Situl arheologic din punctul Pârâul Sărăţii (Balomiru de Câmp, com. Şibot, jud. Alba) a fost identificat în cadrul campaniei de evaluare arheologică de teren, desfăşurată în toamna anului 2011, de către o echipă de specialişti de la MNIR1. Secţiunile de sondaj efectuate atunci, stratigrafia sesizată, precum şi artefactele observate la suprafaţa solului indicau existenţa unor structuri databile în epoca romană, ...între km 11+250–11+600 ai viitoarei autostrăzi Orăştie–Sebeş. Cercetările arheologice preventive desfăşurate în lunile martie–mai 2012, au avut ca obiectiv principal cercetarea exhaustivă a tuturor vestigiilor identificate în zona afectată direct de lucrările de construire a autostrăzii. Prin trasarea şi cercetarea a 43 de unităţi de săpătură, s-a delimitat o zonă în care se concentrau materiale arheologice, în perimetrul dintre km. 11+320 → 11 + 400. Astfel, au fost identificate 17 complexe arheologice, dintre care unul databil în epocă romană, 12 de epocă medievală şi patru complexe din perioada modernă/contemporană (şanţuri de desecare). Complexul din epoca romană se referă la o clădire (denumită convenţional Cpl. 3), de formă dreptunghiulară (20 x 11 m), orientată pe direcţia nord-est – sud-vest ce era definită de patru ziduri2, constituite din piatră de râu legată cu pământ. Aceasta era acoperită cu tegulae şi imbrices, aşa cum indică numărul mare de material tegular (fragmentar) răspândit pe toată suprafaţa clădirii3. Cel mai probabil că elevaţia era din material perisabil (lemn), fapt confirmat şi de descoperirea de resturi de bârne carbonizate natural precum şi de numărul de obiecte din fier folosite la îmbinarea lemnelor (cuie şi piroane). Zidurile au fost surprinse pe o singură asiză. Materialul arheologic recoltat de pe suprafaţa complexului (fragmente ceramice atipice, oale, fragmente de amforă, obiecte de fier) este relativ sărac şi nu oferă indicii certe pentru funcţionalitatea clădirii. De altfel, la nord-vest de actualul traseu al autostrăzii, la aproximativ 100 m, spre DN 7, au fost identificate, în arătură, fragmente ceramice, resturi de ţigle şi pietre. Cel mai probabil că în această zonă exista o clădire (mai multe clădiri principale?) din epocă romană. Cele 12 complexe medievale descoperite sunt grupate în jurul clădirii romane, una dintre locuinţe chiar suprapunea colţul de NE al acesteia. Amintim prezenţa a şapte locuinţe, trei vetre/cuptoare de exterior şi o groapă de provizii. Locuinţele sunt semi-adâncite, de formă patrulateră cu dimensiuni cuprinse între 2,60–3,57 m lungime şi 1,65–3 m lăţime. În interiorul unora dintre ele au fost descoperite instalaţii de combustie, în general amplasate într-unul dintre colţuri. Lipsa unor astfel de instalaţii, în unele dintre locuinţe, poate fi explicată prin existenţa vetrelor/cuptoarelor de exterior. Materialul arheologic recoltat din locuinţe este numeros, comparativ cu celelalte descoperiri din sit. Amintim descoperirea de fragmente ceramice (vase de provizii, oale, străchini, căldări), oase de animale, nelipsind însă descoperiri de obiecte mai speciale, precum arme sau piese de echipament militar (vârf de suliţă, pinten, etc.). S-a constatat refolosirea de pietre şi ţigle, provenite de la clădirea din epoca romană, pentru diverse amenajări interioare, în special la construirea cuptoarelor. Pe lângă complexele medievale ce perturbau clădirea din epoca romană, au fost descoperite şi intervenţii moderne ce conduc la distrugerea zidurilor romane. Complexele moderne (sau contemporane) sunt în fapt nişte şanţuri de desecare care traversează situl, suprapunând stratigrafic, atât clădirea din epoca romană, cât şi locuinţele medievale. Perimetrul în care se află concentrate descoperirile de complexe arheologice în cadrul sitului Balomiru de Câmp – Pârâul Sărăţii este situat foarte aproape de o zonă mlăştinoasă, la circa 70–100 m nord-vest de aceasta. Totodată apariţia unui nivel, format din pietriş aluvionar, la diferite adâncimi şi în diferite puncte ale sitului, demonstrează o situaţie clară de zonă inundabilă. În acest context prezenţa şanţurilor moderne/contemporane menţionate este pe deplin explicabilă. Orientarea generală a şanţurilor moderne/contemporane este NNE–SSV, cu mici variaţii. Materialul descoperit în umplutura acestor şanţuri moderne/contemporane variază de la materiale ceramice romane şi medievale la materiale de construcţii romane sau chiar la sticlă modernă sau contemporană. Materialul arheologic recoltat se află încă în curs de cercetare, dar din analiza primară cel ceramic şi tegular3 se poate data, preliminar, în secolele II–III p.Chr., iar materialul din epoca medievală aparţine secolului al XII-lea p.Chr. Situaţia constatată indică o locuire a zonei în epoca romană şi în cea medievală. Dat fiind faptul că în zonă au mai fost reperate şi alte artefacte databile în epoca romană, suntem de părere că, eventuale cercetări arheologice ulterioare în zona adiacentă ar putea aduce noi evidenţe în legătură cu funcţionalitatea clădirii din epoca romană şi, de ce nu, a vieţuirii din epoca medievală.