Cea mai vastă, ca suprafaţă, şi cea mai bine păstrată din spaţiul românesc, Curtea Domnească din Târgovişte, bine cunoscută în documentele epocii în care a funcţionat, a beneficiat în anii ultimului secol de ample investigaţii arheologice, studii de arhitectură, artă, articole şi chiar lucrări monografice. Vom explica în cele ce urmează, succint, motivaţia care a impus această concluzie cel puţin dacă ne rapor...tăm la cercetarea arheologică. Aceasta, începută direct în 1934 o dată cu investigaţiile lui Virgil Drăghiceanu, reluată începând cu 1954 şi continuată până în prezent suferă de anumite neajunsuri: campanii de cercetare rămase inedite şi în ziua de azi sau publicate târziu, inexistenţa unei ridicări topografice foarte multă vreme, gestiunea neuitată a arhivei grafice, topometrice, fotografice şi a patrimoniului mobil, toate aflate în mai multe instituţii de profil şi chiar prezenţa pe sit în acelaşi timp a unui număr prea mare de arheologi (de exemplu, în 1986 au fost numai puţin de 12). Nu trebuie totuşi trecut cu vederea faptul că, în final, sub conducerea responsabilului de şantier Nicolae Constantinescu (1961 - 1986) a apărut un studiu monografic asupra ansamblului. Complexitatea problematicii a rămas, aşa cum recunosc chiar şi cei care şi-au legat perioade consistente din activitatea profesională de cercetarea curţii domneşti târgoviştene. Cadrul fizico-geografic. Oraşul, respectiv, Curtea Domnească, este aşezată pe o câmpie înaltă (Câmpia Înaltă a Târgoviştii), la poalele Subcarpaţilor, în interfluviul Ialomiţa – Dâmboviţa. Locul unde este construit Turnul Chindiei, este, nu întâmplător, şi punctul cu altitudinea cea mai mare a oraşului, respectiv 292 m, Târgovişte şi arealul limitrof beneficiază de un bioclimat de cruţare, recomandat încă de acum un secol pentru suferinzii de plămâni sau inimă, cu resurse naturale generoase: păduri, pământuri fertile, cărbuni, sare, nisipuri feruginoase, ţiţei. Toate aceste caracteristici explică de ce, mai ales pe marginea terasei înalte drepte a Ialomiţei, au fost documentate urme de locuirem, încă din neolitic. Factorul major care a determinat apariţia unei reşedinţe domneşti la Târgovişte la începutul secolului al XIV-lea sau chiar mai înainte, cum presupunem, a fost comerţul: “drumul Câmpulungului”, care lega, spre mijlocul secolului al XIV-lea, centrul Europei de gurile Dunării şi nordul Mării Negre şi de aici mai de departe Orientul Mijlociu, respectiv spre 1400. Drumul Giurgiului, care lega Târgoviştea, de sus menţionatul port la Dunăre, implicit, de Peninsula Balcanică şi Constantinopol. Poziţionarea Târgoviştei la limita dintre câmpia înaltă şi dealurile subcarpatice a favorizat şi schimburile locale între produsele specifice câmpiei şi ale dealurilor încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, situaţie demonstrată chiar de toponimul ”târgovişte” – loc de târg sau loc unde a funcţionat un târg. Nu insistăm asupra istoricului investigaţiilor arheologice, nu numai din motivul că acesta ar ocupa o parte consistentă ci şi pentru că a apărut, pe larg, în ultima lucrare monografică dedicată Curţii Domneşti din Târgovişte. Perimetrul cercetat în anul 2014, pe care în avem, de altfel, în vedere şi pentru anul 2015, respectiv Biserica-paraclis, Turnul Chindiei şi prima incintă de piatră a beneficiat de investigaţii încă din 1934, când secretarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Virgil Drăghiceanu, a degajat biserica şi casa de secol XV, Casa 2. După preluarea obiectivului de către Direcţia Monumentelor Istorice, din 1961, încep lucrări ample de cercetare impuse şi de proiectul de restaurare. Perimetrul s-a aflat în atenţia