În luna august 2016 a debutat campania de cercetări arheologice în situl dacic din localitatea Ocnele Mari, sat Ocniţa, punctul Dealul Cosota. Situl de la Ocniţa - Buridava (jud. Vâlcea) cuprinde cea mai importantă aşezare şi fortificaţie dacică de la sudul Carpaţilor pentru secolele I a. Chr. – I p. Chr.. Cercetarea arheologică de la Ocniţa este oprită de aproape două decenii şi din nefericire studiile şi vo...lumul monografic dedicate aşezării, lasă încă urme de îndoială asupra fazelor de evoluţie şi momentului dispariţiei acestui sit. Semnalată specialiştilor de la Institutul de Arheologie încă din 1957 de către Gheorghe Moşteanu, cadru didactic din localitate, aşezarea a fost vizitată şi cercetată de numeroşi specialişti. Petre Roman efectuează o periegheză în zonă în 1959, iar în 1960 Cornel Mirescu face primul sondaj în ceea ce avea să fie cunoscut mai apoi sub umele de Cetatea 1. Cercetările sistematice debutează în anul 1961 sub conducerea lui Dumitru Berciu şi a directorului Muzeului Orăşenesc din Rm. Vâlcea, Petre Purcărescu, ulterior a doamnei Mariana Iosifaru. Cercetările aveau să continue pe parcursul următoarelor 3 decenii. Cercetările arheologice au fost reluate de către o echipă a Universităţii din Piteşti în colaborare cu Muzeul Judeţean Vâlcea în anul 2012, în baza unei autorizaţii de cercetare preventivă. Se considera, de către o serie de cercetători, că situl ar fi epuizat. Campaniile din perioada 2012-2015 ne-au încurajat şi în primăvara anului 2016 am depus cererea de obţinere a autorizaţiei de cercetare sistematică. Campania anului 2016 s-a desfăşurat în luna august, având în vedere că finanaţarea a fost asigurată din surse proprii (Universitatea din Piteşti, Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Tinerilor Vâlcea şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Vâlcea (71)), iar întreaga activtate s-a efectuat, ca şi în anii anteriori, cu ajutorul studenţilor Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Piteşti. Obiectivul iniţial al redeschiderii şantierului era legat de stabilirea cronologiei aşezărilor de la Ocniţa şi a întinderii exacte a acestui sit. Lipsa fondurilor nu ne-a permis realizarea unei campanii ample şi odataă cu începutul cercetării am luat decizia să încercăm continuarea unui sondaj din anul 2014. În campania anului 2014, decisesem iniţial efectuarea unui sondaj în vecinătatea Terasei VII, într-o zonă considerată ca făcând parte din sit, dar lipsită de importanţă ştiinţifică. Sondajul început în 2014 a fost abandonat în urma unei decizii luate atunci de coordonatorul ştiinţific al şantierului. Punctul în care realizasem acel sondaj se află în marginea de NV a sitului, pe ceea ce noi considerăm a fi Terasa VIII, zonă împădurită, inaccesibilă de pe laturile de Nord, Vest şi Sud. Terasa VIII este situată practic la marginea sitului, punct care se preta la o amenajare defensivă – turn de apărare şi observaţie, având o deschidere largă spre întrega zonă depresionară a Ocnelor Mari (fig. 1 şi fig. 2). Astfel am redeschis secţiunea începută în 2014. Secţiunea are dimensiunile de 16x2m şi taie practic zona centrală a Terasei VIII (a promontoriului). În 2014 remarcasem după îndepărtarea stratului vegetal existenţa unor fragemnte de tuf şi piatră, care păreau să formeze o incită ovală. După înlăturarea stratului vegetal, extrem de subţire, datorită solului de pădure şi a unui strat friabil format din radicini si cernoziom, s-a evidenţiat un strat mai dur, compact şi care a permis observarea unor aglomerări de tuf şi piatră de râu. Identificarea acestor structuri, fără un rol clar şi cu o aşezare aleatorie, ne-au condus la deschiderea unei a doua secţiuni SII, paralaelă cu acesta, cu un martor de 0,50m situată pe latura Sudică. Şi în SII odată cu îndepărtarea primelor două straturi (vegeta – 0,20cm şi a solului de pădure 0.15cm) au început să se contureze structuri/aglomerări de piatră de rău şi tuf. În partea de Vest a SI, la 220cm de profilul Vestic şi 85cm de profilul Sudic, s-a conturat în sol şi în profilul Nordic, o groapă de mari dimensiuni, săpată în stâncă, de formă aproape pătrată (cu laturile 117x120x116x115), numerotată M6. SI ne-a permis identificarea altor două structuri cu amenajare din tuf, numerotate M7 şi M5. În SII s-au conturat alte 3 structuri, M1, M2, M3, mult mai bine conturate, formate dintr-o structură exterioară de formă ovală sau dreptunghiulară, realizată din piatră de rău, tuf şi pământ, cu rol de