Săpăturile arheologice din această campanie s-au desfăşurat pe Platou, urmărindu-se două obiective: a) observaţii stratigrafice, tipurile de complexe de locuire şi datarea lor şi b) forma, dimensiunile, structura şi cronologia fortificaţiei ”B”. Vom prezenta succint câteva complexe şi fortificaţia, iar în final vom face câteva consideraţii de ordin general. Secţiunea SI, caseta A (2,00 x 2,20 m), trasată pen...tu a epuiza cercetarea complexelor 1a şi 1b. C1Gr.1b (A=1,20m; D=1,35m): s-a finalizat cercetarea gropii, de formă uşor tronconică, cu umplutura formată dintr-un sediment cenuşiu-închis, pigmentat cu cenuşă, cărbuni şi bucăţele mici de vetre, plus un număr relativ redus de oase de animale sparte şi puţine fragmente de vase ceramice, getice sau de amfore elenistice. Aproape de fundul gropii era un craniu uman, fără maxilar, aşezat pe stânga, cu faţa la nord; nu are urme de lovituri; în apropiere se mai aflau câteva mici oase post-craniene. Lângă craniu erau un jeton din ceramică, care se adaugă la cele trei, toate din pereţi de vase, găsite în campania anterioară. În rest, umplutura gropii avea aspect ”menajer”. Datare: sec. II-I a. Chr. C4 Groapa 4, în SI şi cas. A; de formă ovală (A = 0,60 m; D=1,35 x 1,10 m). S-a conturat de la adâncimea de 0,55-0,60 m, faţă de nivelul actual de călcare, observându-se ca o pată de culoare închisă în care se afla o aglomerare de fragmente de vase ceramice, unele în poziţie oblică sau verticală, care continua pînă la adâncimea de 0,90 m. Tipurile de vase geto-dacice modelate cu mâna erau reprezentate de borcane şi vase mari, iar cele cu roata de strecurătoare, cupă cu picior scund, fructieră, cană; se adaugă câteva fragmente de amforă elenistică. Tot în această groapă s-a găsit şi un cap de cerb, de la o figurină sau protomă de vas, din argilă fină, omogenă, cenuşie, foarte expresivă, cu reale valenţe artistice. Datare: sec. II-I a. Chr. SVII, Caseta A (10 x 1 m) C7, Cuptor 1, în SVII, cas.A, m. 10. La adâncimea de 1,15-1,20 m s-au identificat resturile unui cuptor ”menajer”, cu diametrul de a 0,63 m, săpat doar parţial, întrucât restul intra în malul de nord al casetei. Pereţii, din loess fin, nisipos, păstraţi pe o grosime de maxim 10 cm, aveau partea interioră cărămizie, ca urmare a arderilor intense, iar cea exterioară gălbuie; bolta era prăbuşită în interior. Stratigrafic, el se afla pe un nivel ulterior părăsirii fortificaţiei ”B” de pe Platou, aflată spre sud, în apropiere. Datare: probabil a doua jumătate a sec. I a. Chr. SIII = 24 x 2,00 m Complexul 8 Groapa 7 (A=1,60 m). Groapă identificată, în partea superioară, printr-o aglomerare de fragmente de lipitură arsă şi de vetre, apoi fragmente ceramice, oase de animale şi scoici, conturată cu ceritudine de la adâncimea de 1,10-1,20 m. Umplutura, de sus în jos, avea trei sedimente de grosimi şi nuanţe diferite: a) cenuşiu cu pigmenţi de cărbune, fragmente mici de vase, de vetre şi oase de animale, b) brun-roşcat, nisipos, cu rare şi mici fragmente de vase şi c) cenuşiu-negru, cu foarte mult cărbune şi bucăţele de vatră. Umplutura a conţinut, deci, puţine materiale geto-dacice. Forma şi dimensiunile n-au putut fi precizate întrucât depăşeau marginile de est, sud şi vest ale secţiunii. După poziţia stratigrafică, probabil sec. II a. Chr. C9, Aglomerarea 1 de materiale arheologice, observată la - 0,60-0,80 m, de formă ovală, extinsă pe toată lăţimea secţiunii, cu o concentrare mai mare de materiale în partea sudică, formată din bucăţi mari de vatră puternic arsă, concreţiuni de calcar, oase de animale, rare pietricele şi fragmente de vase geto-dacice. După poziţia stratigrafică se datează, probabil, în sec. I a. Chr. Fortificaţia ”B”. Întrucât informaţiile despre această fortificaţie erau contradictorii, în campaniile din 2011-2012 ne-am propus secţionarea ei în trei zone - de est, centrală şi de vest - pentru a avea date cât mai complete