Evaluarea arheologică a tell-ului din epoca bronzului şi a mănăstirii medievale de la Sântion, com. Borş, jud. Bihor a avut loc în luna august 2015, prin deschiderea a două suprafeţe aflate la o distanţă de 24 m una faţă de cealaltă. Prima suprafaţă S I (amplasată din considerente metodologice, în zona centrală a movilei, pe marginea drumului care străbate site-ul arheologic) a avut o lăţime de 3x4,5 m fiind p...relungită ulterior cu încă 1,50 m (Fig. 1). S II (aflată la sud de S I, pe marginea sudică a tell-ului înspre râul Crişul Repede), a avut dimensiunile iniţiale de 3x4 m fiind prelungită ulterior cu încă 2 m. Informaţiile mai vechi despre acest obiectiv al epocii bronzului au fost sintetizate recent (1). În anii ’50 ai secolului trecut au fost întreprinsă primele cercetări arheologice, când au fost deschise o casetă şi două secţiuni (S I: 6x1,5 m, S II: 9x2 m). Săpăturile arheologice au fost întreprinse sub coordonarea Alexandrinei D. Alexandrescu de la Institutul de Arheologie din Bucureşti în colaborare cu Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj (Mircea Rusu) şi Muzeul regional Oradea (L. Galamb). Rezultatele săpăturilor au fost prezentate într-un scurt articol (2). Referitor la descoperirile medievale, mănăstirea benedictină, având hramul Sfântul Ioan Botezătorul, a fost ridicată înainte de anul 1215 de către nobilii din familia Hontpázmány. Patronii localităţii au chemat în anul 1249 călugări cistercieni pentru a se stabili la aici. Ei au părăsit mănăstirea cel târziu la sfârşitul sec. al XIII-lea. Prezenţa cistercienilor este sigură în anul 1259, când erau subordonaţi abaţiei de la Plass, din Moravia. În anul 1294 este menţionat stareţul mănăstirii, care era probabil benedictin. În dijma papală din anul 1334 mănăstirea este pomenită fără un abate. În secolele XIV-XV sunt menţionaţi abaţii Petru (1382), Ioan (1437) şi Dominic (1459). În anul 1518 abatele mănăstirii era un preot mirean. După bătălia de la Mohács, anterior anului 1549, călugăriţele dominicane de pe insula Sfânta Margareta de la Buda s-au mutat în clădiriile părăsite de benedictini. Regina Izabella a donat în anul 1557 localitatea împreună cu moşiile ei unor credincioşi laici: Iktári Bethlen Gergely şi Haraklányi Massay László. După anul 1566, când călugăriţele părăsesc mănăstirea, lipsesc alte surse scrise referitoare la această locaţie. În sondajul I al săpăturii din anii ’50 ai secolului trecut au fost surprinse 15 morminte medievale. Adâncimea mormintelor a fost între 0,35 - 0,65 m, fiind orientate V-E sau NV-SE. Scheletele erau întinse pe spate, cu braţele aşezate pe lângă corp. Într-un singur mormânt a fost găsită o monedă din vremea regelui Ladislau I (1077 - 1095) şi un inel de tâmplă din argint. În sondajul II s-au descoperit numeroase fragmente ceramice aparţinând secolelor XI-XV. În cursul cercetărilor din vara anului 2015 în S I, sub nivelul vegetal, am surprins un nivel rezultat în urma lucrărilor pentru amenajarea drumului din anii ’70 ai secolului trecut. Sub nivelul de amenajare al drumului am descoperit două nivele de dărâmătură care proveneau de la construcţiile mănăstirii. În secţiune nu am identificat urme ale acestor construcţii. În schimb a fost decopertată o cistă zidită din cărămidă cu două morminte. Pe zidul sudic al cistei a fost descoperit scheletul M2 (Cxt. 16). Acesta a fost parţial păstrat, fiind întretăiat de Cxt. 14 şi Cxt 15. Defunctul a fost orientat V-E, fiind întins pe spate cu craniul înclinat spre nord, din schelet păstrându-se numai o parte din membrele superioare, clavicula, o parte din coloana