Cercetările arheologice de Bărăşti s-au desfăşurat în perioada 18-26 iunie 2012. Localitatea Cicăneşti este situată la aproximativ 17 km nord-vest faţă de oraşul Curtea de Argeş, iar punctul „Sălişte” se află în partea de nord a satului Bărăşti, aparţinător comunei Cicăneşti. Zona în care se situează perimetrul cercetat are aspectul unui platou întins, delimitat în partea de vest de valea Bărasca. Primele men...ţiuni despre prezenţa unor vestigii arheologice în locul numit „Sălişte” le găsim în răspunsul învăţătorului satului Cicăneşti, N. Diaconescu, din 15 iunie 1871, la chestionarul arheologic iniţiat de către Alexandru Odobescu. Învăţătorul precizează că într-un loc numit „Sălişte”, s-ar fi aflat un „orăşel […] prăpădit dintr-o bătaie ce a fost între români şi tătari”. În lupta dintre români şi tătari, care a avut loc în ziua de Paşti, s-au folosit săgeţi, care „s-au găsit pe la anu ‹1›850 de locuitori, arând cu plugul”. În răspunsul la o altă întrebare a aceluiaşi chestionar, învăţătorul oferă o descriere a săgeţilor: „iară forma acelor săgeţi, au fost lungi de o şchiopă, şi făcute ca suliţa, şi cu urechi dinapoia, şi bucea”. Tot în acest loc „se cunoaşte şi ceva ruine de pietre, pe unde au fost case ale strămoşilor noştri, şi un ocolu de pietre, ca la trei prăjini de locu, unde a fost o biserică şi morminte, împrejuru, de oameni”. Învăţătorul ne mai informează că „mai la vale de această poeană, […] se află ca la cinci grămezi de bolovani, care au fost cuptoare de sticlărie, unde s-au fabricat sticle din piatră după apa Bărasca, care acum se găseşte cioburi de oale de topit, care poartă numele acel loc ‹‹La sticlărie››”1. Iniţiativa deschiderii unui şantier arheologic în punctul „Sălişte” i-a aparţinut domnului academician profesor universitar doctor Gheorghe Păun. Obiectivul cercetărilor arheologice a fost acela de a stabili, în primă fază, natura vestigiilor (cronologie, tipul de construcţie). La deschiderea campaniei, pe zona unde erau concentraţi cei mai mulţi bolovani, am trasat o secţiune (S1) lată de 1,50 m şi lungă de 17 m. Ea a fost orientată pe direcţia vest-est, fiind delimitată în capătul vestic, către drumul comunal, de gardul de împrejmuire a proprietăţii, capătul estic fiind extins până în punctul unde pornea panta unei mici vâlcele. Pe această pantă, la un metru faţă de capătul estic al S1, am trasat o a doua secţiune (S2) orientată nord-sud, oarecum perpendiculară pe S1 (vezi Pl. I). În S2 au apărut doar câteva pietre dispuse haotic, fără să alcătuiască vreo structură, foarte probabil prăvălite sau antrenate de plug, singurele materiale arheologice descoperite fiind două potcoave de bovideu şi câteva cuie. În S1, imediat după decopertrea stratului vegetal, la −0,20 m, au apărut fragmente ceramice şi câteva obiecte din fier, iar în capătul vestic, la aceeaşi adâncime, a fost surprinsă o fundaţie constituită din bolovani, lată de 1,10-1,15 m, care marca latura unei construcţii. Către capătul estic al secţiunii, a fost identificată o concentrare de bolovani care indica o a doua latura a aceleiaşi construcţii. Dată fiind această situaţie, pentru a delimita clar construcţia în plan, am deschis nouă casete, dispuse de-o parte şi de alta a secţiunii S1 (C1 - 7,5×3 m, ulterior extinsă; C2 - 7,5 x 3 m; C3 - 4,50 x 3 m; C4 – 3 x 2 m; C5 – 5 x 4,50; C6 – 2 x 2 m; C7 – 2 x 2 m; C8 – 3 x 2 m; C9 – 3 x 2 m; C10 – 6 x 1 m). Prin intermediul casetelor C2 şi C4 a fost pusă în evidenţă clar latura sudică a construcţiei. Lăţimea fundaţiei acesteia coincidea cu cea a laturii identificate în capătul estic al S1, respectiv, măsura 1,10 m. Prin castele C5, C3 şi C1, a fost evidenţiată latura nordică, însă traseul ei a putut fi doar dedus. În timp, pietrele care constituiau fundaţia laturii nordice au fost dislocate de plug. Prezenţa mormintelor, dar şi forma construcţiei, aproximativ dreptunghiulară, ne-au condus la concluzia că fundaţiile scoase la lumină în timpul cercetărilor arheologice aparţin unei biserici. Cantitatea mare de cuie apărute în săpătură, lipsa mortarului şi a cărămizilor (cu excepţia uneia descoperite în caseta C1) indică