Aşezarea de la Poiana Cireşului – Piatra Neamţ, prin descoperirile realizate de-a lungul timpului, este fără îndoială cel mai important sit paleolitic din România şi unul dintre cele mai reprezentative situri gravetiene din Europa. Cercetările de aici s-au desfăşurat, cu unele întreruperi, din 1998 până în prezent, iar săpăturile sistematice efectuate până la maxim 5 m adâncime au reliefat existenţa a patru niv...eluri paleolitice, datate prin mai multe metode (C-14, AMS, OSL, paleomagnetism) între 20.000 şi 30.000 de ani BP, toate aparţinând unor tradiţii gravetiene. În afară de nivelul Epigravetian care este puternic deranjat, nivelurile gravetiene sunt bine conservate, delimitate de strate sterile groase, foarte bogate din punct de vedere cultural, reflectând activităţi umane diverse: structuri de locuire, vetre, resturi faunistice, materiale litice, zone cu pigmenţi de ocru, o colecţie bogată de unelte din corn, obiecte de artă (oase gravate, pandantive, mărgele etc.), obiecte simbolice speciale, transportate de la distanţe foarte mari etc. Circumstanţele şi datele din teren, precum şi rezultatele cercetărilor anterioare, au făcut subiectul a numeroase publicaţii din ţară şi străinătate, de aceea nu vom mai insista asupra lor în acest raport (87). Rezultatele recente obţinute în situl Poiana Cireşului - Piatra Neamţ subliniază importanţa aşezării pentru înţelegerea dinamicii culturale a paleoliticului superior în estul Europei. Mai mult, conservarea bună a materialelor organice poate furniza noi informaţii asupra comportamentului uman în această zonă înainte şi după ultimul Maxim Glaciar. Considerăm că acest lucru s-a datorat metodologiei riguroase de săpătură aplicată odată cu reluarea cercetărilor în 1998 de către profesorul Marin Cârciumaru. Astfel, din punct de vedere metodologic s-a utilizat un sistem unitar de înregistrare care implică un punct 0 unic (398 m alt absolută, deasupra oricărui punct cu potenţial arheologic din sit), un caroiaj temporar fixat în fiecare campanie la 1 m faţă de punctul 0 şi în raport cu care se realizează înregistrarea individuală în trei dimensiuni a tuturor artefactelor şi structurilor. Colecţia impresionantă de unelte, faună sau obiecte de artă descoperite aici este fără îndoială consecinţa metodei de săpătură şi recuperare a materialelor, care a implicat decaparea în niveluri cu grosimi foarte mici (cca 2 cm), impuse de densitatea şi dimensiunea materialului arheologic, la care s-a adăugat tamisarea prin site fine a întregului sediment, precum şi folosirea unor unelte adaptate fragilităţii anumitor categorii de artefacte (spatule din lemn, pensule fine). În campania din anul 2016, au fost urmărite două obiective: verificarea extinderii locuirii din nivelul Gravetian I în partea sudică a promontoriului şi continuarea săpăturii din secţiunea XII, începută în anul precedent, până la epuizarea ultimului nivel Gravetian. În scopul precizării limitei sudice a locuirii din nivelul Gravetian I s-a deschis o nouă secţiune de 12 mp în continuarea SXII. Pentru că cercetarea paleolitică necesită tehnici de săpătură foarte minuţioase, timpul alocat campaniei (6 săptămâni) nu ne-a permis decât săparea noii secţiuni deschise (SXIII) şi decaparea a 9 mp din SXII, până la o adâncime de 5 m. În total, au fost săpaţi 21 mp, care au însemnat un efort considerabil numai ţinând cont de faptul că peste 25 mc au fost tamisaţi integral prin site cu ochiuri de 3 mm grosime pentru evitarea pierderilor artefactelor de dimensiuni mici. În noua secţiune deschisă (SXIII) a fost săpat nivelul gravetian I, observaţiile din anii precedenţii fiind confirmate. Se pare că locuirea din acest nivel se reduce considerabil pe latura sudică a sitului, însă densităţile de materiale rămân la fel de ridicate spre vestul promontoriului. Continuarea săpăturilor în S XII (fig. 1) a fost motivată de recuperarea artefactelor din nivele vechi de paleolitic superior (Gravetian II şi III), care nu au fost săpate decât în puţine secţiuni din anii precedenţi. Nivelul Gravetian II, identificat la o adâncime de 260 cm de la suprafaţa solului, reprezintă o locuire de scurtă durată, materialele arheologice fiind în număr redus, la fel ca în campaniile mai vechi. Fauna nu se conservă bine, astfel că nu au fost descoperite decât două fragmente osteologice, dintre care unul este o bucată de corn. Colecţia de materiale litice (în jur de 200 de piese) este alcătuită majoritar din piese