Cercetările arheologice preventive desfăşurate la „Mănăstirea Coşula” în intervalul octombrie – noiembrie 2015 au fost determinate de derularea unui proiect de restaurare a bisericii mănăstirii şi de amenajare peisagistică a incintei ansamblului monahal. Complexul monahal, aflat astăzi în intravilanul localităţii Coşula, a fost ridicat într-un areal colinar, pe versantul de nord al văii pârâului Miletin. În a...val de pârâul Miletin, implicit de Coşula, la sud de Copălău, valea se îngustează prin înaintarea spre sud a colinei ce vine dinspre Botoşani până în valea Miletinului şi a pintenului de dealuri Copălău – Cozancea. Spre amonte, până la Cristeşti, valea are un aspect depresionar, în care se adăpostesc satele Coşula, Copălău, Buda, Lingurari, Şupitca, Buda. În general, teritoriul se caracterizează printr-un relief colinar, larg vălurit, brăzdat de o reţea de văi înguste cu profil în forma de "V"(1). Biserica mănăstirii a fost ctitorită în anul 1535 de către unul din marii boieri ai lui Petru Rareş, anume Mateiaş Vistiernicul(2). Cea mai mare parte a edificiilor care compun ansamblul monahal (turnul clopotniţă, casa egumenească, arhondaricul, trapeza şi cuhniile, zidul de incintă) au fost ridicate la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima parte a secolului XIX şi au suferit multiple degradări în timp. Date fiind limitele de timp, caracterul cercetării şi perioada calendaristică în care s-a desfăşurat aceasta, suprafaţa obiectivului, precum şi o serie de impedimente generate de executantul lucrărilor de restaurare, cercetarea actuală şi-a propus doar identificarea existenţei unei construcţii („schit de lemn”) anterioare bisericii actuale (1535)(3), identificarea limitelor cimitirului aferent bisericii mănăstirii, identificarea unor posibile alte complexe presupuse a se afla în incinta mănăstirii(4), precum şi reperarea unor relaţii stratigrafice între complexele ansamblului monahal sau a unei matrice stratigrafice valabile pentru întreg situl ansamblului monahal Coşula. Au fost realizate 12 sondaje arheologice, însumând aproximativ 200 m2. Echipa de cercetare a realizat, în acelaşi timp, şi supravegherea arheologică la excavaţiile efectuate de constructor pe traseul zidului de incintă sau în zone din interiorul acesteia. Cele mai multe din sondaje au fost realizate manual, dar atunci când situaţia a impus-o (de exemplu în caseta deschisă pentru cercetarea cuptoarelor) s-a apelat şi la excavare mecanică sub supravegherea arheologului. Toate sondajele efectuate au fost conduse până la solul viu, steril arheologic. Sondajele arheologice efectuate pe laturile de vest, est şi nord ale bisericii, adiacente edificiului, au fost conduse până la talpa de fundaţie (-1,40 pe latura de nord, - 2,00 pe latura de sud, faţă de nivelul de călcare din 2015). În cazul complexelor funerare cercetarea a fost condusă până la epuizarea tuturor mormintelor ivite în cuprinsul casetelor, în unele situaţii fiind vorba şi de morminte succesive suprapuse. Cele mai multe morminte au fost identificate pe latura de nord a bisericii: două în zona laturii nord-vestice a pronaosului (fig. 1/1), opt în dreptul absidei nordice a naosului (fig. 1/2-6). Între complexele funerare se remarcă patru mai deosebite care au furnizat şi inventar arheologic (cercei, monede, fragmente de ţesătură cu fir metalic, fig. 4/3-8). Investigaţia preliminară a inventarului funerar, încadrează aceste morminte în secolele XVI-XVII (fig. 4/3-8). Din pământul de umplutură al gropilor mormintelor au fost recoltate şi fragmente ceramice, cele mai multe atipice şi neîntregibile, încadrabile în secolele XVI-XIX. În urma sondării colţului exterior nord-vestic al bisericii s-a reuşit identificarea laturii de nord a pridvorului şi a relaţiei constructive a acestuia cu ctitoria lui Mateiaş Vistiernic. S-a observat astfel că pridvorul a fost adosat la o dată ulterioară edificării bisericii. În momentul de faţă, prin comparaţie cu maniera de realizare a fundaţiilor bisericii, înclinăm să credem că pridvorul s-a construit undeva în veacul al XVII-lea, şi nu în secolul al XIX-lea aşa cum precizează ultimele cercetări arheologice efectuate sistematic la „Mănăstirea Coşula” (5) (fig. 1/7). Caseta deschisă în naosul bisericii, în jumătatea vestică a absidei nordice nu a furnizat elemente de noutate, ci a întărit convingerea că zona a fost cercetată în 1976 de către Alexandru Rădulescu (6), fără a apărea noi complexe. Pe latura de sud a bisericii, în sondajul realizat în dreptul ferestrei pronaosului (latura de vest a casetei fiind dispusă la jumătatea deschiderii golului de fereastră), au fost identificate şi cercetate trei morminte (un copil şi doi adulţi), unul aparţinând ieromonahului Nestor (1869) (fig. 2/1-3). Trei alte morminte au fost identificate pe latura de est a zidului de incintă, în