faptul că elevaţia bisericii era în întregime din lemn. De asemenea, nu au fost depistate nici resturi de moloz, ceea ce arată că pereţii nu erau tencuiţi. Fundaţiile pe care se ridica elevaţia de lemn, destul de bine conturate pe latura sudică, erau constituite din unul - două rânduri de bolovani de mari dimensiuni (15-40 cm), aşezaţi ordonat, pe lat. De remarcat, prezenţa printre bolovanii aşezaţi în fundaţie, a unor bulgări de zgură de fier. Lăţimea fundaţiei varia între 1,10-1,15 m. Excepţie face caseta C2, unde fundaţia a apărut sub forma unei platforme de piatră, mult lăţită în exteriorul bisericii (în dreptul altarului). Întrucât această structură se lăţea în zona unde panta începea să coboare, considerăm că rolul constituirii sale a fost acela de a conferi mai multă stabilitate construcţiei. Planul bisericii a fost stabilit cu destul de multă dificultate, pentru că latura nordică a fost aproape în totalitate distrusă, iar bolovanii din fundaţia absidei altarului au fost şi ei puternic deranjaţi (Pl. II/1). Totuşi, ţinându-se seamă de dispunerea mormintelor faţă de latura nordică, s-au putut aproxima dimensiunile bisericii. Ea măsoară pe axul longitudinal 14 m, iar în lăţime 7 m (dimensiuni luate la exterior), edificiul reprezentând o biserică obişnuită pentru mediul rural medieval. Biserica avea plan de navă, cu absida altarului semicirculară, fiind compartimentată în naos şi altar. Despărţirea dintre altar şi naos era marcată de câteva pietre dispuse relativ ordonat. O piatră cu formă paralelipipedică, de dimensiuni mari, este posibil să marcheze un prag. La interior, naosul măsura, pe axul longitudinal, 7,30 m, iar altarul, 3,40 m. Aşadar, din punct de vedere al tipologiei Creţeanu, considerăm că biserica se încadra în tipul I, fără a putea însă preciza în care din cele şase variante (a, b, c, d, e sau f) se încadrează2, întrucât lăcaşul propriu-zis nu se mai păstrează. În casetele C1, C5, C6, C8 şi C9 au fost identificate nouă morminte. Toate erau orientate est-vest, în conexiune anatomică, cu uşoare deviaţii în unele cazuri. Solul acid în care au zăcut oasele a făcut ca starea lor de conservare să fie foarte precară. Mormântul 1 (M1). A apărut în caseta C5, la nord de biserică, la adâncimea de −0,95 m; din corpul defunctului s-au păstrat doar cutia craniană, femurul şi tibia membrului drept; lungimea păstrată a scheletului a fost de 1,20 m; prezenta urme din lemnul sicriului; lipsit de inventar. Mormântul 2 (M2). A fost descoperit în caseta C1, la nord de biserică, la adâncimea de −0,80 m; din corpul defunctului s-au păstrat părţi din cutia craniană şi femurul drept; lungimea păstrată a scheletului a fost de 1,05 m; prezenta urme din lemnul sicriului; lipsit de inventar. Mormântul 3 (M3). A fost găsit în caseta C6, la sud de biserică, la adâncimea de −1 m; din corpul defunctului s-au păstrat cutia craniană, toracele şi membrele superioare; lungimea păstrată a scheletului a fost de 1,20 m; prezenta urme din lemnul sicriului; în zona abdomenului a fost găsit un inel de bronz realizat dintr-o verigă simplă. Mormântul 4 (M4). A fost identificat în caseta C6, la sud de biserică, la adâncimea de −1 m; din corpul defunctului s-au păstrat parţial, cutia craniană şi bazinul; în zona bazinului au apărut patru bumbi realizaţi din metal (bronz) şi suflaţi cu argint. Ei au formă sferică, uşor aplatizaţi, prevăzuţi cu o tortiţă de prindere. Pe doi dintre bumbi, în jurul tortiţei s-au păstrat fire provenind de la veşmântul pe care l-a purtat defunctul. Bumbii asigură datarea mormântului în secolul XVI, piese similare fiind descoperite în necropola Bucureşti-Bârzeşti�. Mormântul 5 (M5). A fost descoperit în caseta C1, la nord de biserică, la adâncimea de −0,80 m; din corpul defunctului s-au păstrat cutia craniană şi femurul drept; lungimea păstrată a scheletului a fost de 0,75 m; prezenta urme din lemnul sicriului; lipsit de inventar. Mormântul 6 (M6). A apărut în caseta C1, la nord de biserică, la adâncimea de −0,75 m; din corpul defunctului s-au păstrat cutia craniană şi femurul drept; lungimea păstrată a scheletului a fost de 1,10 m; prezenta urme