Cercetarea de specialitate a constat în sondaje arheologice realizate pe traseul afectat de lucrările de modernizare a reţelei de apă a oraşului în mai multe puncte aflate în aria de protecţia a sitului arheologic “Vatra Oraşului Medieval Târgovişte” pe tronsonul rutier Calea Domnească, puncte situate între următoarele limite: “Poarta Bucureştilor” la sud şi “Piaţa Doi Brazi” (Piaţa Bărăţiei) la nord, în lungim...e de 2,2 km. Cercetările anterioare au vizat zone monumentale, respectiv fortificaţia de secol XVII, la Sud, Biserica Albă, Biserica Roşie, Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, Colegiul Naţional Economic „Ion Ghica”, Complexul Monumental Stelea, Curtea Domnească din Târgovişte, respectiv Piaţa Doi Brazi (Piaţa Bărăţiei), la Nord. În paralel din 1976, s-au întreprins şi observaţii de teren, prilejuite de lărgirea axului rutier Calea Domnească (fost Nicolae Bălcescu) cât şi de lucrările efectuate de-a lungul său pentru diferite utilităţi. Având în vedere lungimea traseului, problematica diferită şi mulţimea punctelor de interes situate de-a lungul Căii Domneşti este prezentat fiecare punct unde s-au efectuat sondaje arheologice este menţionat separat. Cercetarea şi-a propus următoarele obiective: - cercetarea şi cartarea monumentelor de arhitectură civilă plasate de-a lungul Căii Domneşti, axul principal al oraşului medieval, cunoscut în epocă sub numele de “Uliţa Mare”; - stabilirea mult mai exactă a traseului urmărit de Uliţa Mare în perioada secolelor XV – XIX şi a structurii urbane de-a lungul ei în acelaşi interval, respectiv lotizarea proprietăţilor; - sesizarea efectelor distructive pe care lărgirea Căii Domneşti, în anii 1950 – 1976, le-a avut în special asupra monumentelor de arhitectură religioasă (cimitirele, în principal) dar şi asupra celor civile; Sector Parcare Curtea Domnească (Calea Domnească nr. 200) Acesta a constituit, până în prezent, sectorul de investigaţie cu cele mai reprezentative descoperiri. Pe traseul aducţiunii a fost trasată o secţiune numită, de acum încolo, S I cu o lungime de 25 m şi o lăţime de 0,5 m. Din nefericire, nivele ulterioare secolului XV au fost distruse de amenajarea în 1968 a parcării şi anume un strat consistent de asfalt la care se adaugă structura de rezistenţă din pietriş şi de nivelare cu nisip cu o grosime de cca. 0,50 m (planşele 1 şi 2). Limita superioară a pământului viu-roşcat lutos a fost sesizată la o adâncime de cca. 0.80 m faţă de cota parcării, suprapus de o depunere castanie cu cărbune şi chirpici, cu o grosime variind între 0,10 – 0,20 m, nivel de la care sunt amenajate trei complexe arheologice datate pe baza materialului descoperit la sfârşitul secolului XIV şi începutul celui următor. Următoarele două reprezintă nivelări cu moloz, cărămidă şi cărbune, rezultate din distrugerea unor clădiri sau alte amenajări din imediata vecinătate. Cele două straturi potrivit materialului ceramic recoltat aparţin cronologic în prima jumătate a secolului al XV-lea. Complexele arheologice: Cuptor de olar. În carourile 1-2 ale S I a fost identificat focarul unui cuptor de ars ceramică, după materialul recoltat, funcţional probabil la sfârşitul sec. XIV. S-a păstrat baza pilonului central cu un diametru de cca. 0,20 m, din interiorul acestui recuperându-se vălătuci din lut de secţiune semiovală ce aveau rolul de a despărţi focarul de camera de ardere a ceramicii, aceasta din urmă, complet distrusă. Focarul se păstra pe o înălţime variind între 0,60 – 0.80 m, cu diametrul maxim de 1,40 