proximitatea turnului clopotniţă, unul în exteriorul zidului, celălalt în interior, cele două de adulţi fiind deranjate de construirea zidului de incintă (fig. 2/4,5). Deschiderea unei casete pe latura vestică a beciurilor, între acestea şi zidul de incintă, a fost impusă de faptul că în zona respectivă, de la suprafaţa solului, dar şi din săpăturile efectuate de constructor în exterior şi interior, în scopul consolidării zidului de incintă, pe latura sudică a acestuia, a fost recoltată o cantitate importantă de ceramică din perioada secolelor XVIII-XX. Cercetarea acestei casete a fost determinată şi de faptul că lucrările de consolidare a beciurilor, începute anterior sosirii arheologilor în teren, au dus la secţionarea unui cuptor (C1) vizibil în profilul secţiunii (fig. 3/2-5). Caseta a fost adâncită până la -2,00/- 2,30 m, în solul steril. Cercetarea acestei casete a prilejuit descoperirea a unui nou cuptor de ars ceramica (C2; fig. 4/1,2). Perioada de funcţionare a celor două cuptoare se poate situa în secolele XVI-XVII, aşa cum sugerează analiza preliminară a materialului ceramic recoltat din pământul de umplutură excavat din camera de ardere a acestora. Sondajele efectuate pe platoul de la nord-est de biserica „Mănăstirii Coşula” şi la nord de turnul clopotniţă au dus la descoperirea fundaţiilor unei clădiri cu o lăţime de 8 metri. Lungimea acestei clădiri nu a putut fi precizată cu exactitate, deoarece ea a fost tăiată, spre est, de zidul de incintă care foloseşte, de altfel, în zona respectivă, ca suport pentru fundaţiile acestui edificiu. De la zidul de incintă spre vest, lungimea clădirii este de 10 metri. Clădirea a fost construită din cărămidă pe fundaţii zidite din piatră spartă de dimensiuni mici şi medii şi cărămidă, legate cu un mortar de slabă calitate având în compoziţie nisip şi lut, caracteristica generală, pe tronsoanele intersectate, fiind o manieră de lucru neîngrijită. Lăţimea fundaţiilor este de 70 cm. Elevaţia pare a fi fost din cărămidă, dar intervenţiile în timp, precum şi cele din anul 2015, asupra zonei (răzuiri, nivelări) nu permit o concluzie fermă. De altfel, din fundaţii nu se păstrează decât, pe alocuri, două-trei asize (aproximativ 15-20 cm). Şanţul de fundare a clădirii, care a existat în această zonă, a fost săpat până în solul viu. După maniera de construcţie, fără a avea alte elemente de datare, am putea situa perioada de edificare şi funcţionare a clădirii în secolul al XVIII-lea. Cel mai probabil, construcţia a fost dezafectată spre sfârşitul sec. XVIII, în acelaşi timp sau la o dată imediat ulterioară anului 1793 când se pare că a fost terminat turnul clopotniţă (fig. 2/6, fig. 3/1). Supravegherea lucrărilor de consolidare a zidului de incintă (la poarta de vest a mănăstirii) a dus la recuperarea unei monede (2 Kreuzer 1851) (7) apărută la – 0,50/ - 0,60 m adâncime faţă de nivelul de călcare din 2015, dar într-un context stratigrafic greu de precizat (fig. 4/3,4). Această descoperire, chiar dacă nu are un context stratigrafic sigur, face plauzibilă ipoteza formulată în 2005 de către autorii cercetării arheologice din 1976: „Zidul de incintă actual al mănăstirii - construit în cărămidă - este de asemenea de dată relativ recentă, probabil din secolul al XIX-lea” (8). Din punct de vedere stratigrafic, exceptând o mică porţiune de pe latura de sud a bisericii, unde a putut fi surprins nivelul de construcţie a bisericii (la -0,50/-0,70 m faţă de nivelul de călcare din 2015) – şi acesta tăiat de înmormântările din zonă (fig. 2/2), stratigrafia sitului nu a putut fi surprinsă coerent în nici una din secţiunile efectuate. Acest fapt se datorează unei intense activităţi constructive desfăşurate la cumpăna dintre veacurile XVIII-XIX, după cum sugerează stratul de depuneri din unele locuri, fapt care a dus la afectarea depunerilor anterioare. Nu au putut fi precizate, aşa cum preconizam la debutul cercetării arheologice, relaţiile stratigrafice în edificiile care alcătuiesc complexul monahal Coşula. Aceasta deoarece, pe de o parte, intervenţiile anterioare la „Casa egumenească” (9) şi „Turnul clopotniţă” au dus la distrugerea completă a relaţiilor stratigrafice. În esenţă, analiza preliminară a rezultatelor cercetărilor arheologice din anul 2015 desfăşurate la „Mănăstirea Coşula” au confirmat afirmaţia lui Alexandru Rădulescu: „Nu există la Coşula, pe locul bisericii actuale, o biserică mai veche decât aceea care există şi astăzi şi care a fost ridicată de Mateiaş Vistiernicul – boier mare din vremea lui Petru Rareş - pe la anul 1535” (10). În acelaşi timp, cercetările din anul 2015 au dus la identificarea unor instalaţii economice – cuptoarele de ars ceramică din secolele XVI-XVII, necunoscute, care se adaugă celor de acelaşi gen descoperite cu ocazia cercetărilor din „Centrul Vechi” al oraşului Botoşani (11).