Obiectivul cercetărilor. Curtea Domnească a beneficiat de cercetări arheologice îndelungate întreprinse încă din anul 1934 şi până în prezent şi care în mare parte au văzut lumina tiparului1. Sondajele întreprinse între anii 2008 - 2010 prilejuite de lucrările pentru reabilitarea ansamblului voievodal cât şi reluarea în dezbatere a unor concluzii anterioare au demonstrat că fazeologia istorică şi a arhit...ecturii nu mai corespunde întru totul părerilor deja consacrate. Din această cauză începând cu anul 2012 am reluat punctual investigaţiile, la început în sectorul C (curtea gospodărească) perimetru în care din păcate unele dintre monumente nici măcar nu au fost cercetate2. Investigaţia prezintă şi o latură practică, îndreptîndu- ne atenţia asupra monumentelor care nu au fost reabilitate în anii 2008 - 2010, plasate în sectorul C şi sectorul A al Curţii Domneşti. În vederea unui viitor proiect de consolidare, conservare şi restaurare, proiect pe care îl dorim cât mai curând pus în operă. Descrierea cercetării. Iniţial, ne-am propus decât delimitarea a două ziduri plasate în colţul de Nord-Est al curţii gospodăreşti (sector C) şi plasate perpendicular pe incinta poligonală interioară în vederea conservării acestora. Este adevărat au fost cercetate în anul 1986 dar afară de plasarea lor pe planul general nu avem nicio altă informaţie afară de aceea, că nu au valoare şi aparţin secolului XIX. În acest scop într-un perimetru restrâns au fost trasate două secţiuni, I, II şi o casetă între ele într-o arie de 40 metri pătraţi. Ca amplasare secţiunile au fost trasate paralel cu zidul de incintă I (Petru Cercel 1583 - 1585) pe buza terasei înalte ce delimitează spre Est, Curtea Domnească de Lunca Ialomiţei. Situaţia stratigrafică. Din păcate sondajele anterioare nevalorificate cât şi intervenţii ale proprietarilor din prima jumătate a secolului XX fac situaţia stratigrafică destul de greu de desluşit mai ales în S I (dimensiuni 7x 1,5 metri) plasată la 5 metri Vest de incintă pe coama terasei. Clădirea pentru care am iniţiat cercetarea şi orientată Est-Vest era dosată incintei I, săpată în râpa ce delimita terasa de Lunca Ialomiţei. Nivelul de construcţie surprins la un metru de suprafaţă în S I. era suprapus de două nivele de demolare din secolele XIX - XX şi de un pavaj care îi aparţinea. Nivelele inferioare, o nivelare groasă de 0,80 metri cu materiale de construcţie urmat de un nivel de construcţie a unui canal colector la care ne vom referi şi în final pământul viu roşcat la cca. - 2,20 metri (fig. 2). Menţionăm că în spaţiul dintre S II plasată la trei metri Vest de prima a fost amplasată o casetă pentru surprinderea închiderii clădirii sus menţionate. În S II practicată de această dată pe terasă (dimensiuni 7x2 metri) întâlnim aceeaşi situaţie stratigrafică ca întreg perimetru sectorului C3. Nivelul de locuire sau folosire de secole XIV - XV este urmat după o perioadă de hiatus de nivelările succesive cu materiale de construcţie aparţinând Curţii domneşti extinsă spre Est abia după 1583 în perimetrul oraşului în situaţia de faţă aparţinând construcţiilor din imediata apropiere sudică. Construcţiile. Clădirea din piatră şi cărămidă. Construcţia sprijinită spre Est de incinta I ce constituie şi închiderea ei pe această latură prezintă o formă dreptunghiulară cu laturile la exterior de 9,4 metri. Accesul era practicat dinspre Vest cu o lăţime de 2 metri pe toată lungimea interioară a laturii. Elevaţia din zidărie de cărămidă este specifică epocii brâncoveneşti, cu lăţimea de un metru şi înălţimea păstrată maxim de 1,10 metri plasată pe o fundaţie din piatră şi lespezi din acelaşi material lată de 1,20 metri dar a cărei grosime nu depăşeşte 0,40 metri (fig. 1). De remarcat, pe exterior zidăria de cărămidă este întărită cu aceleaşi lespezi de piatră ce se întâlnesc şi în fundaţie. Pe latura de Sud la exterior construcţia a fost întărită parţial cu un zid de bolovani adăugat ulterior. Deoarece elevaţia s-a păstrat puţin în înălţime nu ne-a permis să apreciem modul de acoperire