Cătunul Zimbru se află la aproximativ 80 km de Galati, este parte componentă a satului Bursucani din comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi şi este situat pe versantul estic al Dealului Zimbru, la sud de cursul Suhurluiului Sec. La 1891, satul Zimbru sau Schitul Zimbru, făcea parte din comuna Bursucani, avea 20 de case, locuitorii fiind foşti clăcaşi1. Satul Zimbru s-a format, probabil, după ctitorirea Schitului Zi...mbru, când existau toponimele Dealul şi Valea Zimbrului, explicate de tradiţia locală prin vânarea unui zimbru2. Schitul Zimbru a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări, ieromonahii Ioasaf şi Aloman, veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi3. Schitul Zimbru avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de maici. După această dată biserica schitului devine parohială, maicile şi bunurile fiind mutate la Mănăstirea Adam. Biserica fostului schit a împlinit cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, până la cutremurul din 10 noiembrie 1940, când biserica este distrusă definitiv. Schitul Zimbru a fost reînfiinţat de către Episcopia Dunării de Jos, prin hotărârea nr. 244/ 2008, iar prin grija Mănăstirii Adam a fost ridicată, în anul 2010, o biserică din lemn. Noua biserică a fost construită din lemn, pe o fundaţie din beton şi are dimensiuni relativ reduse, doar 10m/5m. În faţa acesteia, la circa 20 m, urmează a se înălţa o clopotniţă, iar pe latura de nord se prevede construirea unor chilii. Cu prilejul realizării lucrărilor de nivelare a terenului, din faţa noii bisericii, au ieşit la iveală urme de zidărie din piatră, fapt ce a impus efectuarea unei cercetări în zonă. Cercetarea arheologică a avut ca scop descărcarea de sarcină arheologică a perimetrului din faţa noii biserici din lemn. Datorită operaţiunilor de nivelare a terenului din faţa noii biserici a schitului, conturul vechiului lăcaş de cult se putea sesiza cu uşurinţă prin prezenţa unei dungi albe, pe alocuri roşietice ce sugera cu claritate traseul fundaţiilor. La suprafaţa solului se puteau observa, pe alocuri, urme din bârne de lemn şi zone de cărămidă spartă, îndeosebi pe laturile de nord şi est. De aceea, situaţia din teren a impus cercetarea doar a câtorva perimetre, pentru a clarifica contextul arheologic pe care a fost zidită biserica veche a Schitului Zimbru. Au fost trasate şi cercetate patru unităţi de săpătură, casete cu diferite dimensiuni, atât în interiorul, cât şi în exteriorul vechii biserici. Prin cercetarea casetei 1 (Cs.1, dim. - 17,5 x 2 m) a fost surprinsă planimetria absidei altarului şi s-au obţinut informaţii privitoare la contextul stratigrafic pe care s-a edificat construcţia de la sfârşitul veacului al XVIII lea. Absida altarului, ca de altfel întreaga biserică, a fost realizată din blocuri de calcar, sumar fasonate şi mortar din var cu nisip, folosit ca liant. Pe alocuri a fost folosită şi cărămidă spartă, pentru egalizarea necesară fixării structurii din lemn a bisericii. Zidurile fundaţiei au o grosime ce variază între 0,45 m şi 0,50 m, şi sunt aşezate direct pe un sol galben nisipos, coborând până la adâncimea de -0,4 m. La partea exterioară am constatat prezenţa unei mase de cărămidă spartă, cu o grosime de circa 0,05m-0,1m, sub nivelul actual de călcare. În ceea ce priveşte stratigrafia, putem spune că aceasta este nemodificată de lucrările agricole sau de alte manifestări antropice. Astfel solul viu este suprapus de un strat de argilă nisipoasă, peste care apare un strat de pământ negru, pigmentat cu urme de cărbune, material