în privinţa caracteristicilor şi a cronologiei ei. Observaţiile stratigrafice din cele trei secţionări ale fortificaţiei (SII = 12 x 2 m; SVII, caseta A = 10 x 2,00 m; SIII = 24 x 2,00 m), executate la marginile şi în zona centrală a traseului său, au dus la rezultate similare în privinţa caracteristicilor sale principale, diferenţele fiind în detalii. Stratigrafic, şanţul a fost săpat de la baza nivelului arheologic de epocă geto-dacică, din loess-ul natural. Forma şi dimensiunile şanţului: fundul plat, pereţii verticali ori uşor evazaţi. La bază, şanţul avea lăţimea cuprinsă între 3,00-3,80m, iar la partea superioară deschiderea era de 3,60-4,00m. Adâncimea, la malul sudic, exterior, varia între 0,60-1,20m, iar la malul nordic, spre ”val”, între 1,00-1,70m. Valul/parapetul din loess, rezultat din săpare, a fost depus pe malul nordic, el păstrându-se pe o înălţime cuprinsă într 0,20/0,60 m şi pe o lăţime maximă de 3,00 m. Nici în partea lui păstrată in situ şi nici în umplutura şanţului nu s-au observat urmele vreunei structuri de lemn (gropi de stâlpi/pari, urme de arsură, cenuşă etc.). Umplura şanţului. Cea mai mare parte din umplutura şanţului, de la bază până spre gură, era relativ unitară din punctul de vedere al sedimentelor/straturilor, ceea ce ar indica o umplere intenţionată, la un moment dat, cu pământul din stratul arheologic aflat în apropiere. Numai astfel s-ar putea explica prezenţa exclusivă a inventarului de epocă geto-dacică în umplutura acestuia din secţiunile SIII şi SVII, iar în SII peste 90% erau geto-dacice, doar câteva neolitice. De asemenea, după această umplere antropică, în toate cele trei situaţii, partea superioară a şanţului avea o lentilă de microstraturi de culoare gălbuie, maronie ori cenuşie, ca urmare a scurgerii naturale de pe parapetul din loess de pe latura de nord. Reamintim că sub această lentilă, care forma un fel de ”capac„ şi ”sigila” umplutura şanţului, inventarul era, aproape în totalitate, de epocă geto-dacică, cu excepţia câtorva cioburi neolitice găsite doar în SII. În nici una din situaţii nu s-a observat vreo reamenajare/reutilizare a fortificaţiei. Cercetările arheologice şi cele geofizice au demonstrat că această fortificaţie de formă semicirculară delimita platoul, de la est spre vest, de la o pantă abruptă la alta ale terasei înalte a Ialomiţei. Ea era formată dintr-un şanţ cu fundul plat şi pereţii aproape verticali, la care se adăuga un parapet de loess pe partea lui nordică. Date fiind forma sa şi lipsa unor alte structuri (palisade) pe parapetul de loess e posibil ca rostul său să fi fost, în primul rând, acela de a delimita, la un moment dat, locuirea, de a asigura o anume protecţie pentru oameni şi animale şi de a evacua apa de pe un platou cu altitudini variate. Observaţiile stratigrafice şi inventarul descoperit în umplutura şanţului indică faptul că, foarte probabil1, fortificaţia a fost executată la începutul locuirii geto-dacice din etapa a doua, deci cândva în prima jumătate a sec. II a. Chr. Nu după multă vreme, întrucât nu sunt depuneri pe fundul lui, poate ca urmare a extinderii locuirii, şanţul a fost acoperit iar scurgerile naturale de pe ”val”, ca urmare a precipitaţiilor, au ”sigilat” umplutura şi au nivelat, parţial, terenul. Cercetările arheologice au evidenţiat faptul că locuirea geto-dacică din sec. II-I a. Chr. se extinde atât la nord, cât şi la sud de fortificaţia ”B”. Rămâne de stabil, dacă va mai fi posibil, care este raportul, stratigrafic şi cronologic, dintre fortificaţia ”A”, care separa promontoriul (acum cele trei mameloane) de Platou, şi fortificaţia ”B”, aflată la circa 35-45 m mai la sud, care separa, la un moment dat, platoul în două. În ansamblu, toate săpăturile din campania 2012, indiferent de zona de pe Platou unde s-au desfăşurat, au dus la identificarea de complexe şi materiale din sec. II-I a. Chr., geto-dacice sau elenistice.