Situl nr. 6 (km. 6 + 050 - km 7 + 050), din cadrul Lotului nr. 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, a fost delimitat prin Raportul de evaluare arheologică de teren, de către un colectiv al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia (174) (fig. 1). Aşa cum a fost conturat în Evaluarea arheologică de teren, Situl nr. 6 suprapune parţial (traversa sud-nord) ansamblul de situri arheologice Limba-Oarda de Jos (cod LMI AB-s...-B-00035, cod RAN 1106.01-05) - aflat în curs de cercetare sistematică (175), fiind localizat integral în teritoriul administrativ al localităţii Oarda de Jos, actualmente cartier al mun. Alba Iulia. Întreaga suprafaţă identificată prin diagnoză ca sit arheologic, se află în arealul extravilan, ea fiind afectată de diverse activităţi antropice recente: magistrala de gaz metan; linia de curent electric de medie tensiune; DJ 107C, ultimele două traversând situl, de la est la vest, în zona sa nordică; lucrări agricole etc.. Cercetarea arheologică (176) - avizată prin Autorizaţia de cercetare preventivă nr. 1 din 08.01.2016, emisă de Ministerul Culturii - a fost efectuată pe parcursul a două intervale distincte de timp: 1 februarie – 1 iulie 2016, respectiv 7-25 noiembrie 2016 (177). Sectorul de autostradă (amprenta) pentru care s-a solicitat descărcarea de sarcină arheologică (Situl nr. 6), a avut o lungime de 1 km şi o suprafaţă de 107.550 mp situaţi între limita sud-estică a localităţii Oarda de Jos şi lunca Mureşului. Proiectul autostrăzii a prevăzut coborârea traseului pe pantele Dealului Barbului (Bercului), dinspre sud-vest spre nord-est, spre sectoarele ŞesuOrzii, Vărăria şi Bordane, situate în imediata apropiere a luncii Mureşului (fig. 1). În urma executării, la debutul cercetării, unei diagnoze intruzive - prin excavarea a 12 + 4 secţiuni-magistrale, paralele şi perpendiculare pe traseul proiectului - în scopul delimitării certe a ariei depunerilor arheologice, s-a constatat faptul că sectoarele extreme ale sitului delimitat iniţial s-au caracterizat prin lipsa oricăror depuneri sau intervenţii antropice de interes arheologic, s-a procedat la sectorizarea sitului rezultând astfel 3 sectoare distincte (178): Zona 1 reprezentând extremitatea sudică (km. 6 + 050 – 6 + 600 = 70.290 mp); Zona 2 reprezentând extremitatea nordică (km. 6+900 - 7+050 = 6.403 mp) şi Zona 3, cea care a conţinut efectiv depuneri arheologice care au făcut obiectul cercetării efective (km 6 + 600 – 6 + 930 = 30.895 mp)(fig. 1-2). Zona 3, suprapune, în fapt, o parte (secvenţă) a sitului neolitic Limba-Oarda de Jos şi este compusă, la rândul ei, din mai multe sectoare: Sector A - Bordane şi Vărăria la nord de DJ107C (3547 mp); Sector B - DJ107C cu zona de protecţie (1946 mp) şi Sector C - Şesu Orzii (25401,17 mp), la sud de DJ 107C. Strategia de abordare, prin săpătură, a Sitului nr. 6 a fost condiţionată de mai mulţi factori, după cum urmează: specificul depunerilor arheologice (adâncimea de relevare, grosimea, caracteristici); specificul morfologic al sectorului (pantă, loc drept, zonă accidentată etc.); momentul în care a fost abordat sectorul prin săpătură; strategia de evacuare a pământului excavat, uneori pe suprafeţe de mari dimensiuni; disponibilitatea logistică a beneficiarului (forţa de muncă existentă implicată în săpătură); evoluţia condiţiilor meteorologice; existenţa unor zone protejate de altă natură decât cea arheologică (zone de protecţie ale DJ 107C, zone de protecţie ale stâlpilor de medie tensiune etc.). Faptul că situl arheologic nr. 6 este traversat de DJ 107C, de la est spre vest, pe o lungime de cca. 100 de metri, a determinat, pe de o parte o abordare diferită din perspectiva strategiei de cercetare, dar şi imposibilitatea de a efectua, în prima fază, cercetarea arheologică preventivă în arealul delimitat de şoseaua propriu-zisă şi de spaţiul de siguranţă, conform actelor normative în vigoare (179). Au fost executate 41 de unităţi de cercetare (UC 1-41), de diferite dimensiuni şi forme, însumând 106.618 mp, fiind relevate şi cercetate peste 800 de contexte arheologice (180), de diferite tipuri şi dimensiuni, aparţinând preponderent epocii neolitice (neolitic timpuriu şi neolitic dezvoltat), dar şi complexe aparţinând epocii bronzului (o necropolă de incineraţie compusă din 74 de morminte în urnă, aparţinând culturii Wietenberg, faza a II-a, surprinsă parţial), epocii fierului (gropi aparţinând culturii Gava), epocii romane şi postromane. Au rămas necercetate la finalul campaniei 2016 cele două „insule” pe care se află stâlpii de medie tensiune (C1 şi C2 = 310mp) precum şi suprafaţa asfaltată a DJ 107C (= 622 mp), reprezentând 932 mp (fig. 2). Acestea urmează a fi cercetate preventiv în anul 2017, când se vor îndepărta cei doi stâlpi şi se vor realiza traversările pe sub DJ 107C. Ca parte a strategiei de cercetare preventivă a sitului, pentru corecta raportare spaţială a unităţilor de cercetare, a carourilor şi a complexelor de locuire, a fost realizat gridul general al sitului arheologic, respectiv caroierea completă, utilizând unităţi de 10 x 10 m, dispuse în tabla de şah (notate cu litere majuscule pe orizontală de la est (dreapta) la vest (stânga) şi cifre arabe pe verticala nord-sud sud-jos), pentru ca orice locaţie din interiorul sitului să poată fi raportată pe axele de orizontalitate (x şi y), completată cu datele de nivelment topografic (cote altimetrice), utilizând sistemul Stereo 70 (cote de înălţime, date în funcţie de nivelul Marii Negre). Au rezultat carouri de tip: C10 sau J80, care au adus mai mare precizie şi acuitate în localizarea spaţială pe orizontală a complexelor cercetate, carourile completând datele deja existente ale unităţilor de cercetare distincte. Gridul a fost marcat efectiv în teren cu ţăruşi din lemn, înfipţi în pământ la colţurile carourilor, fiind vopsiţi în culori uşor de remarcat (alb-roşu-verde). S-a căutat realizarea, pe cât posibil, unei racordări a gridului actual cu caroierea topografică anterior existentă (efectuată în anul 1995) (181). Documentarea completă a tuturor contextelor arheologice (stratigrafie, complexe, planimetrie, cote altimetrice etc.), a reprezentat unul din principalele obiectivele ale cercetării arheologice preventive. Astfel, metodele tradiţionale (fotografia, filmul, desenul, fişa de context etc.) au fost completate de datele oferite de tehnicile moderne din domeniul topografic (GPS, GIS), precum şi din domeniul fotogrammetriei. Fiecare context cultural - reprezentând fie nivel de locuire, fie amenajări specifice habitaţionale etc. - a fost identificat, conturat, delimitat, fixat in coordonate GPS, fotografiat, demontat pe jumătate (cross-section), din nou fotografiat, desenat, ulterior demontat (golit), prin recuperarea integrală a informaţiei arheologice - utilizând fişa de context - dar şi a materialelor arheologice, în fine, fotografiat la final (182). Metoda a fost obligatorie mai ales acolo unde aglomerarea habitaţională a fost înregistrată ca fiind accentuată, având frecvent cazuri în care complexele de tip adâncit (dat nu numai!) s-au intersectat. Materialele din complexe, dar şi din strat, au fost recuperate integral, uzând de criteriile de spaţialitate (coordonatele orizontale şi verticale), dar şi cu trimitere la apartenenta lor stratigrafică şi culturală. Materialele au fost depuse în pungi de plastic, pe criteriile mai sus amintite, fiecare pungă având biletul propriu, care precizează, în integralitate, datele de identificare ale entităţii contextuale din care au fost recuperate: şantier, sector, unitatea de cercetare, caroul topografic, caroul intern (caroul interior celui topografic, de 2 x 2 m, unde a fost vorba exclusiv de strat arheologic), nr. complexului, coordonatele