vertebrală, omoplatul şi o parte din coaste. După documentarea şi scoaterea M2 am început cercetarea propriu-zisă a cistei (M3 – Cxt. 18). Groapa dreptunghiulară a cistei a fost vizibilă în partea vestică şi sudică, iar în partea nordică nu a putut fi conturată fiind distrusă de un osuar ulterior (Fig. 1). În interioriul gropii a fost realizată o construcţie din cărămidă (dim. cărămizilor: 30 x 16 x 4 cm) de formă trapezoidală legată cu un mortar alb-cenuşie, compact. Partea sa interioară a fost construită după forma scheletului, iar în zona capului s-a realizat o nişă pătrată. Cista a avut o lungime de 1,42 m şi o lăţime exterioară de 1,20 m (lăţimea interioară în zona craniului: 0,29 – 0,32 m, în zona corpului: 0,50 m, înălţimea peretului vestic măsurat de la baza interioară a cistei: 0,65 m, înălţimea peretului nordic: 0,35 m). În interior cista a fost podită cu un strat subţire de mortar. Mormântul a fost deranjat. El a fost orientat V-E, în poziţia decubit dorsal, craniul din nişa cefalică lipsea, braţul drept a fost uşor îndoit aşezat pe bazin, iar cel stâng a fost îndoit şi pus pe abdomen; s-a păstrat bazinul drept şi un fragment din femur. Restul scheletului împreună cu cista au fost distruse de Cxt 10 şi 14. Pe partea nordică şi nord-vestică a nişei a fost amenajat amintitul osuar (Cxt. 10). Neavând elemente de inventor, datarea mormântului M3 din cistă cefalică se poate face numai pe baza analogiilor din Transilvania şi Ungaria, unde acest tip de construcţie funerară se încadrează între secolele XII-XV. Cercetarea s-a oprit pe nivelul din epoca bronzului urmând a fi continuată anul următor. Similar cu situaţia din S I, în cea de-a doua suprafaţă (S II) am surprins nivelele medievale care suprapun tell-ul din epoca bronzului, fără să identificăm structuri şi în acest caz nici morminte. O amenajare medievală (probabil un şanţ) a deranjat nivelele din epoca bronzului. Primul nivel aparţinând epocii bronzului, notat cu Cxt. 7, fost surprinse la adâncimea de 0,95 m pe lăţimea de 3 m a S II şi pe o lungime de maxim 1,30 m. El are o culoare galbenă, o consistenţă foarte compactă, fapt care a condus la asimilarea sa cu o parte din podina unei locuinţe. Imediat sub această podină a fost surprins un nivel de pământ gri închis, de consistenţă cenuşoasă, notat cu Cxt. 9. De sub structura identificată imediat sub Cxt. 9 (Cxt. 11) a fost prelevat material osteologic pentru efectuarea unei datări AMS. În mod cert, structura care ne-a atras cel mai mult atenţia este cea notată cu Cxt. 12, identificată în zona sudică şi vestică a Cxt. 11. Aceasta a fost păstrată pe o lungime de 2,29 m şi o lăţime de 1,28 m şi se prezintă ca o suprafaţă ce prezintă amprentele unor scânduri late de lemn (Fig. 2). Consistenţa lui Cxt. 12 este compactă, orientarea amprentelor scândurilor fiind NNE-SSV. O situaţie identică a fost identificată recent şi în tell-ul contemporan de la Vráble din Slovacia (3). În zona complexului medieval (şanţ?) am continuat cercetarea până la o adâncime de 2,50 m, dar nu am reuşit să surprindem baza sa. În partea de nord a S II, în porţiunea nederanjată de amenajarea medievală, am surprins până la o adâncime de circa 1,60 m 3 faze de locuire reprezentate de podelele de lut a unor locuinţă, intercalate de niveluri subţiri de pământ de o consistenţă cenuşoasă în care a fost identificată o cantitate mare de cărbune. La această adâncime cercetările au fost întrerupte, suprafaţa a fost acoperită urmând să fie cercetată în anul următor. Data AMS a oferit 1889 - 1693 (cal BC 2σ), materialul ceramic fiind caracteristic stilului Otomani II.