăm pentru datarea fragmentelor ceramice dacice de pe fundul gropii în sec. I p.Chr. Întregul context al dispunerii artefactelor din cadrul acestui complex, prezenţa vaselor-miniatură, precum şi relaţia cu C7, ne îndeamnă să formulăm ipoteza preliminară a funcţionalităţii ca şi groapă de cult. C3 / S2 general: Complexul s-a conturat la adâncimea de 0,8 m, limitele acestuia fiind sugerate prin diferenţa de culoare, solul de umplutură având o culoare mult mai închisă decât solul galben-murdar din jur. Latura conturată ferm se află pe direcţia S-N. Tot pe aceeaşi direcţie, la cca. 0,5 m E de profilul vestic al secţiunii s-a profilat un posibil perete, format din porţiuni compacte de chirpici. Descoperirile au constat în fragmente ceramice dispersate hallstattiene şi de epocă dacică. La metrul 3 se descoperă o aglomerare de vase ceramice dacice, din care unul întreg, alături de un lustruitor de piatră. Dezvelirea acestora s-a realizat începând cu adâncimea de 0,7 m, mergând până la 1 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare. Fragmentele ceramice dacice găsite cu această ocazie pot aparţine aglomerării de vase descoperite în campania 2010 (C10/2010). În profilul sudic, la cca. 1,15 m adâncime faţă de stratul vegetal actual au fost descoperite fragmente ce ar putea aparţine, foarte probabil, unui lanţ de bronz, fragmente care se continuau în profilul sudic al secţiunii. Tot în această zonă s-a descoperit şi un creuzet pentru turnarea unor piese de metal. În continuarea investigaţiei, a fost descoperit un vas aproape întreg, de factură probabil hallstatiană, poziţionat exact în colţul de SV al S2 (adâncime 1,20 m), din umplutura căruia pare a fi alunecat posibilul lanţ de bronz. La 5 cm NV de vas a fost descoperită o placă de bronz, fără ca aceasta să aibă o formă care să permită atribuirea vreunei funcţionalităţi. În caroul 3/1, la adâncimea de 1,20 m şi la 0,10 m E de aglomerarea de fragmente ceramice cenuşii, s-a descoperit o cană din pastă brun-cenuşie, fără toartă, probabil de factură dacică, deteriorată în timpul excavării. La 0,10 m S de cană, pe acelaşi nivel stratigrafic, s-a descoperit un lustruitor ceramic în formă de calapod, de culoare neagră. La adâncimea de 1, 20 m, C3 a început să se contureze mai clar, observându-se de la acest nivel straturi de sol diferite ca textură şi culoare, care au căpătat o formă semicirculară, dovedindu-se că acestea sunt nivelurile de refacere ale unei locuinţe adâncite şi care se alveolează în acest sector. Nivelele au fost surprinse în poziţie oblică, coborând începând cu nivelul de conturare (adâncime 1, 20 m) de la est spre vest cu un unghi de cca. 40°, cea mai importantă partea a locuinţei găsindu-se în partea vestică a lui S2, în profil. Ceea ce s-a conturat şi interpretat iniţial ca fiind şanţul extern al locuinţei, s-a dovedit a fi nivelurile 4 şi 3 de umplere şi care, alveolându-se, au ajuns la nivelul de conturare la o lăţime de 0,20-0,25 m. Colţul de SV se dovedeşte a fi tăiat de un alt complex, fapt observabil în cele două profile ale secţiunii (vestic şi sudic), ceea ce indică faptul că vasul hallstattian mai sus menţionat, împreună cu lanţul de bronz din umplutura sa şi plăcuţa de bronz/argint fac parte dintr-un alt complex decât C3. Nivelurile de lutuire/refacere ale locuinţei adâncite au fost excavate în jumătatea sudică în mod artificial pe „niveluri de şpaclu" din motive obiective. În jumătatea nordică nivelurile au fost dezvelite separat, în ordinea impusă prin umplerea complexului, fiind documentate distinct. Acestea au fost denumite de jos în sus de la cel mai vechi la cel mai recent, atribuindu-li-se cifre de la 1 la 11. Fundul locuinţei se prezintă sub forma unui