grupului de cercetare condus de arheologul Nicolae Constantinescu, din partea Institutului de Arheologie din Bucureşti, în timpul campaniilor din anii 1961, 1964 – 1965, 1976, 1981 şi 1986, respectiv de arheolog Gheorghe I. Cantacuzino, din partea Direcţia Monumentelor Istorice, în anii 1966– 1967 şi 1974. Un sondaj pe incinta de secol XV a fost întreprins de Petru Diaconescu, în anul 2008 iar în anul 2014 a fost investigată cu precădere biserica paraclis. Cercetarea arheologică a acestui perimetru s-a impus de la sine atât din considerente practice, pe care le vom explica în cele ce urmează cât şi din cauza situaţiei informaţiei ştiinţifice. Din raţiuni pe care nu le putem explica şi pe care noi înşine nu le-am înţeles, ultimul proiect de reabilitare a complexului domnesc din Târgovişte, pus în practică în perioada 2008 – 2010, nu a inclus două monumente esenţiale, respectiv Turnul Chindiei şi Biserica-Paraclis, în condiţiile în care ambele monumente suferă de probleme legate de starea lor de conservare, de aspectul general şi chiar probleme structurale, de rezistenţă. Reluarea cercetărilor la Curtea Domnească, începând din anul 2014, a fost motivată de implementarea în anul 2016 a unui proiect de restaurare pentru cele două monumente. Din punct de vedere ştiinţific, deşi, aşa cum am arătat deja, monumentele respective au beneficiat de atenţie încă de la începuturile activităţii arheologice în fosta reşedinţă domnească de la Târgovişte totuşi rezultatele nu au fost, încă, pe măsura efortului investit. După numai puţin de 15 campanii de cercetare nu dispunem încă de o imagine clară asupra începuturilor reşedinţei domneşti, a succesiunii temporale a primelor edificii ridicate aici. Nu mai reluăm obiectivele cercetării expuse în raportul de cercetare arheologică sistematică - “Curtea Domnească” din Târgovişte pentru anul 2014 deoarece acestea au rămas aceleaşi. Cum s-a precizat şi în raportul campaniei precedente din anul 2014, configuraţia terenului, respectiv densitatea monumentelor cât şi cercetările anterioare începând cu degajările începute de Virgil Drăghiceanu 1934 – 1937 şi cercetările sistematice din 1961 până 1986 de către Institutul de Arheologie” Vasile Pârvan” din Bucureşti ne-au obligat numai la investigaţii punctuale. Campania 2015 s-a concentrat asupra exteriorului Bisericii Paraclis. În interiorul monumentului a fost cercetat naosul prin secţiunea IV care a urmărit să ofere informaţii stratigrafice între acesta şi intrarea pe latura de sud a bisericii, secţiune care a fost prelungită spre nord pentru a sesiza eventualele legături cu prima incintă a Curţii Domneşti. Tot în interior a fost investigat şi Turnul Chindiei prin secţiunea I/2014 continuatăspre vest şi o noua secţiune, secţiunea V. Celelalte sondaje, respectiv secţiunea VI şi casetele 4 – 13, în afara casetei 6, au fost practicate la exteriorul bisericii (vezi planul general al cercetărilor). Poziţionarea investigaţiilor cu precădere în exteriorul paraclisului şi deosebirile între stratigrafiile secţiunilor şi casetelor, pentru o mai bună înţelegere a succesiunii monumentelor şi a diferitelor faze succesive de construcţie sau reconstrucţie ne obligă să prezentăm stratigrafia în subcapitolul următor, respectiv cel dedicat principalelor descoperiri. Adăugăm o precizare necesară şi anume faptul că secţiunea IV trasată pe latura vestică a naosului şi caseta 7 din absida nordică nu au oferit rezultatele aşteptate. Din păcate, secţiunea IV s-a poziţionat peste o excavaţie mai veche, nemarcată şi nici măcar menţionată în planurile de cercetare arheologică anterioare. În continuare prezentăm, în ordine cronologică, principalele descoperiri: