Curtea Domnească din Târgovişte, cea mai vastă şi cea mai bine conservată din spaţiul românesc, bine cunoscută în documentele de epocă, a beneficiat în anii ultimului secol de ample investigaţii arheologice, studii de arhitectură, artă, articole şi chiar lucrări monografice. Din această perspectivă s-ar putea conchide cu uşurinţă ca ceea ce era de spus s-a afirmat deja, concluzie, care suferă, însă, de un grad... mare de superficialitate. Începută în 1934 o dată cu investigaţiile lui Virgil Drăghiceanu, reluată în 1954 şi continuată până în prezent, cercetarea a suferit de anumite neîmpliniri: campanii de cercetare rămase inedite şi până în ziua de azi sau publicate târziu, inexistenţa unei ridicări topografice până 1975, gestiunea neunitară a arhivei grafice, topometrice, fotografice şi a patrimoniului mobil, toate aflate în mai multe instituţii de profil şi chiar prezenţa pe sit în acelaşi timp a unui număr prea mare de arheologi (de exemplu, în 1986 au fost numai puţin de 12). Nu trebuie totuşi trecut cu vederea faptul că, în final, sub conducerea responsabilului de şantier Nicolae Constantinescu (1961 - 1986) a apărut un studiu monografic asupra ansamblului. Complexitatea problematicii a rămas, aşa cum recunosc chiar şi cei care şi-au legat perioade consistente activitatea profesională de cercetarea curţii domneşti târgoviştene. Factorul determinant în apariţia unei reşedinţe domneşti la Târgovişte în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a fost comerţul legat de “drumul Câmpulungului”, care lega centrul Europei de gurile Dunării, nordul Mării Negre şi de aici mai de departe de Orientul Mijlociu, respectiv spre 1400, “drumul Giurgiului”, care conecta Târgovişte de sus menţionatul port la Dunăre şi, implicit, de Peninsula Balcanică şi Constantinopol. Nu insistăm asupra istoricului investigaţiilor arheologice, nu numai din motivul că acesta ar ocupa o parte consistentă ci şi pentru că a apărut, pe larg, în ultima lucrare monografică dedicată Curţii Domneşti din Târgovişte28. Perimetrul cercetat în anul 2014, pe care îl avem, de altfel, în vedere şi pentru anul 2015, respectiv Biserica-paraclis, Turnul Chindiei şi prima incintă de piatră a beneficiat de investigaţii încă din 1934, când secretarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Virgil Drăghiceanu, a degajat biserica şi casa de secol XV (Casa 2). După preluarea obiectivului de către Direcţia Monumentelor Istorice, în 1961, încep lucrări ample de cercetare impuse şi de proiectul de restaurare. Perimetrul s-a aflat în atenţia grupului de cercetare condus de arheologul Nicolae Constantinescu, din partea Institutului de Arheologie din Bucureşti, în timpul campaniilor din anii 1961, 1964 – 1965, 1976, 1981 şi 1986, respectiv de arheolog Gheorghe I. Cantacuzino, din partea Direcţia Monumentelor Istorice, în anii 1966 – 1967 şi 1974(29). Un sondaj pe incinta de secol XV a fost întreprins de Petru Diaconescu, în anul 2008(30). Din punct de vedere ştiinţific, deşi, aşa cum am arătat deja, monumentele respective au beneficiat de atenţie încă de la începuturile activităţii arheologice în fosta reşedinţă domnească de la Târgovişte totuşi rezultatele nu au fost încă, pe măsura efortului investit. După numai puţin de 15 campanii de cercetare nu dispunem încă de o imagine clară asupra începuturilor reşedinţei domneşti, a succesiunii temporale a primelor edificii ridicate aici. Se afirma în 1965 şi 1969 că undeva la sfârşitul secolului al XIV-lea şi la începutul secolului următor, în timpul domniei voievodului Mircea cel Bătrân, exista, la Târgovişte, în partea de nord-est a oraşului o casă domnească. Lângă ea se afla un paraclis, iar de jur împrejur se înălţa un zid de incintă31. Cu privirea la momentul construcţiei Turnului Chindiei: “... datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi poate fi identificat cu acel castel pe care îl vedea Ştefan Bathory la 11 noiembrie 1476”32. Mai departe: “în timpul deceniilor de domnie ale lui Mircea cel Bătrân... se ridică o casă domnească, având în preajmă o biserică-paraclis, cuprinse în cadrul unei incinte restrânse, înconjurate de un zid de piatră”33. Este adevărat că cercetările ulterioare, în special, campania de cercetări arheologice din 1986, duc la descoperiri importante, respectiv aşa numita Casa 1. Autorul (mai puţin autorii) consideră: “Deşi arheologic/stratigrafic, lipsesc observaţiile referitoare la stratul propriu-zis, de construcţie al Casei 1, totuşi, cel puţin la V de aceasta se vădeşte – în faza folosire – o amenajare a terenului, o înălţare cu c. 0,30 m (prundiş, lut brun-roşcat, prin săparea pivniţei, în amestec cu fragmente de cărămizi iar deasupra un strat subţire de nisip fin, situat – 1,70 m... Pe scara timpului şi a locului, acesta este nivelul de călcare, la c. 1400, când se ridică nucleu Curţii Vechi din Târgovişte”34. Despre biserica- paraclis: “De reţinut: spre E, noul edificiu religios, s-a fundat pe u strat masiv de moloz, masat sau amestecat cu pământ şi prundiş – molozul provenit desigur din demolarea Loc “A”, eventual şi a altor construcţii – v. pl/3,5 – 8 umpluturi de 3 – 4 m grosime, care au modificat din vechime marginea terasei către Ialomiţa, inclusiv, apoi, prin demolările ţinând de Casa 1, şubrezind astfel terenul prin apele de şiroire. Se explică, aşadar, de ce paraclisul curţii a necesitat reparaţii/refaceri mai ales la încăperea altarului cum probează masivul de zidărie adosat spre S de axul altarului...”35. Mai adăugăm observaţiile legate de Turnul Chindiei care: “se profila, încă din 1961, ca un fel de subiect enigmă...”36, autorii ferindu-se de a specifica fără echivoc momentul construcţiei şi mulţumindu-se doar în a relua părerea arhitectului Cr. Moisescu: