Şantierul este organizat în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca, arh. Sanda Salontai) şi Muzeul Orăşenesc Sebeş (arheolog Nicolae M. Sima). Colectivul a suferit modificări doar în componenţa echipei studenţeşti: Angel Istrate, Cosmin C. Rusu, Ioan C. Roman, Darvas Lóránt, Kimpián Ana-Maria, Rácz Etelka, Szász Anikó (an II, Ist. Artei). Au fost practicate următoarele secţiuni: ...Secţiunea S XXXI (23 x 2 mp, ulterior prelungită cu încă 5 m spre vest) a fost trasată în vestul curţii castelului Bethlen, cu scopul de a identifica relaţiile constructive dintre mănăstirea dominicană-castelul Martinuzzi şi construcţiile de la începutul secolului al XVII-lea. Secţiunea S XXXII (10 x 3 mp) a fost plasată pe anexele de sud ale complexului, în zona unde fusese identificat în campania precedentă un cuptor de încălzire. Ea urmărea totodată stabilirea mărimii încăperilor şi racordul lor cu aripa de est. Secţiunea S XXXIII (14 x 2 mp) se situa între est, într-un spaţiu cuprins între altarul bisericii, la nord şi capela sălii capitulare, la sud. Ea a intersectat vechea secţiune S XVIII, fapt ce a stabilit mai precis racordul în planul general, al celor două. Pentru a recupera materiale aruncate într-o groapă de secolul al XVI-lea, pe latura de sud a secţiunii, la o distanţă de 4,70 m de colţul de sud-vest, a fost deschisă încă o casetă (3,20 x 1,40 mp). Secţiunea S XXXIV (18 x 2 mp) se află la o distanţă de 3 m, spre sud şi în paralel cu S XXXI. Complexele constructive. I. Mănăstirea Dominicană. Anexele de sud. Secţiunea trasată acolo a căzut peste suprafaţa a două încăperi. Cea dinspre vest, probabil vechiul refectoriu, era încălzit cu cuptorul de sub podele. Gura sa de alimentare a fost descoperită în campania arheologică a anului precedent. Lungimea încăperii, pe axa de est-vest, a fost în jur de 7,5 m. Lăţimea nu a fost atinsă în săpătură. Grosimea iniţială a zidurilor era de 0,70 m, atât către exterior, cât şi spre încăperea următoare, dinspre est. Tot această încăpere avea o intrare spre curte, plasată la 3,80 m colţul de nord-est. Au fost stabilite dimensiunile certe ale cuptorului de sub refectoriu (interior 0,75 x 0,76 x 0,74 m, dimensiunea exterioară, spre încăpere, 1,20 m, gr. pereţilor = 0,25 m). S-a stabilit că el a fost boltit, spre nord conservându-se un început din vechea boltă, eliminată în secolele XV-XVI. Înălţimea sa conservată este de 0,70 m. Din păcate, în umplutura sa nu s-au descoperit alte elemente de la sistemul său de acoperire, nici dale perforate, nici dopuri pentru ele. Anexele de vest. De la colţul de sud-vest al navei bisericii, în prelungirea contrafortului de colţ, a fost amenajat corpul de vest al mănăstirii. Aliniamentul său depăşea însă cu 5,80 m închiderea de vest a navei. Aceasta este, de fapt, lăţimea exterioară a acestor anexe. Pe această lăţime, fundaţiile aveau 0,90 m lăţime. Deocamdată nu cunoaştem lungimea acestui corp, dar este de presupus că el se suprapunea parţial peste, ori includea sistemul de încălzire descoperit în S XXX/96. Nu cunoaştem, la fel, nici o compartimentare a acestei anexe, care se conturează pentru prima dată cu atâta claritate. A fost şi ea acoperită cu ţigle. O altă noutate este aceea a prezenţei unui zid nou, orientat nord-sud, aflat la o distanţă de circa 8,70 m de exteriorul laturii de vest a anexelor care închideau curtea mănăstirii. Fundaţia, lată de 0,80 m a fost descoperită sub podelele marii încăperi de la extrema de vest a castelului de secol XVI. Deşi nu se încadrează în ansamblul mănăstiresc, ea poate fi uşor acceptată ca aparţinîndu-i. Astfel de clădiri, relativ departe de careul mănăstiresc, sunt prezente şi la alte mănăstiri, servind drept camere de oaspeţi, clădiri pentru novici etc. Nu s-a descoperit nici un mormânt nou, în schimb au fost recoltate oase umane în S XXXII (mandibulă de matur şi fragment mare de calotă craniană a unui copil) şi S XXXIII. II. Castelul Marinutzzi. Refacerea anexelor de sud. Nu este cert dacă dublarea zidului, cu circa 0,30 m, a fost făcută de către călugări ori de către constructorii rezidenţei laice. Lucrul este totuşi foarte plauzibil, căci doar cu un astfel de prilej a putut fi desfiinţat zidul compartimental dintre cele două încăperi. Adosarea de grosime s-a aşezat deasupra vechiului cuptor de încălzire dezafectat. Oricum, podelele de cărămidă acoperă şi vechiul zid despărţitor. Ele au fost compuse din piese dreptunghiulare, aşezate în spic, pe un pat de mortar. Şi aceste podele au suferit