finite, acest nivel fiind important prin vârfurile şi piesele pedunculate specifice Gravetianului mijlociu. Cele mai importante descoperiri au fost făcute în nivelul Gravetian III, care reprezintă cea mai veche locuire paleolitică de pe valea Bistriţei(25.760 ± 160 B.P. (Beta Analytic 244.073) - 27.321 ± 234 (ER 11.859) (31.969 ka cal BP)). Identificat la o adâncime de 310 cm de la suprafaţa solului, având grosimi variabile cuprinde între 20 şi 30 cm, în acest nivel au fost delimitate urme diverse de activitate (fig. 2). În suprafaţa săpată (9 mp) au fost descoperite peste 250 piese litice şi 45 fragmente osteologice provenind de la animale de talie mare (Bos/Bison). Materialul litic este cioplit din gresie silicioasă şi silex, probabil adus de la distanţe mari având în vedere că majoritatea pieselor sunt finite, o parte dintre ele prezentând etape tehnice de refacere a zonelor active. Uneltele sunt reprezentative pentru Gravetian, majoritatea fiind vârfuri şi piese La Gravette, dar şi vârfuri fasonate invers. Întreg materialul osteologic era concentrat deasupra unei vetre uşor adâncite (grosime maximă de 25 cm), localizată în carourile C1-3 (fig. 2, 3). Este remarcabilă prezervarea impecabilă a vetrei, în interiorul ei fiind conservate bucăţi mari de cărbune, iar sedimentul a căpătat culori roşiatice din cauza arsurii puternice. Au fost recuperate mai multe probe de cărbune pentru datări radiocarbon. În interiorul vetrei au fost descoperite bucăţi din rocă metamorfică, iar lângă vatră a fost delimitată o groapă circulară cu diametrul de aproximativ 15 cm în care au fost aranjate fragmente poliedrice de rocă. Un număr de 10 bucăţi de rocă provenite atât din groapă, cât şi din vatră se remontează şi fac parte dintr-un unic bloc mare de materie primă. Alte gropi cu dimensiuni mici descoperite în acest nivel fac parte probabil dintr-o structură de locuire. De asemenea, este remarcabilă repartiţia spaţială a artefactelor în suprafaţa săpată: în jumătatea nordică a secţiunii, în zona vetrei, sunt concentrate materialele osteologice, în timp ce în partea opusă au fost descoperite majoritatea pieselor litice. O situaţie similară a fost remarcată în secţiunile VIII şi IX, săpate în 2013: întreaga faună (oase de Bos/Bison) a fost descoperită într-o vatră, pe o suprafaţă de 1,5 mp, în restul secţiunii fiind concentrate materiale litice. Asocierea dintre vetre şi oasele de animale mari poate sugera utilizarea acestora la combustie, element întâlnit în puţine situri paleolitice din Europa. Nivelul Gravetian III a oferit în campania din 2016 o descoperire remarcabilă pentru paleoliticul din Europa: recuperarea unui număr de 32 de cochilii de melci perforate. Acestea aparţin speciilor Lithoglyphus naticoides (22 exemplare) şi Homalopoma sanguineum (10 exemplare). Dacă exemplare de Litoglyphus naticoides au mai fost descoperite în campaniile din 2004 (10 exemplare) şi 2006 (2 exemplare), cochiliile perforate de Homalopoma sanguineum sunt pentru prima dată descoperite în paleoliticul din România, fiind, de altfel, printre puţinele exemplare de acest fel utilizate în Gravetianul european. Această specie are o ecologie foarte restrânsă în Marea Mediterană. Distanţa dintre situl Poiana Cireşului şi cea mai apropiată sursă din Marea Mediterană este de peste 800 km, ceea ce presupune implicaţii multiple în înţelegerea originii Gravetianului şi a evoluţiei acestei culturi: reţele de schimb bine organizate sau deplasări masive de populaţii. Trebuie precizat că peste jumătate dintre exemplarele de cochilii perforate sunt descoperite în săpătură. Ţinând cont de dimensiunea foarte mică a acestora (diametrul maxim cuprins între 6 şi 8 mm), dar şi de fragilitatea lor, este evident că fără o metodă de săpătură foarte riguroasă aceste artefacte nu se pot recupera. Aceasta este o dovadă în plus a modului de abordare a cercetării din situl Poiana Cireşului care a făcut să fie recunoscut la nivel internaţional prin rezultatele şi valorificarea ştiinţifică. În timpul campaniei s-a continuat programul de cercetări intedisciplinare, astfel că pe lângă studiul faunei şi al industriei din materii dure animale, s-au prelevat probe sedimentologice de pe întreaga coloană stratigrafică săpată (până la 5 m adâncime) pentru realizarea unor analize palinologice (mostrele au fost prelevate de dr. Mihaela Danu, de la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iaşi, care va face studiul palinologic).