În octombrie-noiembrie 2018, cercetarea arheologică a Bisericii Reformate Aiud a fost reluată, după o lungă pauză, prin deschiderea a şase noi unităţi de cercetare, efectuate în cadrul proiectului „Reabilitarea şi introducerea în circuitul turistic a Bisericii Reformate Aiud, str. Consiliul Europei nr.1, Mun. Aiud, Jud. Alba”. Alte două unităţi de cercetare planificate (S.11 şi S.12), nu au putut fi efectuate ...datorită condiţiilor din teren, investigarea lor trebuind să fie amânată pentru anul 2019. Lucrările, desfăşurate de către Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, au fost abordate ca o continuare a săpăturilor efectuate în 2008, când, în perioada 12-29 mai, au fost deschise şapte unităţi de cercetare, atât în interiorul cât şi în exteriorul monumentului. Numerotarea unităţilor de cercetare, a structurilor zidite şi a complexelor s-a făcut în continuarea celor din 2008. Adâncimile au fost corelate la cota absolută W+/-0,00 m stabilită de proiectant (nivelul pavajului din porticul de nord). În exteriorul monumentului au fost deschise trei secţiuni: S.8, orientată nord-sud (5 x 3 m), a fost deschisă perpendicular pe latura de nord a colateralei de nord, imediat la vest de primul contrafort vestic. Cu o adâncime medie de cca. 2 m, săpătura a atins adâncime maximă de 3,3 m (W-2,66 m) lângă zidul bisericii. Au fost identificate 24 de morminte, dintre care unul cu patru indivizi (M82A-D), încadrabile în cel puţin trei orizonturi funerare distincte, cel mai timpuriu dintre ele clar anterior bisericii actuale. Imediat lângă zidul bisericii, la W-1,7 m, fost surprinsă ruina unui zid parţial demantelat, orientat est-vest, anterior bisericii actuale (Z.27). Talpa laturii de nord a bisericii a fost identificată la W-2,5 m, delimitarea dintre fundaţie şi elevaţie la W-0,35 m iar zona profilată a soclului, iniţial complet îngropată, la W+0,5 m. S.9, orientată est-vest, a fost deschisă perpendicular pe latura de vest a colateralei de nord, în dreptul portalului înzidit prezent pe această latură. Ulterior a fost extinsă către sud, până în zidul de nord al turnului, cu o casetă de 1,5 x 1,6 m. Cu o adâncime medie de cca. 2,1 m, săpătura atins adâncime maximă de 3,3 m (W-2,93 m) lângă zidul bisericii. Au fost identificate 25 de morminte, parţial din perioada bisericii actuale, parţial anterioare acesteia, şi două gropi de mari proporţii (Cx.6 şi Cx.8). În colţul dintre colaterală şi turn, la W-0,65 m, a fost surprinsă ruina unui zid parţial demantelat, anterior bisericii actuale (Z.34). Talpa laturii de vest a bisericii a fost identificată la W-2,7 m iar delimitarea dintre fundaţie şi elevaţie, marcată printr- un decroş lat de 25-30 cm, la W-0,35. Zidăria colateralei de nord este ţesută cu cea a turnului şi pe primele asize ale elevaţiei apar semne de meşter identice cu cele de pe blocurile de parament ale turnului. Pragul portalului înzidit a fost identificat la +0,45 m, pe faţa superioară a celui de al doilea rând de blocuri al soclului. S.10, orientată est-vest (8 x 3 m), a fost deschisă perpendicular pe latura de vest a turnului, imediat la nord de axa sa. Ulterior a fost extinsă 1,5 m către vest, pentru conturarea ruinelor surprinse în capătul secţiunii: latura de est a unei clădiri ce funcţiona în curtea cetăţii (Z.25 şi Z.26), cu fundaţia construită în arce. Cu o adâncime medie de 2,5 m, săpătura a atins adâncimea maximă de 4 m (W-3,3 m). Principalul obiectiv studiat