al clădirii (tavan din lemn sau boltă). Canal colector. (fig. 1/2) A fost identificat în S I sub clădirea menţionată între 2,50 - 3 metri de la suprafaţa actuală a solului. Prezenta pereţii din cărămidă dispusă pe lung pe un singur rând pe cele două laturi cu înălţimea maximă păstrată 0,40 metri. Ulucul de scurgere era podit cu mortar dur cu o lăţime de 0,50 metri. Traseul al doilea de acest fel în zona cercetată a fost identificat printr-un sondaj practicat la 30 metri Vest, traseu care penetra în colţul de Sud-Est al palatului ridicat ce către Petru Cercel. Construcţie provizorie. În S II a fost identificată o construcţie din lemn dreptunghiulară aparţinând celui de-al doilea nivel de locuire (folosire) al terenului vizibilă prin gropile de bulumaci cu diametrul de 0,20 metri şi dispuşi din metru în metru şi de un pavaj de bolovani de râu de mari dimensiuni depăţind suprafaţa escavată a secţiunii, probabil un acaret ridicat după 1585. Cuptorul de redus minereul de fier. (planşa 1, fig. 2) În capătul de Nord al S II a fost identificat un cuptor de redus minereul de fier mai bine spus creuzetul de scurgere. De formă aproximativ circulară era săpat în pământul viu argilos păstrat pe o înălţime de 0,50 şi diametrul de 1,20 metri, interiorul lutuit şi vitrifiat. Din creuzet sau recuperat bucăţi de zgură de fier şi din var stins, folosit ca fondant (planşa 1). Cuptorul săpat în pantă avea structura principală la exteriorul terenului din care nu s-a păstrat nimic palpabil. Minereul folosit era de provenienţă locală acesta fiind prezent în toată zona subcarpatică a Munteniei chiar dacă concentraţia era destul de mică, dar prezenta avantajul apropierii4. Acest tip de cuptor este întâlnit în Europa Centrală şi de Est începând cu secolul al X-lea. O bună analogie fiind cel descoperit în urmă cu 60 de ani la Hlincea lângă Iaşi, singura deosebire fiindcă cel descoperit la Târgovişte prezenta o capacitate de patru, cinci ori mai mare5. Mormântul 1. (planşa 1, fig. 2) O situaţie cu totul inedită o prezintă identificarea unui mormânt depus în cuptor, repectiv în creuzet imediat după încetarea folosinţei acestuia. Se adaugă lipsa craniului deşi bărbatul în jur de 30 de ani după informaţiile oferite de un medic legist târgoviştean scheletul nu prezintă urme de violenţă. Nu am putut înţelege deocamdată prezenţa acestui schelet în această zonă, dar semnalez descoperirea în 1976 a unui mormânt triplu bărbat îngropat chircit înhumat cu doi copii care la acea vreme a stârnit destulă vâlvă adăugându-se acum şi recenta descoperire6. Concluzii. Se dovedeşte de multe ori că o cercetare desfăşurată pe suprafeţe minime, socotită iniţial de importanţă minoră poate oferii rezultate notabile. Cosiderăm că scopul a fost atins, construcţia din piatră şi cărămidă, masivă aparţine cert epocii brâncoveneşti ca utilitate a fost folosită drept turn de pază, probabil şi cu etaj de unde se putea supraveghea tot spaţiul din Lunca Ialomiţei până la Mănăstirea Dealu şi în special grădinile şi foişorul, des frecventate de Constantin Brâncoveanu. Importantă este descoperirea canalului de scurgere ce făcea legătura cu dependinţele palatului ridicat de Petru Cercel care este şi un indiciu asupra folosinţei acestuia, cel descoperit în 2013 fiind al doilea unul identic fiind cercetat în anul 2007, moment în care am avut prilejul să obsevăm că este ridicat concomitent cu zidul de incintă Petru Cercel. Construcţia din lemn menţionată în sectiunea II ne îndreptăţesc încă o dată să afirmăm că cele din zidărie de cărămidă identificate imediat spre Sud în 1986 aparţin unor epoci mai târzii decât a domniei lui Petru Cercel cum au presupus unii cercetători. În sfârşit, cuptorul de redus minereul de fier, care după materialul arheologic recoltat din nivelul de distrugere, respectiv incendiere (borcane simple cu margimea „în streaşină”) nu depăşeşte ca datare începutul secolului al XV-lea reprezintă cel mai bine şi cu o capacitate mai mare, exemplar păstrat printre puţinele (mai mult bănuite) păstrate la Sud de Carpaţi.