Templul Mare este cunoscut în literatura de specialitate şi sub alte nume: EM 18, „Templul mai multor divinităţi”, „Malacbel”, „Templul lui Hercules şi al Dianei”, ultima denumire fiind cea mai potrivită cu realitatea din teren1. Istoricul cercetărilor Primele săpături sistematice au fost efectuate aici între 1976 şi 1978 de către o echipă numeroasă aflată sub conducerea lui Hadrian Daicoviciu. Edificiul a f...ost identificat în urma a două secţiuni, orientate est-vest şi nord-sud. Ulterior, interiorul templului a fost decopertat, mai întâi jumătatea nordică, apoi şi cea sudică. Totuşi canalele moderne de drenaj, care conţineau piese arhitectonice, sculpturale şi epigrafice, nu au fost demontate, fiind considerate de epocă romană şi în directă legătură cu monumentul. După încheierea săpăturilor, zidurile edificiului au fost restaurate prin adăugarea a două sau mai multe asize de piatră şi a unei armături. Nivelul original păstrat a fost marcat cu un şir de cărămizi, material aflat din abundenţă în dărâmătura templului. La începutul anilor `80 o coloană de la intrare a fost refăcută din mai multe bucăţi, în special fusul fiind întregit cu ciment. Ea se află şi astăzi în bună stare. Obiectivele noilor cercetări Conform programului managerial al şantierului Sarmizegetusa romană, una din direcţiile de cercetare este încheierea săpăturilor începute cu multe decenii în urmă şi publicarea monografică a fiecărui obiectiv în parte. Dealtfel, regretatul coleg şi prieten, Dorin Alicu, sugera numai cu câteva săptămâni înaite de fulgerătorul său deces, că ar fi posibil de identificat urmele unor structuri de lemn sub nivelul de călcare al templului, resturi care să nu fi fost observate în anii `70. În plus, devenise evident că reţeaua de canale care conţineau piese de marmură diverse nu data din epoca romană, ci de mult mai târziu. În cazul Templului Mare ele taie gropile moderne, care la rândul lor au răvăşit stratul de dărâmătură postromană a edificiului. Mai trebuiau de asemenea verificate o serie de ipoteze legate de existenţa în centrul curţii a unei fundaţii pentru un altar de piatră sau a unor baze de statui dealungul colonadei care înconjoară curtea. Campania 2013. Principalele rezultate. Pentru verificarea stratigrafiei au fost trasate două secţiuni, S1 şi S2, late de 2 m şi de 20 m lungime. Ele au fost puţin adânci (v. Profilul lui S1) căci curtea templului fusese decopertată până la nivelul antic de călcare, dacă nu chiar sub el. Astfel sub glia actuală am găsit un sol de tip B-C (orizontul A lipsind; cf. C02) şi sporadice urme ale unor gropi sau canale (C03-04 şi C12). Ele ar putea să provină de la amenajările vegetale din curtea templului, care pare să fi avut aspectul unei grădini. Analizele paleobotanice vor elucida prezenţa eventuală a unor plante de cultură. Nu am găsit nici un fel de urme de la o distrugere violentă din timpul războaielor marcomanice, sau de la alte structuri de lemn ori de piatră, care vor fi precedat construirea templului (vatra C05 este prea puţin concludentă şi nu există elemente care să certifice că este de epocă romană). Judecând după fragmentele sculpturale (statuia Dianei şi a lui Hercules) templul datează de la sfârşitul sec. II, dar după aspectul capitelurilor corintice, cel puţin colonada a fost realizată în epoca severiană târzie. În orice caz, cu excepţia elementelor semnalate de vechile săpături în colţul de nord-vest, nu există aici urme pre-marcomanice, astfel încât putem conchide că în cursul sec. II d. Chr. pe acest loc se găsea un teren viran. Din faza templului am mai putut identifica o platformă rectangulară de pietriş, mărginită de bolovani şi aflată în centrul curţii (C06), precum şi o platformă de lut bine bătut, aflată în dreptul intrării (C01). Dacă asupra funcţionalităţii acesteia din urmă nu ne putem pronunţa, platforma de pietriş din centru poate să fi constituit locul arealului îngrădit şi destinat sacrificiilor (ca la ara Pacis înainte de construirea altarului de marmură). În orice caz, în pofida formei regulate, nu poate fi vorba despre fundaţia unui altar monumental, căci adâncimea stratului de pietriş este prea mică. Pe de altă parte, cele două secţiuni arată că nivelul de călcare în curte descindea uşor şi că nu era nicidecum orizontal, ceea ce susţine ipoteza unor scări care să ducă la cella (aedes). Prin urmare, podiumul restaurat la o înălţime considerabilă la sfârşitul anilor `70 este greşit. În capătul nordic al secţiunii S1 am găsit resturile unei gropi moderne, cu dărâmătură răvăşită (C07) şi un canal de drenaj, care taie groapa respectivă (C08). Situaţia aceasta confirmă observaţiile făcute anterior în alte puncte ale sitului (cf. raportul nostru pe 2010) unde s-a constatat că reţeaua de canale a fost realizată