modificări în timp, căci pavimentul primei încăperi (fostul refectoriu) are urme clare de uzură şi refacere într-o formă mai puţin îngrijită decât acela al camerei următoare. Şansa a făcut ca între cărămizile acestei podele să fie regăsită o monedă bătută în 1562, monedă cu care se poate vorbi despre perioada de funcţionare a amenajărilor. Refacerea şi amplificarea anexelor de vest. Pornindu-se de la colţul de sud-vest al navei bisericii, constructorii castelului au amplificat mult, spre vest, vechea clădire a mănăstirii. Se poate spune că, cel puţin deocamdată, aceste construcţii sunt cele mai importante, dintre cele noi, descoperite în cursul cercetărilor din campania 1997. S-a constatat că avem de-a face cu două şiruri paralele de încăperi care se îndreptau spre vest, până la ceea ce a devenit ulterior, în timpul lui Bethlen, frontul interior al corpului de vest al noului castel. Imediat lângă acest reper, clădirile de secol XVI descriau un unghi, dând probabil, o nouă curte interioară, ansamblului. Palisada a fost descoperită, pentru prima dată, la estul complexului. Aflată la o distanţă de 9 m de închiderea de est a anexelor mănăstirii, ea trebuie să fi fost identică şi contemporană cu aceea, mai bine cunoscută, din sud. Datorită prezenţei unor fundaţii de clădiri moderne, a fost găsit şirul interior de bârne, din cele două. III. Castelul Bethlen. În secţiunea S XXXI, s-a constatat că exteriorul corpului de clădire al palatului anterior a fost refolosit pentru a deveni zid interior al noilor construcţii. Dărâmarea clădirilor de secol XVI, în faţa acestui zid cruţat, este certă. Ea se dovedeşte şi prin existenţa acolo a unei construcţii adosate, lungi de numai 1 m. Acest pinten de zidărie trebuie să fi servit fie unei intrări în pivniţă, fie unei scări de acces ori unei logii, situată la etaj. Secţiunea care a întâlnit această amenajare a fost plasată la jumătatea acestei laturi interne a palatului Bethlen (greu de stabilit cu precizie datorită stării avansate de ruină a elementelor de la suprafaţa solului, cu lipsa colţurilor). Materialele arheologice constau, în primul rând, din circa 20 de pietre gotice (ancadramente, ogive etc.). O foarte frumoasă piesă renascentistă a ieşit la iveală lângă o veche uşă a castelului. Ea aparţine unui ancadrament de fereastră, decorat cu ove şi două caneluri paralele. Astfel de piesă analoagă, se mai găseşte vizibilă, pe ruina castelului Bethlen. Printre piesele de metal semnalăm prezenţa unui tipar de turnat nasturi globulari (sec. XIV-XV) şi a unui degetar. Între sticlărie, pe lângă abundentele ochiuri de geam fragmentare, există un gât de carafă cu cinci tuburi împletite, pahare gravate sau cu stropi. Piese de os mai importante sunt un ac, un fragment de pieptăn simplu cu două şiruri de dinţi, unul mari şi rari, altul mărunţi şi deşi. Între ceramică, cele mai importante piese sunt cahlele. În perimetrul secţiunii S XXXII şi apoi în caseta alăturată, a fost identificată o groapă de aruncare a cahlelor. Majoritatea acestora se poate data în secolul al XVI-lea. Diversitatea lor pledează pentru o provenienţă multiplă, eventual de la sobe mai vechi, din ultima fază de folosire a mănăstirii, combinate cu alte piese de certă factură renascentistă. Din multitudinea de piese (probabil peste 50 de fragmente), facem referire la o cahlă placă de format mare, care în partea superioară a avut reprezentată o scenă cu lupa capitolină şi Romulus şi Remus. Ea se află plasată într-un registru superior, combinată cu o altă scenă cu simbolistică creştină (alegorie cu barză şi cerb, luptând cu şarpele). Au ieşit la iveală alte fragmente cu Sf. Gheorghe omorând balaurul (smălţuite şi nesmălţuite), varianta care a fost folosită concomitent cu cahla anterioară. Apoi, alte fragmente înfăţişează personaje cu pălării cu pănaşe, sfinţi aureolaţi, monştri care se confruntă între ei, grifoni, romburi. Între cahlele figurate remarcăm cele care au motivul decorativ denumit "în oglindă", simplu ori cu adaosuri decorative. Între piesele cu motiv central circular, înconjurat de decoraţii vegetale, una dintre ele este inscripţionată. Se pare că este vorba despre literele D şi A. Câteva piese de coronament, destul de bine întregibile, au pe ele un fel de balustrii ritmaţi cu plante cu frunze subţiri şi egale. Mărimea lor este apreciabilă (uneori aproape 0,40 m). Din lotul de cahle primare, au fost găsite doar câteva fragmente mici cu reprezentarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (S XXXIII).