ceramic de epocă modernă, cuie şi pe alocuri masă de cărămidă spartă. Considerăm că acest nivel este contemporan cu înălţarea bisericii. Peste acest nivel se află solul actual, într-un strat foarte subţire, el fiind nivelat după construcţia noii biserici. Aceiaşi situaţie stratigrafică a fost surprinsă şi în celelalte casete. În Cs.2 (4,8 x 1,5 m), practicată pe latura de nord, la 2,2 m de absida altarului şi la 4,3 m de colţul nord-vestic al bisericii vechi, a fost pus în evidenţă conturul unui contrafort din piatră (3,5 x 1,3 m), realizat din blocuri calcaroase, cărămidă spartă pentru egalizare şi un liant din var cu nisip. Cs.3 (2 x 2 m) a fost deschisă în interiorul bisericii, pe latura de nord a acesteia, la 2,8 m de absida altarului, în continuarea casetei 2, aflată pe latura exterioară a zidului de nord. Această casetă a fost deschisă cu scopul de a verifica şi la interior situaţia stratigrafică, dar şi pentru a preleva eventuale artefacte. Caseta a oferit aceleaşi informaţii stratigrafice şi a fost lipsită de inventar arheologic. Cs.4 (4 x 1,5 m) a fost trasată pe latura de sud a bisericii vechi, la 1,5 m de absida altarului şi la 6 m de colţul sud-estic al bisericii vechi. Această casetă a fost deschisă cu scopul de a verifica situaţia stratigrafică pe latura de sud a vechii construcţii. Situaţia stratigrafică este aceiaşi cu cea din casetele anterioare. Zidul de sud are aceleaşi caracteristici, se adânceşte până la -0,5 m în stratul de argilă-nisipoasă. Şi în această casetă a fost pus în evidenţă conturul unui contrafort (3,35 x 1,2 m), realizat din blocuri calcaroase, cărămidă spartă pentru egalizare şi un liant din var cu nisip. În urma cercetării arheologice preventive desfăşurate la Schitul Zimbru a fost pus în evidenţă conturul fundaţiei din piatră a vechii bisericii. Biserica are un plan dreptunghiular, cu o absidă semicirculară la altar, iar pe laturile de nord şi sud câte un contrafort semicircular. Are lungimea totală de 15,8m şi lăţimea de 6,5 m. Biserica era compartimentată în pronaos, naos şi altar. Nartexul are o lungime de 3,5 şi o lăţime de 6 m şi a putut fi sesizat arheologic prin prezenţa, în interior, pe latura de nord, a două grupaje de piatră situate la 3,5 m de colţul nord-vestic, urme de stâlp şi bârne din lemn4. Naosul este dreptunghiular, are dimensiunile de 7,5m/6m, nu are abside laterale, prezintă la exterior doi contraforţi semicirculari5, asimetrici, cu dimensiunile de 3,5 x 1,3 m, cel de nord şi 3,35 x 1,2 m, cel de sud. Urmele a câtorva bolovani de calcar dispuşi circular şi cu resturi de lemn în mijloc, este tot ce a mai putut fi surprins arheologic în zona catapeteasmei, ce făcea legătura cu cea de-a treia încăpere, altarul. Altarul este semicircular, retras cu 0,6 m faţă de zidurile laterale, uşor asimetric şi are dimensiunile de 4,5 x 4,2 m. Pe latura de nord a altarului au fost surprinse două fragmente de zidărie, adosate zidului de nord şi orientate nord-sud, cu dimensiunile de 0,35 x 0,35 m, care delimitau spaţiul destinat proscomidiarului. Elevaţia fostului lăcaş de cult nu a fost surprinsă la nivel arheologic, fapt explicabil atât prin natura materialului din care a fost construită(lemn, vălătuci)6, a seismului din 1940, care a distrus-o, cât şi a lucrărilor agricole şi recentei nivelări a terenului din faţa noii biserici. Având în vedere vechimea schitului şi starea de conservare a fundaţiilor, se recomandă includerea acestora şi a perimetrului noului schit, în Lista Monumentelor Istorice din România, precum şi efectuarea de lucrări de conservare şi amenajare .