din lemnul sicriului; lipsit de inventar. Mormântul 7 (M7). A fost găsit în caseta C9, la nord de biserică, la adâncimea de −0,60 m; din corpul defunctului, s-au păstrat cutia craniană şi femurul stâng; lungimea păstrată a scheletului a fost de 0,90 m; prezenta urme din lemnul sicriului; groapa, clar vizibilă, de formă rectangulară, cu fundul albit, avea dimensiunile 1,65×0,50 m; lipsit de inventar. Mormântul 8 (M8). A fost descoperit în caseta C9, la nord de biserică, la adâncimea de −0,60 m, la o distanţă de 0,40 m faţă de M7. Din corpul defunctului s-au păstrat cutia craniană şi femururile; lungimea păstrată a scheletului a fost de 1,10 m; în zona craniului s-a păstrat o porţiune dintr-o scândură provenind de la sicriu; groapa, clar vizibilă, de formă rectangulară, cu fundul albit, avea dimensiunile 1,70 x 0,70 m; lipsit de inventar. Mormântul 9 (M9). A fost descoperit în caseta C8, la nord de biserică, la adâncimea de −0,90 m; din corpul defunctului s-au păstrat cutia craniană, femururile, precum şi părţi din oasele membrelor superioare; lungimea păstrată a scheletului a fost de 0,90 m; lipsit de inventar. Din cele nouă morminte cercetate, doar M4 a putut fi datat pe baza inventarului, şapte morminte erau lipsite de inventar, iar în majoritatea cazurilor au fost observate urme provenind de la sicriu – fragmente de lemn putred. Mormintele cu inventar erau dispuse la sud de biserică, către colţul sud-vestic. Adâncimea la care au apărut, varia între −0,60 şi −1 m. Cea mai mare parte a materialului arheologic a fost descoperit în interiorul bisericii. Au fost recuperate câteva obiecte de fier şi ceramică (toată în stare fragmentară). Dintre piesele de fier amintim: un cuţit, un pieptene (modern?) de fier, posibil de la o ţesală şi o unealtă realizată dintr-o bară de fier, prevăzută cu lamă de formă triunghiulară, cu tăiş convex şi mâner torsadat şi terminat printr-un inel. Piese similare cu cea de la Cicăneşti au apărut la cetatea Poienari, în săpăturile lui Gh. I. Cantacuzino3, şi în aşezarea medievală de la Străuleşti-Măicăneşti4. Autorii cercetărilor de la Străuleşti-Măicăneşti consideră că unealta era utilizată în apicultură, pentru desprinderea fagurilor5. În cazul nostru, considerăm că unealta era folosită pentru curăţirea sfeşnicelor de ceară. În general, piesele de acest tip au apărut în contexte databile în secolele XIV-XVI. Ceramica a apărut într-o cantitate relativ mică. Cele mai multe fragmente provin de la oale şi căni. Predominante sunt vasele nesmălţuite, cele smălţuite reducându-se la câteva fragmente. Dintre piesele nesmălţuite, remarcăm prezenţa unor oale cu buza evazată, îngroşată în exterior (în formă de guler) şi cu o şănţuire pe faţa exterioară. Ele îşi găsesc analogii în descoperirile din aşezările de la Străuleşti-Măicăneşti6, Tânganu7, de la cetatea Poienari8, Câmpulung9 şi se datează în secolele XIV-XV. Dintre piesele smălţuite amintim două fragmente ce proveni de la două farfurii cu decor realizat în tehnica sgrafitto, databile în secolul XVI-XVII şi un castronaş (fragmentar) databil în secolele XVII-XVIII, acesta din urmă cu analogii în descoperirile de la Bucureşti (str. Smârdan)10. În caseta C4, către latura sudică a bisericii (în naos) a apărut un fragment dintr-o cahlă-disc nesmălţuită. Astfel de piese au fost descoperite la: Străuleşti-Măicăneşti – o piesă, într-un bordei şi datată de autorii săpăturilor în secolele XV-XVI11; la Poienari – o piesă, datată pe bază de analogii tot în secolele XV-XVI12 şi în săpăturile recente din Bucureşti (str. Lipscani, nr. 30) – o piesă datată în secolul XVI13. Pe baza materialului descoperit, considerăm că biserica de lemn de la Cicăneşti a fost edificată în veacurile XV-XVI (cahla, ceramica şi inventarul mormântului M4 constituie elemente importante de datare) şi a fost mutată la începutul secolului al XVIII-lea sau chiar mai devreme. Susţinem ideea mutării lăcaşului de cult, întrucât nu au fost surprinse urme de distrugere (strat de arsură), după cum nu au fost identificate nici urme provenind de la bârnele de lemn putred, ceea ce ar fi indicat o abandonare a edificiului.