a. Incinta din lemn. Identificată în anul 1986, pe o axă nord-sud, imediat la sud de coridorul de racord dintre cele două case iar în anul 2014 în absida de sud a Bisericii Paraclis, pe o axă de cca. 40 m, cu doar 5 m mai scurtă decât incinta ulterioară de piatră şi poziţionată aproximativ in acelaşi perimetru. Pe axa est-vest nu s-a putut delimitată fiind, cel puţin pe partea estică, distrusă de construcţiile ulterioare. În cursul cercetărilor întreprinse anul trecut (2014) nu au fost continuate investigaţiile pe latura de nord a incintei, în perimetrul descoperit de noi (vezi planul general). Incinta era formată din două rânduri de bulumaci cu diametru mediu de 0,20 m poziţionate paralel, cu aceiaşi structură pe ambele laturi descoperite (vezi planul general). Chiar daca posibilităţile de cercetare ale acestei construcţii sunt, din nefericire limitate, reprezintă, până în prezent, cea mai timpurie descoperire medievală din arealul Curţii Domneşti din Târgovişte. Problematica datării acesteia a rămas în suspensie de cca. 30 de ani deoarece nu s-a dat importanţă suficientă unor descoperiri numismatice şi anume trei monede maghiare emise de regele Carol Robert de Anjou (1308 - 1342). Cea mai importantă monedă o reprezintă un parvus din argint, datat anterior anului 1338. Aceasta a fost descoperită în anul 1986 din secţiunea XIII A de sub nivelul de incendiere care distruge împrejmuirea din lemn, în plus, ea se poziţionează la 3-4 m spre nord de latura sudică a incintei, mai precis, în coridorul de racord. b. Incinta din piatră. Am menţionat în raportul cercetărilor pe anul trecut (2014) că până în anul 2015 incinta nu era documentată pe latura vestică (spre oraş) cât şi datarea aproximativă undeva în prima jumătate a secolului al XV-lea. Nivelul de construcţie, cu mortar de var şi identificat în cursul anului 2014 ca anterior paraclisului anunţa deja existenta unor construcţii anterioare din piatră şi cărămidă dar pe care nu le-am putut preciza la momentul respectiv. Constructiv, amplasamentul incintei la mai putin de 1 m nord de paraclis ca şi poziţia turnului din colţul nord-estic, planimetric nu corespundea spaţiului aulic cerut de o biserică domnească (vezi planul general). Pentru a lămuri problema s-au deschis mai multe puncte, în exteriorul paraclisului, respectiv casetele 4, 8, 10, 12 şi 13 cu rezultate remarcabile. Stratigrafia casetei 13 dintre biserică şi turnul rotund ne-au permis să apreciem că incinta a fost demolată înaintea ridicării bisericii(90) (vezi planul general). În profilul de est al casetei 5 nivelul de construcţie al incintei este suprapus de cel de demolare al acesteia, se adaugă clar diferenţa de 0.20 m între soclurile celor două construcţii, cel al incintei fiind cu 0.20 m mai jos. Pentru datare menţionăm trei monede din prima jumătate a secolului al XV-lea(91). În stare foarte bună se păstrează o monedă emisă în deceniul patru al secolului al XV- lea de către Alexandru Iliaş, domnitorul Moldovei şi recuperată din nivelarea cu moloz sus menţionată. În secţiunea IV, respectiv caseta 4, poziţionată între latura nordică a bisericii şi incintă, în profilul de est se observă cavoul de piatră desfiinţat odată cu ridicarea bisericii este posterior incintei de piatră (fig. 1-3). Celelalte trei sondaje, respectiv, caseta 8 pe latura de nord al Turnului Chindiei şi casetele 10 şi 12 de pe latura opusă au dus la identificarea laturii vestice a incintei, latură neidentificată până la cercetările prezente. În caseta 8, la vest de platforma de zidărie identificată şi în capătul de vest al casetei 4 (fundaţia rămasă prezintă o grosime de 0,40 m, semicirculară spre est, dreaptă pe celelalte