a fost latura de vest a turnului, ce prezintă, la limita dintre fundaţie şi elevaţie (W-0,45 m), un decroş lat de 16-46 cm iar, la W-2,30 m, se retrage cca. 15 cm, luând aspectul unei zidării înecate în mortar. Şanţul de fundare, conturat la W-0,30 m, cu o deschidere de cca. 0,80 m, coboară până la W-2,35 m, îngustându-se treptat. Secţiunea a oferit cea mai bine păstrată succesiune stratigrafică. În partea superioară (la W+0,35 m), cca. 35 cm sub nivelul de călcare actual, au apărut două niveluri masive de arsură (Cx.5A şi Cx.5B), identificate pretutindeni în jurul bisericii. La W-0,5-0,6 m s-a conturat un pavaj de piatră de râu (Cx.9), parţial afectat de intervenţiile ulterioare, inclusiv de şanţul de fundare al turnului. Pavajul face delimitarea dintre nivelurile de deasupra sa, ce prezintă pigment de mortar şi lentile de moloz, şi cele de sub el, unde nu se observă semne ale utilizării zidăriei cu mortar. Stratul de sub pavaj se prezintă sub forma unei multistratificări de lentile de arsură şi de pământ galben, intercalate cu pământ. Un nivel de incendiere, ce a lăsat în urmă un strat gros de aproape 10 cm de cărbune, a putut fi clar definit, în jur de W-0,85 m. Un al doilea nivel de incendiere, mai puţin bine conservat, s-a putut identifica imediat sub pavaj. Materialul este bogat iar cca. 10% constă din ceramică arpadiană, cu o frecvenţă mai mare în partea inferioară. Nivelul inferior de cărbune trebuie să se datoreze unei incendieri, dar prezenţa a numeroase lupe de fier şi bucăţi de zgură în nivelurile superioare a stratului lasă loc pentru posibilitatea ca arsurile şi depunerile de cărbune din aceste niveluri să se datoreze activităţii unui atelier de prelucrare a fierului. Sub aceste niveluri timpurii medievale, începând de la W-1,1 m, începe să se contureze un nivel de locuire roman, ce a furnizat o mare cantitate de ceramică, fragmente de mortarium, o fibulă etc. S-au identificat mai multe aliniamente de pietre şi câteva fragmente de lutuială şi de pavaj, dar nu s-a putut reconstitui nici o structură. Numai în capătul de vest al lui S.10, amprenta unor şanţuri în balastru, împreună cu un nivel de incendiere, sugerează prezenţa unei locuinţe. Urmele de mortar sunt inexistente, astfel încât orice structură trebuie să se fi bazat pe lemn, chirpici sau pietre legate cu pământ. Sterilul începe să apară la cca. W-2 m. După finalizarea lucrărilor de cercetare preventivă, în exteriorul bisericii a fost asigurată şi asistenţă de specialitate în cadrul supravegherii arheologice a lucrărilor utilitare întreprinse pentru izolarea fundaţiilor bisericii. Cele mai relevante descoperiri au constat din conturarea unor fragmente de ziduri anterioare bisericii actuale, la nord de biserică (Z.29, Z.30, Z.32), la nord de turn (Z.33), la sud de turn (Z.28) şi la vest de colaterala de sud (Z.31). În interiorul monumentului au fost deschise alte trei secţiuni, toate în zona corului: S.13, orientată est-vest (9 x 2,5 m), a fost deschisă de-a lungul laturii de sud a corului, începând din zidul arcului de triumf. Cu o adâncime medie de 2,5 m, săpătura a atins adâncimea maximă de 3,2 m (W-3,15 m). La -0,9-1,0 m a apărut o platformă de mortar amestecat cu piatră, parte din nivelul de călcare iniţial al corului actual, iar în structura laturii de sud a corului actual (Z.9) s-au observat două faze de construcţie succesive. Faza II, corespunzând elevaţiei actuale, păstrează urmele a trei straturi