sol nisipos cu mari concentraţii feruginoase în partea nordică, lutos (pare lutuit) în partea centrală, iar înspre groapa nivelului 1 (spre N) apare un strat de podină constând într-o peliculă subţire (0,5 cm grosime), păstrată slab, de culoare neagră şi textură foarte dură. Pe această mică porţiune, rezultată probabil în urma călcării din timpul locuirii, a apărut un fragment ceramic conic în poziţie orizontală încastrat în podină. Faptul că poziţia sa este primară, îl plasează ca fiind o descoperire importantă, datând practic începutul locuirii şi a amenajării bordeiului în faza târzie a Culturii Basarabi. C7 / S2 general: Acesta s-a conturat la adâncimea de 0,8 m sub forma unei gropi cvasi circulare, cu diametrul gurii de 1,5 m (axa E-V), respectiv 1,4 m (axa N-S), având o adâncime de 0,6 m faţă de nivelul de conturare. Dimensiunile fundului gropii sunt de 1,2 m (axa N-S), respectiv 1,3 m (axa E-V). Stratigrafia internă a complexului prezintă două nivele: nivelul 1, cu o grosime de 0,3 m deasupra fundului gropii, respectiv nivelul 2, de la 0,3 la 0,6 m faţă de fundul gropii. Nivelul 1 consta dintr-o aglomerare de vase întregi sau întregibile de dimensiuni variate, reprezentând forme specifice olăriei dacice din epoca regatului: vase de tip fructieră, vase-borcan, căni bitronconice, chiupuri. Pe lângă acestea, au mai fost descoperite şi câteva piese metalice (o piesă de fier cu funcţionalitate incertă şi o tablă de bronz ce prezintă un orificiu realizat cu ajutorul unui dorn), material litic (o râşniţă, o cute şi o piesă cu funcţionalitate incertă), şi două piese de os (un manşon realizat din corn de cerb, respectiv o piesă tubulară cu funcţionalitate incertă, aceasta din urmă depusă în interiorul unui vas borcan). Remarcăm de asemenea prezenţa în cadrul inventarului acestui complex a unor vase-miniatura, a două fusaiole şi a unui posibil cap de figurină antropomorfă schematizat. Nivelul 2 al gropii (între 0,3-0,6 m de la fundul acesteia), constă dintr-un strat bulversat în care apar asociate fragmente ceramice dacice şi hallstattiene, toate în poziţie secundară. În întreaga umplutură a nivelului 1 au fost surprinse urme de arsură in situ, multe dintre vasele întregi sau întregibile prezentând urme de ardere secundară. Totuşi, pe pereţii gropii, precum şi pe piesele „speciale" nu se constată urme ale trecerii lor prin foc. Probabil că vasele au fost arse în altă parte şi apoi depuse în groapă împreună cu resturile cremaţiei. S-a remarcat că groapa nu are pereţii amenajaţi pentru a putea fi utilizată ca şi groapă de provizii. Din punct de vedere al funcţionalităţii, în acest stadiu al cercetărilor, pe baza analogiilor existente în literatura de specialitate, considerăm că avem de-a face cu o groapă de cult. Aceasta se poate data provizoriu în sec. I p.Chr. C9 / S2 general : Complexul iniţial a fost suprapus de o groapă denumită de noi C2, cu o conturare efectuată după culoarea şi textura solului. C9 s-a conturat sub forma unei locuinţe patrulatere adâncite, surprinzându-se margini ferme doar pe laturile E,V şi parţial S, latura sa nordică fiind condiţionată de profilul secţiunii. Din punct de vedere structural complexul se prezintă sub forma unei locuinţe adâncite, în cadrul căreia s-au profilat patru gropi de stâlp, de adâncimi diferite. În partea de NV a C9, a fost construit în lut cruţat un cuptor (vezi C14). În dreptul gurii cuptorului au fost depistate bucăţi de chirpici de diferite dimensiuni, fragmente ceramice şi fragmente osteologice. C13 / S2 general: Complexul s-a conturat la adâncimea de 0,8 m, având un pat de chirpici compact, motiv pentru care iniţial a fost interpretat drept vatră exterioară. Excavarea în profunzime a