topografice (adân-cimea de conturare, adâncimea maximă de golire) data, alte date de identificare, observaţii, nr. de catalog. Practic, fiecare bilet din pungi îşi găseşte, prin analogie, numărul în cadrul catalogului de bilete de şantier, făcând astfel mult mai coerentă (şi, evident, mai uşoară!), identificarea şi interpretarea materialelor din pungi. Materialele speciale (plastica, uneltele din os, corn şi piatră, vasele întregi, fragmentele ceramice cu pictură etc.) au fost depuse în pungi şi cutii speciale, cu bilete cu date suplimentare, cuprinse într-un catalog separat, cu trimitere la datele spaţiale. Toate materiale arheologice au fost transportate şi depuse în depozitul Muzeului „Ioan Raica” din Sebeş, o estimare primară a cantităţii recuperate fiind de cca. 5-6 tone! Acestea au parcurs, în linii mari, primele etape ale prelucrării: spălare, curăţare, întregire (restaurare-conservare), depunere în cutii speciale, fotografiere (parţial), desenare (parţial) etc. Cercetarea preventivă a sitului 6 a confirmat, în mare, cunoştinţele anterior existente cu privire la identitatea (apartenenţa) cultural-cronologică a depunerilor arheologice din acest areal, cu privire la succesiunea lor, la specificul depunerilor pentru diversele sectoare în parte (183), respectiv cu privire la specificul conţinutului material al acestora (184). Însă, au fost obţinute foarte multe date şi informaţii noi, unele nebănuite, cu privire la distribuirea spaţială a locuirilor neolitice, cu privire la caracteristicile geo-morfologice ale arealului şi implicaţiile evoluţiei acestora asupra locuirilor neolitice, cu privire la distribuirea spaţială a sectoarelor cu diverse destinaţii ocupaţionale (spaţii publice, zone de practicare a meşteşugurilor), inclusiv cu privire la sistemul de delimitare şi protejare a locuirilor de factorii naturali şi/sau antropici (ex: sistemul de şanţuri, 3 la număr, surprinse pe liniile de nivel ale pantei de deasupra spaţiilor locuite). S-a confirmat astfel faptul că cea mai densă locuire şi cea mai completă secvenţă stratigrafică este cea din sectorul Bordane (Zona 3, sector A), care practic a dispărut aproape complet în urma cercetării preventive (în proporţie de cca. 90-95 %), aici fiind surprinse complexe ale locuirii neolitice timpurii de tip Precriş, cu ceramica pictată cu buline albe şi cu alte motive geometrice, suprapuse de locuinţe Starčevo-Criş în care apare ceramica policromă, asociată barbotinei şi formelor bitronconice, urmate apoi de cel puţin două niveluri distincte de locuire aparţinând fazei A a culturii Vinča. În unul din aceste niveluri extremitatea se nord-est a sectorului este transformată în carieră de extragere a lutului, iar în asociere cu aceasta, tot în acest areal apar cel mai frecvent cuptoarele amenajate. A fost observată evoluţia integrală a straturilor de depuneri, fiind evident faptul că marginea de nord a terasei a fost afectată de diverşi factori, care au dus la „scurtarea” acesteia, precum şi faptul că fragmentul de terasă avea o cu totul altă configuraţie în neolitic, fiind mai înalt la nord şi mai jos spre sud şi sud-est, terenul evoluând mult mai accidentat decât apărea în zilele noastre, consecinţă a lucrărilor de amenajare agricolă (fig. 3-4). Cercetarea a surprins faptul că actuala intrare coborâre spre Mureş, amenajată şi cu un drum de acces, este de fapt o veche albie de torent, de configuraţia căreia au ţinut cont comunităţile neolitice. Deşi a fost doar în mică măsură cercetat, sectorul Vărărie păstrează aceleaşi succesiuni de depuneri, în lipsa depunerilor neolitice timpurii, şi aici putând fi surprinsă o aglomerare a complexelor dedicate prelucrării pietrei prin cioplire. În sectorul Şesu Orzii (Zona 3, sector C) au fost surprinse cele mai multe date şi informaţii inedite. Au fost cercetate şi documentate aceleaşi două faze de locuire