de tencuială succesive şi suprapune zidăria din faza I la W-1,35 m. La W-1,75 m, fundaţia fazei I prezintă un decroş lat de 10-20 cm. De la W- 1,70 m au început să se contureze ruinele şi şanţul de demantelare al zonei de sud a unei etape dezafectate a corului (Z.11A, Z.12A), respectiv latura de sud-est, un contrafort şi latura de sud, complet demantelată. Fragmente din acest cor vechi, cu talpa de fundare la W-2,9 m, au fost descoperite şi în cursul săpăturilor din 2008 (Z.11, Z.12). S.14, orientată est-vest (5 x 2,5 m), cu o adâncime de 1,4 m (W-1,35 m), a fost deschisă în colţul de nord-est al corului. Au fost identificate trei dale ale vechiului pavaj al bisericii (ce definesc un nivel de călcare situat la W-0,85 m) şi latura de nord a unei cripte (Z.3) parţial surprinsă şi în săpăturile din 2008. Elevaţia corului păstrează urmele a patru tencuieli succesive: W-0,86 m, W-0,50 m, W- 0,10 m, respectiv tencuiala actuală, la W+0,04 m. S.15 (2 x 2 m), cu o adâncime de 1,1 m (W- 1,05 m), a fost deschisă între unităţile de cercetare S.6/2008 şi S.7/2008, pentru a se putea cerceta ancadramentul intrării în sacristie. În momentul începerii cercetărilor accesul în sacristie trebuia să se facă pe trepte de beton, pragul intrării fiind situat la W-1,65 m, aproape 1,7 m mai jos decât nivelul de călcare din cor. După demontarea scării ce asigura accesul din cor în sacristie s-a observat însă că ancadramentul a fost complet martelat de constructori cu ocazia construirii treptelor. Stratigrafia generală a sitului, stabilită pe baza cercetărilor din 2008 şi 2018, poate să fie rezumată la o succesiune destul de schematică. În exteriorul bisericii, terenul prezintă o pantă puternică, ce coboară de la vest către est şi de la nord către sud. Iniţial panta era şi mai accentuată, dar nivelările şi depunerile de pământ au îmblânzit-o în decursul secolelor. Datorită acestei pante, nivelurile înregistrate într-o parte a bisericii la o anumită adâncime, calculată faţă de cota unică, apar în altă zonă din apropierea bisericii la adâncimi foarte diferite. Numărând de jos în sus avem: steril lutos şi balastru nativ; nivel de locuire roman, cu lentile de balastru, arsură, resturi de podină etc.; abandon, vegetal istoric; nivel de locuire medieval timpuriu, cu urme puternice de incendiere şi resturi de podină; depuneri medievale, pigmentate cu mortar, şi acumulări de moloz, ce au loc simultan cu dezvoltarea necropolei şi cu ridicarea bisericii, în mai multe etape, şi a altor clădiri; nivelări cu pământ galben, pentru reamenajarea nivelului de călcare exterior (după abandonarea necropolei); niveluri de incendiere puternice; depuneri de vegetal, urmate de un nivel de moloz lăsat în urmă de restaurări, apoi vegetalul actual, cu intervenţii contemporane. Înăuntrul bisericii (în cor), cele mai de jos niveluri corespund celor din exterior, dar, după ce zona este convertită în spaţiu de interior, situaţia stratigrafică diverge. S-au putut observa multiple lentile de mortar lăsate în urmă de construcţia şi demantelarea structurilor (în principal a corului vechi), precum şi amenajări de nivel din perioada timpurie de funcţionare a corului actual (la cca. W- 0,9 m). Partea superioară a succesiunii stratigrafice interioare (cca. 1 m) se limitează însă la umpluturi masive, rapide, efectuate (în sec. XIX-XX) pentru ridicarea nivelului de călcare până în apropierea cotei de unde a început cercetarea arheologică.