laturi şi adosată Turnului Chindiei) a fost descoperită amprenta colţului de nord-vest al incintei, de fapt un dreptunghi care iese din aliniamentul Turnului Chindiei cu 0,8 m spre nord şi lăţimea est-vest de 1,20 m. La partea inferioară a amprentei se păstrează un nivel gros de cca. 0,15 m cu mortar si piatră, respectiv, talpa fundaţiei incintei. În groapă au fost identificate şi oseminte provenind de la înhumarea a doi indivizi depuşi probabil după construirea bisericii paraclis, oseminte descoperite în şanţul de fundaţie (fig. 3/1-3). Pe latura opusă a Turnului Chindiei, situaţia arheologică este şi mai clară. În caseta 12 din aliniamentul turnului iese spre sud un pinten al unei fundaţii din piatră cu lăţimea de 1,2 m cu o adâncime de – 0,9 m faţă de – 0,6 m de la cota actuală a terenului, ultima fiind a Turnului Chindiei. Amprenta incintei continuă spre sud până la pe latura nordică a casei mari de secol XV, respectiv în caseta 10. Nu ne putem pronunţa asupra motivaţiei demolării incintei dar aceasta continuă spre sud pe traseul de vest al casei mari care de fapt a înglobat-o în fundaţia beciului. Pe latura de sud şi est incinta este cea pe care o vedem şi astăzi. Preliminar această etapă evolutivă unei curţi fortificate de mici dimensiuni, cca. 1500 mp, ridicată credem, din iniţiativa lui Nicolae Alexandru sau Vladislav Vlaicu în perioada 1360– 1370, bineînţeles datarea fiind una relativă. c. Cimitirul. În această campanie au fost identificate un număr de cinci morminte dintre care două în caseta 6, pe latura de sud a altarului, unul în absida nordică a naosului (caseta 5), cavoul amintit din caseta 4, între incintă şi biserică şi ultimul în caseta 10, practică pe latura nordică a casei mari din secolul al XV-lea. La acestea se adaugă şi reînhumarea surprinsă în caseta 8 de pe latura nordică a Turnului Chindiei (vezi planul general). Din mormintele amintite doar două au conţinut resturi osteologice umane, respectiv M 4 (fig. 2/1 ) din altar şi M 7 din caseta 10, celelalte fiind exhumate anterior amenajării fundaţiei bisericii-paraclis şi cu titlul de ipoteza reînhumate în excavaţia surprinsa în caseta 8 după demontarea fundaţiei incintei de piatră. Remarcăm la mormântul 4, din altar, descoperirea unui inel sigilar masiv, din argint, datat în a doua jumătate a secolului al XIV- lea. Ultimul mormânt, M 7, din caseta 10 este tăiat parţial pe partea vestică de şanţul de demantelare al incintei, un argument în plus că cimitirul a funcţionat înaintea construcţiei actualei biserici. Prezenta cavoului de piatră, unul dintre cele mai vechi descoperite la sud de Carpaţi, prezenţa celor două inele sigilare, respectul constructorilor bisericii pentru reînhumarea osemintelor descoperite ne permit afirmaţia că în această etapă perimetrul cercetat avea caracter domnesc (fig. 1). Propunem şi o ipoteză de lucru asupra aspectului, respectiv a planimetriei reşedinţei domneşti. Desfiinţarea în această etapă, în momentul apariţiei cimitirului a incintei pe laura de vest şi parţial nord coincide cu ridicarea casei identificată în 1986 (notată IA) la nivelul beciului şi al gârliciului, clădire care a depăşit spre vest aliniamentul vechii incinte, mai mult decât probabil lângă casa domnească a existat şi un mic paraclis spre nord de casa demantelat ca şi clădirea atunci când a fost construită casa mare dar dispariţia incintei pe latura cea mai expusă, spre vest ridică problema apărării curţii, problema încă controversată. În campania din 1976 în colţul de sud-vest al şanţului mare de apărare a fost identificat şpaletul de nord al unui turn masiv de cărămidă, cel de vest fiind prăbuşit în şanţ deci turnul este anterior