confirmat însă faptul că acest strat nu reprezintă decât o serie de resturi menajere. Umplutura gropii conţine numeroase fragmente ceramice şi de chirpici, precum şi fragmente osteologice, fapt ce indică o posibilă groapă menajeră ce poate fi atribuită perioadei hallstatiene. La cca. 0,4 m faţă de nivelul de conturare, apare un strat de arsură asociat cu mai multe fragmente ceramice, sub care a fost surprins un alt strat, gălbui-nisipos, pe care a fost aşezat un fragment ceramic de dimensiuni mari. Sub acest nivel urmează un nou strat de pământ cenuşos (cca. 0,30 m grosime), lipsit aproape total de material. La adâncimea de 1,5 m, apare un nou strat compact de arsură, pe care se găsesc 3 fragmente de mari dimensiuni dintr-un vas-platou hallstatian. C14 / S2 general: Înainte de golirea C9, complexul C14 s-a conturat sub forma unor bucăţi de chirpici, ulterior acestea definindu-se ca făcând parte din dărâmătura cuptorului. Din punct de vedere al structurii, cuptorul menajer a fost realizat pe un soclu de lut cruţat, cu înălţimi ce variază între 0,12-0,55 m, faţă de stratul de steril al locuinţei C9. Pe baza a ceea ce s-a putut surprinde la dezvelire, considerăm că acesta a fost unul simplu, neavând alte instalaţii cum ar fi o placă de reverberaţie. Este posibil, în schimb, ca acest cuptor să fi avut o boltă, aceasta fiind prăbuşită din vechime. Vatra cuptorului are o grosime de aproximativ 0,07 m, prezentând în partea ei superioară o posibilă făţuire, aceasta având la momentul degajării o culoare gri. Sub vatră nu au fost depistate alte amenajări speciale. Întreaga cameră a cuptorului a fost plină de material ceramic, fragmente de chirpic ce păstrează urmele unor structuri de nuiele, vălătuci de lut de forme lunguieţe şi cilindrice şi bucăţi dintr-o placă de chirpici cu o funcţionalitate incertă. În faţa cuptorului s-a surprins o aglomerare asemănătoare celei din camera de ardere, pământul de aici diferenţiindu-se clar de cel din umplutura lui C9, fiind mult mai umed din cauza consistenţei sale cenuşoase. În camera de ardere au fost descoperite mai multe funduri de vase dintr-o pastă foarte grosieră, utilizând ca degresant ceramică pisată în cantităţi exagerate, rezultând astfel vase rudimentare în care depunerea lichidelor era imposibilă şi improbabilă. Cât priveşte încadrarea culturală a acestor descoperiri ce constituie C14, în acest stadiu al cercetărilor optăm să le atribuim, cu foarte mari rezerve, slavilor timpurii (sec. VI-VII p.Chr.). Argumente în sprijinul acestei atribuiri ar putea fi tipul de cuptor, prezenţa vălătucilor de lut şi ceramica extrem de rudimentară. Rămâne ca analiza detaliată a materialului să confirme sau să infirme aceste prezumţii. S3 general (S1/2011): Este amplasată la 1 m E de m40 al lui S1, având dimensiunile de 8x3,2 m, suprapunând caseta de 3x2 m deschisă în toamna anului 2010 cu scopul de a surprinde extremitatea estică a şanţului. Este de notat faptul că între nivelul actual de călcare şi 0,85 m, se află un strat masiv de lut aluvionar în care nu a putut fi surprinsă o stratigrafie pedologică. Cu toate acestea, au apărut sporadice fragmente ceramice atipice (circa 10 fragmente extrem de corodate). În stadiul actual de investigaţie nu putem explica formarea acestui masiv strat aluvionar decât ca fiind rezultatul unei singure inundaţii masive, care căpăcuieşte brusc complexele arheologice din exteriorul grindului „Dealu Cetăţuica". Pentru surprinderea extremităţii estice a albiei naturale s-a procedat la adâncirea, între m0-m2, cu scopul de a surprinde limita exterioară a posibilului şanţ de apărare de pe latura de E. Timp de două zile (20-21 iulie) s-a procedat la adâncirea în acest sector până la 2,8 