Şantierul arheologic Isaccea, punctul Suhat, judeţul Tulcea (campaniile 1998, 1999) La sfârşitul campaniei 1997 am fixat câteva obiective ale cercetării în situl de la Isaccea, punctul Suhat (judeţul Tulcea) luând în considerare situaţia cu totul deosebită din teren. În primul rând aveam în vedere prelungirea spre sud a celor două secţiuni cercetate, S. 1 respectiv S. 2, cu intenţia precizării locuirii în... acestă direcţie pentru fiecare nivel de locuire. Era necesară apoi extinderea suprafeţei cercetate spre est şi vest pentru a putea completa astfel informaţiile noastre în legătură cu complexele puse în evidenţă în prima campanie. Având la dispoziţie o suprafaţă de aproximativ 900 mp, puteam stabili o strategie de cercetare a sitului pe o perioadă mai lungă de timp. Din motive independente de voinţa noastră nu am mai avut acces la zona aflată în studiu, fiind obligaţi în campania 1998 să trasăm o nouă suprafaţă, S. 3, la sud de S. 1 şi S. 2, având dimensiunile 30 x 18 m, cu o orientare est - vest. Pentru a realiza o înregistrare adecvată a informaţiilor oferite de cercetarea din teren am împărţit S. 3 în sectoare de 6 x 6 m, despărţite de martori având 0,50 m, peste acestea suprapunându-se un caroiaj de 2 x 2 m. Adâncimea la care se află fiecare complex de locuire este indicată, începând din 1998, în funcţie de punctul “0” al aşezării stabilit la o cotă absolută de 22,72 m. Condiţiile cu totul diferite în care a început campania din 1998 au impus definirea unor noi obiective cu o strategie de cercetare adaptată lor. Obiectivul general îşi propune stabilirea relaţiei existente între aşezarea neolitică şi spaţiul imediat înconjurător, pornindu-se de la ipoteza că suprafaţa S 3 cuprinde şi marginea de sud a locuirii neolitice. Obiectivele imediate impuneau conturarea limitei sudice a locuirii pentru fiecare nivel. Pentru început am realizat sondaje stratigrafice pe direcţiile nord - sud şi vest - est în cadrul suprafeţei S. 3, mai precis, în careurile A1 - A8; B1, C1, D1, E1, F1. S-au putut astfel preciza structura terenului pe care s-au stabilit primele comunităţi umane în punctul Suhat, succesiunea straturilor culturale şi rezultatele acţiunii factorilor de mediu şi pedologici ce au intevenit după încetarea locuirii. Limitele secţiunilor de sondaj au fost determinate de prezenţa, începând cu careul A9, a unei locuinţe (L8) aparţinând nivelului superior neolitic pe care am dorit să o cercetăm în suprafaţă, şi de observaţiile făcute în careul F1 care, pentru moment, ne conduc la concluzia că ne aflăm la limita locuirii neolitice în acest punct. Succesiunea stratigrafică stabilită în 1998 completează datele obţinute în anul precedent. Sub stratul vegetal, considerabil diminuat în urma acţiunii factorilor pedologici, apare stratul cultural post-neolitic.Stratul cultural neolitic are în componenţa sa două niveluri de locuire. Cel superior, pe care îl considerăm similar nivelului N. II din S. 1 şi S. 2, este pus în evidenţă de o locuinţă (L. 8) în sectoarele 7 şi 10, de numeroase gropi menajere şi de un complex C. 80 a cărui destinaţie exactă nu o putem preciza pentru moment. Cel inferior, pe care îl asociem cu nivelul N. I din S. 1, cuprinde în zona cercetată două locuinţe (L. 6 şi L. 7) şi gropi menajere. Precizăm că atât în N. I cât şi N. II am surprins câteva etape în evoluţia nivelurilor de locuire, situaţie în parte similară celei din S. 1. Acestea nu se regăsesc totuşi pe întrega suprafaţă cercetată (neputându-se preciza ca în cazul S. 1 pentru N. I o fază N. I a şi una N. I b). Ele reflectă în fapt dinamica locuirii în cadrul aşezării de la Isaccea - Suhat. Menţionam că după realizarea secţiunilor de sondaj, începând din campania 1998 şi continuând cu cea din 1999, a început cercetarea în suprafaţă în sectoarele 1, 2, 7, 10. Rezultate preliminare asupra petrografiei materialului litic din aşezarea Isaccea - Suhat Studiul petrografic macroscopic asupra materialului litic descoperit în timpul săpăturilor din vara anului 1998 în aşezarea Isaccea-Suhat, a evidenţiat următoarele categorii genetice de roci: – sedimentare: calcare, marne, gresii, silicolite; – magmatice: gabbrou. 1. Calcare Calcarele identificate în materialul litic corespund la două varietăţi. O primă categorie de calcar, din care este confecţionată o daltă, este reprezentată de un calcar fin granular, omogen, de culoare cenuşie, ce se prezintă în bancuri cu microstratificaţii. Textura este microcristalină, structura tipică de precipitaţie chimică, cu spărtura concoidală. Tot dintr-un calcar fin granular, omogen şi compact, sunt confecţionate două topoare. Diferă însă culoarea, în acest caz fiind brun închisă, lipsind şi microstratificaţiile. Textura este microcristalină, structura de precipitaţie, spărtura concoidală. Datorită gradului de compactizare mai ridicat şi lipsei microstratificaţiilor, acest tip de calcar prezintă caracteristici fizico-mecanice mai bune. 2. Marne Din acest tip de rocă au fost realizate trei dăltiţe şi un topor. Este o rocă compactă de culoare brun-gălbui deschis, cu o textură pelitică, fină şi structură omogenă. Stratificaţia este evidentă la una dintre dăltiţe, fiind marcată de unele benzi brun-roşcate, feruginoase. Datorită gradului ridicat de compactizare asemănarea cu argilitele este foarte mare, însă reacţia cu acidul clorhidric (HCl) a indicat prezenţa carbonaţilor (cca. 20% după reziduul rămas). 3. Gresii Dintr-o gresie foarte grosieră cu textură psamitică şi porozitate ridicată, cimentată incomplet şi friabilă a fost realizată o dăltiţă. Liantul este un ciment de natură calcitică, care imprimă rocii o culoare alb-gălbui, pigmentată, cu aspect de “sare şi piper”. Constituenţii alogeni, fragmentele litice în speţă, au dimensiuni de până la 2 mm şi sunt angulare şi subangulare. O latură a dăltiţei este acoperită cu o crustă fină de calcit. 4. Silicolite Din două varietăţi de silicolite au fost realizate trei dăltiţe. În ambele cazuri silicolitele pot fi considerate accidente silicioase de tip “chaille” într-o rocă carbonatică (calcar marnos), întrucât se pot observa atât zonele de tranziţie către roca gazdă (de culoare bej deschis), cât şi zone de concentrare a silicei (de culoare cenuşie). Este interesant de remarcat faptul că zona de concentrare a silicei, deci mai dură, a fost aleasă de fie partea activă a dăltiţei. Impurităţile sunt prezente în ambele tipuri de silicolite şi sunt constituite din minerale argiloase şi carbonaţi. 5. Roci plutonice Un topor a fost confecţionat dintr-o rocă plutonică ce poate corespunde familiei gabbroului. Are o culoare negricioasă cu o tentă verzuie, un luciu caracterisitc impus de prezenţa piroxenilor, structura holocristalină cu granule mijlocii şi o textură compactă, masivă. Ocurenţe Cea mai posibilă arie-sursă o constituie Dobrogea de Nord, regiune în care toate aceste categorii de roci sunt întâlnite în aflorimente, incertă fiind doar gresia grosieră cu ciment calcitic.