După o pauză de câţiva ani au fost reluate cercetările în punctul Vadu Codrii (v. AO, S.N., 6, 1989 şi SCIVA 45, 1994, 1). Situl se află pe marginea terasei spre lunca Oltului, la circa 2 km. sud de Piatra Sat. Scopul campaniei a fost sondarea marginii nordice a sitului, pentru a determina întinderea obiectivelor deja cunoscute (aşezarea neolitică, aşezarea din perioada migraţiilor, necropola medievală). În ac...est scop au fost practicate secţiunile (S.VIII - S.XI) orientate aproximativ S-N, paralele cu râpa spre luncă, la intervale de 3 sau 4 metri, pe direcţia unei râpe secundare, de torent, aflate spre nord. Cercetarea S.XI a fost întreruptă la cota -0,35 m. Marginea aşezării neolitice a fost clar surprinsă, cele mai nordice complexe fiind identificate în carourile 3 ale S.IX şi S.X. În caroul 8 ale aceloraşi secţiuni a fost surprins un şanţ (de apărare?), adânc de 0,9 m., cu lăţimea maximă de 1,8 m., cu treaptă spre aşezare la jumătatea înălţimii. Stratigrafia este cea cunoscută, cu trei niveluri, dar, aici, este rezultatul scurgerilor pe pantă. În S.IX şi caseta pendinte a fost dezvelită o locuinţă-bordei din epoca migraţiilor (B.4). Deşi în proximitatea grupului de trei bordeie deja publicate (SCIVA 1994) şi cu un tip constructiv identic, cu cuptor făcut din cărămizi romane şi pietre, factura inventarului exclude stricta contemporaneitate. Dacă locuinţele B.1-B.3 aveau ca inventar aproape exclusiv ceramică lucrată cu mâna, inventarul B.4, concentrat în dărâmăturile cuptorului, este compus în mare măsură de ceramică lucrată cu roata rapidă. Sunt de evidenţiat două piese întregibile: una roşie, mare, este cu siguranţă un vas de provizii importat dintr-un centru roman; o a doua - cenuşie, cu decor ştampilat (!), cu anse, sugerând un aport cultural gepidic. Dacă locuinţele B.1-B.3 pot data din primul sfert al secolului al VII-lea (cel mai devreme din ultimul deceniu al secolului anterior), B.4 este databil cel mai târziu la mijlocul secolului al VI-lea. În carourile 7-8 ale S.X a fost intersectată o altă locuinţă (B.5), practic fără inventar, cu excepţia unui fragment de cărămidă romană anunţând vecinătatea unui cuptor asemănător cu cele din B.1-B.4. Reutilizarea cărămizilor pentru construcţia cuptoarelor era deja un fapt solid atestat în Oltenia post-romană (dar şi în Dacia Ripensis), din secolul IV în secolul VI. Situaţia de la Vadu Codrii, cu acelaşi tip habitaţional pentru două structuri tehnice atât de diferite pentru inventarul ceramic, avertizează, din nou, asupra faptului că ceramica lucrată cu mâna, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, nu poate fi pusă mecanic pe seama slavilor. În ce priveşte necropola medievală, au fost intersectate sau complet dezvelite 25 de morminte. Secţiunile au demonstrat că panta spre torentul de la nord nu s-a modificat din secolul al XVI-lea, că înmormântările s-a făcut, în zona periferică, şi pe pante de 30%, deşi nu lipsa de spaţiu a generat acest comportament. Zona periferică, cu densităţi sensibil scăzute, comparat cu zona sudică, cercetată anterior, relevă grupări familiale dar şi absenţa unei ordonanţe pe şiruri - caracteristici obişnuite ale necropolelor de epocă. Cercetarea a permis identificarea unui obicei local, respectiv înmormântarea pe targă, cunoscut de locuitorii satului Brâncoveni (2 km. sud) ca fiind practicat până la începutul sec. XX. Unul dintre schelete era cufundat în var. Deşi lipsiţi de asistenţă antropologică de specialitate, experienţa altor necropole medievale ne face să susţinem că în cadrul comunităţii rurale din sec. XVI osteoporoza era o boală cvasi-endemică. Cel puţin trei subiecţi adolescenţi, probabil fete, prezentau sechele osoase specifice grupei senile. Analiza densităţilor necropolei medievale ne-a condus la concluzia că mai mult de jumătate din necropolă a fost distrusă de cariera de nisip exploatată în anii 60. Marginea naturală a terasei spre lunca Oltului se mai zăreşte, la circa 50 m. spre est. Acesta înseamnă că atât aşezarea neolitică, cât şi aşezarea din epoca migraţiilor au suferit distrugeri semnificative.