m, rezultând următoarea situaţie stratigrafică: - între 0-1,5 m - strat compact de lut cenuşiu-gălbui fără stratigrafie; - între 1,5-2,8 - straturi succesive de nisip depuse sub forma varvelor cu texturi şi granulometrii variabile. De menţionat că în unele din aceste straturi se observă concentraţii semnificative de fier. Ca şi concluzie preliminară, în urma excavării acestui sector al lui S3 general, s-a furnizat proba faptului că şanţul de pe latura estică a „Cetăţuicii" este, de fapt, un meandru natural care a fost doar reamenajat probabil în epoca dacică (vezi situaţia apărută în timpul săpăturilor campaniei 2010). Investigaţiile din S3 general au surprins următoarele elemente arheologice: C1 / S3 general: Este reprezentat de o groapă vizibilă pe răzuirea fundului secţiunii, la adâncimea de 0,94 m în dreptul lui m1, în apropierea profilului sudic. Groapa prezintă o culoare brun-cenuşie, bine delimitată faţă de solul gălbui-lutos din jur. S-a procedat la excavarea jumătăţii vestice, până la adâncimea de 0,52 m faţă de nivelul de profilare, adică 0,94 m (rezultă o adâncime de 1,46 m faţă de nivelul actual de călcare). Forma acesteia devine sensibil tronconică pe măsura adâncirii, conicizându-se înspre fund. Limitele sunt greu precizabile şi au fost definite exclusiv pe baza schimbării de textură a solului. Umplutura este reprezentată de un sol brun-cafeniu, compactizat, cu uşoare pigmentaţii de arsură. Inventarul arheologic constă din două fragmente ceramice atipice, posibil hallstattiene, apărute în partea superioară a gropii. Funcţionalitatea complexului ar putea fi legată de o posibilă groapă de stâlp, dar lipsa oricăror altor structuri asemănătoare în preajmă menţine această supoziţie în sfera ipotezelor. Datarea este, de asemenea, incertă. C2 / S3 general: Acest complex a fost surprins iniţial în cadrul casetei de 2 x 3 m deschisă în campania anului 2010, dar fără a fi conturat şi dezvelit. Adâncimea de profilare este de 0,86 m faţă de nivelul actual de călcare. Ipoteza iniţială a funcţionalităţii acestui complex a fost legată de un cuptor de olar cu groapă de deservire aferentă. Într-o primă fază s-a procedat la excavarea pe diagonală a jumătăţii nordice a gropii de deservire, rezultând următoarea situaţie: - groapa prezintă margini relativ bine delimitate, dar fără a fi arse sau făţuite. Adâncimea acesteia este de 0,37 m, cu un profil uşor albiat, de la margini spre mijloc; - în umplutură au apărut cantităţi însemnate de lemn carbonizat, dar fără a se putea stabili o stratigrafie internă a umplerii cu cenuşă; - pe latura nordică a gropii a putut fi delimitată o posibilă bârnă carbonizată, încastrată în lutul compact; - în peretele de NE al gropii a apărut o jumătate de vas borcan, cu buză răsfrântă spre exterior, alunecat cu gura în jos. În aceeaşi zonă a mai apărut un alt fragment de vas, brun-cărămiziu, cu mult nisip în pastă ca şi degresant, de factură dacică. De menţionat că fragmentele ceramice sunt corodate substanţial datorită acidităţii solului (valoarea PH-ului este de 5 în acest sector - vezi şi studiul pedologic anexat). Pentru degajarea vetrei vitrifiate s-a procedat la trasarea unei mici casete pe nivelul de profilare spre a se putea delimita eventuala gardină a ipoteticului cuptor de olar. Şpăcluirea jumătăţii nordice a vetrei a permis evidenţierea faptului că aceasta are un contur cvasi-circular, dar că presupusa boltă a cuptorului nu se adânceşte decât 5 cm în lutul cruţat din jur. Nu au fost evidenţiate artefacte asociate vetrei. Degajarea ulterioară a prăbuşiturii vitrifiate de pe vatră a permis surprinderea unei suprafeţe făţuite bine şi uniform arse. Ipoteza funcţionalităţii acestei vetre ca şi placă de reverberaţie