acestei structuri defensive amenajate la jumătatea secolului al XV-lea, fază de construcţie corespunzând casei IA. Ca ultimă observaţie menţionăm, în marcarea traseului marelui şanţ de apărare, pe latura de vest, spre Calea Domnească este sugerat un pod ca o cale de acces. În fapt, credem că este vorba de două şanţuri, excavate în etape diferite, unul mare, cel amintit mai târziu şi altul, mai mic, anterior (5 m deschidere la gură, 4 m la bază şi o adâncime de cca. 2 m) situat în exteriorul celui mare pe care cei care propus această desfăşurare a fortificaţiei l-au interpretat ca un prim obstacol înaintea celei propriu-zise. Este necesar să luăm în considerare, în această etapă, de la sfârşitul secolului al XIV-lea a existenţei unui şanţ de apărare anterior, înghiţit în mare parte de fortificaţia cu şanţ ulterioară a cărei deschidere la gură variază între 20 şi 22 m şi cu o adâncime impresionantă 6,5 – 7 m de la nivelul de călcare actual. Pentru cca. 50 de ani ar fi fost singura posibilitate de apărare a Curţii Domneşti, cercetările succesive, neidentificând nici măcar amprenta unui zid din materiale durabile. Existenţa unui şanţ de apărare poate fi explicată fie si pe principiul, simplist doar la suprafaţă dar consistent logic” curte mică - şanţ mic; curte mare - şanţ mare”. În secţiunea IV, în extremitatea nordică fundaţia noii incinte atribuită lui Petru Cercel (1583 - 1585) suprapune un zid de cărămidă care depăşeşte cu 0,40 spre sud aliniamentul zidului mai sus amintit pe care îl considerăm ridicat în secolul al XV-lea pentru a opri accesul într-un şanţ de apărare al Curţii Domneşti, ridicată de Mircea cel Bătrân pentru fiul său Mihail I (1418 - 1420). d. Biserica paraclis. Cercetarea laturii de est a altarului, respectiv în caseta 5, a identificat prima catapeteasmă, din lemn, poziţionată la cca. 1 vest de masa altarului şi sprijinită la capete pe o bază de cărămidă pe care se sprijineau stâlpii din lemn. De remarcat faptul că sub piciorul de zidărie al catapetesmei situat lângă latura sudică a paraclisului, s-a descoperit o farfurie smălţuită de la începutul secolului al XV-lea, depusă, credem, intenţionat (fig. 9/1). Reevaluarea cercetărilor anterioare, mai vechi sau mai noi, inclusiv a inventarului numismatic legat strict de monument, din prima etapă de existenţă, afară de cea mai veche emisă de Dan al II-lea, majoritatea aparţin anilor 1427 – 1437, emisiuni Sigismund de Luxemburg în ultima parte a domniei sale ne îndreptăţesc să afirmăm că biserica este construită mai târziu decât s-a presupus anterior, probabil în timpul domniilor lui Alexandru Aldea, Vlad Dracul sau chiar Vladislav al II-lea deci într-un interval cuprins intre 1431–1456. Această ipoteză este întărită şi de planul bisericii cu turn de intrare, element care nu a fost identificat ctitoriilor atribuite lui Mircea cel Bătrân, care justifică o datare ulterioară. e. Turnul Chindiei(92). Apariţia Turnului Chindiei prin transformarea turnului de intrare a bisericii paraclis a constituit un semn de întrebare. Cele două sondaje din interior prelungirea secţiunii I/2014, respectiv secţiunea V reconfirmă că singura pardoseală identificată, atât sub Turnul Chindiei cât şi în restul bisericii este cea iniţială de formă dreptunghiulară (fig. 6-7). Construcţia turnului de fortificaţie este concomitentă cu refacerea bisericii, grav avariate, probabil la sfârşitul secolului al XVI, cauzat de un seism. Pardoseala hexagonală care marchează a doua etapă în evoluţia bisericii paraclis nu se mai întâlneşte sub turn şi în pronaos. Confirmarea a venit prin descoperirea în exterior între turn şi accesul actual dinspre sud al bisericii de un masiv