relativ recent, după ce o parte din ruine fuseseră deja vandalizate. Demolând canalele din curtea templului, am găsit o serie de fragmente care proveneau din dărâmătura templului şi care au fost folosite la construirea pereţilor de la respectivele canale. Fiind amplasate la baza acestora, piesele în cauză nu au fost jefuite de cei care în sec. XIX şi XX au transformat blocurile de marmură în var şi au distrus astfel cea mai mare parte din Templul Mare. Am descoperit numeroase fragmente arhitectonice, capiteluri corintice, bucăţi de fus şi plinte, atât de la coloane de circa 6 m înălţime, cât şi de la cele de circa 4,50 m. De asemenea am găsit mai multe blocuri de cornişă şi de la învelişul podiumului templului. Există şi bucăţi din trepte tot de marmură, fie de la intrarea în aedes, fie de la portic, toate constituind elemente importante pentru restaurarea acestui edificiu. Dintre fragmentele epigrafice, o menţiune specială merită baza de statuie a Dianei Augusta, care – deşi semnalată mai demult– a rămas în componenţa canalului de nord-vest şi s-a degradat. De mare interes sunt fragmentele sculpturale descoperite, cum ar fi partea posterioară a capului lui Hercules şi picioarele Dianei cu plinta, care ajută la reconstituirea celor două statui de cult dedicate de Sextus Attius Secundus. Lipsa altor divinităţi trebuie să ne intrige şi nu putem decât că conchidem, alături de regretatul Dorin Alicu, conform căruia acest templu a fost dedicat Dianei şi lui Hercules. Contexte: C01- S1. Platformă de lut bine bătut, aproape cimentat, de culoare ocru-gălbui deschis. Platforma, groasă de 3-5 cm, este perfect orizontală şi se întinde până la o distanţă de 2,30 m nord de zidul sudic al porticului. Lăţimea nu poate fi stabilită căci platforma a fost tăiată de un canal modern, dar poate fi estimată la circa 5 m, cât era lăţimea intrării. Situată imediat sub glia actuală, ea corespunde părţii superioare a temeliei zidului stilobatului şi pare a fi fost o amenajare din faza templului, o substrucţie de podea al cărui rost nu-l putem stabili. C02- S1. Sol natural din curtea templului, mai degrabă orizontul B şi C decât glia (orizontul A). Grosime între 15 şi 30 cm. Este acoperit de contextul C01 şi C06, acoperă roca parentală (C-lutul virgin din punct de vedere arheologic). Este tăiat de C03 şi C04, include C05. C03- S1 metrul 8-11. Groapa taie lutul virgin şi este umplută de contextul C04. Este o groapă neregulată orientată nord-sud. Are o formă alungită (1,75x0,50x0,25 m), colţurile în plan fiind rotunjite. Forma în profil este albiată, laturile oblice iar fundul rotunjit. Posibil groapă de pom. C04 – S1. Este acoperit de contextul C02. Constituie umplutura gropii C03. Este alcătuită din pământ vegetal destul de compact, omogen, de culoare negru brun. C05 – S1. Este o vatră de foc ocazional care are o culoare roşie în centru şi gri pe margini, probabil anterioară epocii romane. Nu are material arheologic şi nu poate fi pusă în legătură cu războaiele marcomanice. Este inclusă în C02 şi are dimensiunile de 0,75x0,05m. C06 – S1. Este o amenajare de curte (platformă) mai degrabă decât o fundaţie, fiind alcătuită din pietriş şi nisip ocru-gălbui deschis, cu o grosime maximă de 20 cm. Pe margini sunt bolovani cu dimensiunile între 10-15 cm. Fiind amplasată pe axa templului (lungimea nord-sud este de 2,70 m) şi având o formă rectangulară (cvasipatrată), pare să fie locul special pentru sacrificii, în absenţa unui altar propriu-zis. Este acoperită de C07 şi acoperă pe C02. C07 - S1 la nord de metrul 10. Acoperă pe C02 şi este tăiat de C08. Este alcătuit din sol vegetal gri-lut nisipos, bolovani de râu, pigment de mortar, cărămidă, pietricele şi are o grosime de 18 cm. Reprezintă dărâmătura răvăşită a templului. C08 - S1. Este un canal post roman săpat în dărâmătura răscolită a templului, are laturile paralele orientate SV-NE. Pereţii sunt alcătuiţi din pietre, cărămizi, fragmente arhitectonice printre care şi un fragment de capitel corintic. Este umplut de C09 şi taie pe C07. C09 – S1. Alcătuit din nisip foarte fin, pietriş şi pământ. Reprezintă umplutura canalului C08. C10 – S2 metrul 0-5. Este un şanţ relativ recent paralel cu zidul (urma unei vechi secţiuni arheologice), mai degrabă decât un canal, căci nu are marginile de piatră şi nu pare să spargă zidul de sud al porticului. Umplutura lui este alcătuită din piatră de râu, de carieră, pigment de mortar. Aici au fost descoperite cutii de conserve, pungi de nylon etc. C11– S1, S2 m 15-17. Are o lăţime de 1,50 m, taie lutul virgin şi reprezintă urma unei secţiuni arheologice E-V care a dus în anii ‘76 la descoperirea templului. C12– S2 m 5. Este un şanţ oblic umplut cu lut prăfos de culoare brun maroniu. Reprezintă probabil un şanţ preroman.