a fost infirmată în urma secţionării acesteia, fiind excavată într-o primă fază jumătatea sa nordică. A rezultat astfel un profil care ne arată o vatră vitrifiată cu o grosime de 0,05 m, aşezată direct pe solul gălbui-lutos din jur. În sprijinul atribuirii sale ca şi cuptor de olar, pledează asocierea cu groapa de deservire, precum şi forma circulară. Împotriva acestei ipoteze trebuie avute în vedere lipsa cupolei, a plăcii de reverberaţie, precum şi a inventarului specific asociat unui cuptor de olar. În sprijinul atribuirii ca şi vatră de cult nu avem alte argumente decât izolarea sa totală faţă de alte complexe arheologice. Nu excludem nici utilizarea sa ca şi cuptor menajer exterior locuinţei care a fost rapid abandonat datorită unei inundaţii catastrofale care a depus stratul de 1 m de aluviuni. Datarea: epoca regatului dacic. S4 general (S3/2011): Este amplasată pe platoul „Dealului Cetăţuica", la E de S2 general, de care este despărţită printr-un martor de 0,5 m grosime şi are dimensiunile de 6 x 6 m. Lipsa timpului nu a permis decât adâncirea până la 0,6 m faţă de nivelul actual de călcare. Situaţia arheologică surprinsă a constat într-un masiv strat bulversat, conţinând o cantitate însemnată de fragmente ceramice dacice şi hallstattiene aflate în poziţie secundară. Similar contextului din S2, şi în acest caz complexele in situ încep să se profileze de la această adâncime, deziderat care va fi realizat în cadrul campaniei 2012. Informaţiile acumulate în cei patru ani de investigaţie (2007, 2009, 2010, 2011) ne-au arătat existenţa unui sit arheologic de o importanţă deosebită, iar coroborarea cu informaţiile literare antice ar sugera că aici ar putea fi localizată antica davă Zurobara, menţionată de Ptolemeu5. Cercetarea sistematică a presupus atât folosirea unor tehnici moderne pluridisciplinare pentru delimitarea complexelor arheologice vizate, cât şi a celor tradiţionale (trasarea unor secţiuni şi suprafeţe şi investigarea acestora). Dintre metodele non-invazive, în scopul sporirii cantităţii de informaţie, s-a apelat la resursele oferite de prospecţiile magnetometrice efectuate cu ajutorul unui gradiometru de tip fluxgate. O altă metodă non-distructivă utilizată pentru determinarea întinderea fortificaţiei a fost rezistivitatea electrică a solului. În funcţie de context, pornind şi de la datele obţinute cu ajutorul prospecţiilor magnetometrice, au fost şi vor fi trasate secţiunile şi suprafeţele. Pentru atingerea scopurilor propuse nu a putut fi eludată săpătura tradiţională, distructivă. Aceasta s-a executat manual. După înlăturarea stratului vegetal, cercetarea s-a efectuat cu atenţie maximă pentru a surprinde şi înregistra toate informaţiile arheologice. Având în vedere că scopul final al cercetării este obţinerea unor informaţii cât mai precise, s-a impus o înregistrare riguroasă a datelor şi a artefactelor. În acest scop, a fost elaborat un sistem coerent de înregistrare, cuprinzând: jurnalul de săpătură, numerotarea şi poziţionarea în planul general a unităţilor de săpătură, completarea fişelor de complex, de obiect şi a celor de unitate stratigrafică. În privinţa prelevării şi conservării primare a artefactelor, s-a încercat reconstituirea unui ambient cât mai apropiat de cel din care au fost recoltate. Pentru o mai bună evidenţă a lor, acestea au fost depozitate în pungi, cutii, lădiţe şi alte recipiente, în funcţie de natura, starea de conservare şi dimensiuni, fiind însoţite de etichete plasticate care să conţină toate informaţiile necesare. Înregistrările artefactelor au fost realizate în acord cu legislaţia privitoare la protecţia patrimoniului mobil. S-a întocmit, de asemenea, o bază de date care cuprinde: arhiva foto digitală, arhiva grafică, toate informaţiile referitoare la unităţile de săpătură, complexele şi la obiectele descoperite. Au fost efectuate fotografii de ansamblu şi de detaliu, desene (planuri şi profile) la scara 1:20 şi, atunci când a fost cazul, desene la scară reală, precum şi o schiţă dimensionată. Întreaga bază de date este cantonată la Universitatea de Vest din Timişoara, iar pentru siguranţă, toţi specialiştii colectivului de cercetare au câte o copie a documentaţiei de şantier şi a arhivelor. Pornind de la datele deja acumulate din campaniile anilor 2009-2011, obiectivele campaniilor viitoare vizează, între altele: - cercetarea complexelor de locuire din interiorul, dar şi din exteriorul incintei fortificate pentru a se stabili natura şi funcţionalitatea acestora; - continuarea înregistrărilor topografice şi a prospecţiilor non-distructive; - secţionarea fortificaţiei pe latura de N în scopul verificării sistemului constructiv; - întocmirea de fotoplanuri de detaliu în coordonate spaţiale; - editarea unor modele 2D şi 3D a zonei cercetate arheologic, pentru determinarea configuraţiei actuale a terenului şi reconstituirea unor elemente geomorfologice; - întocmirea planurilor de detaliu a unităţilor de cercetare arheologică (scări 1:200, 1:100, 1:50, 1:25), cu poziţionarea în plan a descoperirilor (locuinţe, gropi, ziduri, obiectele de inventar ale complexelor, etc.); - prelevarea de probe de sol şi continuarea determinărilor pedologice; - prelevarea de probe pentru analize palinologice; - prelevarea de material litic în vederea analizelor cu microscopul elecronic de înaltă rezoluţie în vederea stabilirii surselor de materie primă; - prelevarea materialului osteologic animal sau uman în vederea întocmirii studiilor de specialitate; - flotarea depunerilor din complexele închise; - analiza materialului arheologic şi introducerea acestuia în baze de date. Clasificarea obiectelor se va face în funcţie de categorie, de epoci, culturi sau faze. Codificarea artefactelor va fi făcută standard, pentru a fi incluse în baza de date, pe bază de dicţionare de termeni şi cataloage de motive, forme etc. Operaţiile de conservare, restaurare şi finisare vor fi realizate în laboratorul Muzeului Banatului din Timişoara, în virtutea unui protocol de colaborare. Informaţiile şi rezultatele cercetării, în totalitatea lor, vor fi interpretate din punct de vedere arheologic şi istoric. Analiza amănunţită a întregii informaţii va face obiectul unor rapoarte, comunicări, studii şi expoziţii. Fiecare membru al colectivului de cercetare va putea, de comun acord ce ceilalţi colegi, să valorifice ştiinţific, sub forma unor articole sau studii punctuale, informaţiile arheologice apărute, scopul fiind diseminarea cât mai grabnică şi obiectivă a acestor date. Periodic (o dată la 3 ani) se intenţionează publicarea monografică a tuturor rezultatelor investigaţiilor. Rezultatele cercetării vor fi prezentate, de asemenea Consiliului Local al comunei Sacoşu Turcesc, iar studenţii participanţi pe şantierul-şcoală vor realiza prezentarea proprie, sub îndrumarea specialiştilor, pentru cercuri ştiinţifice studenţeşti. Bogăţia deosebită a materialului arheologic rezultat până în acest moment (peste 30 de vase reîntregibile) impune măsuri de restaurare şi conservare, acţiune realizată de către specialişti ai Muzeului Banatului din Timişoara. Piesele restaurate pot deveni lesne bunuri de patrimoniu care se pretează expunerii lor în spaţii muzeale. Dacă cercetările arheologice vor confirma existenţa la Unip „Dealu Cetăţuica" a posibilei dave dacice Zurobara, menţionate de Ptolemeu, iar elementele arhitectonice o vor impune, restaurarea in situ va deveni o necesitate.