de zidărie care este de fapt piciorul scării de acces în turnul fortificat. Între intrarea în biserică şi latura de est a piciorului scării a fost identificată aceeaşi pardoseală din cărămidă hexagonală întâlnită şi la interior, un argument în plus pentru datarea mai târzie a turnului de fortificaţie cunoscut cu numele al ”chindiei”. Nu putem afirma fără urmă de îndoială că platforma de zidărie din colţul opus dinspre nord-est aparţine tot structurii de acces în turn, în orice caz, acesta se făcea printr-o scară în zig-zag prin deschiderea existentă pe latura de sud care nu era o fereastră, cum se bănuia. Consideraţii preliminare Cercetările arheologice din campania anului 2015 obligă la o nouă abordare a primelor faze de evoluţie ale curţii domneşti dar şi a viitorului târg, respectiv, mai târziu oraş Târgovişte. Expunem, în cele ce urmează, pe scurt, rezultatele cercetării arheologice: - momentul iniţial al viitoarei curţi domneşti este reprezentat de o mică fortificaţie din lemn de la sfârşitul domniei lui Basarab I care marca la acea vreme nu numai drumul Câmpulungului dar şi extinderea tânărului stat muntean spre sud şi est; - probabil, Nicolae Alexandru, spre anul 1360 ridica pe acelaşi amplasament o fortificaţie din piatră prevăzută cu turnuri din care au fost identificate, deocamdată, un număr de şase; - vechea fortificaţie din lemn devenea o reşedinţă secundară a domniei, construită cu acelaşi scop ca şi prima. Din păcate, date despre compoziţia interior nu se mai pot oferi deoarece construcţia aşa numitei case I, la jumătatea secolului al XV-lea, a anulat orice posibilitate de investigare ulterioară. Aceasta dispare undeva după 1396 când era încă funcţională aşa cum menţionează şi scutierul bavarez Johann Schiltberger; - a treia etapă evolutivă o reprezintă Casa IA cu o mică biserică plasată în imediata apropiere spre nord dar alta decât actuala biserică paraclis şi o nouă fortificaţie formată parţial din vechea fortificaţie, spre est şi sud şi un şanţ de apărare spre vest şi nord pentru prima dată amintită de către Mihail I, fiul lui Mircea cel Bătrân, la 1420 ”casa domniei mele”; - după 1431 apare curtea domnească aşa cum este cunoscută astăzi prin cercetările şi publicaţiile de până acum şi anume: --- Un şanţ mare de apărare care proteja un spaţiu de cca 5000 m2, o casă şi o biserică de mari dimensiuni, structură care a funcţionat până la finalul secolului al XVI-lea când Petru Cercel (1583-1585) modifică radical planimetria curţii domneşti de la Târgovişte; --- Turnul (pridvorul bisericii-paraclis) este transformat în fortificaţie, respectiv ceea ce este cunoscut drept Turnul Chindiei, spre sfârşitul secolului al XVI-lea, fără a se putea preciza, deocamdată ctitorul. --- Principala reuşită a ultimelor cercetări este datarea cu cel puţin o jumătate de veac mai devreme decât era, până acum, general acceptată. --- Dacă succesiunea viitorului ansamblu domnesc o considerăm în mare parte argumentată, structura internă, cronologia şi importanţa istorică a fiecărei etape menţionate este absolut necesar a fi verificate prin acelaşi tip de investigaţii punctuale care ne-au oferit posibilitatea obţinerii rezultatelor din anii 2014-2015. Dacă succesiunea în timp a viitoarei Curţi Domneşti prezentată mai sus este corectă totuşi sunt absolut necesare investigaţii viitoare, respectiv în campania anului 2016 după cum urmeză: - obţinerea de elemente noi pentru încadrarea cronologică a cimitirului, când şi cât timp a funcţionat; - argumente în favoarea ipotezei potrivit căreia incinta este locuită de un şanţ de apărare, când şi de către cine; - cine şi când stabileşte la Târgovişte noua reşedinţă domnească.