A. Bufet Cercetările începute anterior în zona centrală a satului Nufăru în cadrul unei suprafeţe cu dimensiunile de 13 x 6,60 m, orientată est-vest, au continuat în 1997 (finanţate de IAB şi MMN), în vederea studierii vieţuirii anterioare epocii medievale timpurii şi încheierii cercetării punctului respectiv. Din raţiuni independente de voinţa noastră (condiţii meteorologice nefavorabile, lipsa fondurilor şi ...a timpului) săpătura s-a restrâns la cercetarea unei microsecţiuni în cadrul S 1 B, cu dimensiunile de 6,60 x 2 m, şi nu s-a putut atinge pământul steril din punct de vedere arheologic. Cercetările efectuate în această zonă au dus la identificarea a două mari etape de ocupare a sitului: una aparţinând evului mediu timpuriu, cu două niveluri de locuire (databile în veacul al XI-lea şi în secolele XII-XIII) şi una atribuibilă perioadei Latene. Locuirea aparţinând celei de-a doua epoci a fierului este reprezentată de un strat arheologic cu grosimea de 1,40 m, reprezentat de un pământ castaniu consistent. Acestei din urmă etape ocupaţionale îi corespund probabil două niveluri de locuire: unul, databil în perioada secolelor V-III a. Chr., sesizabil pe baza complexelor şi a materialelor arheologice, celălalt, aparţinând secolelor I a. Chr - I p. Chr., individualizat doar prin strat de cultură şi materiale specifice. Complexele arheologice sunt reprezentate, în afara celor două cuptoare pentru copt pâine şi a vetrei cercetate în 1996, de o locuinţă de suprafaţă şi de o serie de gropi, probabil cu destinaţie menajeră. Locuinţa de suprafaţă a fost identificată la adâncimea de 3,60 m prin porţiuni compacte de lipitură arsă, rezultate din prăbuşirea pereţilor, ce se păstrează pe o suprafaţă, probabil rectangulară, cu dimensiunile surprinse de 4,40 m (latura estică) x 3,00 m (latura nordică). Deasupra lipiturii arse s-a descoperit material ceramic fragmentar, reprezentat de produse autohtone şi de import (amfore, ceramică uzuală şi ceramică attică decorată cu firnis negru şi figuri roşii). Gropile descoperite, în număr de patru, sunt circulare în plan, cu diametre cuprinse între 0,80-1,40 m, şi cilindrice în secţiune, au adâncimi cuprinse între 3,10-4,15 m şi umplutura lor conţinea în principal fragmente de amfore elenistice, oase animale şi solzi de peşte. In funcţie de materialul arheologic şi de relaţiile stratigrafice surprinse între complexe (locuinţa de suprafaţă a fost suprapusă de unul dintre cuptoare şi în acelaşi timp perforată de două dintre gropile reperate, afectându-i-se latura estică), s-a putut aprecia că locuinţa reprezintă cel mai vechi complex arheologic din zonă, plasându-se probabil în a doua jumătate a secolului al V-lea - prima jumătate a secolului al IV-lea a. Chr., în timp ce cuptoarele (datate pe baza prezenţei la nivelul lor a fragmentelor ceramice attice cu firnis negru şi a unei torţi de amforă sinopeeană cu ştampilă încadrabilă aproximativ în perioada 260-250 a. Chr.) şi gropile aparţin probabil celei de-a doua jumătăţi a secolului al IV-lea - primei jumătăţi a secolului al III-lea a. Chr. Materialul arheologic descoperit este constituit în principal de ceramică, păstrată în marea ei majoritate fragmentar, reprezentată de produse de factură getică (din specia poroasă, vase-borcan cu proeminenţe sau butoni pentru manevrare, decorate cu brâuri alveolate sau crestate şi ceramică lucrată la roată, cenuşie, decorată prin lustruire, provenind de la castroane, ceşti, căni, strecurători, fructiere) şi de importuri greceşti, constând din amfore, ceramică attică cu firnis negru, ceramică uzuală. In afară de ceramică, printre materialele descoperite, mai semnalăm o serie de fusaiole de diferite forme, partea inferioară a unei râşniţe rotative din tuf vulcanic, două vârfuri de săgeţi de bronz cu trei muchii, piciorul unei fibule (?) de tip tracic, un fragment de oglindă de bronz, trei monede romane emise una în vremea lui Traian, celelalte două în timpul lui Constantius II şi Constantius Gallus (identificări Gh. Poenaru Bordea). Precizăm că în această zonă au mai apărut monede romane databile în secolul al IV-lea p. Chr., dar neasociate cu material ceramic sau