vinčiene timpurii, prima caracterizată în principal prin locuinţe adâncite, formate din mai multe gropi grupate, intersectate, în vreme ce în cea de a doua predomină tipul de locuinţă de suprafaţă, cu platformă, de mari dimensiuni (6 x 8 m), cu pereţi din chirpici şi armătură din nuiele şi pari. Ceea ce a surprins a fost dimensiunea pe orizontală a locuirii vinčiene, mult mai mare decât s-a bănuit iniţial, care merge spre sud, mai bine de 200 de metri, până pe panta inferioară a Dealului Barbului, practic până la cele trei şanţuri documentate. Un alt element inedit a fost acela că pe arealul de contact între terasă şi baza pantei Dealului Barbului (ţâţâna terasei a doua), depunerile arheologice se aflau la adâncimi între 1 şi 1,5 m – în unele locuri chiar aproape 2 m – acest strat de sol acumulându-se ca urmare a fenomenului de eroziune de pantă, extrem de activ pe argilele impermeabile de pe versanţi. A fost surprinsă o amenajare ce poate fi interpretată ca fiind un loc public, un spaţiu de adunare al membrilor comunităţii (un fel de „piaţă” centrală), a fost surprinsă o fântână, iar în extremitatea de sud, cea mai ridicată, situată aproape de baza pantei dealului ce domină terasa, au fost documentate 3 şanţuri, paralele, de dimensiuni diferite, care se adânceau în argila bentonitică de culoare deschisă, fiind practicate exact pe liniile de nivel ale pantei. O primă ipoteză cu privire la funcţionalitatea acestora, pornind de la modul de realizare, de dimensiunile lor, de refacerile repetate, ar fi aceea a interpretării ca fiind canale de drenare a apelor pluviale ce coborau de pe versanţii dealului, pentru protejarea satului de consecinţele neplăcute ale inundaţiilor, nefiind exclusă o altă funcţionalitate. Necropola de incineraţie Wietenberg a fost un alt element de noutate, aceasta fiind cercetată în extremitatea de sud-vest a Zonei 3. Judecând după modul de dispunere al urnelor funerare, după frecvenţa acestora, este de bănuit că doar jumătate din necropolă a fost surprinsă pe amprenta proiectului, ea continuând spre vest, în afara amprizei autostrăzii (fig. 5). Cantitatea şi calitatea materialelor arheologice surprinse şi prelevate, chiar dacă nu a surprins - cercetările anterioare atrăgând atenţia asupra acestui aspect - a fost una cu adevărat impresionantă, complexele de locuire fiind cele care au oferit un deosebit de bogat material ceramic, litic şi resturi faunistice. Impresionante sunt râşniţele pentru procesarea cerealelor dar şi pentru prepararea pigmenţilor minerali (ocru), de ordinul sutelor (peste 500 de râşniţe şi fragmente de râşniţe), bucraniile de bovidee (Boss Primigenius şi Boss Taurus), dar şi de cervide şi ovicaprine, uneltele din corn şi din os (de ordinul miilor, inclusiv câteva cârlige de pescuit), cantitatea enormă de lame şi aşchii din obsidian şi silex. Un alt element specific al locuirii comunităţilor vinčiene timpurii de la Limba-Oarda de Jos este dat de numărul extrem de mare al reprezentărilor plastice în şi din ceramică. Cele peste 350 de reprezentări plastice antropomorfe, întregi sau fragmentare, la care se adaugă zeci de capace prosopomorfe şi reprezentări plastice prosopomorfe în relief, de mari dimensiuni, pe pereţii unor vase ceramice, precum şi zecile de „altăraşe” cu protome antropomorfe sau zoomorfe, ce păstrează uimitor de bine culoarea încrustaţiilor roşii (ocru) şi albe, sunt cele care confirmă o teorie deja enunţată anterior (185), cu privire la locul şi rolul pe care l-a jucat aşezarea vinčiană de la Limba-Oarda de Jos în cadrul locuirilor vinčiene timpurii de pe valea Mureşului Mijlociu. Prelucrarea materialelor, datelor şi informaţiilor obţinute în cadrul cercetării preventive din Situl nr. 6 al Lotului 1 din Autostrada Sebeş-Turda se află în desfăşurare, cantitatea şi calitatea acestora făcând ca valorificarea să devină un proces îndelungat.