împrejmuire, care aveau în zona centrală structuri de formă rotundă – tot din piatră de rău şi tuf. În profilul sudic al SII s-a conturat o altă structură numerotată M8, iar în martor la 65cm de profil de Est s-a conturat M4. Toate aceste structuri au fost surprinse la o adâncime cuprinsă între -35cm şi -65cm faţă de nivelul actual de călcare şi au fost realizate direct pe stânca amenajată în antichitate. M1 are fromă dreptunghiulară cu laturile (210x165), având în zona centrală o cistă cu diametrul interior de 35cm, exterior de 57cm. (fig. 4 şi fig. 8). Odată cu îndepărtarea capacului din piatră s-a putut identifica un inventar format din oase incinerate, un cuţit, o mărgică vitroasă colorată şi două coliere din fier, cu inele din bronz şi curpu. M2 are formă ovală, având în zona centrală acelaşi tip de amenajare de formă rotundă, din piatră de râu, tuf şi pământ. Inventarul a constat în oase incinerate, un cuţit de mici dimensiuni şi o fibulă din fier. M3 nu s-a conturat decât sub forma unei aglomerări de piatră şi tuf, la care s-a adaugat un inventar arheologic constând într-o brăţară torsadată şi fragmente de oase incinerate. M4 a fost desfăcut la finalul cercetării, fiind situat în martor şi este singurul care nu a avut inventar, excepţie ose incinerate depuse într-o cistă din piitră de rău şi tuf. M5 nu am identifcat o structură exterioară ca în alete cazuri, ci doar câteva pietre şi fragmente de tuf depuse compact, dedesubt putând fi identificate un colier din bronz, o mărgică vitroasă, fragmente de oase incinerate (fig. 7) şi în apropiere un vârf de săgeată şi o fibulă de bronz. M6 iniţial s-a considerat a fi o groapă, dar inventarul acesteia ne permite să vorbim tot de un mormânt, diferit de celelalte ca şi structură (fig. 5). Inventarul a fost de departe cel mai intersant. Săpăt în stâncă până la o adâncime de -112cm, din inventar menţionăm un rhiton de sticlă imitând un limax (fig. 6), import est mediteraneean (sec I p. Chr. – înc. Sec. II p. Chr.), fragmentar, dar întregibil la restaurare, un brici, cu mâner de os şi nituri din bronz, fragmente de la o cămasă de zale. M7A/B nu s-a putut identifica o structură propriuzisă, ci doar o aglomerare din tuf, în apropierea căreia au fost identificate oase incinerate răspândite pe circa 50-60cm, o fibulă de argint, o fibulă de bronz tip Omega Fibel, fibulă din fier. M8 nu a fost cercetat în îmtregime, acesta se pierde în marginea profilelor de Est şi Sud din SII, dar pe zona unde începe să se contureze au fost identificate oase incinerate, un vârf din fier cu secţiune patrulaeră provenind de la o armă şi două fibule din fier. Din punct de vedere al inventarului, au mai fost identificate o cataramă de fier, o fibulă de fier şi două ceşti din lut păstrate în condiţii improprii (recuperate fragmentar). Remarcăm pe întreaga suprafaţă cercetată lipsa ceramicii, fie ea şi fragmentară. Analiza antropoloigcă preliminară pentru oasele prelevate a fost realizată dr dr. Claudia Radu de la Centrul de Biologie Moleculară, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Toate oasele sunt incinerate. În majoritatea cazurilor, culoarea oaselor este albă, ceea ce indică o temperatură de ardere între 645 şi 1200 de grade Celsius (Mays, 1998). În unele cazuri (M1, M5 şi M6) am observat un număr mic de zone de culoare albastră/gri, prezente pe smalţul dentar, respectiv pe partea spongioasă a oselor. Culoarea albastră/gri indică o temperatură de ardere mai redusă, aproximativ 500 de grade Celsius. În trei cazuri putem spune că e vorba cu siguranţă de indivizi umani: M1, M2 şi M4. Dintre acestea, în două cazuri e vorba de copii (M1 şi M2), respectiv de un individ tânăr (M4). În alte două cazuri, M3 şi M6, putem spune doar că e posibil ca cel puţin o parte din fragmente să fie umane. Toate oasele vor fi studiate în continuare pentru caracterizarea fiecărui fragment. În concluzie, campania 2016 ne-a permis identificare unei necropole dacice aparţinând perioadei secolelor I a. Chr. – I p. Chr.. Putem afirma cu certitudine că fibulele, rhitonul, dar şi celelate descoperiri aparţin secolului I p. Chr.. Cercetările din campania 2016 ne permit să reconsiderăm ideiea că la Ocniţa situl este cercetat complet, în plus perieghezele şi acţiunile întreprinse împreună cu Poliţia de Patrimoniu Vâlcea (72) ne relevă faptul că dimensiunile sitului sunt cu mult mai mari, iar întreaga zonă a Ocnelor Mari este ocupată şi de alte aşezări de epocă dacică şi chiar romană.