m şi diametrul bazei de 1,10 m. Săpat în pământul viu, lutos, prezenta pereţii puternic arşi ce demonstrează o utilizarea repetată. Atelier de fierărie. După cunoştinţele noastre, atelierul de acest fel este cel mai timpuriu depistat în perimetrul oraşului medieval Târgovişte. Din păcate nu a putut fi investigat în întregime ci numai latura de Vest (natura amplasamentului, respectiv parcarea, permite o eventuală cercetarea exhaustivă în viitor). Destinaţia amenajării este asigurată de zgura de fier cât şi o bară brută tot din fier, recuperate de pe podeaua atelierului. Precizăm, ca şi în cazul cuptorului, că nu s-a păstrat decât partea inferioară a acestuia. Atelierul era delimitat de o zidărie în care alterna piatra cu cărămida legată printr-un liant din var simplu. Ziduri se păstrau pe înălţime de 0,30 m pe latura de nord şi 0,50 m pe cea de sud. Atelierul prezenta, faţă de cota de călcare, partea inferioară uşor adâncită în pământul viu cu 0,50 m pe latura sud şi, respectiv 0,30 pe latura de nord. Interiorul măsura măsura pe axa N-S 3,30 m. Menţionăm că nu am putut identifica dacă această dimensiune reprezintă lungimea clădirii sau dimpotrivă este vorba despre lăţime. Soliditatea podelei din lut ars era asigurată de un strat de bolovani, alterând cu pietriş şi nisip. Dinspre sud spre nord podeaua urcă cu 0,20 m, probabil partea înălţată, unde şi stratul de bolovani era mai consistent, susţinea materiale mai grele din dotarea atelierului, precum foalele sau nicovala. Fântâna. În capătul de sud al S I, respectiv carourile 23 – 25, a fost identificată o fântână săpată tot din primul nivel de locuire, mai sus amintit. De formă circulară, cu un diametru de cca. 0,80 m a putut fi investigată arheologic pe o adâncime de cca. 1,80 m de la nivelul de călcare identificat la data săpării, respectiv, 2,80 m faţă de actualul nivel de călcare. Nu au fost identificate, ca în alte cazuri ghizdurile, probabil demantelate. Menţionăm că fântâna a fost folosită ulterior drept groapă menajeră, din interiorul ei recuperându-se numeroase materiale ceramice, dintre care unele deosebit de valoroase. Menţionăm că pe tronsonul central situat între Biserica Stolnicu la sud şi Curtea Domnească la nord nu a fost încă afectat de lucrările de refacere a reţelei de apă, perimetru în care au fost sesizate, în anii anteriori, mai multe clădiri din piatră şi zidărie din secolele XVII – XVIII. În acest stadiu al cercetărilor, suntem în măsură să avansăm numai consideraţii de ordin general. În perimetrul de sud cercetarea a confirmat rezultatele anterioare rezultate în urma săpăturilor întreprinse asupra fortificaţiei de secolul XVII. Privitor la Biserica Albă, descoperirea monedei mai sus menţionate face posibilă plasarea în timp a construcţiei în a doua jumătate a secolului XVI. „Uliţa Mare” (actualmente Calea Domnească) urmărea, cu mici abateri spre vest şi est, acelaşi traseul al actualului sens rutier. Menţionăm că axul rutier medieval nu era deviat cu mai mult de 10 m faţă de cel actual. În sectorul central la circa 20 m vest faţă de zidul de incintă al Curţii Domneşti au fost identificate două complexe cu rol meşteşugăresc, respectiv un cuptor de olărit şi cel mai vechi, până în momentul de faţă, atelier de prelucrare a fierului deservite de o fântână, toate aparţinând aceleaşi perioade, respectiv secolul XIV şi începutul celui următor. În sectorul de nord a fost reconfirmată existenţa şi perimetrul vechiului târg, respectiv “Bazarul de Sus” identificat prin cercetările din 1974.