complexe arheologice aparţinând acestei epoci. Reperele cronologice sunt reprezentate de cele două ştampile de pe torţile de amfore amintite (secolele IV-III a. Chr. - Thasos (ştampilă databilă în 330-325 a.Chr.) şi Sinope (ştampilă datată cca 260-250 a.Chr.) şi de două monede de bronz histriene turnate având pe avers roata cu patru spiţe, databile de la mijlocul secolului al V-lea până după prima jumătate a secolului al IV-lea a. Chr.B. Curtea D. Ene - zona Cămin In octombrie 1997 s-a realizat o săpătură de salvare într-o curte de pe strada bisericii şi a căminului cultural, situată la circa 10 m spre nord faţă de zidul de incintă sudic (punctul Fortificaţie Cămin cercetat în 1981 - Silvia Baraschi, N. Moghior, SMMIM, 16, 1983, p.134-139). Intr-o zonă cunoscută ca aflându-se în perimetrul cetăţii bizantine, s-a excavat cu mijloace mecanice până la adâncimea de 2,20 - 2,50 m o suprafaţă de formă rectangulară, orientata cu latura lungă N-S, cu dimensiunile de 11,50 x 11,00 m, pe care am numit-o Suprafaţa Ene - Cămin pentru a o individualiza şi totodată a o lega de săpăturile anterioare din zonă. Anunţaţi târziu, am reuşit doar să facem un sondaj pentru verificarea stratigrafiei şi obţinerea unor elemente legate de vieţuirea din cadrul cetăţii bizantine, concretizat într-o casetă de mici dimensiuni (3,50 x 1,50 m), orientată cu latura lungă N-S, numită Caseta Ene - Cămin, trasată direct din malul estic al suprafeţei. Caracterul restrâns al sondajului a fost determinat de gradul ridicat de ocupare a curţii cu materiale de construcţie, de presiunea proprietarilor, de lipsa de fonduri şi de starea vremii. Din punct de vedere stratigrafic, în Caseta Ene - Cămin în care s-a coborât până la adâncimea de 2,35 m (la care apărea sterilul), a putut fi identificat nivelul secolului XI, reprezentat de un pământ cenuşiu gălbui în care se adâncesc gropile aparţinând vieţuirii din secolele XII-XIII, ce suprapune un pământ castaniu compact, reprezentând probabil nivelul preistoric, în care nu au putut fi sesizate complexe, dar s-au găsit materiale ceramice. Complexele arheologice au fost cercetate parţial, fie din cauza distrugerilor provocate de intervenţia modernă, fie pentru că au fost secţionate de malurile secţiunii. Sunt reprezentate de un rest de locuinţă aparţinând secolului XI şi de şapte gropi menajere care prin conţinutul lor pot fi datate în intervalul secolelor XI-XIII (una dintre gropi conţine material ceramic aparţinând secolului XI, celelalte şase secolelor XII-XIII). Locuinţa, reprezentată de straturi succesive de lipitură foarte dură şi cenuşă, surprinse pe o lungime de 1,50 m, vizibilă pe profilul estic, a fost secţionată de una din gropile cu material databil în secolul al XIII-lea şi distrusă de intervenţiile moderne. Gropile menajere sunt de formă ovală (diametre de 1,85/0,90 m, 1,50/1,40 m) sau circulară (diametre de 0,85 m sau 1,00 m sau 1,50 m), cu adâncimi cuprinse între 0,75 -1,50 m. In umplutura lor s-a descoperit un bogat material arheologic reprezentat de ceramică uzuală, cu pereţi subţiri şi profile elaborate sau cu buza întoarsă gen colac, amfore cu torţi supraînălţate, ceramică smălţuită pictată cu pete mărunte şi întrepătrunse brune şi verzi ori decorată în tehnica sgraffito timpuriu, oase de animale şi solzi de peşte, obiecte de bronz, fier şi os, fragmente de brăţări de sticlă, fusaiole de Ovruci, seminţe, cărbune, bucăţi fragmentare de sticlă, monede de bronz. S-au mai putut recupera materiale arheologice şi din complexe surprinse pe malurile suprafeţei excavate - amfore cu torţi supraînălţate, ceramică smălţuită pictată, fragmente de brăţări din sticlă cu protuberanţe, ceramică uzuală, un vârf de săgeată, un pieptene de os. Obiectele mărunte sunt confecţionate din os, fier, bronz, sticlă, fiind reprezentate de cârlige de undiţă, vârfuri de săgeţi, brăţări din sticlă şi bronz, unelte şi piese de port din os şi corn, obiecte fragmentare din sticlă, bronz şi fier, zgură de sticlă şi de fier. Au fost descoperite şi monede de bronz, una romană şi 3 bizantine (un exemplar Constantin IX, unul Constantin X, o imitaţie latină tip A - identificări Gh. Mănucu Adameşteanu).